Interpretatio Orientalia"
Câteva etimologii
Circulaţia cuvintelor dintr-o limbă în alta conduce, de multe ori, la alterarea formei fonetice precum şi la modificarea sensului originar al cuvintelor de împrumut. De aceea, pentru a analiza etimologia unui anumit cuvânt este de preferat a se cunoaşte sensul exact al acestuia şi nuanţele semantice avute în limba de origine.
Un caz aparte îl reprezintă situaţia în care un termen străin, care redă o realitate românească, există, concomitent, atât în spaţiul lingvistic românesc cât şi în cel de origine. Deşi este receptat ca un neologism pur, acest termen îşi ascunde semnificaţia semantică iniţială, generând o serie de dificultăţi în stabilirea etimologiei sale.
Iată, concret, câteva etimologii care ilustrează afirmaţiile de mai sus:
1. KARA - IFLAK şi KARA – BOGDAN
Cele două expresii desemnează denumirile istorice ale Ţării Româneşti şi Moldovei, în limba turcă.
Unii cercetători români au tradus sensul sintagmei KARA-IFLAK prin VALAHIA NEAGRĂ, iar pe cel al sintagmei KARA – BOGDAN prin BOGDANIA – NEAGRĂ ( Moldova).
În opinia noastră, acest sens este eronat, el rezultând din traducerea abuzivă a cuvântului KARA prin corespondentul său semantic românesc NEGRU.
Majoritatea ipotezelor care susţin identitatea semantică dintre turcescul KARA şi românescul NEGRU mai adaugă şi alte diverse argumentaţii suplimentare, pentru a întări această soluţie etimologică.
Astfel, pentru a ne limita doar la câteva exemple, D. Cantemir arăta că acest nume omniprezent în documentele turceşti provine din însăşi titulatura legendarului întemeietor al Ţării Româneşti - Negru Vodă.
Alte ipoteze se bazează pe o argumentaţie ceva mai sofisticată, care aduce în discuţie semnificaţia politică a culorilor în Imperiul Islamic sau vechi denumiri de naţii: cumanii albi, hunii albi etc.
În sfârşit, unii învăţaţi români au construit etimologia cuvântului KARA, pornind de la stabilirea unor relaţii de asemănare între caracteristicile geofizice naturale ale spaţiului românesc şi termenul analizat: KARA DENIZ (Marea Neagră, aluzie la culoarea apelor mării) şi KARA IFLAK (Valahia Neagră, aluzie la fertilitatea solului românesc).
Renunţând la aceste ipoteze, considerăm că etimologia sintagmei KARA-IFLAK poate fi explicată sub aspect lingvistic, pornind însă de la realităţile geopolitice, caracteristice acestui spaţiu.
Astfel, este ştiut faptul că entităţile statale româneşti s-au constituit mai târziu decât statele vecine, întemeiate de slavi, maghiari, bulgari, greci etc. Din acest motiv, apelativul atribuit spaţiului românesc făcea trimitere mai ales la denumirea geografică a acestor ţinuturi şi nu la sintagme cu conotaţii etno –politice.
Cu alte cuvinte, cu mult timp înainte de constituirea formaţiunilor statale româneşti, străinii denumeau aceste meleaguri cu numele generic de „ ţinutul românilor” (ceea ce corespunde termenului academic de TERRA ROMANIAE). Cum însă, din motive cu substrat politic, bizantinii nu au acceptat utilizarea etnonimului „ ROMAN” pentru populaţia din spaţiul carpato-dunărean, pentru a nu ştirbi din gloria Imperiului Roman de Răsărit, cât şi pentru a împiedica această populaţie românească, aflată în exteriorul graniţelor Imperiului Bizantin, să devină o succesoare legitimă a Imperiului Roman, etniconul ROMANIA a fost pus la index. De aceea, toate documentele epocii amintesc de VLAHIA, adică de „ţinutul vlahilor”.
Arabii, care au intrat în contact de timpuriu cu grecii, au preluat de la bizantini atât denumirea ROMANIA (desemnând zonele situate în apropierea graniţelor cu Imperiul Islamic), în arabă RUM, cât şi denumirea de VLAHIA, mai exact „ţinuturile, ţara Vlahilor” pentru zonele dunărene, ori cele locuite de populaţii nevorbitoare de limbă greacă. Pentru a reda cu exactitate statutul administrativ-politic al zonelor locuite de vlahi, ei vor utiliza cuvântul arab: „QARYA”, având nuanţa semantică de „ ţinut, zonă sau comunitate rurală ”.
Astfel, Ţara Vlahilor se va reda în arabă prin sintagma ” QARIYA IFLAH”. Veniţi mai târziu în contact cu Imperiul Bizantin, turcii au modificat numai din punct de vedere fonetic sintagma „QARYA IFLAH” în „KARA IFLAH” sau „ KARA EFLAK”, însă păstrând sensul de ŢARA (ŢINUTUL) VLAHILOR.
Cum Bogdan nu a fost nicicând NEGRU, este mai logică traducerea ” QARYA BUGDAN” cu pronunţia turcească „KARA BOGDANIA” prin „Ţara lui Bogdan”, cu sensul de „Ţinutul stăpânit de BOGDAN „ , „Ţara lui Bogdan” şi nicidecum „BOGDANIA NEAGRĂ”.
În sfârşit, „KARA KUMANIA” trebuie înţeleasă drept „ŢARA CUMANILOR” („Ţinutul Cumanilor”).
Fără îndoială, anexarea, cel puţin formală, a entităţilor statele române în zona de dominaţie islamică, a justificat utilizarea unor denumiri convenabile, cu conotaţii etnico-geografice („QARYA”, adică ţinut, aşezare, comunitate rurală) în detrimentul unei sintagme cu conotaţii politice, cum ar fi termenul arab „DAWLA”, „Stat”.
Astfel, aspectul paronimic al expresiilor „QARYA” şi „KARA” a condus la modificarea semnificaţiei sintagmei „QARYA IFLAH” („Ţinutul Vlahilor”) în „KARA EFLAH” sau „KARA EFLAK” („VLAHIA NEAGRĂ”).
2. TELEORMAN
În legătură cu etimologia acestui cuvânt, cercetătorii sunt de acord cu originea lui turcică. Ei atribuie acestui toponimic sensul de „ pădure nebună” (deliorman) devenit „TELEORMAN” mai târziu.
Dacă filologii ar fi consultat un simplu Dicţionar (Cf “New Redhouse Turkish English Dictionary”) termenul ar fi fost tradus corect prin “pădure vastă şi densă”.
Se ştie că după trecerea Dunării, în faţa năvălitorilor turci au apărut zone masive de păduri, de nepătruns, foarte întunecoase: faimosul “Codru al Vlasiei”. În acest caz nu se poate atribui sensul de “pădure nebună” cuvăntului “Deliorman”, de unde provine toponimicul TELEORMAN.
3. OLAT
În DEX (Ediţia 1975), cuvântul OLAT este definit drept : “ provincie, regiune, ţinut, teritoriu: etimologie necunoscută.” (p. 623, col.1).
Totuşi, într-un dicţionar anterior DLRM (Ed.1975), este indicată o obârşie cumanică pentru cuvântul amintit (op.cit.p.561).
Stabilirea exactă a sensului acestui cuvânt este de natură să aducă o rază de lumină în cunoaşterea statutului juridic cu totul special avut de ţinuturile româneşti având denumirea generică de OLAT (pl.OLATURI).
Astfel, Ştefan Pascu (Voievodatul Transilvaniei, Vol. III, Cluj - Napoca, 1979, p.447) prezintă un document datat 1406, în care se vorbeşte de Sărand şi Olatul românesc (Zorand et Olahvidek).
Apelând la un Dicţionar de limba turcă vom găsi cuvântul “ VILAYET”, având sensul de “ administrative district, headed by a Vali, under the Ottoman Empire”, provenind din etimonul arab “wilaya”, cu pluralul “wilayat”, adică “sovereign power, sovereignity” ( cf. Hans Wehr, Dictionary of Modern Written Arabic, p.1099-1100).
Cu ajutorul etimologiei se dovedeşte iarăşi că în Transilvania existau teritorii având o situaţie juridică particulară, privilegiată, de veritabilă autonomie administrativă, unde se aplica acel drept cutumiar românesc “Jus Valahicum”, într-o epocă in care Buda era transformată în paşalîc turcesc iar Banatul, Crişana şi Transilvania însăşi urmau a cădea pradă cuceririlor străine.
Dan Toma Dulciu
Câteva etimologii
Circulaţia cuvintelor dintr-o limbă în alta conduce, de multe ori, la alterarea formei fonetice precum şi la modificarea sensului originar al cuvintelor de împrumut. De aceea, pentru a analiza etimologia unui anumit cuvânt este de preferat a se cunoaşte sensul exact al acestuia şi nuanţele semantice avute în limba de origine.
Un caz aparte îl reprezintă situaţia în care un termen străin, care redă o realitate românească, există, concomitent, atât în spaţiul lingvistic românesc cât şi în cel de origine. Deşi este receptat ca un neologism pur, acest termen îşi ascunde semnificaţia semantică iniţială, generând o serie de dificultăţi în stabilirea etimologiei sale.
Iată, concret, câteva etimologii care ilustrează afirmaţiile de mai sus:
1. KARA - IFLAK şi KARA – BOGDAN
Cele două expresii desemnează denumirile istorice ale Ţării Româneşti şi Moldovei, în limba turcă.
Unii cercetători români au tradus sensul sintagmei KARA-IFLAK prin VALAHIA NEAGRĂ, iar pe cel al sintagmei KARA – BOGDAN prin BOGDANIA – NEAGRĂ ( Moldova).
În opinia noastră, acest sens este eronat, el rezultând din traducerea abuzivă a cuvântului KARA prin corespondentul său semantic românesc NEGRU.
Majoritatea ipotezelor care susţin identitatea semantică dintre turcescul KARA şi românescul NEGRU mai adaugă şi alte diverse argumentaţii suplimentare, pentru a întări această soluţie etimologică.
Astfel, pentru a ne limita doar la câteva exemple, D. Cantemir arăta că acest nume omniprezent în documentele turceşti provine din însăşi titulatura legendarului întemeietor al Ţării Româneşti - Negru Vodă.
Alte ipoteze se bazează pe o argumentaţie ceva mai sofisticată, care aduce în discuţie semnificaţia politică a culorilor în Imperiul Islamic sau vechi denumiri de naţii: cumanii albi, hunii albi etc.
În sfârşit, unii învăţaţi români au construit etimologia cuvântului KARA, pornind de la stabilirea unor relaţii de asemănare între caracteristicile geofizice naturale ale spaţiului românesc şi termenul analizat: KARA DENIZ (Marea Neagră, aluzie la culoarea apelor mării) şi KARA IFLAK (Valahia Neagră, aluzie la fertilitatea solului românesc).
Renunţând la aceste ipoteze, considerăm că etimologia sintagmei KARA-IFLAK poate fi explicată sub aspect lingvistic, pornind însă de la realităţile geopolitice, caracteristice acestui spaţiu.
Astfel, este ştiut faptul că entităţile statale româneşti s-au constituit mai târziu decât statele vecine, întemeiate de slavi, maghiari, bulgari, greci etc. Din acest motiv, apelativul atribuit spaţiului românesc făcea trimitere mai ales la denumirea geografică a acestor ţinuturi şi nu la sintagme cu conotaţii etno –politice.
Cu alte cuvinte, cu mult timp înainte de constituirea formaţiunilor statale româneşti, străinii denumeau aceste meleaguri cu numele generic de „ ţinutul românilor” (ceea ce corespunde termenului academic de TERRA ROMANIAE). Cum însă, din motive cu substrat politic, bizantinii nu au acceptat utilizarea etnonimului „ ROMAN” pentru populaţia din spaţiul carpato-dunărean, pentru a nu ştirbi din gloria Imperiului Roman de Răsărit, cât şi pentru a împiedica această populaţie românească, aflată în exteriorul graniţelor Imperiului Bizantin, să devină o succesoare legitimă a Imperiului Roman, etniconul ROMANIA a fost pus la index. De aceea, toate documentele epocii amintesc de VLAHIA, adică de „ţinutul vlahilor”.
Arabii, care au intrat în contact de timpuriu cu grecii, au preluat de la bizantini atât denumirea ROMANIA (desemnând zonele situate în apropierea graniţelor cu Imperiul Islamic), în arabă RUM, cât şi denumirea de VLAHIA, mai exact „ţinuturile, ţara Vlahilor” pentru zonele dunărene, ori cele locuite de populaţii nevorbitoare de limbă greacă. Pentru a reda cu exactitate statutul administrativ-politic al zonelor locuite de vlahi, ei vor utiliza cuvântul arab: „QARYA”, având nuanţa semantică de „ ţinut, zonă sau comunitate rurală ”.
Astfel, Ţara Vlahilor se va reda în arabă prin sintagma ” QARIYA IFLAH”. Veniţi mai târziu în contact cu Imperiul Bizantin, turcii au modificat numai din punct de vedere fonetic sintagma „QARYA IFLAH” în „KARA IFLAH” sau „ KARA EFLAK”, însă păstrând sensul de ŢARA (ŢINUTUL) VLAHILOR.
Cum Bogdan nu a fost nicicând NEGRU, este mai logică traducerea ” QARYA BUGDAN” cu pronunţia turcească „KARA BOGDANIA” prin „Ţara lui Bogdan”, cu sensul de „Ţinutul stăpânit de BOGDAN „ , „Ţara lui Bogdan” şi nicidecum „BOGDANIA NEAGRĂ”.
În sfârşit, „KARA KUMANIA” trebuie înţeleasă drept „ŢARA CUMANILOR” („Ţinutul Cumanilor”).
Fără îndoială, anexarea, cel puţin formală, a entităţilor statele române în zona de dominaţie islamică, a justificat utilizarea unor denumiri convenabile, cu conotaţii etnico-geografice („QARYA”, adică ţinut, aşezare, comunitate rurală) în detrimentul unei sintagme cu conotaţii politice, cum ar fi termenul arab „DAWLA”, „Stat”.
Astfel, aspectul paronimic al expresiilor „QARYA” şi „KARA” a condus la modificarea semnificaţiei sintagmei „QARYA IFLAH” („Ţinutul Vlahilor”) în „KARA EFLAH” sau „KARA EFLAK” („VLAHIA NEAGRĂ”).
2. TELEORMAN
În legătură cu etimologia acestui cuvânt, cercetătorii sunt de acord cu originea lui turcică. Ei atribuie acestui toponimic sensul de „ pădure nebună” (deliorman) devenit „TELEORMAN” mai târziu.
Dacă filologii ar fi consultat un simplu Dicţionar (Cf “New Redhouse Turkish English Dictionary”) termenul ar fi fost tradus corect prin “pădure vastă şi densă”.
Se ştie că după trecerea Dunării, în faţa năvălitorilor turci au apărut zone masive de păduri, de nepătruns, foarte întunecoase: faimosul “Codru al Vlasiei”. În acest caz nu se poate atribui sensul de “pădure nebună” cuvăntului “Deliorman”, de unde provine toponimicul TELEORMAN.
3. OLAT
În DEX (Ediţia 1975), cuvântul OLAT este definit drept : “ provincie, regiune, ţinut, teritoriu: etimologie necunoscută.” (p. 623, col.1).
Totuşi, într-un dicţionar anterior DLRM (Ed.1975), este indicată o obârşie cumanică pentru cuvântul amintit (op.cit.p.561).
Stabilirea exactă a sensului acestui cuvânt este de natură să aducă o rază de lumină în cunoaşterea statutului juridic cu totul special avut de ţinuturile româneşti având denumirea generică de OLAT (pl.OLATURI).
Astfel, Ştefan Pascu (Voievodatul Transilvaniei, Vol. III, Cluj - Napoca, 1979, p.447) prezintă un document datat 1406, în care se vorbeşte de Sărand şi Olatul românesc (Zorand et Olahvidek).
Apelând la un Dicţionar de limba turcă vom găsi cuvântul “ VILAYET”, având sensul de “ administrative district, headed by a Vali, under the Ottoman Empire”, provenind din etimonul arab “wilaya”, cu pluralul “wilayat”, adică “sovereign power, sovereignity” ( cf. Hans Wehr, Dictionary of Modern Written Arabic, p.1099-1100).
Cu ajutorul etimologiei se dovedeşte iarăşi că în Transilvania existau teritorii având o situaţie juridică particulară, privilegiată, de veritabilă autonomie administrativă, unde se aplica acel drept cutumiar românesc “Jus Valahicum”, într-o epocă in care Buda era transformată în paşalîc turcesc iar Banatul, Crişana şi Transilvania însăşi urmau a cădea pradă cuceririlor străine.
Dan Toma Dulciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu