Eminescu către poporul lui

 

Eugen ZAINEA

 

 

                        Când vindeţi la străini pământul, vă vindeţi ţara, şi pe voi,

                        Iar ochiul ţării umilite, trădate, pângărite, plânge,

                        Căci orice petec de pământ a fost, în timp, stropit cu sânge

                        Şi e-‘ntărit pe veşnicie cu oase sfinte de eroi.

 

                        Gândiţi-vă că sunteţi neamul lui Decebal, Ştefan cel Mare,

                        Mihai Viteazul, Brâncoveanu şi al lui Mircea cel Bătrân.

                        E-o ascendenţă ce impune oricărui suflet de român

                        Şi-ar trebui la unitate să-‘ndemne, nu la dezbinare!

 

                        Şi nu uitaţi că v-aţi născut stăpâni pe gura cea de rai,

                        Grădina binecuvântată a Maicii Domnului Iisus,

                        Ce vă veghează cu blândeţe şi drag din lumea cea de sus

                        Să o păstraţi cu demnitate învestmântată-’n falnic strai.

 

                        Slujiţi-o drept şi cu credinţă, cum au făcut, cândva, străbunii,

                        Sporiţi-i faima, frumuseţea, independenţa şi tăria,

                        Fiţi ne-’nfricaţi, cu fruntea sus, cu conştiinţa şi mândria

                        Că, fii curaţi şi dârji ai ţării, vegheaţi ca, veşnic, România

                        Să-’nfrunte valurile vremii şi-’ncrâncenările furtunii.

 

                        Şi dacă tot păşit-aţi pragul, de-acum, în Anul Centenar,

                        Nu staţi smeriţi, cu mâna-‘ntinsă, pe la imperiale uşi,

                        (Oricum, ele rămân închise pentru umili, pentru supusi!)

                        Căci Întregirea n-a venit cadou de la trufaşii trepăduşi!

                        E obţinută, şi-i clădită pe un gigantic osuar!

 

                        Mai bine, nu uitaţi că sunteţi de mult creştini, şi nu păgâni,

                        Că patria e moştenită din veac de veac, de la strămoşi.

                        De vreţi să o lăsaţi, întreagă, la fii şi la nepoţi frumoşi,

                        Pe biata ţară risipită, să deveniţi din nou stăpâni!

                       

                        Treziţi-vă din letargie, în acest an, poporul meu!

                        Eu vă veghez din nemurire. Să ne ajute Dumnezeu!