SEJUR LA SLĂNIC

 (12 – 17 octombrie 2025)

Dedic aceste rânduri prietenei mele,

  Doamna profesor universitar Mirela Gheorghian, fiică a Bacăului

 

 

 

            Oricât de fioros ni s-a prezentat a fi ciclonul Barbara, chiar dacă a plouat, a fost frig şi a bătut puternic vântul, nu a rupt pomii şi nici nu a distrus acoperişurile, aici la noi, în sud.

            După dispariţia lui, natura, ca prin minune, s-a înviorat.

            Ne trezim de dimineaţă, toţi trei şi ne pregătim să plecăm la Slănic - Moldova, pentru a petrece un sejur, în familie. Un prilej de odihnă, de linişte, de relaxare, de tratament şi de bucurie! Bucuria de a fi împreună!

            Vremea mohorâtă nu e un impediment pentru noi.

            Urcăm în maşină şi mergem pe ruta Fundulea, Gostilele, Moviliţa, Urziceni, pe drumul indicat de Waze. Traversăm Bărăganul. Ne întâmpină culorile toamnei: verde, galben, arămiu. Dar... e mai mult verde.

            Nu e aglomerat pe şosea.

E totuşi duminică!...

            În afara localităţilor Coşereni şi Mihăileşti se găsesc târguri bogate de fructe şi legume: ceapă roşie, pepeni, varză, ardei, usturoi, cartofi, dovadă a unei toamne cu rod şi cu oameni gospodari.

            Pe măsură ce ne apropiem de Buzău, natura se acoperă cu veşminte galbene.

            Munţii se văd în zare, de parcă s-ar uni cu cerul şi norii.  Apropierea munţilor îmi dă o stare de bine.

            Pe neaşteptate, apare soarele, iar natura se înveseleşte.

            După ce trecem de centura Buzăului,intrăm pe unul din tronsoanele autostrăzii Moldova (A7), ce se întinde între oraşele Buzău şi Focşani. Acest tronson ne-a scurtat foarte mult drumul.

            Atât în judeţul Ialomiţa, cât şi în judeţul Vrancea, pe câmp, am întâlnit, din loc în loc, „legendarele fântâni cu cumpănă”! Multe din ele au şi uluci, pentru adăpatul animalelor. În majoritatea lor, sunt refăcute, cu lemn şi găleţi noi, ceea ce denotă că sunt funcţionale. Fântânile cu cumpănă sunt adevărate comori arhitecturale, simboluri ale satului tradiţional românesc. În jurul lor se aduna comunitatea, pentru a discuta „problemele obştei”. Tinerii îşi dădeau întâlnire la fântâni, îşi spuneau cuvinte frumoase, îşi făceau promisiuni, pe care, ulterior le respectau sau nu. Oricum, atunci se respectau mai mult promisiunile decât acum.

            Se presupune că, fântânile cu cumpănă datează de 400 – 500  de ani, de când s-au constituit localităţile. Ele au asigurat viaţa în satele româneşti: a oamenilor, a animalelor, a culturilor. Fântânile cu cumpănă construite pe câmp au astâmpărat setea ţăranului, aflat la muncă, în arşiţa verii. La ele, s-au adăpat şi vitele acestora. Dar, mai ales, sunt importante pentru că asigură legătura omului cu pământul şi cu divinitatea.

            Suntem norocoşi că încă le avem şi ar fi bine să le putem declara monumente istorice, dat fiind vechimea şi importanţa lor vitală pentru comunităţi.

            Depăşim locurile cu fântâni şi ajungem la Adjud.

            De la Adjud mergem spre Oneşti.

            Intrăm în judeţul Bacău: munţi ce poartă mantia multicoloră a toamnei, case de oameni gospodari, câmpuri frumoase. Totul pus în valoare de soarele blând al mijlocului de octombrie.

            Continuăm drumul prin munţi.

            Iubesc cu patimă muntele, deşi sunt născută şi crescută nu departe de mare. M-am întrebat adesea; de ce iubesc muntele? Iubesc muntele pentru că îmi dă senzaţia de libertate, de mister, de catharsis. Văd în el infinitul, veşnicia, rezistenţa, interferenţa dintre lumea pământeană şi cea cosmică. Îl iubesc pentru aerul curat, sănătos pe care îl poţi respira în preajma lui, pentru posibilitatea pe care mi-a oferit-o în tinereţe de a-mi testa limitele fizice şi psihice, prin escaladarea lui.

