Ce sărbătorim la 1
Decembrie ?
Aflându-ne în anul ce marchează Centenarul Marii Uniri, găsim prilejul
de a lansa în spațiul public o discuție teoretică, analizând o ipoteză
istorică, potrivit căreia evenimentul de la 1
Decembrie 1918, act epocal prin măreția sa, irepetabil prin unicitatea
conjuncturii istorice, reprezintă, în baza unor argumente ce nu pot fi
ignorate, o autentică Revoluție de eliberare națională și socială,
comparabilă cu momentul 1848, în istoria națională, cu momentul 1789 în istoria
Franței sau 1776, în istoria Statelor Unite ale Americii. De altfel,
cele trei țări au declarat zilele lor naționale chiar momentele declanșării
acestor Revoluții !
Analizând studiile dedicate sfârșitului Primului Război Mondial, mai ales cele
din istoriografia germană, austriacă și maghiară, este lesne de observat faptul
că autorii marchează printre cauzele ce au condus la prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, precum și a Imperiului German, nu numai victoriile
militare ale Aliaților, dar și izbucnirea la Berlin, Budapesta, Praga și Viena
a unor mișcări revoluționare!
Așadar, evocând momentul 1918,
în istoriografia maghiară se vorbește de Őszirózsás forradalom (”Revoluția Florilor de
Toamnă”), condusă de contele Mihály Károlyi, care a condus la crearea Republicii, ca formă de
stat.
În istoria Germaniei se amintește de ” Novemberrevolution” (Revoluția din Noiembrie -9 nov. 1918 -11 august 1919), în istoriografia austriacă întâlnim termenul ”Die österreichische Revolution”, în cea a Cehoslovaciei se vorbește de Proclamarea independenței țării, la 28 octombrie 1918, ca urmare a Adunării Populare din Piața Venceslas. Aceste capitole de istorie sunt tratate cu echidistanță și fără partis-pri-uri politice sau ideologice, terminologia fiind relativ unitară, REVOLUȚIE, atunci când se definește esența evenimentelor produse.
Spre surprinderea noastră, conform
istoriografiei românești de dată mai veche sau de dată recentă, doar la Berlin,
Praga, Budapesta și Viena masele populare au fost protagonistele unei
revoluții, în schimb, pe teritoriul românesc, la 1 Decembrie 1918, nu a existat
acest fenomen istoric ce a cuprins
aproape o jumătate din continentul european.
În acest context, 1 Decembrie 1918
este considerat doar punctul terminus al procesului de reunificare al
teritoriilor românești, MAREA UNIRE, (1601,1859,1918), ignorându-se voit sau eronat
conținutul actului istoric, caracteristicile sale definitorii.
Din păcate, privite din
această perspectivă, evenimentele ce s-au succedat la Chișinău, la Cernăuți și
apoi în Transilvania, la 1 Decembrie 1918, par a fi rupte din context, fiind
mai degrabă considerate drept procese istorice separate, conjuncturale.
Ne punem întrebarea firească:
oare, evenimentele istorice petrecute la 1848 și cele de la 1918 au
similitudini, puncte comune, asemănări de esență ?
De ce istoriografia românească consideră
evenimentele petrecute la 1848 drept o autentică revoluție, integrată în
context european, iar pe cele de la 1918 doar un fapt de calendar istoric ? Pare
o ciudățenie faptul că în istoriografia noastră nu s-a abordat chestiunea
caracterului revoluționar al momentului 1
Decembrie 1918, sau a existat o ”anatemă”
pusă asupra acestui eveniment de anumite centre de putere ?
Din punctul nostru de vedere se
poate afirma că dacă Adunarea Populară de pe Câmpia Filaret, de la 11 Iunie 1848, dacă prezența celor 100 000 de cetățeni adunați la
3/15 Mai 1848 pe Câmpia Libertății de
la Blaj, definesc Revoluția de la 1848,
atunci cu atât mai temeinic trebuie să considerăm cele petrecute la Alba-Iulia
drept momentul culminant al Revoluției de
la 1 Decembrie 1918 !
