TĂRTĂȘEȘTI - MONOGRAFIE

DAN TOMA DULCIU

Cuvânt Înainte

În urmă cu aproape 40 de ani, eram elev al şcolii din satul “Hanul de Pământ”, comuna Tărtăşeşti. Aici, îl aveam învăţător pe domnul Ştefănică, personaj coborât parcă din nuvelele lui Delavrancea.
Şcoala din “Hanul de Pământ”, fost conac boieresc, cu parter şi etaj, avea, dacă îmi aduc bine aminte, doar o sală de clasă. Într-o singură încăpere învăţam, concomitent, după-amiaza, cei de-a “doua” cu cei de-a “patra”, iar dimineaţa, clasa “întâia”, cu “clasa a treia”, la un loc.
Deşi construcţia mai există şi astăzi, ea nu mai este sediu de şcoală. De câte ori trec pe lângă clădirea în care am desluşit buchiile, inima mi se strânge. Aici am învăţat să citesc şi să scriu, aici am făcut primele compuneri.
Acum, când mă gândesc la primii ani de şcoală petrecuţi la “Hanul de Pământ” şi apoi la Şcoala Generală Tărtăşeşti, o fac nu pentru a evoca acele irepetabile clipe, ci pentru a explica de ce am purces, peste decenii, să adun pagini răzleţe privitoare la istoria comunei Tărtăşeşti şi a localităţilor vecine. De fapt, o umilă lucrare, dedicată trecutului acestor meleaguri, istoriei Tărtăşeştilor şi locuitorilor săi.
Mă simt obligat, este datoria mea de suflet, să dărui localităţii Tărtăşeşti, acest “Medeleni” al copilăriei mele, în aceleaşi timp, o veche aşezare de moşneni dârzi şi harnici, cu un trecut aproape uitat în negura veacurilor, pagini ce-i vor înfăţişa strălucirea avută odinioară.
Localitatea Tărtăşeşti merită să aibă, dacă nu o carte de istorie a sa, măcar un studiu în care să fie cuprinse izvoarele documentare principale, necesare cunoaşterii trecutului ei.
Sper ca fiii acestei comune vor avea bucuria de a duce mai departe aceste preocupări, păşind cu mai mult curaj pe anevoiosul drum pe care l-am deschis cu această lucrare.
Autorul,

O localitate veche de aproape patru secole
Existenţa localităţii Tărtăşeşti este consemnată de timpuriu într-un document, datat 26 aprilie 1635[1], care se referă la o delimitare de hotare.
Din conţinutul actului aflăm că, dintre cei şase martori prezenţi la faţa locului, patru erau “megieşi” din Tărtăşeşti: Bucşe, Stanciu, Ştirbei şi Cârstea. Alţi doi - Manea şi Badea - erau originari din Tătuleşti, probabil o localitate limitrofă.
Toponimicul Tătuleşti, întâlnit în numeroase acte din Evul Mediu [2], indică numele unei localităţi sau moşii [3] de lângă Tărtăşeşti.
Documentul din 1635, amintit mai sus, evocă numele altor martori “jurători”: “ şi au fost şi alţi megiiaşi la această tocmeală şi judecată, anume: Vintilă Vătaful ot Brezoaie I ot Tărtăşeşti Darul I Cernica I brat emu Tuduru I ot Bâldăneşti Lucaci I ot Dobruşeşti Drăghici I Mihăilă”.
Actul menţionează, aşadar, numele comunei Tărtăşeşti, precum şi al unor aşezări situate în preajma ei: Brezoaia, Bâldăneşti şi Dobruşeşti [4].
De remarcat faptul că, încă din sec. XVII, în Tărtăşeşti, ca şi în satele vecine, locuiau ţărani liberi, posesori de pământ (“megieşi”), ceea ce justifică, într-un fel, denumirile toponimice sufixate în “- eşti ”: Tărtăşeşti, Bâldăneşti, Tătuleşti, Dobruşeşti ş.a.
Tărtăşeştii reprezintă o vatră de cultură şi civilizaţie cu un trecut multimilenar. C. C. Giurescu remarca cu deplină obiectivitate:
“De la Crăsani pe Ialomiţa, până la Butimanu şi Tărtăşeşti, e plin locul de aşezările oamenilor de acum câteva milenii.”[5] În acest fel, este întărită o afirmaţie mai veche a lui V. Pârvan, care semnala prezenţe getice străvechi la Tărtăşeşti.[6]
Culegând o tradiţie de la mijlocul veacului trecut, învăţătoarea Maria Stătescu sugerează că vatra străveche a localităţii Tărtăşeşti nu se găsea pe locul actual, adică pe şoseaua Bucureşti - Piteşti, ci cu 1500 m mai la vest, în punctul cunoscut sub numele de “Chirnav” sau Grădina Burlanului, având o cale de legătură spre Brăiloiu şi Poiana din Judeţul Dâmboviţa, respectiv Săbăreni, Bâcu etc.
O legendă locală acreditează mutarea Tărtăşeştilor pe amplasamentul de astăzi, în timpul domniei lui Barbu Ştirbei (1849-1856).
Iată ce spunea, prin 1944-1945, Ion N. Ghiţă, perceptor în vârstă de 80 de ani, din Tărtăşeşti:
“ Rosetti[7], venind de la Craiova cu diligenţa, a mers până la Hanul de Pământ, unde drumul se îndrepta spre Buftea. Rosetti nu a vrut să treacă prin Buftea, prin faţa casei lui Barbu Ştirbei, şi, nefiind drum de aici direct prin Pădurea Râioasa, a cerut robi de la boierul Tărtăşescu şi a tăiat pădurea direct spre Bucureşti, făcând şosea.” [8]
Pe la 1864, văzând boierul Tărtăşescu că locuinţele sunt rare pe acest drum, a decis să strămute satul său la noua şosea. Concomitent, s-a mutat şi biserica. Iniţial, boierii Tărtăşeşti au arendat moşiile lor lui D. Hilea, iar apoi le-au vândut lui C. Vernescu, pe la 1860. În cele din urmă, proprietăţile boierilor Tărtăşeni vor fi cumpărate de prinţul Calimachi.
În afară de pământurile menţionate, Biserica din satul Călugăru avea şi ea moşie în Tărtăşeşti, expropriată însă la reforma agrară din 1864, când a trecută în posesia obştii, iar apoi a dr. Capşa.
La rândul său, dr. Capşa a transmis urmaşilor lui aceste proprietăţi funciare. În 1945, suprafeţe întinse din această comună aparţineau fraţilor Zamfirescu.
Potrivit unei catagrafii întocmite în perioada decembrie 1819 - ianuarie 1820, rezultă că localitatea Tărtăşeşti era formată din satele Bujoreanca, Călugărul, Hanul de Pământ şi Pajera, toate făcând parte din plasa Gherghina de Sus. [9] Atunci, la începutul secolului al XIX-lea, întreaga aşezare număra 1 148 de locuitori, localitatea având o suprafaţă de 1558 ha.
În anul 1835, cartografii ruşi au realizat o catagrafie a Munteniei, înregistrând în Tărtăşeşti un număr de 100 de curţi (case), ceea ce demonstrează că această aşezare avea o mărime apreciabilă, comparativ cu localităţi importante din Muntenia: Târgovişte (448 case), Giurgiu (421), Slatina (336), Câmpina (215), Curtea de Argeş (172), Călăraşi (165), Mizil (161), Urziceni (122), Olteniţa (82) etc.
“Marele Dicţionar Geografic al României”, sub redacţia lui Emil Lahovary, conţine date importante cu privire la fizionomia socio-economică a comunei Tărtăşeşti, la sfârşitul veacului al XIX-lea. Aflăm, astfel, că în comuna Tărtăşeşti erau 6 cârciumari şi 5 hangii, ceea ce denotă că activitatea comercială cunoştea o semnificativă înflorire.[10] De altfel, un sat component al comunei poartă denumirea de “Hanul de Pământ”.
Mai exista în localitate o moară cu aburi şi o şcoală mixtă.
În vremea celui de-al Doilea Război Mondial, preotul Constantin Popescu, în etate de aproape 90 de ani, îşi aducea aminte că, până la 1872, comuna Tărtăşeşti nu avea şcoală proprie, copiii fiind nevoiţi a se deplasa la Fundata (Bâldana) pentru a învăţa carte. După 1872, şcoala nou înfiinţată în Tărtăşeşti a funcţionat în localul primăriei, avându-l ca prim învăţător pe Nae Postelnicu.