            Potrivit culturii tibetane, muntele reprezintă începutul planetei, misterul şi transcendenţa spre alte lumi!

            Nu sunt puţine motive, nu-i aşa?

            Apoi... muntele, toamna... îţi oferă cele mai frumoase privelişti!

            Ajungem la Târgu - Ocna, oraş situat la poalele muntelui Nemira. Mergem pe şoseaua construită în urmă cu o sută şi ceva de ani, către Slănic - Moldova. Drumul continuă şerpuind prin tunelul format de copaci. Pluteşti! Trăieşti în afara timpului!

            Liniştea e perturbată doar de susurul apei repezi a râului Slănic, ce te însoţeşte tot drumul.

            Râul Slănic izvorăşte din munţii Nemira, ca afluent al râuluiTrotuş.

            Oraşul - staţiune Slănic - Moldova se află în întregime în zona montană masivul Nemira, la poalele Vârfului Şandru Mare, din Carpaţii Orientali. Pitorescul oraşului este dat tocmai de relieful muntos în care râul Slănic, cu forţa lui, a creat defilee şi chei spectaculoase, săpate în gresie.  Oraşul – staţiune se întinde de-a lungul râului, fiind compus din localităţile Slănic, Cerdac şi Cireşoaia. Este situat la 18 km de Târgu - Ocna, la 31 km de Oneşti şi la 86 km de Bacău,  oraşul reşedinţă de judeţ.

            Înainte de a intra în Slănic - Moldova, o săgeată pe partea stângă ne indică drumul spre Stâna Dacilor, de pe muntele Bolovanu, acolo unde are loc răvăşitul oilor. Circulaţia e dirijată de poliţie.

            Răvăşitul oilor marchează sfârşitul anului pastoral. Ciobanii coboară la şesc u oile şi cu măgarii încărcaţi cu desage, de la munte, unde au stat în sezonul cald.

            Sus pe munte, peste tot, existau tarabe pline cu pastramă de oaie, cârnaţi de oaie, brânzeturi, vin, must. Lângă ele se găseau  ceauane mari cu mâncare tradiţională. Oricâtă voinţă ai avea, nu te poţi abţine să nu iei măcar un bulz, dacă nu un tocan cu murături. Apoi... vinul fiert... mustul!

            Anul acesta, evenimentul este la a 10-a ediţie.

            S-a organizat un concurs de cai cu tracţiune şi un festival folcloric. Prin acest eveniment se aduce un omagiu crescătorilor de oi. Creşterea oilor a fost una din preocupările de bază ale ţăranului român. Totodată, se perpetuează tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti de pe aceste plaiuri. Pentru că... aici ne aflăm „pe un picior de plai, pe-o gură de rai”.

            Cu peste 2000 de ani în urmă, păstorii daci îşi duceau turmele de oi pe poteci de munte, numai de ei ştiute, pentru a le feri de pericole, pentru a le asigura o climă răcoroasă şi o iarbă sănătoasă. Ultimele două sunt garanţia unei cărni gustoase şi a unui lapte sănătos.

            Toamna, coborau cu oile de pe munte, cu produsele obţinute în tot sezonul cald. Este ceea ce se cheamă transhumanţă. Este o activitate care mă fascinează, eu fiind fiică de crescători de oi. Mă fascinează pentru că ea... transhumanţa, dincolo de avantajele ei practice, înseamnă istorie, înseamnă tradiţie.

            Asociaţia Culturală Geto – Dacii din Moldova a încercat, în cadrul evenimentului, să reconstituie unele evenimente ce s-au petrecut cu aproximativ 2000 de ani în urmă. Astfel, bărbaţii s-au îmbrăcat în costumaţii dacice şi au purtat bătălii antice, între ei! A fost un spectacol dinamic, interesant.

            Evenimentul a fost organizat de Ferma Stâna Dacilor în parteneriat cu Primăria oraşului Slănic - Moldova.

            Chiar dacă drumul până la Stâna Dacilor a lăsat de dorit, noi ne-am bucurat că am participat la un eveniment cultural, la un festin culinar şi artistic.

            Intrăm în staţiune.

            Primele documente care atestă existenţa aşezării este hrisovul dat de Constantin Cehan Racoviţă, în anul 1757. Toată Valea Slănicului şi tot dealul de unde se scoate sare făcea parte din moşia domnitorului fanariot Constantin Cehan Racoviţă (având origine curat românească). El dăruieşte moşia „Epitropiei Spitalului  Sfântul Spiridon” din Iaşi, pentru a ajuta bolnavii săraci. În anul 1801, arendaşul moşiei era serdarul (boier de rang mijlociu în sec. XVIII – XIX în Ţara Românească şi Moldova) Mihalache Spiridon.  Totodată, el era şi administratorul salinelor de la ocnă.

            Se spune că, în anul 1801, Mihalache Spiridon gonea un cerb prin valea sălbatică a Slănicului, fiind un pasionat vânător. După ce a obosit, s-a aşezat pe o stâncă, unde a observat că, la picioarele lui, a ţâşnit un izvor din stâncă, ce a lăsat o urmă gălbuie. Serdarul Mihalache Spiridon a gustat apa, apoi a luat într-o butelcuţă o anumită cantitate pentru a o arăta prietenilor săi, din Târgu - Ocna. A însemnat locul descoperirii.

            Prietenii au recunoscut că este o apă minerală care, în străinătate, este folosită pentru tămăduirea bolilor. Serdarul a dispus defrişarea locului. Ulterior, a descoperit cel de-al doilea izvor.

            Între anii 1804 – 1807 a descoperit izvoarele nr. 3, 4, 5, apoi, cu eforturi foarte mari, a construit în sălbăticie drum între ele, pe care oamenii să meargă călare.

            În amintirea serdarului descoperitor, izvorul nr. 1 din Valea Slănicului a purtat multă vreme numele „Mihail”. Bolnavii, însă, nu puteau veni la izvoare din cauza animalelor sălbatice, ce-şi aveau habitatul în zonă.

            În anul 1808, serdarul a cerut voie domnitorului Scarlat Callimachi să strămute pe Valea Slănicului, în locul unde se aflau izvoarele, 12 familii de „ rufetaşi”, adică ţărani care lucrau la ocnele de sare, pentru a îngriji izvoarele şi pe cei bolnavi, în schimbul scutirii de bir.

            Serdarul a înălţat o bisericuţă, în apropierea izvoarelor, în anul 1810, a construit câteva camere pentru oaspeţi şi a făcut „feredeie” (căzi de baie) pentru bolnavi. Ulterior, s-au construit mai multe camere pentru bolnavi.

            În anul 1824 se acordă un privilegiu domnesc pentru înfiinţarea băilor.  În anul 1836, în vremea domnitorului Mihail Sturdza, numărul coloniştilor s-a ridicat la 50, fapt ce-l obligă să asigure camere fără plată unui număr de 30 de bolnavi.

            Serdarul s-a îngrijit să construiască 6 camere pentru săraci. În această perioadă au venit ţărani de pe Valea Oituzului şi au întemeiat satele Cerdac şi Satul Nou, actualmente localităţi componente ale oraşuluiSlănic – Moldova.

            În anul 1840, staţiunea apare pentru prima dată pe harta ţării sub denumirea de „Feredeiele Slănicului”.

În anul 1846, Adunarea Moldovei donează localul băilor, cu pădurea din jur şi izvoarele minerale Eparhiei Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi, respectând dorinţa domnitorului Constantin Cehan Racoviţă.

Staţiunea urmează să se dezvolte din ce în ce mai mult.

S-au descoperit noi izvoare, ale căror proprietăţi au fost comparate de specialişti cu cele de la Vichy, Marienbad, Karlsbad (Karlovy Vary), staţiunea fiind denumită ulterior „Karlsbad-ul României”.

În anul 1881, izvoarele nr. 1, 3 (cel din urmă considerat „regele Slănicului”) şi 4 au obţinut o serie de premii internaţionale, la Paris, Viena, Frankfurt pe Main.

            În anul 1887 a început sistematizarea staţiunii. Vechea aşezare se mută în partea de jos a localităţii, iar în locul ei apar construcţii noi: hotelul Racoviţă, numit aşa după numele domnitorului donator, o clădire monumentală care a îmbinat stilul baroc, cu cel de arhitectură veche, românească; hotelurile Zimbru, Puf, Cerbu, Nemira, Dobru. S-au construit poduri peste Slănic, dând posibilitatea locuitorilor şi bolnavilor de a se plimba prin pădure, la cascadă.        

            Se captează izvoarele, se introduc instalaţii de băi, inhalaţii, se construieşte uzina electrică.

            O mare realizare este construirea, în anul 1890, a şoselei dintre Târgu - Ocna şi Slănic – Moldova, având ca inginer pe Elie Radu,  vestit în epocă pentru construcţiile sale. S-a rezolvat astfel problema transportului dintre cele două localităţi. Anterior, între cele două localităţi se putea circula cu carul cu boi, călare sau cu trăsuri trase de cai, pe un drum de ţară.

            La începutul secolului XX, Slănic – Moldova era considerată staţiune balneoclimaterică modernă, care se putea compara cu cele străine şi rivaliza cu „Sinaia regală”.   Atunci a fost numită „Perla Moldovei”, denumire care subzistă şi azi.

În primul război mondial s-au distrus hotelurile, vilele şi instalaţiile balneare; au rămas intacte, însă, izvoarele.

Renumitul hotel Racoviţă a devenit o ruină.

După război, începe reconstrucţia staţiunii.

Abia în anul 1927, staţiunea se dă  din nou în folosinţă. Aceasta va fi din nou distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial.

Cel mai mare avânt staţiunea îl va avea, însă, după naţionalizarea din 1948. S-au construit clădiri noi, s-au făcut reparaţii capitale, în sanatoriul medical balnear se aduc instalaţii moderne. S-au făcut lucrări de modernizare a izvoarelor. Noile clădiri au fost construite în stil montan pentru a se armoniza din punct de vedere arhitectural cu cele vechi. Slănic – Moldova devine un centru modern de tratament hidromineral ştiinţific cu caracter permanent.   

În perioada comunistă s-a acordat o mare importanţă explorării şi forării pentru descoperirea unor noi surse de apă. Tot în această perioadă, în staţiune au venit cei mai mulţi bolnavi pentru a se trata.

Păcat că, după revoluţia din 1989, staţiunea nu mai funcţionează la întreaga ei capacitate.             Complexul balnear Racoviţă şi Inhalatorul, clădiri de patrimoniu, se află în stadiul de conservare.

Astăzi, doar izvoarele 1, 3, 5, 6, 8, 10, 14, 15 şi sonda 2 sunt folosite.

Izvorul Sfântul Spiridon, descoperit în anul 1895, singurul cu apă potabilă este folosit de turişti.

*

Fiind înconjurată de culmi muntoase, din toate părţile, de parcă ar forma o horă, staţiunea are un climat de tranziţie între clima de dealuri şi cel alpin, cu veri răcoroase datorită influenţei munţilor, cu ierni blânde, cu primăveri târzii şi toamne lungi şi senine, aidoma celei de anul acesta. Aerul este foarte curat. Bineînţeles că şi aici, la fel ca în toată ţara, temperaturile, mai ales vara, au crescut simţitor.

Având o climă temperată şi deţinând izvoare cu ape minerale bicarbonate, carbogazoase, sodice, hipertonice, hipotonice, în urma cercetărilor ştiinţifice ce s-au efectuat asupra compoziţiei chimice a apei, s-a constatat că se pot face cure interne cât şi externe. Aici pot fi tratate: gastritele cronice, ulcerele gastrice, afecţiunile duodenale, afecţiunile hepatobiliare, afecţiunile de nutriţie, ale rinichilor, ale căilor urinare, afecţiunile cardiovasculare, nevroze astenice, bolile reumatismale, afecţiunile respiratorii.

Tratamentele se pot efectua la: Sanatoriul Balnear Slănic – Moldova, Hotel Perla, Hotel Venus, Complexul Cristal, Complexul Panoramic, Hotel Dobru, Vila Teleconstrucţia.

Cea mai mare pierdere, după revoluţia din 1989, este că nu se mai fac cure interne, întrucât în staţiune nu există medic gastroenterolog (informaţie dată de un angajat în sistemul sanitar).  Există, totuşi, un medic de familie care prescrie cura cu apă de izvoare, ulterior, ţinând sub observaţie pacienţii.

*

Ne îndreptăm spre Complexul Panoramic.

Complexul Panoramic este o investiţie importantă în domeniul medical balnear a profesorului doctor Adrian Cotîrleţ, managerul Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti, ce a fost inaugurat în anul 2021, după o amplă renovare a vechii clădiri. Complexul deţine o bază completă de tratament balnear cu aparatură de ultimă generaţie, cu medic specialist.

În viitorul apropiat, se preconizează transferarea unui medic terapeut de la Mangalia, care să facă tratamente cu Aslavital şi Gerovital.

Înainte de revoluţie, în această clădire funcţiona un sanatoriu de copii ce aveau afecţiuni grave respiratorii. Făceau tratamente de câte 3 luni, timp în care învăţau la şcoala din localitate.

Pentru a fi trataţi, erau transportaţi cu autobuzul la Inhalator, unde li se livrau direct medicamente în căile respiratorii. După 3 luni se întorceau acasă sănătoşi, spre bucuria părinţilor lor.

Hotelul este amplasat în centrul staţiunii. Format din 3 etaje, cu balcoane din lemn, cu flori în cascadă, de unde poţi privi în voie munţii trufaşi ce-şi înalţă crestele spre albastrul cerului, parcă spre a aduce şi ei mărire Creatorului pentru tot ceea ce se vede în vale, la poalele lor.  În el se fac proceduri de recuperare medicală. Întreg personalul este profesionist, indiferent de locul de muncă pe care-l are.

Am cumpărat un pachet cu tratament în care sunt incluse cazarea şi 3 mese pe zi. Meniul oferit a fost special. Poţi veni cu bilet de trimitere de la medicul de familie. Nu lucrează cu casa de pensii.

După ce am făcut chek-in-ul, am descoperit o cameră spaţioasă şi luxoasă, în care se afla monografia profesorului şi istoricului Corneliu Stoica intitulată „Slănic – Moldova, Perla Carpaţilor Orientali”. E pentru prima dată când am descoperit o monografie în camera de hotel. A fost prima mea mare bucurie. Această lucrare îmi va servi ca sursă de inspiraţie.

Despre ea s-a scris, pe bună dreptate, că nu este numai o monografie, ci este prima enciclopedie dedicată unei staţiuni balneoclimaterice renumite, ce devine  „un crâmpei de eternitate pentru generaţiile următoare”.

Am început să citesc din ea cu nerăbdare.

M-a ajutat foarte mult că, în prima zi a plouat şi am avut timp suficient, după proceduri, să citesc.

A doua zi, când m-am trezit, munţii erau învăluiţi în ceaţă. Am fost tristă că nu mă pot bucura de splendoarea lor, când, dintr-o dată, ceaţa a dispărut ca prin minune şi a apărut soarele care, generos fiind, a scăldat totul în lumină. De la biserica din Parcul Central, aflat în apropiere, se auzea slujba de Sfânta Parascheva.

Am făcut procedurile de recuperare, apoi, am plecat toţi trei la plimbare, spre izvoare.

Am traversat Parcul Central şi am mers de-a lungul văii râului Slănic. La ieşirea din parc, un indicator ne arăta drumul spre Pârtia Nemira, bucuria iubitorilor de ski.

A merge pe jos, pe munte, prin pădure, de-a lungul unui râu, este una din marile mele bucurii.

Râul ne este ghid. Am mers kilometri întregi, prin pădure, dar m-au ascultat şi picioarele. Când a trebuit să urc scări m-a ajutat şi fiul meu.

Am mai fost pe aici, în urmă cu treizeci şi ceva de ani. Dar atunci... îl ajutam eu să meargă! De regulă, mă ajută când obosesc mergând.  Uneori, îmi imprimă viteza lui de mers, uitând că... ne despart mai bine de un sfert de veac!

Dar... e foarte important că avem cine să ne ajute!

Ajungem la izvorul cu apă potabilă Sfântul Spiridon ce datează din anul 1895. Apoi, la izvorul nr. 1, unde există o placă memorială, monument istoric (1801 – 2001). O altă placă (1801 – 1976) este ridicată cu ocazia aniversării a 175 de ani de la descoperirea primului izvor de apă minerală de către serdarul domnesc Mihalache Spiridon.

Tot aici există o placă pe care există următoarea inscripţie:

„In Anul 1925 Luna Iulie 20

            Epitropia G-rală a Casei Sft. SPIRIDON din Iaşi

            proprietara acestei staţiuni balniare şi climaterice

                        a aşazat această placă în amintirea

                        SERDARULUI MIHALACHI SPIRIDON

                        care în anul 1801 Luna Iulie 20 zile

            atras de frumuseţile naturei din valea Slănicului

            a descoperit cu ocazia unei vânători izvorul mineral No 1

                        iar în anii 1804 – 1807 a mai descoperit

                                    isvoarele minerale No 3, 4 şi 5

                   Datorită acestei fericite descoperiri

            şi marei puteri tămăduitoare a isvoarelor minerale

                        descoperite de acest fericit nemuritor

            săvârşit din viaţă în Anul 1844 Luna Noiembrie 22 zile

            suferinzii îşi găsesc aici încă din Anul 1812 alinare şi

vindecare. Această staţiune ajunsese în plină desvoltare

iar în timpul răsboiului pentru întregirea neamului

l916 – 1918

       s’au distrus toate clădirile şi instalaţiunile

          rămânând neatinse numai isvoarele minerale

In Anul 1922

s’au început lucrările de restaurare a acestei staţiuni

şi se continuă treptat la desvoltarea ei”

 

Citind această placă, am descoperit cu bucurie modul de scriere în limba română din anul 1925. Încă o dovadă că limba e un organism viu.

Am fost apoi la izvoarele nr. 3, 1 bis, 10, 14 şi 15.

Amenajările izvoarelor sunt bine conservate, deşi datează din epoca comunistă. La fiecare izvor există câte o placă pe care sunt menţionate atât compoziţia chimică cât şi indicaţiile terapeutice.

Trecem pe lângă o frumoasă păstrăvărie, care deţine în grădina ei un copac roşu, ca focul. Il imortalizăm prin fotografiere. O altă minune a toamnei.

Ajungem la izvorul Sonda nr. 2, unde oamenii stau la coadă să ia apă. Nu departe este cascada frumos amenajată.

Ne aşezăm pe bancă pentru a privi spectacolul apei.

Noi, turiştii, ne înghesuim să o fotografiem.

E o temperatură plăcută. Ce darnică e natura cu noi!

Ne continuăm drumul şi ajungem la restaurantul Cascada. Restaurantul e amenajat rustic cu toate bogăţiile toamnei: dovleci, struguri, baloţi de paie, coceni de porumb, piei de oi, piese de artizanat. Este încă un spaţiu în care ne-am întâlnit cu toamna: cea cochetă şi bogată.

Ne-am aşezat la o masă. Băieţii au comandat câte o bere, eu o limonadă.

Cât timp am stat la masă şi ne-am recuperat din forţe pentru întoarcere, timpul parcă a stat în loc.

Vizităm şi târgul de produse de artizanat din apropiere, apoi o luăm încetişor spre hotel.

Descoperim pe drumul de întoarcere monumentul lui Euclid, datat din 2017. Acest monument aduce un omagiu matematicianului grec, autor al lucrării „Elementele”, postulatul de bază al geometriei pentru mai bine de două milenii.

Lucrarea este formată din 8 pietre kliwa, sculptate, extrase din cariera locală, poziţionate în cerc, selecţionate arbitrar pentru a crea suprafeţe plane, funcţionând ca o metaforă a realităţii propuse de geometria euclidiană.  Pietrele au gravate pe suprafeţele lor primele definiţii date de Euclid punctului, liniei şi planului.

În drum spre hotel trecem prin Parcul Central, foarte mult preferat de turişti pentru a-şi petrece timpul liber într-un cadru liniştit şi încântător, respirând cel mai ozonat aer. Este construit sub formă de amfiteatru, amenajat cu ronduri mari de trandafiri, cu flori diverse şi reprezintă cea mai mare atracţie a staţiunii. Conţine alei amenajate cu bănci printre arbori falnici şi flori divers colorate. În interior se află un pavilion de muzică, construit în stil art nouveau, unde concertează Fanfara Brigăzii 15 Mecanizate Iaşi, interpretând muzică de fanfară şi de promenadă.

Tot în parc se găseşte o fântână arteziană, un loc de joacă pentru copii, chioşcuri cu produse alimentare şi nu numai, cascade antropice, busturi ale unor personalităţi culturale (Ion Creangă, Mihai Eminescu, George Coşbuc, Vasile Alecsandri) şi 2 panouri cu Carol I şi respectiv George Enescu.

Aici, la Slănic – Moldova, George Enescu a concertat pentru prima oară la numai 8 ani, în folosul săracilor din Slănic, la împlinirea a 88 de ani de la descoperirea primului izvor de către serdarul Mihalache Spiridon.

În anul 1891, regele Carol I a vizitat staţiunea ce era în plină dezvoltare şi rămâne foarte impresionat de ceea ce descoperă.

Anual se organizează în parc Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă, începând cu anul 2016; Festivalul armonii de sunete şi culori într-un început de toamnă slăniceană din anul 2018, Festivalul lemnului; spectacole de muzică populară şi uşoară.

În vecinătatea parcului, pe aleea castanilor, sunt o serie de chioşcuri cu produse de artizanat, îmbrăcăminte, încălţăminte, suveniruri. Urcând câteva scări, din parc, în partea dreaptă se află o clădire emblematică pentru staţiune: Cazinoul regal, perla staţiunii, monument istoric grupa A. Este primul cazinou din România, construit în anul 1894, înaintea cazinourilor din Vatra Dornei (1898), Constanţa (1910), Sinaia (1912). Arhitectul Cazinoului a fost George P. Sterian. Construcţia în stil art nouveau are o structură din piatră şi lemn, vopsit în maro şi alb, iar acoperişul este asemănător cu cel al mânăstirilor moldoveneşti.

În vremea comunismului, cazinoul a găzduit Casa de Cultură şi Biblioteca Orăşenească, iar după 1989, pe lângă cele două instituţii publice, timp de un deceniu, au funcţionat o cofetărie şi un bar. A fost reabilitat în anii 1994-1995, încercându-se a i se da aspectul iniţial. După 2010, o bună perioadă de timp s-a aflat în conservare. Vestea bună este că, un om de afaceri a cumpărat acest edificiu. Acum, Cazinoul se află în plin proces de reabilitare.

Îmi exprim speranţa că, după reabilitare, acest cazinou va intra din nou în circuitul turistic naţional şi internaţionmal, aşa cum a fost în perioada interbelică.

O altă veste bună este că au fost cumpărate alte clădiri de patrimoniu: Complexul Balnear Racoviţă şi Inhalatorul, urmând ca, după reabilitare, să li se dea aceeaşi destinaţie. 

Aceste veşti, m-au umplut de bucurie.

Foarte aproape de cazinou se află restaurantul Perla Moldovei, cu terasa „Crama Domnească”, având 2 niveluri, în stil rustic, împodobit ca o mireasă, cu toate bogăţiile toamnei.

Totul e culoare şi miros. Si, ca totul să fie autentic, încă de la intrare ești întâmpinat de „temperamentala” muzică folclorică moldovenească. Nu poţi să treci pe aici şi să nu serveşti o pastramă de berbecuţ. Un pahar de tulburel sau de must!

La o distanţă de circa 500 de metri, pe partea cealaltă a parcului, se găseşte biserica „Sfântul Ilie” care atrage mii de credincioşi, pentru a se reculege şi a intra în comuniune cu Dumnezeu. Construită între anii 1927 – 1929 (pe locul unei mai vechi biserici), din piatră şi cărămidă, cu acoperiş din tablă, biserica are formă de cruce, cu două turle, din care una, la intrare, ţine loc şi de clopotniţă. Catapeteasma este o bijuterie ce-ţi încântă ochiul şi sufletul, iar parte din picturi îi aparţin pictorului Gheorghe Tătărăscu. Între anii 1992-1996 au fost făcute lucrări de consolidare şi restaurare a picturii şi a fost înlocuită tabla de pe acoperiş. În afară de biserica „Sfântul Ilie”, în Slănic – Modova se mai pot vizita următoarele lăcaşuri de cult: Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului, Mânăstirea Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfânt de pe muntele Bolovanu din Masivul Nemira, Mânăstirea Măgura, biserica romano-catolică Sfânta Ana din Cireşoaia.

Se ştie că, în staţiune, din totalul de 4011 locuitori, un procent de 52,75 % sunt, din punct de vedere confesional, romano-catolici.

În afara Cazinoului Regal şi a Pavilionului Central Racoviţă, în Slănic – Moldova se găsesc şi alte monumente istorice, respectiv: Vilele Rica, Păltiniş, Puf (1919), Palas, Rândunica, Primăvara, care te încântă cu stilul arhitectural şi cu eleganţa balcoanelor înnobilate cu flori, ce dau un farmec deosebit acestei staţiuni, colţ de rai. Şi vechea primărie, construită între anii 1870-1890, actualmente aflată în conservare, este calificată ca monument de arhitectură. Lângă ea se află noua primărie, modernă. Dintre cele două, eu o prefer însă, din punct de vedere arhitectural, pe prima.

În afară de Parcul Central, de Cheile şi Cascada Slănicului, în staţiune se mai pot vizita următoarele atracţii naturale: Parcul dendrologic Doftana, Valea Uzului, Barajul Poiana Uzului, ambele situate în Rezervaţia naturală Nemira, Lacul Balătău, bijuterie naturală în mijlocul munţilor Nemira. Totodată, se pot face următoarele trasee turistice: Valea Uzului, traseul Şaua Nemirei, traseul Nemira Mare, traseul Platoul de sub vârful Cerbul sau traseul Sălătruc, unde ai posibilitatea de a admira spectacolul oferit de natură.

Iarna se poate face ski sau snowboard pe pârtiile: Nemira, Bradu, Cireşoaia, Sorica, iar dacă îţi doreşti să te încălzeşti şi să te relaxezi, poţi face băi termale cu ape minerale.

Slănic – Moldova este o staţiune care oferă atracţii diverse, pentru toate gusturile...

Datorită faimei sale, staţiunea a fost vizitată de o serie de personalităţi culturale, unele dintre ele scriind elogios despre ea: Ion Creangă, Nicolae Iorga, Agatha Bârsescu, Camil Petrescu, Alexandru Vlahuţă, Costache Negri, Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Ştefan Ciubotăraşu, George Enescu.

A mai fost vizitată şi apreciată de conducătorii de stat: Alexandru Ioan Cuza, Ion Antonescu, Nicolae Ceauşescu, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Maia Sandu, Klaus Yohanis. Regi: Carol I, Regina Maria, Ferdinand I, Carol II.   

Dintre personalităţile străine care au vizitat staţiunea amintim pe: Pavel Kiseleff (general rus), Henri Mathias Berthelot (general francez), Erwin Rommel (feldmareşal german), Whilhelm von Kotzebue (consulul Rusiei în Moldova) ş.a.

*

Îmi doresc ca, pe viitor, staţiunea Slănic Moldova să redevină ceea ce a fost înainte de 1989, când îşi crease un renume internaţional, datorită ofertelor atrăgătoare de tratament balnear, fapt care a atras zeci de mii de străini!

*

Zilele au trecut cu repeziciune!...

*

E ultima zi din sejur la Slănic.

Privesc falnicii munţi pe care toamna şi-a aşternut cu generozitate mantia multicoloră, ce par a fi un covor scăldat în lumina măreţului soare!

Ici-colo, câte o frunză galbenă dansează în aer.

Apa Slănicului curge zgomotos, sfidând vremea şi vremurile!

E o simfonie de culoare şi sunete.

E timpul să stai... o clipă!

S-o vezi şi s-o auzi!

Pe EA... Regina  Natură... pentru că EA... ştie să te răsplătească din plin, aici, LA SLĂNIC - MOLDOVA...

*

Călătorule... de te duc paşii prin prea frumoasa Moldovă, fă un popas aici... la Slănic! Fie pentru minte, fie pentru trup, fie pentru suflet... Iar dacă poţi s-o faci, fă-o toamna... pentru că TOAMNA E MAGICĂ. E ANOTIMPUL SUFLETULUI!

 

FIŢI BINECUVÂNTAŢI!

 

 

                                                                                                          Ella Ungureanu – Mihai

 

Octombrie – noiembrie 2025

Mitreni