Ocultarea acestor aspecte poate
fi determinată de unele cauze subiective, de ordin politic, mai ales, interne
și externe. Considerăm că partidele istorice (PNL și PNȚ), respectiv regalitatea,
nefiind prezente propriu-zis la înfăptuirea actului de la 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia, ideologii lor nu au avut o
motivare concretă să catalogheze aceste evenimente drept o Revoluție, abia ulterior, aceste entități au început să revendice
aceste izbânzi, să și le asume, mai ales regalitatea, prin actul simbolic al
încoronării (1922).
Pe de altă parte, nici ideologilor
Partidului Comunist ( partid neexistând
la acel moment), nu le convenea să se pună în prim plan contribuția Partidului Social Democrat Român (Fluieraș,
Jumanca), ca inițiator și promotor al unor revendicări sociale, incluse în Proclamația de la 1 Decembrie 1918, act programatic definitoriu,
adoptat și însușit de către participanți, de masele populare, de reprezentanții
întregii națiuni române.
Pe plan extern, din motive la fel de
obscure, Cominternul a blamat în
mod constant reîntregirea teritoriului României, spunând că revenirea
Basarabiei și Bucovinei la patria mamă este o dovadă a imperialismului românesc.
Concomitent, istoriografia maghiară consideră actul
de la 1 Decembrie 1918 drept un ”Anschluss” dictat de marile puteri,
prin Tratatul de la Trianon (1920),
ignorând faptul că avem de a face cu consecințele unei revoluții de eliberare
națională și socială.
Deci, de ce în anul Centenarului Marii Uniri să nu putem pune în discuție caracterul, profilul
istoric și politic al evenimentelor revoluționare de la Chișinău, Cernăuți și
Alba –Iulia, de ce să nu le integrăm în contextul mai larg al revoluțiilor care
au cuprins capitalele europene evocate mai sus ? Pe cine supărăm ? Probabil pe cei care
arborează de 1 Decembrie steagurile în bernă, spunând că ceea ce s-a petrecut la
1 Decembrie 1918 a fost o sfâșire de teritorii din trupul Coroanei Maghiare. De aceea, la Budapesta s-a vorbit mereu, mai
ales în anul 1940 dar și după 1989, de necesitatea și actualitatea
dezideratului ” să ne luăm țara înapoi”
! Parcă ne sună cunoscut acest slogan, pe care îl aud în zilele noastre și pe
buzele unor neștiutori de istorie, din păcate forțe politice sau actori
politici din România !
Acum, la trecerea a peste trei
decenii de la momentul 1989 și a altor aproape opt decenii de la actul de la 23
august 1944, avem libertatea de a spune adevărul, spre deosebire de vechea
istoriografie care, din interese ”pro-domo”,
a fost obligată să demonstreze că loviturile
de stat din august 1944 și decembrie 1989 au fost ”revoluții”. De aceea, considerăm că este necesar să analizăm fără
prejudecăți acele elemente definitorii ce caracterizează cu adevărat o Revoluție: existența unor lideri,
programe, a unor forme de organizare, declanșarea unor reforme, un ciclu de
evenimente cu durată în timp și întindere în spațiu, având urmări și consecințe
care schimbă viața societății.
Au existat aceste elemente marcând esența
unei revoluții pe teritoriul românesc, în anul 1918 ? Categoric, da !
Din nefericire, istoriografia
românească ocolește acest tip de analiză, fiindcă i se pare că ar fi o
reminiscență a unei istorii de tip marxist leninist, ori fiindcă ar conduce la
concluzii incomode, jenante. Din acest motiv, fiecare este liber să
interpreteze evenimentul de la 1 Decembrie
1918, selectând din faptele și evenimentele analizate doar ceea ce îi
servește orientării sale ideologice,
evitând sau ignorând celelalte aspecte neconvenabile.
Pentru edificare, prezentăm Documentul Program al Adunării de la Alba-Iulia,
din 1 Decembrie 1918, punctând unele prevederi sensibile, în mod paradoxal însă
nefavorabile acelora care contestă Marea Unire:
Rezoluţiunea
Adunării Naţionale de la Alba Iulia
din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918
I. Adunarea Naţională a
tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin
reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1
Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor
locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul
inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş,
Tisa şi Dunăre.
II. Adunarea
Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la
întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.
III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului
Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:
Deplină libertate
naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui,
administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare
popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea
ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
Egală îndreptăţire şi
deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
Înfăptuirea
desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice.
Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru
ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori
parlament.
Desăvârşită libertate
de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor
omeneşti.
Reforma agrară
radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a
proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi
în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face
posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin
atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei
politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte,
potenţarea producţiunii.
Muncitorimei
industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate
în cele mai avansate state industriale din Apus.
IV. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale, ca
congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca
dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici,
deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea
raporturilor internaţionale.
V. Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din
Bucovina, scăpaţi din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara mamă
România.
VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor
subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume naţiunile: cehoslovacă,
austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său
să se aducă la cunoştiinţa tuturor acelor naţiuni.
VII. Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi
români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului
nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.
VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumirei şi admiraţiunei sale tuturor
Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva
unui duşman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizaţiunea de
ghiarele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din
Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte
instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să
reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile
lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla necesare în interesul
naţiunii.
Așadar, acest document
este un veritabil Program de Acțiune,
stabilind obiectivele revoluției în domeniul unor drepturi fundamentale:
libertate socială, deplină libertate națională pentru popoarele conlocuitoare,
deplina libertate confesională,
independență națională, autonomia provizorie a teritoriilor până la
întrunirea Constituantei, înfăptuirea
unui regim cu adevărat democratic în toate domeniile vieții publice, reforma
agrară radicală, legislație de ocrotire a muncitorimii industriale.
Prin votarea unanimă a rezoluției, principalul
punct al Programului de Acțiune,
Unirea Transilvaniei cu România era înfăptuit.
Ocolind esența acestui Program al Revoluției de la 1918,
istoriografia maghiară invocă așa zisele promisiuni
neonorate:
Mai întâi să vedem ce
prevederi ale acestui act programatic sunt considerate în prezent promisiuni neonorate:
-
Adunarea Naţională
proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul
cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre (Da,
este o promisiune neîndeplinită această dorință a națiunii române, astfel încât
o mare parte a populației românești din stânga Tisei (Ungaria de astăzi), din
Banatul sârbesc, din Voivodina, din Valea Timocului a rămas în afara granițelor
României Mari. Mai ales că era vorba de românii din Țara Ungurească, adică de pe teritoriul Ungariei de azi).
-
Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional,
pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe
ori parlament.(Da, este o promisiune
neîndeplinită: sistemele electorale succesive au
introdus alte reguli, alte sisteme de repartizare a voturilor, pe liste,
individual, mixte, astfel încât chiar și partide care nu au participat la vot
sunt totuși reprezentate în Parlament, iar alte formațiuni, care nu s-au
declarat Partid, în speță UDMR, pot participa la procesul electoral, fiind de
asemenea reprezentat în Parlament);
- Libera propagandă a tuturor
gândurilor omeneşti (Da, este o promisiune
neîndeplinită: Această prevedere a fost
ignorată de toate regimurile politice aflate de atunci la putere, până în
zilele noastre, care a adoptat o legislație punitivă, interzicând propaganda și
ideologia comunistă, fascistă, naționalistă, șovină, conducând la interzicerea
autorilor sau scrierilor cu caracter antisemit, a altor mișcări și ideologii
considerate pericol la siguranța națională, cu o singură excepție: când este vorba de
maghiarime, propaganda iredentistă, care este promovată asiduu în toată Transilvania,
nu este interzisă în România).
- Principiul conducător al acestei politici
agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte,
potenţarea producţiunii. ( Da, este o promisiune
neîndeplinită: Acest principiu al Nivelării sociale și al potențării producției în cadrul politicii
agrare este o promisiune neîndeplinită, dovadă fiind gradul de sărăcie din
prezent, ceea ce a condus la creșterea numărului cetățenilor români care și-au
părăsit țara, plecând în diferite țări din Europa dar și pe alte continente, ca
urmare a pauperizării, a creșterii inechităților și a condițiilor vitrege de
existență, de școlarizare, de spitalizare etc ! Să numărăm, de exemplu, câți
cetățeni de etnie română au părăsit România – cu milioanele - și câți cetățeni maghiari au făcut același
lucru și vom vedea că retrocedarea pădurilor, a terenurilor agricole și
revenirea în actualitate a marilor latifundii nobiliare, a marilor proprietăți
maghiare a determinat populația din Transilvania să plece în bejenie.)
- Muncitorimei industriale i
se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai
avansate state industriale din Apus.(Da, este o promisiune
neîndeplinită: muncitorimii industriale din
România nu îi sunt acordate aceleași drepturi salariale, de asigurări sociale,
locuri de muncă sigure și condiții decente de trai, ba, dimpotrivă, i-au fost
dezafectate sute și mii de fabrici și combinate, au fost desfințate școli
profesionale și licee industriale....)
- dreptatea şi libertatea să
fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici, deopotrivă, iar în viitor să
se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale. (Da, este o promisiune neîndeplinită: principiul dreptății și libertății
pentru toate popoarele mari și mici a rămas doar un deziderat, iar dorința
națiunii române de eliminare a războiului ca mijloc de reglare a raporturilor
internaționale nu s-a respectat, a se vedea, de exemplu, participarea armatei române în conflicte militare din afara
granițelor: Irak, Afganistan).
Maghiarii reclamă însă în mod
insidios prevederile Art 3, paragraful I, despre care spun în mod mincinos că
reprezintă o promisiune neîndeplinită:
”În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale
la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:
Deplină libertate naţională
pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra
şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va
primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în
proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
Egală îndreptăţire şi
deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.”,
Ideologia iredentistă maghiară ignoră că aceste deziderate au fost
îndeplinite în totalitate, chiar și de regimul comunist, asigurându-se în mod
concret, nu numai teoretic, funcționarea de școli în limba maternă,
universități cu limba de predare maghiară, s-a permis folosirea limbii materne
în administrație, justiție, s-a sprijinit tipărirea de cărți, ziare și reviste
în limba maghiară și a minorităților naționale, s-a asigurat drept de reprezentare
în corpurile legiuitoare și la guvernare, proporțional cu ponderea numerică,
drepturi egale cu celelalte confesiuni, prin Legea Cultelor. Trebuie ca maghiarii să recunoască: Nu există vre-o
țară din Europa în care să se ofere minorităților naționale atâtea drepturi ca
în România, nici măcar în Ungaria. Dar a extrapola aceste principii și a le
transforma în drepturi colective, mergând
până la desprinderea de statul român, pe criterii etnice, este o mare diferență,
de neadmis. Mai ales acum, când facem parte din Uniunea Europeană, din alianța
NATO.
Un alt aspect care arată un fenomen
îngrijorător: nobilii maghiarii, precum și membrii și urmașii marii boierimi,
ai familiei regale, marii latifundiari români, își reconstituie în prezent marile
proprietăți funciare, mai ales cele dobândite de grofii și nobilii din
Transilvania în urmă cu secole, ceea ce vine în contradicție cu prevederile
articolului din Proclamația de la 1 Decembrie 1918, care decidea instituirea unei ”Reforme agrare radicale. Se va face
conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza
acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a
micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi
creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată
munci el şi familia lui.” Potrivit iredentismului maghiar, această
prevedere, care interzice reconstituirea marilor proprietăți ale nobilimii de
odinioară, este considerată caducă, o excepție, atitudinea subiectivă a
iredentiștilor fiind evidentă: invocăm doar ce ne convine din această
proclamație de la 1 Decembrie 1918,
iar în cazul Art. 3, alin 1, inducem opinia publică în eroare.
Trecem acum la subiectul propriu-zis al
acestui eseu, și anume caracterul evenimentului petrecut la 1 Decembrie 1918. Analizabil prin prisma
criteriilor ce determină aspectul esențialmente definitoriu al unui fenomen istoric, credem că nu greșim afirmând că avem de-a face nu cu un simplu
fapt
istoric, ci mai degrabă cu o Revoluție, materializată în timp și
spațiu prin trei evenimente istorice succesive, nu printr-unul singur, desfășurate
la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, fenomen social cu semnificații majore,
prezent la scara întregului teritoriu românesc.
Această transformare din temelii a vieții
românilor din provinciile Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, a fost înfăptuită
printr-un mecanism democratic și legal de reprezentare proporțională și
judicioasă a tuturor claselor și păturilor sociale, a reprezentanților cultului
ortodox și greco-catolic, cei 1228 de
delegați ce au semnat și adoptat Declarația
de la Alba Iulia, o ”Magna Charta”
a românilor, fiind actanți istorici conștienți de importanța evenimentelor la
care luau parte, având o imagine clară a naturii profunde și a semnificației reale a actului de preluare a
puterii de către popor și în slujba poporului.