Gr. Popescu, a construit Şcoala nr.1 din Bujoreanca, pe terenul donat de prinţul Calimachi[11]. La edificarea şcolii au participat şi autorităţile judeţene.
Dicţionarul amintit prezintă, totodată, unele date statistice interesante, rezultate în urma unui recensământ efectuat la sfârşitul secolului al XIX-lea, în care sunt menţionate următoarele:
PAJERA sau Tărtăşeştii de Sus, sat situat pe şoseaua naţională Bucureşti - Piteşti, la nord - vest de Valea Călugărul.
Satul purta această denumire din cauza faptului că, aici, se afla o staţie de poştă, cu cai, având desenată o pajeră pe un panou.
Sătenii bătrâni îşi aminteau că aşezarea lor mai purta şi denumirea Ruset, după numele boierului Rosetti, care se oprise aici, la conacul boierilor din Tărtăşeşti, pentru a stabili planul deschiderii unei noi şosele prin Pădurea Râioasa, spre Bucureşti.
Populaţia satului număra 131 locuitori, având în proprietate 131 ha (deci, în medie, un hectar pentru fiecare locuitor al satului). Restul - 176 de hectare - se afla în proprietatea lui Constantin Răceanu.
În satul Pajera exista o biserică, având hramul Sf. Nicolae, cu un preot şi doi cântăreţi. Aici funcţiona moara cu aburi a comunei.
BUJOREANCA, sat situat la vest de Călugărul. Poartă numele “Boierilor Bujoreni” [12], care îşi aveau moşia aici. Dintre urmaşii lor, Ion M. Bujoreanu (n. 1834), publicist şi magistrat, este cunoscut ca autor al “Colecţiunii de legi vechi şi noi ale ţării”. Acesta a îndeplinit funcţia de judecător la Tribunalul din Ploieşti, avocat, redactor şi director la Monitorul Oficial. A avut un frate, maiorul Bujoreanu.
Satul număra 290 locuitori, care posedau 182 de hectare. Un cunoscut politician al acelor timpuri, G.D. Vernescu, era proprietarul unei moşii întinse: 350 hectare. Satul avea o biserică (cu doi preoţi şi doi cântăreţi), o şcoală cu două săli de clasă, construită în anul 1910. Existau în comună 2 cârciumari.
În jurul anului 1900, satul Bujoreanca mai era cunoscut şi sub numele de Bâldana de Jos, făcând parte din comuna Bâldana, Jud. Ilfov. În acest sat se afla moşia boierului Nicu Oteteleşeanu,[13] domiciliat în comuna Tărtăşeşti.
CĂLUGĂRUL În trecut, terenul pe care este situat satul aparţinea Bisericii “Călugărul” iar, mai înainte, unui schit de călugări. Schitul a fost desfiinţat în anul 1864, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti. Atunci, călugării din Tărtăşeşti s-au refugiat la Mănăstirea Cernica. În acest sat se aflau: sediul Primăriei, Banca Populară, Dispensarul Medical, care avea şi baie publică, Monumentul Eroilor şi Şcoala Primară. Populaţia acestei aşezări număra 332 suflete.
Proprietatea funciară însuma o suprafaţă de 370 hectare, repartizate astfel:
- localnicii deţineau 105 hectare;
- Fr. Enachi, moştenitorii dr. Capşa şi moştenitorii col. Gramont
aveau în proprietate o suprafaţă de 265 hectare.
În acest sat se află biserica cu hramul “Sf. Gheorghe”, având un preot
şi doi cântăreţi.
Tot aici se afla şi Şcoala Mixtă, frecventată pe la sfârşitul veacului al XIX-lea de 12 elevi şi 13 eleve.
Bugetul şcolii era de 1468 lei, anual, ceea ce demonstra că din totalul cheltuielilor acestei comune, şcolii îi revenea partea cea mai însemnată: circa o treime [14].
Averea locuitorilor acestui sat se compunea din: 151 care şi căruţe, 103 cai, 311 boi, 266 vaci şi viţei, 36 tauri, 291 porci, 1696 oi şi 23 capre.
De asemenea, în “Marele Dicţionar Geografic al României” se menţionează un fapt interesant: “stabiliţi aici sunt doi străini”. Mai existau doi hangii şi un cârciumar.
HANUL de PĂMÂNT. Este situat la sud-est de satul Călugărul, pe şoseaua Bucureşti - Piteşti. Denumirea provine de la un han, existent pe la 1831, în vremea Regulamentului Organic. După câte îşi aduceau aminte bătrânii satului, la mijlocul veacului trecut, acest han se afla pe partea stângă a şoselei, cum vii de la Bucureşti, la extremitatea sudică a satului, în dreptul conacului boieresc construit de ing. C. C. Zamfirescu. Populaţia satului era de 254 locuitori, fiind, din acest punct de vedere, situat imediat după Călugărul (332 locuitori), Bujoreanca (290), dar mai populat decât Pajera (131 suflete). Sătenii de aici erau însă ceva mai săraci, având numai 111 hectare, ceea ce însemna o medie de sub un pogon pe cap de locuitor.
În schimb, moştenitorii dr. Capşa şi proprietarul Hila aveau, împreună, 239 hectare.
De subliniat că, dintre cei peste 1000 de locuitori, câţi existau în această comună la sfârşitul veacului al XIX-lea, un număr de 132 fuseseră împroprietăriţi cu prilejul reformei agrare a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza; în schimb, 149 de ţărani nu aveau nici un fel de proprietate.
Satul “Hanul de Pământ” nu avea nici şcoală, nici biserică, copiii fiind nevoiţi a merge la şcoala din satul Călugărul, care se află la 4 km depărtare.
Din anul 1908, celor patru sate componente ale localităţii Tărtăşeşti – Bujoreanca, Pajera, Călugăru şi Hanul de Pământ – li se adaugă şi satul Gulia, situat la 5 km depărtare de centrul comunei, pe drumul ce duce spre Săbăreni.
Acest toponimic provine, după cum relatează tradiţia locală, de la un cioban: “Moş Gulie”, primul dintre cei veniţi de pe alte meleaguri pentru a-şi ridica o casă pe aceste locuri. Din alte surse, ar rezulta că satul Gulia ar fi fost întemeiat pe la începutul veacului al XIX-lea, probabil pe la 1835.
Până în anul 1908, acest sat aparţinea de comuna Săbăreni. S-a observat că, în comparaţie cu locuinţele din Tărtăşeşti, casele din Gulia erau ceva mai modeste, deosebindu-se în mod vizibil de stilul edilitar rural al comunei de reşedinţă.
Vecinii
Bâldana, Brezoaiele, Brezoaia, Lunguleţu, Răcari, Ghergani, Slobozia - Moară, Ciorogârla.
Bâldana
Un document întocmit la 20 iulie 1800[15], referitor la hotărnicia moşiei Bâldana, aparţinând Schitului Tărtăşeşti, aminteşte de existenţa “moşnenilor Bâldăneşti”, a căror proprietate - moşia Şotânga-[16] era vecină, la începutul veacului al XIX-lea, cu moşiile Vornicului Ştefan Brezoianu şi ale Clucerului Constantin Brăiloiu.
Datorită faptului că locuitorii Bâldanei erau moşneni, această parte a localităţii Tărtăşeşti era cunoscută, înainte de anul 1815, sub denumirea de Moşneanu.
În “Ocolniţa moşiilor”, făcută de clucerul Preda Săulescu, în vremea lui Vodă Caragea, se vorbeşte de un sătean sfătos, numit Bâldan, vechil[17] al moşnenilor bâldăneni.
Toponimul Bâldana este consemnat în documente încă de pe la 1622. Un hrisov din veacul al XVII-lea, în care se vorbeşte de vânzarea unui teren de 120 de stânjeni din moşia Bâldana, către un oarecare Dragomir, pitar din Brezoaiele, menţionează “pietrele călugăreşti”. Acest fapt atestă timpuria prezenţă pe aceste meleaguri a unei aşezări monahale.[18]
La începutul secolului al XX-lea, Bâldana se compunea din 2 cătune: Bâldana şi Fundata ( mărginindu-se la Est cu satul Ciocăneşti, la Sud cu Tărtăşeşti şi Brezoaia, la Vest cu Brezoaiele şi Slobozia - Moară şi la Nord cu Vizureşti.)
În vechime, moşia Brezoaia se compunea din patru trupuri: Bâldăneştii de Sus, Vizureştii şi Bâldăneştii de Jos (Bujoreanca), Codrii şi Bărbuş.
Iată, pe scurt, zbuciumata soartă a acestor moşii:
Bâldăneştii de Sus
În anul 1797, moştenitorii boierilor Brezoieni [19], Maria Brăiloaica şi
Constantin Brăiloiu Vel Clucer, au vândut postelnicului Grigore Bujoreanu şi lui Ştefan Bujoreanu Vel Căpitan de Dorobanţi moşia Bâldăneştilor, numită acum Slobozia ot Moara Brăiloiului, pentru suma de 14 500 de taleri.
Această moşie se învecina cu moşia Codri, fosta proprietate a Mariei Brăiloiu şi a lui Constantin Brăiloiu, intrată în posesia proegumenului Grigorie Vieroşeanu.
Dintr-un alt act aflăm că, în anul 1798, Iordache Brăiloiu, tatăl lui Constantin Brăiloiu, chema în judecată pe boierii Bujoreni, pentru un teren cumpărat de ei cu un an în urmă. Judecata domnească decide ca Bujorenii să restituie vânzătorilor terenul cumpărat de la aceştia, urmând să primească banii plătiţi. Este posibil ca noul cumpărător, Alexandru Colceacu, să fi oferit un preţ mai bun, de vreme ce documentele îl consemnează drept noul stăpân al Bâldăneştilor de Sus (28 decembrie 1798). Mai degrabă, credem că acesta a fost doar un intermediar al unui schimb de proprietăţi, întrucât, la doar câteva zile după semnarea actului amintit, proprietarul acestei moşii apare o altă persoană: Domniţa Eufrosina Calimachi, soţia lui Alexandru Şuţu Voievod ( 5 ianuarie 1799).
Se pare că soţia lui Vodă Şuţu era îndrăgostită de aceste meleaguri şi de oamenii din partea locului. O vedem, astfel, peste numai doi ani, la 25 august 1801, mărindu-şi proprietatea, cumpărând de la “părintele Grigorie”, Chir Grigorie Tărtăşescu (Proin Vieroşanu), trupul de moşie Codri, zis şi satul Roşii, “din Râioasa şi până în Pietrele Călugăreşti, peste Ciorogârla, în hotar cu moşia Găisenilor.”
Acest trup de moşie, în total 436 stânjeni, fusese cumpărat la 1 decembrie 1796 de Grigorie Tărtăşescu Proin Vieroşanu de la Biv-Vel Clucerul Constantin Brăiloiu şi Iordache Vel Postelnic. Cu aceste averi, la 1801, doamna Eufrosina Calimachi deţinea 1050 stânjeni de moşie, sub numele de Codri, precum şi Slobozia Moara a Brăiloiului, având hotar spre răsărit Valea Râioasei, ce-i mai spunea şi Privalul Mirichii[20] (sau “matca cea veche a Dâmboviţei”).
Vizureştii şi Bâldăneştii de Jos.
Pe la 1749, moşia Vizureşti aparţinea vornicului Grigore Greceanu,
care o cumpărase la 15 martie 1735 de la un alt boier înstărit din zonă. Ea se întindea pe malul Colentinei, spre “Drumul Perişului”, învecinându-se cu moşia Polcovnicului Neculai Ştirbei, cu moşia Înghimpaţi şi cu moşia Golăşei, aparţinând Spătarului Constantin Creţulescu.
Dincoace de Colentina, moşia Vizureşti se învecina cu proprietatea vornicului Şerban Cantacuzino, cu moşia Şotânga, aparţinând moşnenilor Bâldăneşti, precum şi cu domeniile Vornicului Ştefan Brezoianu, spre “Drumul Târgoviştei”.
Iată cum descrie un act de hotărnicie de la mijlocul veacului al XVIII-lea meleagurile dâmboviţene de prin preajma Tărtăşeştilor: “Iar moşia Şotânga merge drumul spre Apus, trece peste apa Dâmboviţei, până într-un pridval…..numindu-l Râioasa. Mergând noi pe acest pridval din capul moşiei, m-au scos unde au fost stâlpul lui Vişan, dovedindu-l moşnenii că este capul moşiei. Iar piatra din mijloc, care s-au pus despre hotarul lui Iordache Sărdar, aceasta este peste Drumul Târgoviştei, dinspre Răsărit, înspre câmp, împotriva unei sfinte cruci.”[21]
În anul 1844, moşia Vizureşti se găsea în proprietatea căminarului Ştefan Moscu, în acest domeniu fiind încorporată şi moşia Tătuleasca sau Brezoaiele, fostă a Bujoreanului.
[1] Doc. Bibl. Acad. Rom. MCDLXI/7.
[2] “Tătuleşti, lângă Produleşti, ot Sud Dâmboviţa” (Doc. Arh. Stat. Buc. , Ms. 127, f.218 v, din 20 febr. 1663); “Tătuleştii de Jos” (Doc. Arh. Stat.. Buc. Mitro. Ţării Rom., XLIX-2, din 14 ian.1666); “Tătuleştii de Sus” (Doc. Acad. Rom. DXCI-68, din 25 apr.1678)
[3] Într-un act datând din 14 mai 1687 (Doc. Acad. Rom. CCXCVI-192), aflăm date despre “Moşia Tătuleasca”, situată “pre den sus de hotarul Brezoii”. În prezent, acest toponimic a dispărut, deşi în România există în prezent două aşezări cu acest nume: satul Tătuleşti, pe Vedea, şi satul Tătuleşti, de lângă Pogoanele.
[4] Numele localităţii Dobruşeşti, toponimic ieşit azi din uz, necesită unele clarificări. Autorii culegerii de documente privind Istoria României (B, Ţara Românească, veacurile XIII-XVI), sunt de părere că Dobroşeşti (Dobruşeşti sau Dobrişeşti) este numele satului cu acelaşi nume al comunei Snagov, sat dăruit Mănăstirii Snagov. În cea ce ne priveşte, apreciem că denumirea Dobroşeşti se referă la un sat aparţinător în trecut de Tărtăşeşti, al cărui toponimic nu s-a mai păstrat, ca şi cel al satului Tătuleşti. Aducem în sprijinul acestei ipoteze “Cartea Bisericii Dobroşeşti, de la Sud. Ilfov”, din 8 aprilie 1813, menţionată în V. A. Urechia, “Istoria Românilor”, 1900, Tom X, Partea A, p. 152, Doc. LXXVII, fila 68.
[5] C. C. Giurescu, “Istoria Bucureştilor”, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1979, p. 27.
[6] V. Pârvan, “Getica”, Cultura Naţională, Bucureşti, 1926, p. 218-219.
[7] Este vorba de Constantin A. Rosetti (1816-1885), membru în Comitetul Revoluţionar de la 1848, secretar al Guvernului provizoriu. Deputat în repetate rânduri, fondator al ziarului “Românul”, C. A. Rosetti este unul dintre cei care au contribuit la abdicarea lui Cuza. În timpul vieţii, C. A Rosetti a ocupat înalte demnităţi: ministru al cultelor în 1866, de interne în 1878, preşedinte al Camerei etc. Cât a trăit, a fost şeful Partidului Liberal.
[8] Cf. Maria Stătescu, “Monografia comunei Tărtăşeşti”, Arhivele Statului Bucureşti, Fond. Ministerul Învăţământului, Dosar 2050/1945, f.48-61.
[9] La sfârşitul secolului al XIX-lea, comuna Tărtăşeşti făcea parte din Judeţul Ilfov, plasa Snagov dar, abia spre sfârşitul veacului al XX-lea, localitatea a fost trecută, din punct de vedere administrativ, în nomenclatorul localităţilor dâmboviţene. Prin Legea 2/20.12.1968 privind Organizarea administrativă a teritoriului României, comuna Tărtăşeşti a fost arondată Judeţului Ilfov, având în componenţă satele: Tărtăşeşti, Bâldana şi Gulia. Prin Decretul 15/1981, art. 2, comunele Tărtăşeşti, Brezoaiele, Slobozia-Moară, Butimanu, Niculeşti, Crevedia şi Ciocăneşti au trecut din componenţa fostului judeţ Ilfov la judeţul Dîmboviţa.
[10] Averea locuitorilor consta în: 151 căruţe, 103 cai, 311 boi, 266 vaci şi viţei, 36 tauri, 291 porci, 1696 oi şi 23 capre.
[11] “Originea familiei Callimaki sau Calimah este din Bucovina, unde apare în timpuri mai vechi sub numele de “Călmaşul”, care s-a grecizat în “Callimaki” de către fiii lui Teodor Kallimaki, crescuţi la Constantinopol” (cf. Octav-George Lecca, “Familii boiereşti române”, Ed. Al. Condeescu, Bucureşti, Ed. Libra, p. 174).
