Marginalii la un articol bizar: ” Agentul Eminescu” [1]


Neobositul Liviu Papuc [2] , legat sufletește de amintirea regretatului George Muntean, înfățișează cititorilor ”Daciei Literare”, în cadrul rubricii ”Junimea de ieri, Junimea de azi”, un document literar considerat de domnia sa drept un ”legat testamentar”, ce i-a fost încreințat de marele său prieten, în urmă cu aproape zece ani.


Cu excepția facsimilului provenind din Arhiva MAE de la București, care este riguros exact, textul articolului amintit conține multe inexactități.
Le vom evidenția în continuare, în speranța că vom contribui astfel la repunerea adevărului în drepturile sale:
” Într-una din vizitele sale la Iași, (George Muntean, n.n.) mi-a făcut surpriza să-mi încredințeze câteva file, purtând amprenta inconfundabilă a lui Mihai Eminescu, împărtășindu-mi calitatea de inedit a textelor respective.” (s.n.)
”Iată că acum, după alt deceniu scurs, după trecerea marelui nostru prieten la cele veșnice, constat că, după știința mea, documentele nu au fost publicate”
” După cum stă scris chiar de mâna lui ”Conu Georgică”, pe prima filă: ”Texte scrise de Mihai Eminescu în vremea în în car a fost funcționar la Agenția diplomatică a României în Germania.

Originalele în Arhiva Ministerului de Externe al României. 26.VI.1987”, imediat însoțită nota de o precizare mai recentă: ”Textele sunt inedite încă. Le voi publica spre a se vedea cum concepea Eminescu diverse acte oficiale ce-i cădeau în sarcină. 27.VI.1996. G. M.”
Cu părere de rău trebuie să-i spunem domnului Liviu Papuc o veste neplăcută: a căzut victimă unui fals pueril, pus la cale de regretatul său prieten, George Muntean, probabil în cursul anului 1998.


Atunci, cunoscutul eminescolog, dorind să-l impresioneze pe autorul articolului de azi, afirmă că în urmă cu destui ani a descoperit manuscrise eminesciene necunoscute, în Arhiva MAE, precizându-i că textele, ” inedite încă”, le va publica ulterior.
Pentru a întări spusele sale, îi dăruie un facsimil al unui document de arhivă, pe marginea căruia consemnează, pentru posteritate, faptul că însuși George Muntean este adevăratul descoperitor al amintitelor manuscrise, iar aceste notițe explicative sunt considerate de Liviu Papuc un adevărat ” legat testamentar”.
Pentru a dovedi inexactitatea afirmațiilor cu privire la paternitatea descoperirii manuscriselor eminesciene evocate, aducem două argumente principale.
Primul argument ține de logica elementară iar al doilea este dovada irefutabilă că documentele cu pricina au fost identificate și publicate de cu totul altcineva, lui George Munteanu rămânându-i doar regretul de a nu fi fost el norocosul descoperitor.
Astfel, este greu de acceptat ideea că, la 26.VI.1987, G.M. are în mână valoroasele facsimile, dar nu le publică, iar la 27.VI.1996 își propune, în sfârșit, să le tipărească, ca fiind inedite, dar nu o face, până la sfârșitul vieții. Formal, este cel puțin bizară ciudata succesiune cronologică: 26 iunie, 27 iunie ! Să fie rezultatul întâmplării ?
Este, totodată, stranie reținerea manifestată de G.M. față de acest important set de trei originale, care nu apar nici măcar în volumul de noi documente eminesciene, din anul 2000, apărut sub semnătură proprie ? Să fi fost cenzura de vină, să fi fost George Muntean un necunoscut, evitat de revistele literare, fără posibilități de a tipări un asemenea lot de manuscrise eminesciene? Nicidecum. Cauza este alta: G. M. nu avea cum să probeze că este autorul descoperirii acestor documente !
Însă, în particular, printre cunoscuți și prieteni, George Muntean putea susține o cu totul altă versiune a descoperirii acestor manuscrise. Bănuim că harnicul istoric literar, simțindu-se frustrat de faptul că alții au avut inspirația, înaintea sa, de a scormoni după posibile manuscrise eminesciene în arhive încă necercetate temeinic de istoricii literari, cum ar fi aceea a MAE de la București, prezintă amicilor săi un facsimil xeroxat al amintitelor documente, pe care scrie cu același stilou (!), aceeași cerneală (!), și cu un duct nealterat de trecerea timpului (!), două mărturii proprii, tranșante, dar, chipurile, scrise la distanță de 9 ani (!), care sugerează ideea că manuscrisele sunt ”dèjâ vu, dèjâ connu”. Printre martori, desigur, este și Liviu Papuc. Acesta, ”după trecerea marelui nostru prieten la cele veșnice”, constatând ”după știința sa” că manuscrisele nu au fost publicate încă, ”își face o datorie din a le semnala” și (parțial) publica, ca un ”legat testamentar”.
Cu tot respectul pentru memoria lui George Muntean, trebuie să dezvăluim istoria reală a descoperirii și publicării acestor documente în ultimul deceniu al secolului trecut.
Descrierea felului în care au apărut la iveală aceste manuscrise este publicată de I.C. Rogojanu, sub forma unui interviu cu Dan Toma Dulciu, în revista ”Colloquim” de la Botoșani [3] , anul II, nr. 3 (7), 15 martie 1998, p.1 și 16. În cursul lunii iunie 1998, I.C. Rogojanu și Dan Toma Dulciu publică întregul dosar al descoperirii acestor manuscrise, în anul 1992, inclusiv concluziile grafologului profesor universitar doctor Lucian Ionescu, șeful Serviciului de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiției, care adeverește faptul că documentele amintite aparțin lui Mihai Eminescu[4] (11.06.1993).
Primele ecouri ale acestei descoperiri, trecute în mod inexplicabil sub tăcere de istoria literară (dovadă că nici monumentala ediție academică a operelor lui Eminescu nu o menționează), apar abia recent, la câțiva ani după prima editare a manuscriselor, din anul 1998.
D. Vatamaniuc [5] evocă aceste documente într-un studiu al său din anul 2000, fără a menționa lucrarea semnată de I. C. Rogojanu și Dan Toma Dulciu, apărută în anul 1998, unde ele sunt pentru prima dată publicate, cu explicațiile de rigoare.
Aceleași documente sunt amintite însă în ”Studii Eminescologice”, vol. 9, Clusium 2007, în articolul nostru, ”Eminescu și meandrele Diplomației”, p.155-168, disponibil și în format electromic la adresa: dulciu@myblog.ro , ”Eminescu si meandrele Diplomatiei”, 14 Aprilie 2007.
Lucrarea editată în anul 1998 este o adevărată raritate bibliofilă și, deși se găsește la Biblioteca Academiei, respectiv la Biblioteca Facultății de Drept din București, ea nu poate fi ușor accesibilă publicului larg. Însuși profesorul Nicolae Georgescu recunoaște că, deși a văzut documentele în colecția domnului I.C. Rogojanu, lucrarea nu a putut fi găsită în vreo altă bibliotecă spre consultare. De aici și necesitatea ca această lucrare să fie retipărită într-o ediție noua, cu tiraj mai mare.
Presa și televiziunea au semnalat sporadic existența acestor documente: ”Adevărul”, în anul 1998, ”Jurnalul Național”, ”Din iubire pentru Eminescu – ”Donație fabuloasă a unui bibliofil îndrăgostit de opera marelui poet”, interviu cu I. C. Rogojanu, 15 iunie 2006, articol semnat de Mara Răducanu, interviurile acordate de I.C. Rogojanu și Dan Toma Dulciu la emisiunile realizate de Mircea Micu, Daniel stavariu etc.
În concluzie: textele amintite nu sunt descoperite de G.M., au mai fost publicate înainte de anul 2007 iar reeditarea lor este o necesitate imperioasă.









[1] Liviu Papuc, ”Agentul Eminescu”, în Dacia Literară”, nr.73 (4/2007), p.32. Titlul destul de ambiguu ar putea sugera și alte conotații. [2] Liviu PAPUC, absolvent al Facultății de Filologie din Iași (1973), este Doctor în litere cu teza: Leca Morariu - ”Viaţa şi opera”. Profesor în învăţământul gimnazial, bibliograf principal, şef de serviciu al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“, redactor al „Convorbirilor literare“, colaborator al multor publicaţii de prestigiu, vicepreşedinte al Societăţii Culturale „Junimea 90“, al ASTRA, membru al Societăţii Române de Ex-libris, al Comisiei de heraldică, genealogie şi sigilografie, al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, al Uniunii Scriitorilor etc
Teme si subiecte predilecte: Junimea – societate secretă . Vezi „Masoneria Junimistă” in Revista Sud EST, nr.4/2006. Societari Junimisti in documente, Editura „Princeps Edit”. [3] Revistă lunară de Literatură a Editurii GEEA [4] I.C. Rogojanu , Dan Toma Dulciu, Biblioteca Eminescu, Arhive, Biblioteci – Ambrozie și Aguridă, Editura GEEA, 1998 [5] Analele Bucovinei, Tomul VII, 1/2000, Eminescu, secretar al Agentiei Române din Berlin și câteva documente, p.253-257.