Așadar,
o revoluție pregătită cu
meticulozitate, organizată
democratic, desfășurată prin mijloace
pașnice și condusă de lideri de
opinie reprezentativi, nu conjuncturali, având un program ideologic coerent și clar, articulat pe principii de acțiune și
pus în slujba interesului întregii
nații române, nu doar a unui segment social, a unei singure clase, un Program
conținând revendicări sociale și
naționale, exprimate în registru progresist, cu caracter ireversibil.
Așa cum se sublinia în ”Manifestul Marelui Sfat al națiunii române” din 18 Noiembrie/1 Decembrie
1918, ”Națiunea română, ținută de veacuri
în robie trupească și sufletească, a declarat voința sa de a se constitui în
stat liber și independent, spre a-și putea validita nelimitat forțele sale în
serviciul culturii și al libertății omenești”.
Din
punctul de vedere al Dreptului
Internațional, pentru a se putea uni cu România, Transilvania trebuia să se
constituie în entitate statală, de aceea în actul evocat mai sus se exprimă
voința poporului român din teritoriile robite de asupritori de a se constitui
mai întâi în stat liber și independent.
De
asemenea, reiterăm afirmațiile unor cărturari români, conform cărora ”la Alba-Iulia s-a produs marea ratificare a
suveranităţii populare”, momentul 1 Decembrie 1918 reprezentând ”o piatră de hotar, marcând începuturile unei
ere noi”. Abia de-aci înainte, Românii, care şi-au depănat firul existenţei
lor printr-o rezistenţă eroică, plină de dramatism și jertfe faţă de tendinţele
de împilare socială și de desnaţionalizare ale stăpânitorilor, au intrat de
acum cu brio în planul istoriei universale, luând parte cu puterea lor de
creaţie la acea mare familie europeană a popoarelor.
Până la Marea
Unire, românii nu au avut decât un sublim ideal, care a absorbit toate
puterile noastre de acțiune: unitatea naţională. După Marea Unire, spiritul nostru tinde spre universalitate. Unirea Transilvaniei cu patria mumă, doar un
segment, un episod, o parte din Marea Unire,
este o verigă în lanţul evoluţiei noastre istorice.
Acesta
trebuie să fie sensul zilei de 1
Decembrie 1918: un moment revoluționar, fundamentând izbânzile viitoare ale
neamului nostru, ale cărui înfăptuiri vor trebui să poarte de-aci înainte
timbrul universalităţii. Acesta este tâlcul profund și filosofia plină de
învățăminte a istoriei poporului român, demonstrat elocvent de marele dascăl,
Vasile Pârvan. Putem spune, de asemenea, că făptuitorul Marii Uniri din 1918 a fost poporul român, în întregul său.
Dorința unora de a ridica statui și
imnuri de slavă unor figuri ale acelor ani frământați ni se pare o deviere de
la adevărul istoric. Vasile Goldiş, unul dintre luptătorii pentru realizarea
Unirii sublinia: „România Mare nu este
creaţia partidelor politice sau a armatei, ci a evoluţiei istorice, ce nu poate
fi oprită de nici o forţă umană”. La rândul său, Nicolae Iorga, afirmă că
marile momente astrale, luminând conștiința poporului român pe calea plină de
încercări a luptei pentru unitate teritorială și întrupare națională - 1859 şi
1918 - au marcat „consacrarea în domeniul
realităţii a unei stări de conştiinţă care a existat întotdeauna, de la
originea însăşi a neamului nostru”.[1]
Se poate spune că 1 Decembrie 1918 este „un
eveniment culminant al istoriei noastre”,
dar și un moment de apoteoză a celui mai sublim ideal național:
unirea tuturor provinciilor româneşti cu ţara mamă. Considerate efecte ale unei
Revoluții de eliberare națională și
socială, actele juridice adoptate de aceasta la 1 Decembrie 1918 nu pot fi
negate, anulate sau contestate. Ca simplu act istoric, momentul amintit poate
fi supus reevaluărilor, ca Revoluție niciodată !
Dan Toma Dulciu
Viena
23.08.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu