RUXANDRA ȘI YANIS

 

 

Partea a II-a

 

*

- Draga mea, Lidia, e gata cafeaua!

- E gata? Vin imediat, Voinea, să stăm de vorbă!

- Spune-mi, te rog, ce ai făcut cu Ruxandra?

- Nu mare lucru! Dar Niculae va crește mare, va deveni părinte, va înțelege mai multe, își va căuta mama. Tu, Voinea, ce mai zici?

- Ce să zic? Sunt disperat! Sub dictatul ocupanților ruși a început procesul de „prigonire” a cuvintelor scrise, de „epurare” a cărţilor, a publicaţiilor, a filmelor, spectacolelor, motivându-se că în ele se propagă idei fasciste sau că prejudiciază bunele relaţii cu Uniunea Sovietică. E o adevărată paranoia a arestării cărţilor. Însuşi regele Mihai a emis un decret, în acest sens, care vizează şi bibliotecile particulare. Prin distrugerea cărţilor, voi suferi cea mai mare lovitură a vieţii mele. Nu pot trăi fără să fiu înconjurat de cărţi. Nu sunt eu dacă nu citesc zilnic măcar câteva pagini, oricât de obosit aş fi. Lectura face parte din cursul firesc al vieţii mele, încă din copilărie. În cărţi se află tezaurul spiritual uman. Au început să fie epurate şi manualele şcolare. Prietenului meu, profesorul Elefter Popescu, i s-au sechestrat până și manualele. Foarte multe titluri de cărţi au fost trecute la Index, de la Rebreanu, la Goga, Nicolae Iorga, s.a., dar şi  lucrări în care au fost amintite provinciile istorice româneşti, Basarabia şi Bucovina.

- Să nu ne panicăm, Voinea, sunt alţi oameni care au biblioteci mai mari decât a noastră. Şi apoi... de unde ştiu ei ce avem noi în casă, ce cărţi avem? Nu cred că se va întâmpla aşa ceva. Ce vremuri grele trăim!

*

 

La doar câteva zile, după cele discutate de Lidia şi Voinea, la ora 6 dimineaţa, cineva bătea puternic în uşa de la intrarea în casă.

Buimac şi speriat, Voinea s-a îndreptat spre uşă, deschizând-o. În faţa lui, erau trei jandarmi, care i-au adus la cunoștință că a fost denunțat că deține în bibliotecă autori şi titluri trecute la Index.

Voinea a pălit! A simţit de parcă cineva i-a dat cu lopata în cap. Dar de ce i-a fost frică, nu a scăpat. Jandarmii i-au înmânat un proces-verbal, obligându-l să-l semneze, declarând că este de acord să predea cărţile. 

Voinea s-a împotrivit din răsputeri. Jandarmii l-au luat pe sus, i-au pus cătușele şi l-au dus la arest. După o noapte petrecută în subsolul jandarmeriei, urmare a tratamentului violent la care a fost supus, Voinea a semnat procesul – verbal. Oricât de mult îl durea, era mai important să se întoarcă în familie.

Cărțile i-au fost luate forțat, apoi arse, laolaltă cu alte mii şi mii de tipărituri şi publicaţii. De atunci, Voinea s-a schimbat, a devenit alt om. Trist, abătut, absent la tot ce era în jur. Vorbea doar când era întrebat. Înțelesese că, prin arderea cărților,  a început războiul împotriva intelectualilor. Nu era singurul caz! Întreaga societate era cuprinsă de un haos total. Nimeni nu mai spera să se întâmple ceva bun.

Ruxandra se necăjea şi ea când îşi vedea stăpânii trişti. Nu ştia cum să se comporte cu ei, pentru a-i înveseli.

Zilele treceau una după alta!...

*

 

- Draga mea, Lidia, un rău nu vine niciodată singur! A apărut legea naționalizării, prin care se confiscă averile. Apar instrumentele perfide ale unui regim politic ce va distruge va proprietatea privată şi va introduce treptat proprietatea în comun asupra bunurilor. Cât de curând ne vor confisca hotelul, restaurantul şi casa!

- Voinea, dragă, trebuie să ne mobilizăm. Trebuie să ne salvăm! Trebuie să salvăm şi copilul! Nu urmează nimic bun!

- Ne fură agoniseala de-o viaţă, a părinților tăi şi a noastră!

- Doamne, ce coșmar! Simt că înnebunesc!

- Ce facem?

*

După dialogul cu Voinea, a doua zi, Lidia i s-a adresat Ruxandrei, între patru ochi.

- Draga mea, Ruxandra, ţin la tine foarte mult. Ai fost, nu numai angajata, ci şi prietena mea. Te preţuiesc: eşti cinstită, curată, îţi place să citeşti, ai crescut în ochii noștri foarte mult. Ai viitorul în faţă! Să ai grijă de Yanis, e un copil bun şi inteligent. Să-l dai la şcoală, indiferent cât te va costa. Acum, intelectualitatea este batjocorită, dar nu va fi tot timpul aşa. Îţi vei reface legătura sufletească cu fiul tău, Niculae trebuie să mai crească, să înțeleagă totul. Va avea şi el o familie, va fi tată!

- Da, doamnă! Dar nu va fi mamă! În educația copilului, mama are rolul ei, diferit de cel al tatălui. Ca să nu mai vorbim de simţăminte. Mama e cea care dă viaţă pruncilor. Eu puteam să am grijă de amândoi, oricât de greu mi-ar fi fost. Acum e crescut de o bunică, ce varsă ură şi venin împotriva mea şi a altora. Traian e tot timpul la  muncă. Cea mai mare înrâurire asupra copilului o are fosta mea soacră.

- Doamne, ce situaţie urâtă!

- Groaznic e să nu mă vrea propriul copil, când ştiu ce ataşat îmi era!

- Ai răbdare, ai răbdare, Ruxandra, nu va rămâne aşa! E nevoie de timp! Aş vrea să-ţi găseşti şi tu pe cineva. Nu vei sta toată viaţa singură. E greu să ţi-l scoţi din minte pe Hans,.. dar Hans nu reprezintă decât trecutul... atât! Ai grijă de tine, draga mea!

- Nu ştiu ce îmi va rezerva viaţa, doamnă!

 

*

Ruxandra s-a trezit devreme! L-a lăsat pe Yanis să doarmă, apoi a mers să pregătească micul dejun pentru stăpânii săi. Le-a pregătit şi cafeaua! Ce mult îi plăcea să îi vadă pe aceștia la masă, și apoi să discute. Cristian stătea cu părinții, doar cât mânca, apoi mergea în camera lui Yanis şi se jucau împreună. Îți era mai mare dragul, privindu-i! Se mai certau, se mai ciondăneau pe câte-o jucărie, dar imediat se împăcau. Se vedea că se iubesc şi că sunt ca fraţii!

Nu putea fi la fel și în privința lui Niculae? Era gândul care întuneca toată bucuria ei.

Văzând legătura ce îi unea pe Lidia și pe Voinea, dar și afecțiunea ce îi lega de Cristian, copilul lor, Ruxandra a gândit că aceasta este FERICIREA!

Fusese bine primită şi iubită de ei, învățând multe de la aceștia. să rânduiască masa, să pregătească feluri noi de mâncare, ca la oraș; a învăţat când să tacă şi când să vorbească, a aflat cum să se îmbrace. Dar... mai ales, a descoperit la ei în casă pasiunea pentru citit. Astfel că... vestea că au fost arse cărţile a fost prima mare durere.  

A mers cu grijă în camera stăpânei, să o trezească şi să-i spună că a pregătit micul dejun, dar  stăpâna nu era în cameră. Pe pat se afla un bilet:

„Ruxandra, te rog să mă ierţi. Vremurile s-au înrăutățit rapid, iar eu şi soţul meu am înţeles pericolul care ne aşteaptă. A trebuit să găsim o scăpare. Am hotărât să părăsim ţara, toți trei! Trebuie să-i oferim fiului nostru o siguranță pentru viitor.

Îmi pare rău că ne despărţim. Ai grijă de tine! Eşti tânără! Ai viaţa înainte! Ai grijă de copiii tăi!

La revedere!

Lidia, Voinea, Cristian”

După ce a citit, Ruxandrei i s-a făcut rău! Cum va putea trăi fără ei, cei pe care îi considera „norocul ei”? Ce va face ea acum? Singură, într-un oraş mare, în timpurile astea foarte tulburi?

*

După ce s-au naţionalizat marile întreprinderi industriale, miniere şi de transport, bancare şi de asigurări, apoi întreprinderile mici şi mijlocii, a urmat hotelul şi restaurantul stăpânilor Ruxandrei. Astfel, li s-a luat oamenilor agoniseala de-o viaţă, apoi au fost aruncaţi în stradă.

La puţin timp după ce Lidia şi Voinea au plecat din ţară, jandarmii au pătruns în casa lor şi au arestat-o pe Ruxandra. Au dus-o la jandarmerie pentru a spune unde au fugit stăpânii ei! Au chinuit-o timp de o noapte. Nu avea ce să le declare. Nu i-au spus în ce ţară se vor duce! În cele din urmă, în zorii zilei, au eliberat-o.

Când s-a reîntors, a constatat că toată casa era ocupată de persoane străine. În fiecare cameră câte o familie. A înţeles că locul ei nu mai era aici. Partea senină din viaţa ei, dispăruse!

Unde să se ducă? Toată casa fusese jefuită.

Cu lacrimi în ochi, a adunat de pe jos fotografiile stăpânilor ei binefăcători, aruncate cu dispreț şi călcate în picioare. Le va păstra toată viaţa! Casa nu mai era ceea ce a fost: oaza de liniște, frumusețe, armonie.

Un capitol din viaţa ei s-a închis, poate cel mai frumos!

Povestea se repetă. Din nou pe drumuri, de mână cu Yanis, cu un cufăr mic, singură, fără rost!

S-a reîntors în camera sărăcăcioasă a Auricăi.

- Ce-i cu tine? Nu eşti bine deloc! De ce plânge Yanis?

După ce i-a povestit totul, Aurica s-a cutremurat, dar a înțeles că trebuie s-o ajute. Vremurile sunt foarte grele. Vor împărți o bucată de pâine, dar nu o va abandona! Ruxandra va rămâne cu ea, până îşi va găsi un loc de muncă, oricât de multe sacrificii ar însemna.

 

*

- Bine ai venit, mamă, zise Ruxandra.

- Bine te-am găsit, mamă! Noroc că mi-a spus Sile a lui Tăbăcaru că nu mai locuiești la stăpâni.

- Da, mamă, am rămas iar pe drumuri! Ăsta-i norocul meu!

- Lasă, draga mamii, nu plânge! Îţi vei găsi tu locul. Ţi-am adus nişte carne de berbecuţ. S-a îndurat tac-tu să mă lase să-ţi aduc! Mare minune! De altfel, nu mă întreabă niciodată de tine! Ţi-am adus şi o strachină de mălai, să-ţi faci mămăligă, să nu mănânci carnea goală! Nici în sat nu-i bine, mamă! A început prigoana asupra ţăranilor. Ni s-au impus cote pe roadele câmpului, pe animalele din gospodărie. Totul trebuie dus la centrele de colectare nou înfiinţate. Colectori, cine crezi că sunt? Sărăciile satului! Când vin să preia cotele de produse, de cele mai multe ori, se lasă cu încăierare! Suntem tâlhăriţi, nu alta! Nea Gheorghe a lui Vasilache nu a vrut să predea cotele şi a fugit. A fost prins pe câmp şi bătut de l-au umplut de sânge!  Miercuri dimineaţă, Vasile Topor, cel mai necruțător colector a fost găsit mort la marginea satului. A fost împuşcat. Nu se ştie cine a făcut-o. Mă bucur că nu eşti în sat să vezi toate astea. Socrilor tăi li s-a confiscat moara. Cuscra Veta nu mai este aşa făloasă! Trăieşte din banii lui Traian croitorul.

