C'apșa... e viața !

Născută pe la mijlocul veacului al XIX-lea, spre a lumina apoi prin negura secolelor următoare, CAPȘA a cunoscut, mai bine decât oricare zidire a Bucureștiului, un destin de mulți invidiat.
Iubită de scriitori și artiști, curtată de politicieni, frecventată de lumea boemă sau de protipendadă, CAPȘA a fost, în egală măsură, râvnită sau năpăstuită, după cum au fost și vremurile prin care a trecut.

Însă, de fiecare dată, ea a renăscut pururi străucitoare, mai vie, mai captivantă.
Generații întregi de bucureșteni au adorat-o ca pe un copil de suflet și i-au dăruit o dragoste fără pereche, menită să o apere de trecătoarele urgii ce au tulburat uneori viața acestui tumultuos oraș.

Aromânii frați CAPȘA (Vasile, Anton, Constantin, dar mai ales Grigore) au pus temelia nu doar unei simple case de comerț, ca atâtea multe altele, au conceput nu doar o afacere prosperă, ci, mai ales, au dat naștere unei legende vii, uimitoare prin unicitatea ei. Fără măcar a bănui, ctitorii au dat formă unei veritabile instituții a vieții citadine, care se va dovedi o școală a bunului simț, a rafinamentului de o elevată și rasată distincție.

Privită din acest unghi, CAPȘA este purtătoarea unui mesaj adresat cu precădere elitelor, adică a acelora dintre semenii noștri a căror valoare morală și intelectuală reprezintă un semn al superiorității de tip aristocratic. Mesajul acesta este unul clar și concis: dacă ești un senior al spiritului, CAPȘA îți va deschide larg porțile !

Asumându-și cu generozitate rolul de Academiei a Spiritului, o instituție sui generis aflată în genere pe tărâmul pur dar volatil al creației culturale și artistice, ea a devenit treptat un reper perpetuu a ceea ce înseamnă noblețe autentică, văzută ca o aspirație spre desăvârșire, spre perfecțiune, prin educație și valoare.

Lumea mondenă a Bucureștilor, și nu numai, ”high-life”-ul dâmbovițean, copie à peu près a pretențioaselor saloane literare și artistice ale Europei, protipendada de sânge albastru, boema romantică și talentată a perioadei interbelice, capetele încoronate ale Europei (în frunte cu țari, împărați, regi, kaiseri, prinți, președinți, miniștri, politicieni, ambasadori, ziariști, ariști sau scriitori, gurmanzi sau gurmeți), iată fauna forfotitoare din saloanele sau separeurile CAPȘEI de altădată.

O lume trecută, intrată direct în paginile Istoriei Românilor, cu nume mari pentru un corect Dicționar al Culturii Universale: Eminescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, George Enescu, Urmuz, Mateiu Caragiale, Ion Barbu, George Călinescu, Marin Preda ș.am.d. Aceasta este doar un crâmpei din lumea ce-și făcea odinioară veacul la CAPȘA.

Azi, această lume, asemenea veacului în care trăim, începe să redescopere sublimele delicii ale acelei ” joie de vivre”, nedisimulate în obligații protocolare, ci mai degrabă prezențe voluntare în spațiul spiritual capșist, venite din dorința interioară de a trăi la cote sublime viața trepidantă a acestui veac.

Acum cinci ani, o providențială întâmplare m-a adus în compania a doi oameni de spirit: Mihai Lungeanu și Emil Cremer. Ei au avut o strălucire a minții, atunci când eu le-am vorbit de strădania de a repune CAPȘA la locul avut odinioară în viața culturală a Bucureștiului, propunând un proiect cultural ambițios și generos, în egală măsură: o emisiune radio, găzduită de CASA CAPȘA. Iar gândul de atunci a prins viață. Iar cartea de față este tot o încununare firească a proiectului amintit.

Este greu, dacă nu chiar imposibil, să reînvii lumea de altădată, ce venea aici. CAPȘA este nu doar poveste fără egal, este chiar o legendă. Dar, ca în orice poveste, unde binele învinge răul, povestea CAPȘEI, materializată într-o arhivă radiofonică impresionantă, este o poveste eternă, unde frumosul învinge urâtul, rafinamentul și eleganța prevalează asupra grosolăniei și indelicateții iar istoria, în ce are ea mai bun, renaște ca și eterna viață, fiindcă, nu-i așa? C `apșa e viața !