RUXANDRA ŞI YANIS

  

 

Ella Ungureanu Mihai

Partea a I-a

 

După discuția purtată cu mama lui, Traian, foarte nervos, a mers în odaia în care se afla Ruxandra cu cei doi copii ai săi, Niculae şi Yanis, apoi, a tunat şi a fulgerat!

- Ce-ai făcut? Ai trăit cu un neamț şi ai mai făcut şi un copil? M-ai făcut de râs! Cum pot trăi eu în sat cu rușinea asta? Vrei să-ţi cresc eu copilul din flori? Cine a mai făcut ca tine în sat?

- Traian, ascultă-mă! zise Ruxandra. Ani de zile nu am știut nimic despre tine! De ce zici aşa? Ţi-am făcut şi pomeni. De unde să știu eu ce ai făcut şi tu, pe acolo pe unde ai fost? Pur şi simplu s-a întâmplat, Traian! M-am îndrăgostit de Hans din prima clipă în care l-am văzut!

- Da? Şi unde-i Hans? zice Traian. A dat bir cu fugiții? A făcut copil ca să i-l crească altul? Un prost, adică? N-ai decât să pleci din sat cu copilul tău cu tot. Niculae va rămâne cu mine, e copilul meu!

- Traiane, Hans a plecat cu frontul. Nu ştie despre Yanis. Am aflat că sunt grea după ce a plecat el. Nu mai știu nimic despre el. Cred că, dacă ar fi știut, m-ar fi ajutat să-l cresc pe Yanis! Te rog, nu despărți copiii, ai milă! Lasă-mă aici! Voi merge să stau cu părinții mei. Unde să merg eu, în vremurile astea tulburi? De ce o asculți pe mama ta? Nu vezi cât de mult se iubesc frații între ei? Nu poate sta unul fără celălalt!

Traian nu s-a lăsat înduplecat şi, în plină noapte, a pus-o să-şi facă bagajul şi să plece cu copilul ei cu tot! Ba, mai mult, nu a lăsat-o nici să-şi ia la revedere de la Niculae, care plângea într-una!

Traian face parte din acel soi de bărbați, care consideră că pot face orice, pentru că, dacă le cade pălăria jos, o scutură de praf şi o pot pune la loc şi… îşi păstrează în continuare demnitatea, uitând că, de fapt, pălăria era de furat şi cu o măsură nepotrivită.

Ruxandra, plângând în hohote, a adunat parte din lucrurile ei şi ale lui Yanis şi le-a așezat într-un cufăr mic. Apoi… a plecat din casa pe care a construit-o cu Traian şi pentru care a muncit atâta timp, fără a se uita înapoi.  

Afară e întuneric beznă. Arșița zilei s-a mai domolit o data cu venirea nopții. Pe uliță nu-i țipenie de om. Dacă din depărtare nu s-ar auzi câte un câine lătrând, ai zice că e un sat părăsit.

E o atmosferă apăsătoare sau aşa o resimte Ruxandra, în timp ce pășea  îndurerată prin colbul străzii. Cu mâna dreaptă apucase cufărul cu lucruri, iar cu cea stângă îl ţinea pe Yanis, care plângea că s-a despărțit de Niculae şi a fost obligat să meargă noaptea. Plânsetul lui pare că trezește satul. Încep să se aprindă lămpile, una câte una.

Drumul părea fără de sfârșit.

Ruxandra nu simțea nimic fizic, dar gândurile o omorau. “Ce va face de acum încolo? Dacă şi-ar pune capăt zilelor? Niciodată nu i-a trecut asta prin cap. Decât după ce Traian i-a spus că l-a făcut de râs în sat şi că mama lui a avut dreptate în ceea ce o privește! Măcar o dată să-i fi spus doar ce gândea el!...

Da… dar dacă ea ar muri, ce se va întâmpla cu Niculae şi Yanis?

Niculae, chiar dacă va rămâne cu tatăl său, va trăi cu coșmarul că mama lui s-a sinucis!

Yanis, rodul iubirii ei şi al lui Hans, va rămâne al nimănui.

Cine îl va creste?

Nu! Nu va face asta!

Va merge acasă, la părinții ei, care, sigur, o vor ajuta!”

A ajuns, în cele din urmă, la casa părintească. Îi era teamă… Îi va trezi în plină noapte! Ce vor zice părinții ei?

Încearcă să deschidă poarta legată cu sârmă. Nu reușește! Câinele a început să latre asurzitor. Plânge şi Yanis. În cele din urmă, se aprinde o lampă în tinda casei.  Ai casei s-au trezit!

Grigore, tatăl ei, îi deschide poarta.

- Tu erai? Ce cauți, la ora asta, în miez de noapte, spuse nervos?

- Tată, Traian m-a gonit pentru că îl am pe Yanis!

-Da?! Bine ţi-a făcut!

Îi ia cufărul din mână şi i-l aruncă. Îl îmbrâncește pe copil, care plânge înspăimântat, iar pe biata femeie o apucă de păr şi o trage în casă! Apoi… , furios, aproape că o calcă în picioare..

- Grijania mă-tii! Ţi-a trebuit neamț? Stricată, ce eşti! Să pleci din casa mea, rușinea dracului!

Plin de mânie… o scoală din pat pe Mariţa, nevasta lui şi mama Ruxandrei, îndesându-i câțiva pumni.

- Na! Fir-ai a dracului, să te saturi! N-ai știut să-ți înveți de bine fata! Stricatele dracului!...

Yanis plânge cu sughițuri.

Câinele latră de parcă ar fi turbat.

Toţi vecinii şi-au aprins lămpile.

S-a aflat totul. Nimeni nu îndrăznește să intervină, știind răutatea lui Grigore.

În cele din urmă, Mariţa s-a ridicat cu greu de pe jos, apoi a fugit pe uşă, mai mult dezbrăcată, la fratele ei, Bucur.

Îl trezi în miez de noapte.

- Bucure, Bucure, te rog, convinge-o pe Aurica, fiie-ta, să o ia şi pe Ruxandra cu Yanis la oraş, că o omoară nebunu’! S-a întors Traian şi a alungat-o, că-l are pe Yanis, iar nebunul de Grigore ne omoară din bătaie!

Bucur este mai mare cu opt ani decât Mariţa şi întotdeauna s-a purtat cu ea ca un părinte.

“Trebuie să le ajut! Ştiu ce nebun este Grigore, cumnatul meu”, gândeşte Bucur. “Să văd ce pot face!”

Înainte de a se lumina de ziuă, Bucur avea deja pregătită căruța şi caii pentru a-i aduce pe Ruxandra şi Yanis la oraş.

Aflând aceasta, Grigore s-a bucurat! Altfel ar mai fi avut de hrănit două guri.

Drumul a fost anevoios. Yanis, suspinând, a adormit în brațele mamei lui, tresărind ori de câte ori căruţa nimerea vre-o groapă de pe drum.

Noroc că e vară! Altfel ar mai fi tremurat şi de frig.

Au ajuns la oraş. Aurica, verişoara Ruxandrei, tocmai se pregătea să plece la muncă. Era ucenică la o croitoreasă renumită. A rămas uimită când i-a văzut pe Ruxandra şi Yanis.

Ruxandra i-a povestit cele întâmplate.

Aurica s-a hotărât să o ajute, găzduind-o în aceeași cameră cu ea, unde locuia cu chirie.

Camera Auricăi face parte dintr-o casă mare, veche, așezată într-un cartier de la periferia oraşului, fiind mobilată sărăcăcios: un pat vechi, o masa cu trei picioare, două scaune șubrede, un lavoar, o lampă de gătit cu gaz. Pentru iluminat folosea o lampă de gaz lampant, atârnată de peretele scorojit. Mai era şi o sobă de cărămidă, înnegrită de fum. Pe jos, duşumeaua veche, nevopsită, scârțâia sub greutatea piciorului. Îți atrăgea, totuși, privirea un peretar vechi şi o icoană împodobită cu un ștergar țesut. Doar o astfel de camera putea închiria Aurica.

I-a lăsat pe Ruxandra şi Yanis să doarmă în pat, iar ea s-a așezat pe podea, pe o plapumă adusă de la țară de mama ei.

Auricăi îi plăceau copiii şi s-a bucurat că Ruxandra a venit cu Yanis, care o răsplătea cu drăgălășenia lui.

- Ce-ai de gând să faci, Ruxandro?

- Ce să fac? Îl iau pe Yanis de mână, merg din prăvălie în prăvălie, din casă în casă, pentru a-mi găsi o slujbă! Pentru copiii mei, muncesc orice! Eu sper ca, într-o bună zi, să-l pot avea lângă mine şi pe Niculae.

Au adormit târziu, spunându-și fiecare povestea de viaţă.

Aurica a plecat la oraș pentru că părinții lui Zamfir, drăguțul ei, nu au vrut-o în ruptul capului, iar acesta........ nu a putut să treacă peste cuvântul lor. A vrut, de fapt, să o rupă cu trecutul. A părăsi satul natal… nu era o treabă ușoară, pentru că încălcai rânduielile strămoșești. Fetele plecau din sat doar când se măritau, pentru a-şi urma soţii.

Ruxandra a bătut în lung și lat tot oraşul, zile la rând, rupând singura pereche de opinci pe care o avea. Avea foarte puţine lucruri pentru ea, însă mai multe pentru copil. Nu-şi găsea de lucru pe nicăieri, cine s-ar fi încumetat să se încurce cu o femeie având un copil după ea!

Mariţa, mama Ruxandrei, a rugat-o să i-l lase acasă pe Yanis, până îşi face un rost. Aceasta nici nu a vrut să audă. Cum să lase copii ei, mai ales că îi era frică de tatăl ei.

După aproape o lună şi jumătate şi-a găsit de muncă la un vestit proprietar de hotel şi restaurant. Acesta avea chiar şi o impozantă vilă la şosea. Tocmai plecase fosta menajeră şi cucoana avea mare nevoie de cineva în locul ei.  Jupâneasa a măsurat-o din cap până în picioare, apoi a întrebat-o:

- Nu ai cu cine lăsa copilul?

- Nu, eu sunt de la țară, nu-l pot părăsi! Trebuie să locuiască cu mine.

Cucoana a plăcut-o, văzând-o curată şi frumoasă! I-a plăcut şi copilul. Avea și ea un băiețel de șase ani, cam timid, şi s-a gândit că i-ar face bine dacă ar mai avea pe cineva de o vârstă apropiată. S-ar împăca bine împreună!

- Draga mea, eu te angajez, ca menajeră în casă. Îţi ofer o cameră în care să locuiești cu copilul tău! Trebuie să faci curat, să calci, să speli, să gătești şi să  îngrijești grădinița de flori din jurul casei.

Pentru Ruxandra nu era greu să facă toate astea. Acasă la ea lucra de trei ori mai mult, cu munci grele, ca la țară!

- În ceea ce privește condițiile angajării, zice cucoana, trebuie să respecți următoarele reguli: nu trebuie să furi, să minți, să asculți pe la uși; trebuie să fii tăcută şi să nu aduci bărbați în casă! Te voi plăti la fiecare sfârșit de săptămână şi vei avea liber duminica.

Fiindcă îşi pierduse speranța de a-şi mai găsi de lucru, de aceea cu lacrimi în ochi, Ruxandra i-a mulțumit şi i-a sărutat mâna. Apoi, stăpâna a invitat-o să-i arate casa.

Locuința este, de fapt, o minunăție de construcție în stil neoromânesc, răsărind pur și simplu din mijlocul parcului ce o înconjoară, o priveliște care te încântă iremediabil. Pomii ornamentali, gazonul şi romburile de flori multicolore formează un covor imens.

La parterul mai înalt decât de obicei al casei se afla un imens salon de primire oaspeți, apoi o sufragerie dreptunghiulară, cu policandre impresionante precum şi o masă mare, pentru cel puţin 20 de persoane. Urmează un hol încăpător, apoi, de partea celălalt se află biblioteca, în care sunt așezate în ordine sute de cărţi.  În mijloc se află biroul unde lucrează soțul cucoanei.

La etaj, se află patru dormitoare, fiecare cu baie proprie. Balcoanele dormitoarelor sunt pline de mușcate înflorite.

La demisol, se află două camere pentru personalul de serviciu.

Încăperea pe care cucoana i-a rezervat-o Ruxandrei şi copilului ei este văruită proaspăt. Mobilierul din nuc constă într-un pat dublu, o măsuță, și un șifonier format din trei canate. Pe peretele situat de-a lungul patului se află o carpetă oltenească şi o icoană cu argint aurit, reprezentând-o pe Maica Domnului şi pruncul. Pe parchetul proaspăt lăcuit, un covor oltenesc îşi arată splendoarea.

Ruxandra nu-şi putea imagina ceva mai frumos şi mai bun. A lucrat și ea iernile, la război, cât a locuit în satul ei, dar frumusețea carpetei şi a covorului oltenesc întrecea orice imaginație.

A doua zi, Ruxandra a început munca. Treptat, s-a obișnuit cu casa, cu stăpânii şi cu copilul lor, Cristian.

Yanis era fericit că are un alt frate.

Pe Ruxandra nu au impresionat-o atât de mult mobila comandată la Paris, covoarele persane în care i se afundau papucii, tablourile semnate de pictori celebri, porţelanurile de Sèvres, oglinzile veneţiene, sculpturile din marmură de Carrara, cristalele de Murano sau de Bohemia, sobele de teracotă aduse de la Viena, cât mai ales  cărțile din bibliotecă. Sutele de cărți îmbrăcate în piele, cu titluri aurii.

Pentru prima dată vedea o bibliotecă. Avea şapte clase, i-a plăcut școala, dar fetele de la țară nu erau lăsate să plece la oraș, să învețe carte.  

Ștergea în fiecare lună carte cu carte, apoi le așeza la loc. De fapt, le mângâia!

I-a cerut voie doamnei Lidia (cucoana) să ia câte o carte şi să o citească în camera ei, seara, după ce termina munca. Erau şi cărți de povești. Îi lua pe Cristian şi Yanis şi le citea câte un basm.. Începuse şi Cristian să o iubească. Ruxandra învățase locul cărților din bibliotecă. Ştia unde este Eminescu, Creangă, Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Ion Pillat, Ovid Densusianu, Mircea Vulcănescu, Vasile Pârvan, Simion Mehedinți şi alţii. Se găseau volume de poezie, de dramaturgie, romane, cărţi istorice, de drept, de filosofie şi despre geografia ţării.

Domnul Voinea (soțul Lidiei) era un intelectual remarcabil, iar când era foarte ocupat, o punea pe Ruxandra să-i găsească anumite cărți din bibliotecă.

Chiar dacă muncea mult, Ruxandra era mulțumită. Era prețuită de stăpâni, Yanis avea un frate. Era bine plătită. O chinuia, totuși, dorul de Niculae! Ce face? Ce mănâncă? Cum doarme? Cine are grijă de el? Yanis o întreba și el de fratele său, din când în când, dar parcă      l-a uitat de când se joacă cu Cristian.

Nu spunea nimănui, dar îi era foarte dor de Hans. Acel dor profund, mistuitor, cauzat de lipsa fizică a persoanei iubite. În mintea, în sufletul şi inima ei, el exista tot timpul. Uneori se certa cu el, alteori îl iubea până la cer. Uneori era prăbușită, gândind: la ce bun? Alteori plutea de fericire!

Cum putea să-l uite pe Hans, când Yanis îi semăna perfect? Aceeași ochi albaștri în care zărești infinitul, același ten curat şi luminos, aceeași gestică! Este şi chibzuit în tot ce face!

Of, Doamne! Ura războiul care i-a schimbat viața! Războiul i l-a adus pe Hans, dar tot el i l-a luat!

Zilele treceau una după alta.

Aurica mergea acasă săptămânal, la părinții ei. Duminica, în ziua sa liberă, Ruxandra şi Yanis  o vizitau.

- Ce mai e în sat, Aurico? Ce ştii despre Niculae?

- Niculae creşte, Ruxandra! Îl îngrijesc Traian şi cuscra Veta. Se joacă! Dar e un copil trist, foarte trist!

Aflând asta, Ruxandra a început să plângă. Sunt veşti care îi fac foarte rău! Se căiește de situaţia lui Niculae, dar nu regretă iubirea pentru Hans şi nici naşterea lui Yanis.  Dispariţia lui Hans şi despărţirea de Niculae i-au iscat o zbatere sufletească intensă care o secătuiește de energie.

A doua duminică, Mariţa a venit în vizită la Ruxandra şi Yanis. Le-a dăruit câte o pereche de botoșei din lână, lucraţi de ea, ca să nu le înghețe picioarele. Le-a oferit şi mâncare: câteva scovergi şi magiun.

- Doar atât v-am putut aduce, mamă!  E mare foamete! Din cauza secetei, toată recolta a fost pusă la pământ. Doi copii din cei şapte ai familiei Ioşca au murit de foame. Alţi copii din familiile Ciocârlan şi Topor au fost daţi în grija altor familii, mai avute. Au venit şi i-au luat cu jandarmii, apoi i-au urcat în tren, să-i ducă în alte judeţe. Ce jale a fost când i-au smuls pe copii din familiile lor! Dulgherul Stoica, împreună cu cei trei băieți mai mari ai lui, au plecat că mureau de foame, în județul Timiș. I-a rămas acasă nevasta, fata şi ultimul băiat de câțiva anișori. Până în Timiş au mers pe acoperișul trenului, ca să nu cumpere bilet. Erau mai mulți oameni pe tren, decât în tren. Unii oameni şi-au pierdut echilibrul, au căzut şi au murit. Acolo, în judeţul Timiş, nu a fost secetă aşa de groaznică şi s-a făcut pâinea. Pentru că nu s-au făcut fâneaţa şi cerealele, suntem nevoiţi să tăiem animalele, ca să avem ce mânca. Data viitoare când voi veni, dacă tăiem berbecuţul, îţi aduce mama puţină carne, dacă tac-tu mă va lăsa, că parcă a înnebunit, nu alta! Mătuşa Ioana s-a dus la frate-su Mitică să-i ceară un castron de mălai, să le facă celor şase copii o mămăligă, dar acesta a refuzat. Oamenii mor pe capete de foamete şi de tifos exantematic, indiferent de vârstă. Părintele Elefterie nu pridideşte cu slujbele de înmormântare. Nu au oamenii nici bani şi nici lemne pentru coşciuge. Al lui Vasilache a stricat o magazie ca să-i facă coşciug lui ta-su! Alde Nedelcu au făcut nuntă pentru fiu-su fără pic de pâine, nu a pus la masă decât mămăligă şi aia puţină! În sat, e jale! Tu ai nimerit bine aici! Mulțumește-i lui Dumnezeu pentru asta! Uite în ce conditii trăiești, îl ai şi pe Yanis cu tine, zise Mariţa.

            - Da, mama, dar nu îl am şi pe Niculae cu mine.

            Mariţa şi-a ascuns lacrimile din ochi, apoi i-a povestit Ruxandrei.

            - Alaltăieri am trecut pe strada ta. Cuscra Veta era cu Niculae de mână, mergea la soru-sa. Când m-a văzut Niculae, s-a smuls din mâna ei, ca să vină la mine. Nu a apucat să facă nici doi pași, că l-a tras spre ea şi l-a certat, să stea locului! Am zis: de ce, cuscră, nu-l laşi? Nu sunt şi eu bunica lui?

- Fii-ta, dacă voia copil, trebuia să aibă grijă de el, nu să umble brambura!

- Indiferent cum a umblat, tot ea rămâne mama lui. Nu poți schimba asta. Ai putea lua dumneata locul mamei lui?

Ruxandra a izbucnit în plâns, zicându-i:

- Mamă, mamă, nu mai pot de dorul lui! Îl visez noaptea jucându-se cu Yanis sau ţinându-mă strâns de gât şi plângând! Mă trezesc buimacă şi plâng. Nu ştiu cum voi trece peste suferinţa asta.

- Lasă-ţi nădejdea în Dumnezeu, fata mamii! Ştie El ce face! Ne rugăm la El şi va fi bine!

 

*

E zi de sărbătoare. Lidia şi Voinea, şi-au făcut timp unul pentru altul.

 Lidia e tot timpul ocupată cu treburi gospodărești, cu educaţia fiului şi cu fapte de binefacere. Voinea își ocupă tot timpul cu hotelul şi restaurantul lor, din centrul oraşului, iar când e liber, se izolează şi răsfoiește cărți.

Citeşte Platon, Aristotel, Schopenhauer, Emil Cioran, Mircea Eliade şi mulți alții. E pasionat de lectură şi, totodată, supărat că nu va putea parcurge niciodată toate cărțile din bibliotecă. E absolvent al Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, el însuşi provenind dintr-o familie de intelectuali. Consideră biblioteca cea mai mare avere a sa, pentru că ea este sinonimă cu învățătura şi cunoașterea, dar mai ales, pentru că ea transmite “înțelepciunea lumii”.

Avea, însă, şi foarte multe alte bogății!... De soarta cărora, uneori, se simțea îngrijorat!

- Draga mea, Lidia, nu suntem bine deloc! România e pe marginea prăpastiei! Din cauza războiului şi a secetei, ne amenință o foamete teribilă. Verile foarte secetoase, uneori cu peste 60 de grade la umbră, au pârjolit pământul, distrugând recolta. La toate astea se mai adaugă şi angaralele de război pe care trebuie să le plătim ruşilor. Îmbuibăm pe ruși cu de-ale gurii şi le suportăm trupele rămase în ţară. În plus, ţăranii au lăsat pământurile nelucrate, ca să nu fie luate cu japca la “colhoz”! Din acest motiv, dar şi pentru că nu aveau ce să le dea să mănânce, nefăcându-se fâneaţă, şi-au tăiat şi animalele. E forma lor de a se opune, pentru care plătesc, însă, foarte scump. Sunt bătuți cu bestialitate şi arestați. Foametea a lovit şaisprezece judeţe printre care şi al nostru. Mor oamenii de foame! Mai ales copiii! Urmare a crizei, s-au scumpit alimentele. Am dat pe o varză 5000 lei şi 80000 lei pe un kilogram de carne de miel. Am fost, totuși, mulțumit că am găsit de unde să cumpăr! Pentru a găsi o scăpare, guvernul a obligat pe țărani să dea statului cote obligatorii de produse. O belea pe capul lor, stârnind nemulțumiri! Guvernul încearcă să ajute familiile înfometate. S-au primit şi ajutoare din afara țării. Niciodată, în România nu a existat o foamete atât de mare! Cu ruşii în coasta noastră, nu văd zile bune pentru noi şi pentru ţară, zise Voinea!

- Dragul meu, mă îngrijorează ce-mi spui! Trebuie să gândim împreună, zise Lidia. Trebuie să găsim o scăpare, mai ales că-l avem şi pe Cristian. Mă gândesc că nu avem ce face decât să alimentăm conturile pe care le mai avem în Elveţia.

- Să văd ce pot face, zise Voinea.

*

Ruxandra vedea că stăpânii săi sunt neliniștiți și preocupați. Se închideau în bibliotecă şi vorbeau încet. Pricepea şi ea că nu e bine în ţară, că există o frică teribilă din cauza foametei, dar ea, în lumea ei, era mulţumită. Are unde sta, ce mânca, ce lucra. Yanis e bine! Din sat, însă, nu primea veşti bune de la Niculae.

Într-o zi, când stăpânul nu era acasă, stăpâna, care o îndrăgea foarte mult, a invitat-o în sufragerie şi au stat de vorbă.

- Ce-i cu tine, Ruxandra, de ce eşti tristă mereu?

Ruxandra i-a povestit stăpânei despre Traian, despre Niculae, despre Hans, despre Yanis, despre durerea ei că nu-l are pe Niculae lângă ea.

Stăpâna, care terminase Dreptul, nu a stat pe gânduri şi a întrebat-o:

- Bine, dar tu ai divorțat?

- Nu, doamna Lidia. Nu am eu bani de aşa ceva! Nu ştiu eu să umblu după avocaţi!

- Cum? Te ajut eu şi cu banii, şi cu avocatul! Divorțând, rezolvi situatia copilului. Esti mama lui, nu pierzi drepturile părintești. Nu vrei să tragem o fugă cu maşina, duminică, în sat, să-l vedem pe Niculae?

- Doamnă, eu vreau... Mor de dorul lui! Dar ce o să zică Traian şi mama lui?

- Vedem noi, zise doamna Lidia.

Duminică, au plecat cu noaptea în cap. Conducea stăpâna. De-o parte şi de alta a drumului, pământul crăpat de secetă, părea o hartă bine conturată. Ici - colo, câte un copac uscat sau câte o fântână cu cumpănă, dar fără apă. Ciorile zgomotoase parcă ar prevesti ceva. Abia apărut, soarele îşi îndreaptă sulițele spre pământ. E o liniște ciudată, un tablou nemișcat, care nu te putea lăsa indiferent. Era un peisaj selenar.  Nu e nimic vesel, ba dimpotrivă.

Ruxandra avea gheaţă în suflet.

Au ajuns în sat. Maşina, cu iușeala ei, răscolește praful uliței.

Nimic din ceea ce lăsase Ruxandra nu mai exista.

Dimineața, de obicei, se auzea „zumzetul satului”, adică mugetul vitelor, cântatul cocoșilor. Acum, toate lipseau.

În sat nu mai existau animale.

Se mai aude izolat lătratul anemic al câte unui câine. Nici oameni nu mai sunt pe uliță.

Doamne! Şi cum era odată!

Pare un sat părăsit!

Apoi, au ajuns în faţa casei lui Traian. Mai iese câte un copil din curte, căruia-i numeri coastele, să vadă mașina. E atât de rară apariția unei mașini în sat. De altfel, şi animalele au devenit o raritate în sat.

Ruxandra strigă la poartă.  Câinele a început să latre furios. Iese Traian cu mama lui, Veta.

- Bună ziua, am venit să îl vedem pe Niculae! zice doamna Lidia.

Traian s-a schimbat la față; inima a început să-i bată tare, dar a rămas mut! Încă o iubea pe Ruxandra! Doamne! Cât era de frumoasă!

- Ce cauți aici? zise Veta. Tu ai copil? Îl ai pe neamţ! Ia-ţi la revedere de la Niculae! Trebuia să-ţi vezi de treaba ta şi erai cu Niculae! Plecați de aici!

Între timp, apare Niculae.

- Mamă, mamă! strigă el.

Crescuse! Era îngrijit, curat, dar slab şi trist! Se vedea că-i lipsise mama.

- Treci imediat în casă, Niculae! Pleacă de-aici! N-ai ce căuta la ea! Să stea cu neamțul!

- Doamnă, doamnă, zise doamna Lidia. Nu ziceți aşa! E mama copilului. Suferă foarte mult după el. Măcar lăsați-o să-l îmbrățișeze!

- Nu, nu merită! Ne-a făcut destulă rușine în sat, a tunat şi a fulgerat Veta!

Traian a fost martor tăcut la tot spectacolul! Nu a avut puterea de a-şi înfrunta mama!

Cele două femei s-au îndreptat către mașină şi s-au întors aşa cum au venit. Ruxandra a izbucnit într-un plâns chinuit, spasmodic.

- Ce fac acum? Ce fac acum? Cum va fi viața mea fără el?

Realizase deja că, de acum încolo, sufletul ei va fi chinuit de dorul pentru Niculae şi de suferința pentru Hans. În sinea ei, încă aștepta un semn de la Hans. Singura ei mângâiere rămâne Yanis.

 

*

A doua zi, doamna Lidia a vorbit cu un avocat, care să-i rezolve cazul Ruxandrei.

În trei luni de zile, totul a intrat pe făgașul normal: Căsătoria s-a desfăcut prin înțelegerea ambelor părți; Traian, tatăl, urmând a se ocupa de creșterea și educarea fiului Niculae, sub motiv că trebuie să rămână în mediul în care s-a născut şi a crescut. Totodată, Traian a fost obligat să-i permită Ruxandrei a-l vizita pe Niculae, de două ori pe lună, la sfârșit de săptămână, la domiciliul ei.

Ruxandra a dorit de nenumărate ori să-l ia acasă la ea pe Niculae, însă Veta nu i-a permis să se apropie de el. Niculae era timorat şi influențat de bunica lui și chiar dacă Ruxandra a mers  însoțită de un executor judecătoresc, Niculae a refuzat să se apropie de propria-i mamă!

- Să pleci, tu nu eşti mama mea! Tu nu mă iubești! Ai plecat şi m-ai lăsat! Să stai cu neamțul tău!

Ruxandra a înțeles că totul e pierdut. Niciodată Niculae nu o va mai privi ca pe o mamă, niciodată nu o va vrea! Niciodată!

- Doamne, cum voi trăi? Cum voi accepta asta? Jumătate din mine nu a pierit! Şi... toate astea... din cauza războiului şi a fostei soacre! Doamne, ce soartă am!

Singura care a fost mereu lângă ea, consolând-o, era doamna Lidia.

- Ai răbdare, Ruxandra! Copilul e sub influența lor, a celor care te-au descris nu tocmai bine, dar va trece timpul, se va mări şi va pricepe singur situaţia!

- Poate, poate! Dar când va fi asta?

Cu timpul, Ruxandra s-a închis în ea! O durea prea tare să mai vorbească despre povestea ei! Nu-i părea rău că l-a iubit pe Hans sau că l-a adus pe lume pe Yanis. Nu... nu... Hans a fost marea ei iubire, iar Yanis rodul dragostei lor.  Si, Doamne! Ce mai seamănă cu el!

De Niculae o doare sufletul. El seamănă leit cu ea! Îi pare rău că Traian s-a lăsat tot timpul influențat de mama lui. Îi pare rău de iubirea ei pentru Traian, risipită de intervenția brutală a mamei lui. Poate că Traian i-ar fi permis să-l vadă pe Niculae, dacă nu intervenea Veta. Se vedea că suferă atunci când venea să-l ia pe Niculae, dar nu avea curaj să intervină. Apoi... răul s-a produs: Niculae a fost educat în sensul de a nu se atașa sufletește de mama lui. Nu ştiau cât rău îi fac copilului, procedând aşa! Ce traumă îi provoacă!