 

*

 

 Ruxandra a început din nou să-şi caute de muncă. Îl târa pe Yanis după ea când Aurica era la serviciu. Unde să găsească de muncă?

Au trecut trei luni de zile până şi-a găsit în sfârșit de  lucru, timp în care a împărțit fiecare bucățică de mâncare cu Yanis şi Aurica. De multe ori, s-a gândit ce ar fi făcut dacă nu o avea pe Aurica?

A găsit, în cele din urmă, de lucru la o fabrică de pâine. Devenise muncitoare acolo!

Fabrica fusese preluată de curând la stat. Primea salariu şi câte o pâine zilnic. Lucra în ture, astfel că avea timp să se ocupe de Yanis. Când lucra, se ocupa Aurica de el.

 

*

 

Anii trec repede, precum apele unui izvor de munte.

 

*

Ruxandra a primit de la fabrică un apartament cu două camere. A cumpărat mobilă în rate şi l-a amenajat.

Aurica s-a căsătorit şi are familia ei.

Yanis a crescut! Are deja 8 ani. E o mândrețe de copil. Îi plăcea să înveţe.. Avea înclinație spre tehnică dar și spre citit. Dragostea pentru lectură i-a insuflat-o mama lui.

- Mamă, de ce toţi copiii au tată, iar eu, nu?

- Eşti prea mic, dragul mamii, ca să-ţi explic! Într-o zi îţi voi spune tot ce s-a întâmplat!

- Ba nu! Ba nu! Acum să-mi explici, a zis Yanis bătând din picior. Sunt destul de mare şi înţeleg!

- Dragul mamii, pe tatăl tău l-am cunoscut în vremea războiului. A plecat cu trupele din sat şi nu mai  am nici o veste ce s-a întâmplat cu el! Nu ştie de existenţa ta!

- Dar ce făcea el în război?

- Era ofiţer, ofiţer neamţ, băiatul meu!

- Atunci... înseamnă că şi eu sunt neamţ?

- Da, eşti jumătate neamţ.

- Era bun?

- Da, era frumos şi bun!

- Dar acum de ce nu mai este război?

- Războiul s-a sfârşit! Într-o zi, toate războaiele se sfârșesc!

- Cum îl chema şi de unde era?

- Îl chema Hans Feldman şi era din oraşul Würzburg, landul Bavaria. Se născuse la 23 septembrie 1920, iar pe părinți îi chema Fritz şi Helga! Mai știu că bunicii tăi aveau o plantație de viţă de vie.

Yanis a ținut minte cele spuse de mama lui. De atunci, curiozitatea a pus stăpânire pe el. Se întreba deseori: oare cum e tatăl lui? Ce face? Mai trăiește? Cum ar fi fost dacă ar fi rămas cu mama lui? Cum ar fi fost dacă l-ar fi crescut împreună?

 

*

 

                - Bună ziua, Ruxandra! Ce faci? Cum te descurci? Nu vrei să facem împreună o familie, îi zise Anghel, maistrul ei? Acum şase luni a decedat soţia mea. Am rămas să-l cresc singur pe Anton. Are 10 ani. Mi-e greu să fiu şi mamă şi tată pentru el. Vreau să ne cunoaștem! Nu ne vom căsători până nu va trece anul de doliu.

                Propunerea lui Anghel a pus-o pe gânduri pe Ruxandra. S-a gândit şi s-a răzgândit! Nu îl iubește pe Anghel, dar e un om bun şi s-a săturat de singurătate.

Dar, oare, nu-l trădează pe Hans? Marea ei iubire?

Ce trădare? Ea nu există pentru el! El, probabil, are familia lui... a şi uitat de ea. Ea nu reprezintă pentru el decât TRECUTUL! Un trecut îndepărtat!

Ce a făcut ea cu viaţa ei? Tinerețea a început să treacă.

Au urmat săptămâni întregi de frământări!

- Anghel, sunt de acord să fim împreună, dar trebuie mai întâi să ne pregătim copiii, i-a spus Ruxandra, în cele din urmă.

- Yanis, dragul mamii, nenea Anghel mi-a propus să fim împreună! Ce zici?

- Nenea Anghel va sta cu noi?

- Nu ştiu, vom hotărî, are şi el casă! Să ştii că are şi el un băiat cu doi ani mai mic decât tine. Puteţi fi ca doi fraţi!

- Mamă, dar tu îl vei iubi şi pe el?

- Poate îl voi iubi, nu se ştie!

- Mai mult decât pe mine?

- Ooo... dragul meu! Iubirea mamei pentru copilul ei nu are egal, nu se compară cu niciuna dintre iubiri! Orice s-ar întâmpla, tu vei rămâne iubirea sufletului meu!

Va rămâne iubirea sufletului ei... născută dintr-o mare iubire!

După împlinirea unui an de la decesul soţiei lui Anghel, Ruxandra i-a propus acestuia să se mute împreună, dar la ea acasă. Nu putea locui în casa lui Anghel, pentru că totul îi aducea aminte de fosta lui soţie. În casa ei nu locuise niciun bărbat!

Anghel a fost de acord cu propunerea Ruxandrei.

 

*

- Nu vreau să-mi pui tu mâncarea, zise Anton, fiul lui Anghel! Tu nu eşti mama mea! Nu te vreau! Eu o vreau pe mama mea!

- Anton! Nu-i frumos ce faci! Ruxandra a fost amabilă şi ne-a pregătit mâncarea. Ştiu că o vrei pe mama ta, dar ea nu mai poate decât să vegheze asupra noastră. Uite! Yanis mânâncă şi e liniştit! După ce termină, vă veţi juca împreună, încerca Anghel să-şi liniștească copilul.

- Nu-l vreau nici pe Yanis! Nu vreau pe nimeni! Vreau la noi acasă!

- Anton, uite, Yanis vrea să se joace cu tine, mâncarea e foarte bună! De ce refuzi? Vrei să rămânem singuri?

- Decât cu ei, mai bine singuri!

Cu toate stăruințele tatălui său, Anton nu a vrut să mânânce. După masă, l-a întărâtat la bătaie pe Yanis, fiind despărţiţi cu greu de Anghel şi Ruxandra.

- Nu te întrista, Ruxandra, îşi va reveni el. Nu i-a trecut încă suferinţa după mama lui. Au avut o legătură puternică. Erau dependenţi unul faţă de altul. Trebuie să mai treacă timp, încerca Anghel s-o liniştească pe Ruxandra.

- Mamă, mamă, Anton m-a bătut! M-am dus şi i-am arătat o carte, el mi-a rupt-o, apoi m-a bătut! Eu nu-l mai vreau! Ziceai că e fratele meu! Cristi nu era ca el!

- Dragul mamii, fii tu bun! Sigur că nici mie nu-mi convine această situaţie, dar trebuie să avem răbdare cu el. Şi-a pierdut mama, suferă după ea.

- Da, mamă, dar eu nu am nicio vină! Ei au venit la noi! Noi eram liniştiţi înainte!

Din păcate, atmosfera nu s-a îmbunătăţit, deşi au trecut şase luni. Anton nu-i accepta pe Ruxandra şi Yanis. Nu-i plăcea nici casa în care a fost nevoit să locuiască. Voia să stea în casa lor şi numai cu tatăl lui. Dacă nu poate fi cu mama lui, atunci cu nicio altă femeie!

Zi de zi erau discuţii în casă. Anghel nu-şi putea stăpâni fiul. Anton crea o problemă de nerezolvat.

- Anghel, nu vreau ca eu şi Yanis să-i creăm atâta suferinţă fiului tău! Nu ne acceptă şi gata! Singura rezolvare e să ne despărţim!

- Nu, Ruxandra, eu nu vreau să ne despărţim. Unde mai găsesc eu o altă femeie ca tine? Să ştii că eu te iubesc! Nu ştiu, tu...

- Nu este vorba despre noi aici, zise Ruxandra. E vorba despre starea sufletească a fiului tău, care nu e fericit cu noi. El îşi doreşte mama, doar mama! Se pare că nu pot fi o mamă bună pentru el. Nu vreau să mă urască pe mine şi pe fiul meu. Cu toate eforturile noastre, nu am reuşit să fim o familie.

- Nu, Ruxandra, nu vreau să aud asta. Vreau să mai încercăm o lună. Doar o lună!

Anghel a înduplecat-o pe Ruxandra şi au mai stat împreună patru săptămâni o. Anton nu şi-a schimbat comportamentul. De data asta, Ruxandra a fost foarte categorică:

- Trebuie să ne despărţim, Anghel! Tuturor ne trebuie linişte! Ne vedem fiecare de drumul lui!

Cu toată strădania lui, Anghel nu a reuşit să o determine pe Ruxandra să îl iubească. Gândurile ei erau departe! Departe...

 

*

 

Yanis şi Ruxandra au rămas singuri. Yanis şi-a văzut de  şcoală. A urmat liceul, apoi, facultatea de  automatică. Era singura bucurie a Ruxandrei! După terminarea facultății a primit  repartiție la o uzină de utilaje industriale din Bucureşti.

Ce fericită e Ruxandra! Băiatul ei reușise!

 

*

 

- Niculae, povesteşte-mi, te rog, despre mama ta, zise Letiţia, logodnica lui.

- Ce să-ţi spun? E un subiect care mă doare, mă doare tare mult! Mama mea a făcut un copil cu un neamţ, cât timp tata era în prizonierat! S-au despărţit, iar eu am rămas cu tata, cu bunica Veta, apoi cu Ştefana, a doua lui soţie. Am în minte doar discuţiile care aveau loc când venea cu executorul judecătoresc să mă vadă. Mă certa bunica Veta dacă voiam să o văd. După plecarea lor, mă înecam în plâns, nu ştiau cum să mă împace. După aceea, mama mea nu a mai venit. Am crezut că a renunţat la mine. A fost mai rău după ce a murit bunica. Ştefana nu mi-a fost mamă! Ea a fost mamă pentru cei doi copii ai ei, fraţii mei, până a început să bea. Tata nu a iubit-o pe Ştefana, doar pe mama a iubit-o! Iar eu... tot timpul m-am simţit orfan! Tot timpul am dorit-o pe mama mea. Când venea şi nu mă lăsau s-o văd, mă ascundeam în grajd şi plângeam. Am găsit o poză de-a ei, am ascuns-o şi, când mi-era dor, o priveam îndelung.

- Niculae, înseamnă că mama ta te iubeşte! Trebuie s-o căutăm! Ce-ar fi să o invităm la cununia noastră! Într-o lună de zile, până când va avea loc cununia noastră, o putem găsi! Îl putem invita şi pe fiul ei, fratele tău!

Lui Niculae i-a surâs ideea. Poate îşi va revedea mama şi fratele!

 

*

20 octombrie 1973. Ziua cununiei lui Niculae şi a Letiţiei. Îmbrăcați ca de sărbătoare, însoțiți de părinţi şi de naşi, cei doi tineri merg pe jos spre Primărie, unde va avea loc cununia lor. La ţară, nu i se dădea atâta atenție căsătoriei civile. Cununia religioasă era mai importantă, apoi urma nunta la care participă tot satul.

Când au ajuns la Primărie, surpriză mare! Pe scările primăriei se afla Ruxandra cu fiul ei, Yanis.

Ruxandra, încă frumoasă la vârsta ei, era îmbrăcată într-un deux-piece albastru, cu fustă deasupra genunchilor şi cu un taior pus în evidenţă de o broşă superbă.

Yanis era îmbrăcat într-un costum bleumarin, cămaşă albă, cravată şi pantaloni evazaţi. Purta în braţe un buchet imens de trandafiri albi.

Toţi au rămas înmărmuriţi!

Traian a îngălbenit şi i s-au înmuiat picioarele.

 „Doamne, e încă frumoasă!” a gândit el.

Ştefana a observat şi ea, dar nu a zis nimic.

Niculae şi Letiţia s-au bucurat nespus, cu toate că nu se aşteptau să vină.

Niculae s-a îndreptat spre mama lui şi, cu lacrimi în ochi, i-a sărutat mâna, a îmbrăţişat-o, zicându-i:

- Sărut mâna, mamă, bine ai venit!

Apoi, s-a îndreptat către Yanis, l-a îmbrăţişat, spunând:

- Bine ai venit, fratele meu!

Au intrat în sala de oficiere a căsătoriilor. Lângă miri au stat părinţii lor. Erau prezenți Traian şi Ruxandra, părinții lui Niculae.

Ştefana a stat retrasă, alături de cei doi copii ai ei, frații vitregi ai lui Niculae.

A urmat apoi petrecerea, acasă la Traian, socrul mare. S-au așezat cu toţii la masă. Toate privirile s-au îndreptat spre Ruxandra şi Yanis. Ruxandra a revăzut casa pe care a construit-o cu Traian. Era schimbată. Purta amprenta Ştefanei.

La un moment dat, Niculae s-a apropiat de mama lui, șoptindu-i:  

- Mamă, de când te aştept! Ce bucurie mare mi-ai făcut venind! Eşti ca în copilăria mea, deşi anii au trecut şi peste tine! Iar Yanis este atât de frumos! E ca un prinţ!

- Niculae, chiar dacă ani de zile nu te-am văzut, nu a fost zi în care să nu mă gândesc la tine! Am trăit pe jumătate, în lipsa ta. Mă bucur că m-ai invitat! Sunt fericit că sunt aici. Satul e foarte schimbat. Tatăl tău a îmbătrânit şi el.

- Mamă, să ştii că ideea de a te căuta şi de a te invita aparține Letiției!

Petrecerea a fost frumoasă. Niculae a stat mai mult de vorbă cu Yanis, pentru care simţea ceva special, ceva diferit în raport cu ceilalţi doi fraţi, pe linie paternă.

În toiul petrecerii, Traian s-a ridicat de la masă şi a plecat afară cu Ştefana. Totul a fost foarte discret. Traian era obişnuit. A luat-o de acolo, pentru că s-a îmbătat.

- Văd că ţi-a venit inima la loc, întâlnindu-ți iubita, zise Ştefana. Niciodată nu m-ai privit pe mine aşa cum ai privit-o pe ea! Ai fi în stare să pleci cu ea!

- Ce zici tu, femeie? Mă faci de râs îmbătându-te!

În sinea lui, însă, ştia că Ştefana are dreptate! Pe ea nu a iubit-o ca pe Ruxandra, femeia care va rămâne unica lui mare iubire!

Traian s-a reîntors la petrecere. Măcar să o mai poată privi un timp.

Petrecerea a luat sfârșit. Ruxandra şi Yanis se pregătesc să plece. Urmează emoționantul „rămas bun”!

- Băiatul mamii, să vii cu Letiţia la noi. Ţine legătura prin telefon cu Yanis. Încă mai avem timp să ne reparăm relaţia.

- Voi veni negreşit, mamă, zise  Niculae!

- Acum nu ne mai poate despărţi nimeni! Decât Dumnezeu! zise Ruxandra.

- Nu zice aşa, mamă! Vom veni cât de des putem! Vom veni!

Şi Traian s-a apropiat de Ruxandra. I-a întins mâna, i-a strâns-o pe-a ei şi i-a spus:

- La revedere, Ruxandra!

Apoi, i-a întins mâna şi lui Yanis.

- La revedere, Yanis!

Pe drum, la întoarcere, Ruxandra radia de fericire.

- Îmi luasem gândul că-l voi revedea pe Niculae, îi spuse lui Yanis. Credeam că mă urăşte, că nu mă vrea! Letiţia e îngerul trimis de Dumnezeu ca să mijlocească întâlnirea noastră. Cred că i-am iscat furtună în casă lui Traian! Îmi pare rău! Dar, nu trebuie să mă gândesc la asta! Eu am fost lângă Niculae, care a redevenit băiatul meu. Dacă ar fi trăit coana Veta, lucrurile nu s-ar fi desfășurat astfel. De acum încolo, voi fi mai aproape de Niculae. E bine şi pentru tine, mamă, să nu rămâi singur pe lume, după plecarea mea.

- Nu vorbi astfel mamă! Sigur voi ţine legătura cu el tot timpul. Mi-a promis şi el!

După cele întâmplate, Ruxandra a trăit un sentiment de împăcare sufletească.

 

*

 

- Mamă, diseară vreau să ţi-o prezint pe Angela, prietena mea, cu care vreau să mă căsătoresc! E o fată cu care mă înţeleg perfect! E colega mea de serviciu. Este inginer, dar lucrează la biroul de proiectări, zise Yanis.

- Bine, dar de ce nu mi-ai spus să mă pregătesc? Nu putem primi pe prietena ta oricum!

- Mamă, e o fată simplă, de la ţară.

- Nu contează! Eu trebuie să mă respect pe mine, în primul rând. Tot ceea ce fac, fac pentru tine!

Două zile a trebăluit la bucătărie Ruxandra. A făcut ciorbă, sarmale, friptură, cozonac. A făcut şi pâine de casă. Casa sclipea de curăţenie! Îi vine în vizită viitoarea noră. Nu a mai trecut prin asta. Sigur, o mai avea ca noră şi pe Letiţia, dar cu ea e o altă poveste.

Angela, o fată oacheşă, cu trăsături interesante, dar comune, de înălţime medie, nu-i nici pe departe la fel de arătoasă ca Yanis, dar este o fire caldă, liniștită, bună. Îl completează și îl liniștește pe Yanis, care-i mai agitat.

De cum a cunoscut-o pe Ruxandra, au intrat în vorbă şi au devenit prietene. Apoi, Ruxandra avea un principiu: „Dacă vrei să ai o relaţie bună cu fiul tău, trebuie să te împaci cu nora!”

Sigur, niciodată nu va uita ce rol nefast a avut soacra în viaţa ei!

În două luni, au stabilit nunta.

A fost o petrecere de pomină, la un restaurant din oraş. Au venit la nuntă rude din partea mirilor, a naşilor şi mulţi colegi de serviciu.  Lângă soacra mare au stat Niculae şi Letiţia, care, între timp, au devenit părinţii unei fetiţe. Aşadar, Ruxandra e şi bunică.

Tinerii au stat două luni în apartamentul Ruxandrei, apoi au primit apartament de la întreprindere.

*

 

Ruxandra a rămas singură! Era încă la serviciu, dar nu mai avea mult până la pensie.

Ziua era la muncă, dar serile şi, mai ales duminica, se simțea foarte singură. Cădea casa pe ea! Slăbea şi era foarte tristă.  Mama îi murise, fraţi şi surori nu avea. Prieteni nu avea. Citea... citea foarte mult. Lectura era refugiul ei. Astfel, putea evada din realitatea cotidiană.

Îşi amintea de Voinea şi Lidia. Ce buni au fost cu ea, ce multe lucruri a învăţat de la ei! Îşi amintea biblioteca... imensa bibliotecă! Dintre toate lucrurile...așa ceva îşi dorea! Îşi încropise o bibliotecă, dar nu ca a stăpânilor ei. Aceea fusese strânsă de două generații de intelectuali.

 

*

 

- Mamă, ce-i cu tine? Ai slăbit! Eşti tristă!

- Nu am nimic, Yanis! Mă simt foarte singură! Am descoperit că nu mai am niciun rost după plecarea voastră!

- Mamă, dar ai dus mereu o viaţă stingheră! Caută pe cineva şi căsătoreşte-te! Pe cineva ca tine de vârstă apropiată, pentru a vă uni singurătățile! Eu vă voi fi aproape, tot timpul! Şi... ca să te bucur, îţi dau vestea cea mare: voi deveni tată, iar tu, bunică!

Pe Ruxandra au năpădit-o lacrimile...

Apoi... a plâns în hohote!

Fiul ei, Yanis, pe care l-a crescut cu atâta greutate, va deveni tată!

Ce bucurie, ce bucurie!

 

*

Sună cineva la soneria apartamentului.

Cine o fi?

Ruxandra deschide uşa; era Niculina, vecina de apartament.

- Doamna Ruxandra, vă rog să nu vă supăraţi că îndrăznesc, vreau să vă spun ceva!

- Da, intră, te rog, Niculina. Ce s-a întâmplat?

- Nu ştiu cum să încep! Eu am un văr cam de-o vârstă cu dumneavoastră, văduv de câţiva ani, care vă place foarte mult. Copiii lui sunt la casele lor. Sunteţi de acord să vi-l prezint?

Ruxandra s-a înroşit, a simţit că-i creşte tensiunea. S-a dus la bucătărie să bea un pahar cu apă, apoi a zis:

- Da, vreau să-l cunosc. Să văd dacă avem ceva în comun.

 

*

La şase luni de atunci, Ruxandra şi Ilie se căsătoreau la primărie, apoi la biserică.

A fost o cununie restrânsă, cu naşii, copiii şi nepoţii lor.

Ruxandra a descoperit ce avea în comun cu Ilie: pasiunea pentru gătit. De altfel, Ilie era bucătar şef la un renumit restaurant din oraş.

Nu era un om rău Ilie.

Ruxandra a ieşit la pensie. Are timp atât pentru ea cât şi pentru a-l răsfăţa pe Ilie.

Şi-au propus ca, împreună, să trăiască frumos ultimii ani din viaţa lor.

Copiii îi respectau şi îi ocroteau şi ei la rândul lor.

Cei doi soţi au reuşit să trăiască frumos până ce o boală necruţătoare i-a despărţit.

Ruxandra s-a îmbolnăvit de cancer şi, după un an, a plecat definitiv.

Au rămas în urmă lacrimi, multe lacrimi... pentru că Ruxandra a fost foarte iubită: iubită de Anghel, de Ilie, de cei doi copii ai ei! A iubit-o şi Traian, dar... nu a avut curaj să se lupte pentru ea. Să se lupte cu mama lui şi cu prejudecățile.

                A fost o femeie... care a înfruntat viaţa şi a reuşit! În cele din urmă a reuşit, deşi a luat-o de mai multe ori de la capăt!

A reușit să se reinventeze mereu! A reușit să-l crească bine şi frumos pe Yanis! A fost tot timpul pe picioarele ei!

Şi a avut o mare, mare iubire: Hans! Pe care l-a iubit toată viaţa, chiar în lipsa lui.

Ori, cine poate iubi o persoană în lipsa ei, timp îndelungat, decât cineva, cineva cu suflet mare, uriaş?

*

 

De când Ruxandra i-a spus că Hans este tatăl lui, Yanis nu a avut o dorinţă mai puternică, decât de  a-l căuta şi a-l întâlni.

Şi-a imaginat de mii de ori cum va fi întâlnirea lor. Sigur, se gândea că e posibil ca Hans să fi dispărut fizic, dar nu admitea această ipoteză.

Încă din adolescență a început să asculte, în fiecare seară, posturile de radio „Europa liberă” şi „Vocea Americii”. Ştia ce se petrece în Europa.

Suntem la sfârșitul deceniului 9 al secolului trecut. În Europa, comunismul pierdea teren. Negocierile cu Occidentul erau în plină desfășurare. „Perestroika” lui Gorbaciov a dat startul reformelor.

În Polonia, „Solidaritatea anticomunistă” a lui Lech Walesa a câștigat alegerile.

În Ungaria, opoziția negocia drastic cu autoritățile comuniste.

La Praga erau numeroase manifestații anticomuniste.

Majoritatea țărilor comuniste sunt zguduite din interior. Era o neliniște socială generalizată. Europa clocotea. Orânduirea comunistă  a dat faliment.

După demolarea Zidului Berlinului s-a putut circula liber în Germania.

Numai în România părea că nu se mişcă nimic. Până în 16 decembrie 1989, când s-a aprins flacăra revoluției! Lua sfârşit o eră istorică, aşa cum a fost ea!

Nimic nu-l mai reținea pe Yanis să meargă în Germania.

A mers, mai întâi, la Ambasada Germaniei din București şi s-a interesat despre cetățeanul german Hans Feldman, născut la data de 23 septembrie1920, în Würzburg, landul Bavaria, fiul lui Fritz şi Helga, presupusul său tată.  I s-a răspuns că trăiește şi are același domiciliu. Yanis a fost în culmea fericirii, scriind imediat o scrisoare.

„Dragă Domnule Hans Feldman

Mă numesc Yanis Dorobanţu, fiul Ruxandrei Dorobanţu, cetăţean român, de profesie inginer, domiciliat în București, str. Icoanei, nr. 21, Bloc A1, ap. 5, sector 1. Doresc să vă aduc la cunoștință următoarele: m-am născut la data de 8 aprilie 1945, în comuna Izvoarele, judeţul Ilfov. În timpul vieţii, mama mea, Ruxandra Dorobanţu, mi-a spus că, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, a avut o relație mai mult decât de prietenie cu dumneavoastră, din care m-am născut eu.

Nu doresc nimic de la Dumneavoastră, decât să vă cunosc, acest fapt fiind şi dorința mamei mele defuncte, deşi nu şi-a exprimat-o niciodată verbal.

În cazul în care veţi dori a mă contacta, vă dau şi numărul meu de telefon.

P.S. Îmi cer mii de scuze, poate fac rău familiei dumneavoastră, dar este singura modalitate de a vă cunoaște.

Alăturat, vă trimit două fotografii: una a dumneavoastră pe front şi alta a mea, cu înfățișarea de acum.

Aştept să-mi comunicați părerea Dumneavoastră.

Vă mulțumesc!

                                                                                                                              Yanis Dorobanţu”

 

Yanis a aşteptat răspuns de la Hans mai bine de o lună. Îşi pierduse nădejdea... până când...

Într-o zi de sâmbătă, Yanis şi-a propus să doarmă mai mult, fiind zi de week-end. S-a trezit, totuşi, pe la ora 8:00. A ridicat jaluzelele, iar razele soarelui au pătruns cu repeziciune în cameră. Se anunţa o zi frumoasă de vară.

Peste noapte, s-a visat în satul natal, zburând peste o pajişte verde. Ce poate să însemne? a gândit el.

Îndeplinește ritualul de dimineață: merge la bucătărie şi pregătește cafeaua pentru el şi pentru Angela.

Stau în sufragerie amândoi, sorbind din cafea, când, deodată, se aude sunetul soneriei. Cine poate fi azi, în zi de sâmbătă?

Deschide uşa! Era poştaşul, aducând o scrisoare recomandată din Germania. Semnează de primire. Nu i-a venit a crede! Inima a început să-i bată foarte tare! Nu poate fi decât scrisoare de la Hans! Hans i-a răspuns! Da, i-a răspuns!

S-a reîntors în sufragerie pentru a împărtăși bucuria cu Angela.

- O! Minunat! De când aștepți asta! zise Angela.

Apoi, a deschis scrisoarea şi, cu lacrimi în ochi şi glasul gâtuit de emoție, a citit-o cu voce tare, pentru a auzi şi Angela.

„Dragă Domnule Yanis Dorobanţu

Am citit scrisoarea dumneavoastră şi am înțeles că vreți să ne cunoaștem.

Cum eu am o vârstă înaintată, vă aştept la domiciliul meu din oraşul Würzburg, landul Bavaria, Germania unde locuiesc împreună cu familia mea.

Vă trimit şi numărul meu de telefon, pentru a mă contacta.

                                                                                              Cu respect,

                                                                                              Hans Feldman”

Scrisoarea a fost scrisă în limba română. Ceea ce înseamnă că Hans nu a uitat limba română pe care a învățat-o în vreme de război.

Prin telefon, cei doi bărbați s-au pus de acord asupra datei întâlnirii lor. Apoi, Yanis şi-a cumpărat bilete de avion, până la Nuernberg. De acolo, a închiriat o maşină până la destinaţie. Nu ştia limba germană, dar s-a descurcat cu limba engleză, pe care o cunoștea foarte bine.

Era prima lui ieșire în străinătate.

Când a ajuns, a rămas mut de uimire. Un oraş frumos, curat, civilizat, situat pe malul râului Main, un important centru universitar, dar, mai ales, un oraş colorat, în contrast cu gri-ul oraşelor din ţară.

A ajuns acasă la Hans. O casă cu două niveluri, din piatră şi lemn, pierdută în verdele viţei de vie ce o înconjoară. La ferestre, mușcate albe, roz, roşii ce cad în cascadă.

Casa e un exemplu de îmbinare a clasicului cu modernul.  La parterul casei se află o terasă mare, luminoasă, cu o masă lungă şi scaune înalte, din lemn masiv. În faţa casei, o grădiniţă de flori, foarte atent îngrijită.

Câtă frumuseţe!

Copleșit de ceea ce a văzut, a sunat la poartă.

Iese Hans, un bărbat în pragul vârstei de 70 de ani, înalt, uscățiv, mergând șchiopătând.

În ochii lui, ca albastrul cerului, se putea citi duritate, demnitate, dar şi blândețe şi duioşie. Tocmai această combinație îl făcea special.

Cum l-a văzut pe Yanis, l-a frapat asemănarea fizică cu el, cel din tinereţe. Nu s-a îndoit că e fiul lui.

Şi Yanis l-a recunoscut. Avea aceleaşi trăsături cu ale bărbatului din poza din tinereţe pe care i-a arătat-o Ruxandra, peste care însă trecuseră niște ani.

Cei doi bărbaţi s-au apropiat instinctiv şi s-au îmbrăţişat. În mod spontan, între ei s-a creat acea legătură inefabilă, cea a sângelui! Cea dintre  ... tată-fiu!

L-a invitat pe terasă. Imediat au venit Hana, soţia lui Hans, Lena şi Sarah, fiicele lui. Hans le-a prezentat lui Yanis. Au dat mâna cu el şi i-au urat „bun venit” în germană.

Erau pregătite de Hans. La început, când le-a  vorbit despre Yanis, acestea și-au exprimat nemulțumirea. Ulterior, au acceptat situaţia.

S-au aşezat la masă. Imediat, menajera a  a adus impresionante cantități de șnițele şi cârnaţi tradiționali, cu garnituri de cartofi şi alte legume, cu sosuri specifice. Ca desert, au fost așezate pe masă gosoşi cu gem. Toate stropite cu vinul casei, obținut de Hans din podgoriile lui.

Vinul le-a dezlegat limbile.

Au început a povesti!

Hans şi Yanis vorbeau în limba română. Apoi, Hans le traducea în germană femeilor din viaţa lui.

Yanis i-a arătat lui Hans poza tip carte poștală, din tinerețe, pe care i-a dat-o Ruxandrei. Pe verso era scris: „Pentru Ruxandra, femeia vieţii mele. 23 aprilie 1944”. Hans şi-a recunoscut atât poza cât şi scrisul. Yanis i-a descris parcursul vieţii mamei sale, după despărțirea lor. I-a spus că tot timpul l-a așteptat şi că el a fost bărbatul pe care l-a iubit cel mai mult.

Hans a povestit că, după ce s-a hotărât întoarcerea armelor împotriva Germaniei, el,  în calitate de ofițer, a trebuit să lupte împotriva românilor. A părăsit localitatea, în misiune, dar cu intenția de a se reîntoarce la Ruxandra. Însă, a fost foarte grav rănit în lupta pentru ocuparea Bucureștilor, ordonată de Hitler. Era ofiţer german, trebuia să-şi facă datoria! A fost rănit de o bombă. A stat în spital foarte mult, având o rană gravă la piciorul stâng şi pierderi de memorie. După externarea din spital, a fost îngrijit timp îndelungat de Hana şi părinţii lui. Treptat, şi-a revenit.

Şi-a amintit de Ruxandra, dar făceau parte din lumi diferite, între ei existând o cortină peste care nu se putea trece.

Viaţa şi-a urmat cursul. El a continuat afacerea familiei. S-a căsătorit cu Hana, apoi        s-au născut cele două fete: Lena şi Sarah.

Şi el a iubit-o foarte mult pe Ruxandra. Era frumoasă, modestă, harnică, dar, mai ales, caldă sufletește, așa cum sunt românii.

- Regret foarte mult războiul, îi spuse lui Yanis. Mai ales că, în urma lui, m-am ales cu un handicap, dar nu regret că v-am cunoscut pe voi, românii! Mai ales pe Ruxandra! Mă bucur că ne-am cunoscut şi că te am întâlnit! De astăzi, am trei copii! Îmi pare rău de viaţa trăită de mama ta. Altfel era viaţa, dacă eram împreună. Aşa a fost să fie!

Au plecat împreună să viziteze oraşul. Pe Yanis l-a impresionat, în special, partea veche a acestuia. Era prima dată când vizita un oraș occidental. Şi-a dat seama că el şi familia lui Hans locuiesc nu numai în societăți diferite, ci şi în lumi diferite.

 

*

                S-au despărțit cu lacrimi în ochi.

                Yanis i-a promis lui Hans că se vor revedea şi că va ţine legătura tot timpul cu surorile lui mai mici.

                Dintre toţi copiii, el semăna cel mai bine cu Hans.

                A plecat spre casă răvăşit...

                După ce şi-a pus gândurile în ordine, şi-a dat seama că e FERICIT!

                DA! FERICIT!

                Are şi el un tată şi şi-a regăsit toţi fraţii: prima dată pe Niculae, apoi pe Lena şi Sarah.

                Dar, mai ales, pentru că... acum, acolo, sus, din Calea Lactee... CINEVA ZÂMBEŞTE!

 

Ianuarie 2025                                                                                                                                     Ella Ungureanu Mihai

                                                       Mitreni