” Prinţul Calimache”, cum îl cunoşteau sătenii din Tărtăşeşti pe Alexandru Callimah, era născut la 1866 şi căsătorit cu Maria Vernescu, având copii pe Scarlat (1896) şi Teodora (1895). Tatăl lor, Teodor Callimaki (1836-1896), a fost cel care, împreună cu Negri, a mers la Constantinopol pentru a anunţa dubla alegere a prinţului Cuza ca domnitor al Principatelor Unite. Din capitala Înaltei Porţi, cei doi aduc firmanul de întărire al Sultanului, fapt apreciat de către Domnitorul Cuza, care îl numeşte pe Teodor Callimaki în postul de şef al Agenţiei diplomatice române la Belgrad. A fost un liberal de frunte, ales în mai multe legislaturi în Parlamentul României.
[12] Familie boierească, originară din Judeţul Vâlcea. Dintre aceştia, Şerban Bujoreanu, fost mare vistier, spătar, apoi Mare Ban al Olteniei, este cunoscut pentru rolul său în complotul împotriva lui Nicolae Vodă Mavrocordat (1716), vizând aducerea ca Domn a lui Iordache Beizadea, feciorul lui Şerban Vodă Cantacuzino, care se afla sub protecţia austriecilor. Mai târziu, Clucereasa Bujoreanca, de care vom vorbi în paginile următoare, trimitea o jalbă lui Vodă Moruzi, în care amintea de şcoala domniei sale de la moşia Tărtăşeşti (august 1794).
[13] Despre trecutul acestei vechi spiţe boiereşti din Ţara Românească aminteşte
O.G. Lecca: “ Veche şi însemnată familie a Olteniei. Se dă ca trunchi al ei, din secolul al XIII-lea, pe la 1250, când trăia în Ungaria, contele Otto de Lisch. Acest senior, descinzând în ţară, localitatea ce stăpâni se numi “Oteteliş”, după care derivă şi numele familiei.” Dintre urmaşii acestei vestite familii nobiliare se remarcă în veacul al XIX-lea Iancu Otetelişanu (1795-1876), director al salinelor (1838-1841), ministru de finanţe sub Cuza, proprietar al unui mare parc şi castel la Măgurele, evocat de M. Eminescu într-o celebră poezie. Fratele său, Constantin Otetelişanu a avut trei copii: Elena ( căsătorită cu Petre Grădişteanu şi apoi, după divorţ, cu Darvari), Ion Otetelişanu (mort la 20 august 1899) şi Alexandru Otetelişanu, căsătorit cu Paulina Butculescu ( cf. Octav - George Lecca, op cit. p.452)
[14] Bugetul local se prezenta astfel: venituri 5417 lei; cheltuieli 4937. Cu alte cuvinte, bugetul comunei Tărtăşeşti era excedentar !
[15] Doc. 1061, Arh. Stat. Buc., Mitrop. Ţării Româneşti, CCCXXXVI-59
[16] Moşia Şotânga aparţinea Vel Vornicului Grigorie Greceanu şi moşnenilor bâldăneşti, după cum glăsuieşte un act de la mijlocul veacului al XVIII-lea: “ moşia Şotânga merge lungul către Apus, trece peste apa Dâmboviţei până într-un pridval, numindu-l Râioasa”. cf. Doc. 857, Acad Rom. CCXCVII-56, din 14 martie 1749.
[17] Vechil: persoană care supraveghea şi conducea munca pe o moşie; vătaf, administrator.
[18] Doc. 443, Acad. Rom. CCCLXVII-25, din 25 martie 1653.
[19] “Veche familie din Valachia, azi cu totul stinsă”, (cf. O.G. Lecca, op. cit. p. 590.) Un ilustru strămoş al acestei spiţe de nobili din Ţara Românească, boierul Pătraşcu Brezoianu, a fost ucis de domnitorul Mavrocordat, la 10 septembrie 1716, la fântâna lui Radu Vodă, sub pretext că ar fi uneltit cu alţi mari boieri, în Mitropolie, să se pună el pe scaunul lui Vodă.
[20] Prival: gârlă care face legătura cu un râu sau cu un lac.
[21] Doc. Acad. Rom. CCXCVII-56, din 14 martie 1749