Noi, fără Eminescu, azi

 

Eugen Zainea

 

 

                        E cerul plin de mireasmă de la a teilor floare,

                        Dar azi, ne-aminteşte de ziua în care-ai plecat…

Deşi este soare, cerul ne e-‘ntunecat

Şi chiar dacă pruncii zâmbesc, suntem trişti şi ne doare,

Resimţim despărţirea de tine cu suflet secat.

 

În ciuda curgerii vremii, an după an,

Nu te-am uitat şi nu te-om uita niciodată,

Gândul curat pentru tine spre ceruri răzbată,

La mormântul tău sfânt, faţa-i de lacrimi brăzdată

Când pios şi smerit ţi se-‘nchină poporul sărman.

 

Ne lipseşti. Şi cât am avea nevoie de tine!

Astăzi tot mai săraci, şi în plus învrăjbiţi dinadins,

Român cu român, pe întregul ţării cuprins.

Ne-amintim înflăcăratu-ţi îndemn cu dorul nestins

Şi de te-am mai avea printre noi, sunt convins

Că ne-ai îndruma, înţelept, şi ne-ar fi mult mai bine.

 

Fiindcă tu ai fost neamului nostru sortitul

Să ne unească, înveţe, să ne fie prin secole far,

Româneasca doctrină, pentru veci ai croit-o cu har,

Pentu ţară-‘ntregită consumat-ai al inimii-ţi jar

Şi n-ai ezitat, chezăşie, chiar viaţa să i-o pui pe altar,

Să fii României Unite, Rotunde, jertfitul!

 

La al tău căpătâi ne rugăm acum cu credinţă

Şi depunem, sfioşi, flori la statuia de la Ateneu,

Aşa cum românii o fac, de când nu mai eşti, tot mereu,

Tu, al Patriei noastre simbol, geniu, zeu,

Cu speranţa că spiritul tau va schimba al nostru traseu,

Îndreptând din nou România Eternă către biruinţă,

Adunându-ne iar, cu sufletu-ţi mare şi miraculoasa fiinţă,

Român cu român, conştiinţă cu conştiinţă,

Sub pavăza credinţei străbune şi-a lui Dumnezeu!

 

 

 

             

                                                                       14 iunie 2017