La
data de 26 noiembrie 1912, deci acum aproape 111 ani, Ioan (Johann) Drogli, nepotul
de soră al „Luceafărului” era înmormântat la Viena. De atunci, urma
acestuia s-a pierdut în neantul uitării. Abia dacă a fost amintit, în însemnări răzlețe. Numai cei apropiați știau
despre prezența sa în acest oraș, fiind pomenit în câteva cuvinte într-o
confesiune a unchiului său, Matei Eminescu. Pe la începutul secolului XX,
tipărindu-se scrisori eminesciene, dintre cele păstrate de Aglaia Drogli,
editorii menționau sursa acestora, și anume urmașii surorii Poetului. Atât și
nimic mai mult. De aici a pornit dorința mea de a găsi urma acestui nepot al „Luceafărului”.
Toate detaliile aflate, adâncind căutarea în arhivele vieneze, sunt cuprinse în
recenta lucrare „Neamul Emineștilor”. Cercetarea întreprinsă și-a propus
să răspundă la câteva întrebări firești: unde a locuit, cu ce s-a îndeletnicit
acesta la Viena. Un capitol palpitant este dedicat aventurii descoperirii
mormântului său. Cartea conține documente inedite, fotografii, harta indicând
locul unde se află mormântul nepotului lui Eminescu, dar mai ales reproducerea
scrisorilor marelui nostru Poet, provenind din fondul familiei Drogli. Fără acestea, orice biografie a „Luceafărului”
nu ar fi completă. Lucrarea s-a tipărit într-un tiraj mic, pentru bibliofili și eminescofili, fiind
oferită gratuit acestora. Sper ca admiratorii marelui nostru Poet care trăiesc la
Viena dar și turiștii români care vizitează istoricul Wiener Zentralfriedhof
să se oprească o clipă, punând o floare la mormântul necunoscutului nepot al
lui Eminescu, a cărui scurtă viață și trist destin s-au acoperit de taină în
umbra unui veac.
Dan Toma Dulciu
Viena
20.11.2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu