”Bastonul lui Eminescu”, prilej de reflecție privind Patrimoniul Cultural Național.

Legea nr. 182 din 25 Octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil stabilește regimul juridic al acestui domeniu, act juridic menit a pune ordine în haosul creat după 1989 în ceea ce privește păstrarea, depozitarea, conservarea, securitatea și circulația acestor bunuri. Cercetarea, clasarea și catalogarea (evidența) obiectelor de patrimoniu mobil (Cap. II, art.9-21) reprezintă primul pas pe care instituțiile abilitate ale statului trebuie să îl întreprindă.

Aceste instituții sunt: Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor; Direcţiile Judeţene pentru cultură şi patrimoniul cultural naţional; Laboratorul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurării Patrimoniului Naţional Cultural Mobil; Institutul de Memorie Culturală (cIMeC – „instituţie publică”).

Despre modul cum își îndeplinesc ele rolul vom vedea mai jos, mai ales în ceea ce privește bunurile culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național.

Potrivit Art. 3 din Legea 182/2000, în mod special paragraful 2 și 3 bunurile de mai jos: (a) monede, sigilii, bijuterii, piese de vestimentaţie, însemne funerare; d) manuscrise, incunabule, cărţi rare şi cărţi vechi, cărţi cu valoare bibliofilă; e) documente şi tipărituri de interes special: documente de arhivă, f) obiecte cu valoare memorialistică; g) obiecte şi documente cu valoare numismatică, filatelică, heraldică: monede, medalii, ponduri, decoraţii, insigne, sigilii, brevete, mărci poştale, drapele şi stindarde; i) fotografii, clişee fotografice, filme, înregistrări audio şi video; m) alte bunuri din această categorie, precum și Bunuri cu semnificaţie artistică, de valoare deosebită sau excepţională, cum sunt: a) opere de artă plastică: pictură, sculptură, desen, gravură, fotografie şi altele; b) opere de artă decorativă şi aplicată din sticlă, ceramică, metal, lemn, textile şi alte materiale, podoabe pot face parte din categoria bunurior de patrimoniu cultural mobil.

Evident, în raport cu valoarea, importanța, semnificația, vechimea, unicitatea sau raritatea obiectelor de patrimoniu, legea face distincție, conform Art. 4, între bunuri de patrimoniu și cele de tezaur cultural. Cu alte cuvinte, din prima categorie fac parte bunurile cu valoare deosebită, în timp ce, din a doua categorie fac parte bunurile cu valoare excepțională.


În ceea ce privește conținutul "moștenirii Eminescu", bunurile culturale ce o compun sunt: manuscrise, autografe, fotografii, obiecte personale, însemnări ale contemporanior, cărți, reviste, ziare, etc.

Instituțiile statului care păstrează ”moștenirea culturală Eminescu” sunt: Academia Română, Arhivele Statului, Muzee și Case memoriale, colecții particulare, precum și alte instituții, cum ar fi: MAE, Primăria Capitalei etc..
Încercând să aflu cum sunt catalogate valorile culturale ale ”moștenirii Eminescu”, am apelat la baza de date a Institutului de Memorie Culturală (cIMeC), de unde am aflat câteva lucruri interesante.

Astfel, până la data de 07.10.2008, erau clasate un număr de 13.164 de bunuri, iar procedura este în continuă desfășurare.

La capitolul manuscrise, Academia Română are in evidenta sa un număr de 49 de manuscrise TEZAUR, aparținând lui Eminescu, în timp ce Memorialul Mihai Eminescu de la Ipotești are doar 2 astfel de manuscrise.

Evident, operațiunea de catalogare este departe de a se încheia, astfel încât ne putem aștepta ca un număr din ce în ce mai mare de manuscrise Eminescu să facă parte din rândul bunurilor culturale de patrimoniu (aflate la Arhivele Statului, filiala Iași și București, de exemplu).

Cum însă lista bunurilor de patrimoniu național abundă în obiecte de îmbrăcăminte, bijuterii etc, aparținând unor personaje politice mai mult sau mai puțin importante, am căutat să aflu care este statutul obiectelor personale, aparținând cert lui Eminescu, și dacă acestea sunt considerate obiecte de patrimoniu.

Se știe că majoritatea acestor obiecte, care au aparținut familiei Poetului se află la Memorialul Ipotești: (mobilier, portelanuri, cristaluri, lingurita de argint cu monograma mamei poetului, sigiliul in arama al doctorului Serban Eminovici - fratele poetului, caseta de machiaj cu monograma M. E; medalia serbării de la Putna; caseta de mahon ferecată în argint; tabachera turcească (Gh. Eminovici); icoana ferecată în argint (aparţinând familiei Eminovici) şi garderoba din lemn de stejar cu inscripţia "Aglae Drogli".

La Iași, la Casa Pogor, se află un ceas, un inel și masca mortuară, precum și alte manuscrise referitoare la Mihai Eminescu. Una dintre cele mai valoroase piese din patrimoniul Muzeului Literaturii Române din Iaşi, achiziţionată relativ recent, este pianul ce a aparţinut familiei Poetului. Pianul, produs de o celebră firmă austriacă, este o piesă unicat în România.

Oare de ce aceste obiecte nu fac parte din rândul celor trecute cu dărnicie în Catalogul General al Obiectelor de Patrimoniu, în schimb altele, avand o importanță îndoielnică, sunt generos incluse în această listă ?

Pentru a nu deranja pe unii sau pe alții, prefer să prezint un singur caz, concludent însă, care privește ”moștenirea Eminescu”, demonstrând lipsa de seriozitate a celor care se ocupă de păstrarea obiectelor patrimoniului cultural românesc.

Din aceleași evidențe publice exemplific situatia unor obiecte de patrimoniu, cu o istorie cel puțin dubioasă.

Astfel, cu numărul de înregistrare ID: 6904500-762, Muzeul Județean Argeș include pe această faimoasă listă un obiect de patrimoniu, la domeniul "Istorie", numit

" Baston care a aparţinut lui Mihai Eminescu "


( este Clasat la: 30.10.2007, Introdus la: 22.11.2007, Ultima modificare:22.11.2007)

Iată descrierea acestui obiect:

”Baston care a aparţinut lui Mihai Eminescu. Este realizat din lemn de bambus, de culoare roşu-brun. Mânerul este din fildeş, sculptat şi atent şlefuit, având sculptată în basorelief monograma poetului "M.E.", încadrată într-un decor floral. Tot în partea superioară este prezent un inel de argint avînd gravat: "Junimea - Iaşi 1876" şi o cureluşă de piele. Vârful bastonului este realizat tot din fildeş”.

Peste căteva luni, un obiect identic, aflat în patrimoniul Memorialului Ipotești, este înregistrat cu numărul de identificare ID 6912503-12846, la domeniul "Artă Plastică", în aceeasi lista:

Descrierea acestuia este semnificativa:

” Baston din lemn de cireş, lăcuit, cu mâner din os şlefuit, sculptat în relief medalion tip romb, ornamentat cu motiv vegetal pe chenar şi iniţialele poetului Mihai Eminescu: M.E.; la mănunchi are un inel din argint inscripţionat cu caractere latine, text în limba română; prevăzut cu cureluşă de piele, împletită în trei, pentru prindere. A aparţinut poetului Mihai Eminescu, datând din perioada în care acesta se afla la Iaşi şi era membru al „Junimii” ieşene - conform celor declarate de cel care a vândut piesa.”

(Clasat la: 17.07.2008, Introdus la: 06.10.2008, Ultima modificare: 06.10.2008)

Fara comentarii !


N.B.

Prezența celor două valoroase obiecte în lista obiectelor de patrimoniu ( in detrimentul documentelor sau raritatilor bibliofile) ne conduce la următoarea concluzie: Eminescu era, la 1876, un biet invalid, ce avea nevoie de două bastoane pentru a se deplasa la ședințele "Junimii", ori unul dintre aceste bastoane este un fals, dacă nu ambele sau, în sfârșit, Ministerul Culturii consideră că protejează patrimoniul național inluzând în lista obiectelor de patrimoniu cât mai multe elemente de vestimentatie (ceaprazărie, croitorie etc), incluziv două bastoane (atribuite lui Eminescu), ca să știe și urmașii noștri ce cultură evoluată a avut acest popor !

Dan Toma Dulciu
26.10.2008