Odinioara la Capsa
Mihai Petrovici
”Cronica Romana”
In copilaria mea, cand cineva din provincie ori romani din strainatate se inapoiau din Capitala erau intampinati de aceleasi intrebari:Dar la Capsa ai fost?
Capsa devenise un punct de referinta. La Capsa poposea o parte din intelectualitatea romana. Aici veneau: Ion Minulescu, Ion Barbu care mai rezolva cate o problema de matematici ce nu-i da pace, Alexandru Cazaban cu ale sale povestiri vanatoresti, autorul “Patimei Rosii”, Mihail Sorbul si interpretul lui Rudy: Ion Iancovescu, Tudor Musatescu, George Gregorian, pictorul Castaldi, Nae Crevedia, Pastorel Teodoreanu si multi altii.
Aici aflai tot ce se intampla nu numai in Capitala dar si in tara. E stiuta mult circulata epigrama a lui N. Crevedia: “La Capsa unde vin toti seniorii/ Local cu doua mari despartituri/Intr-una se mananca prajituri/Si-n alta se mananca scriitori. Musatescu spunea la Capsa: (zicere pe care a introdus-o in piesa lui “Escu”) “Nu e grav cand te insala nevasta, grav e atunci cand te acopera!”. Pastorel face pe fuga doua epigrame si spune si doua ganduri. Iata-le: “Cand simti ca esti mai mult decat «ciupit»/Sau, ca sa fiu mai clar, cand esti «facut»/ Nu-i oportun sa bei cat ai platit/Ci numai sa platesti cat ai baut” si una adresata dramaturgului Mircea Stefanescu: “Cu beutu-ma caznescu/Si mereu eu as tot bè/Insa, iata numai vrè/Domnul Mircea Stefanescu”. “Intre a vocifera versurile si a le dezbraca de firestile lor podoabe e preferabila, cred, o scandare inteligenta. Intr-un tempo al carui secret numai talentul il poate dibui” si “In nici o arta nu exista genuri inferioare ci numai executanti fara talent”.
Asta e Capsa, un local plin de spirit si buna dispozitie. Pe mine Capsa m-a fascinat, am avut norocul sa mai prind o parte din oamenii de spirit, dintre cei ce-si facusera un obicei de a poposi in acest splendid lacas. Cu toate ca era foarte ocupat, Victor Eftimiu tot isi facea timp sa patrunda aici intre actori, prieteni si admiratori. Eu faceam parte din ultima categorie. Ne-a spus intr-o zi una nostima, v-o redau: «Intalnindu-ma intr-o zi cu Octavian Goga pe Calea Victoriei, fiind entuziasmat i-am spus: draga Tavi, inchipuieste-ti, cand l-am cunoscut pe Caragiale, acesta mi-a spus: “Tara Romaneasca are doi scriitori mari: pe mine si pe tine”. M-am uitat la spate sa vad de cine era vorba si fiindca n-am vazut pe nimeni, am luat asupra mea magulitoarea apreciere.
Dupa ce m-a ascultat atent, Goga mi-a spus: “Bucura-te Victore; dar sa stii ca si mie mi-a spus la fel!”.
Tot Eftimiu mi-a prezentat pe un foarte bun scriitor care era felicitat de capsisti ca nu si-a schimbat numele, Isac Peltz, care povestea despre ceainariile si laptariile cu iaurt proaspat de pe calea Vacaresti si ca si Negru Radulescu ne spunea despre cei de la Capsa de altadata cu talent si cu placerea destainuirii. L-am mai prins pe Iancovescu care a jucat in piesa “Banii nu fac nici doua parale” si spunea: Banii nu au nici o valoare, numai numarul lor”.
Aici venea cu placere domnul Niko Carandino si prietenul sau Leon Kalustian; dar si cei 3 prieteni aproape nedespartiti: Alexandru Balaci (sotul lui Mimi Botta); Valentin Lipatti (sotul altei blonde, Aurelia Sorescu) si Mihnea Gheorghiu. Aici l-am vazut totdeauna elegant cu lavaliera si o palarie cu boruri largi pe Al. Ionescu-Ghibericon caruia actorii ii spuneau “nenea Bibi”.
Venea des caci locuia alaturi in pasaj. Uneori venea Gherase Dendrino si Alf Adania. Precizez ca actorul Ionescu Ghibericon a fost fratele profesorului Nae Ionescu. In trecere spre “Saptamana culturala” marele bibliofil Radu A. Sterescu se oprea sa bea o cafeluta vorbita. Apoi se indrepta sa-i duca lui Eugen Barbu pe care-l simpatiza dictionarul “Minerva” si almanahurile “Universul” si “Minerva”. Isi facea aparitia poetul Radu Boureanu, sentimentalul om inamorat de teatru si pictura, a fost o perioada si actor.
El care a scris printre alte multe volume “Golful sangelui” si “Cheile somnului”, era pictor de talent ca si Mircea Septilici. Aici, la Capsa, trona un om de mare talent care venea zilnic la aceeasi masa: Nicu Kanner. Domnul Carandino mi-a facut bucuria sa mi-l prezinte si de atunci stateam la masa lui. Parca-l vad cu pantalonii facuti burlan si cu vesnicul trabuc.
Masa lui era cea din mijloc. Intrebandu-l de ce ocupa mereu aceeasi masa raspunsul a fost prompt: “Sa nu zica lumea ca am murit!”. Dupa ce-si aprindea trabucul incepea sa depene amintiri din prodigioasa sa activitate (a scris peste 200 de reviste si 13 comedii muzicale).
A fost cel mai bun Bony din “Silvia” desemnat de insusi compozitorul ei Emmerich Kalman care l-a dirijat. «Succesul pe care l-am repurtat a atras atentia compozitorului care nu a pregetat sa vina la Bucuresti sa ma vada. Am fost foarte emotionat, dar si mai emotionat a fost Kalman care, imbratisandu-ma, mi-a spus: “Esti cel mai bun Bony, dintre toti cei care au jucat acest rol de june-comic! Vreau sa-i duc o scrumiera dar ma opreste pentru ca in secunda urmatoare bastonul de scrum al trabucului sa se sparga pe reverul hainei sale.
La Capsa, uitam de mine pe langa aceste emblematice figuri ale culturii. Continua a-mi povesti cum Davila a staruit sa-si desavarseasca studiile la Paris. Ajuns in “orasul lumina” si gratie recomandarilor uriasului actor roman din capitala Frantei, Eduard de Max, a fost primit la clasa renumitului profesor Paul Mounet. Dupa doi ani revine si solicitat de catre Victor Eftimiu joaca in revista acestuia “Sa nu te superi”. «Am scris multe reviste printre care “De la om la om” pentru Stroe si tot pentru el scriu acum o revista “Stroe pe acoperis”. Dar dintre toate revistele mi-a ramas la inima: “Ce faci asta seara?”, scrisa in colaborare cu Eugen Mirea si reprezentata la “Baraseum” in plina urgie fascista.
Ma surprinde in alta zi spunandu-mi: “Stiai ca numelor celor mai valorosi revististi romani incep cu initiala N?
Iata: N. Vladoianu, N. Kiritescu, N. Constantinescu, N. Kanner, N. Stroe, N. Tanase”.- Dar maestre, indraznesc eu, pe Tanase il chema Constantin.- Da tinere, stiu, dar el e Ne-muritor!”
Capsa, o bucurie, abia asteptam sa ajung. La ora 11.00 scoteau pateurile care fiind calde se topeau in gura cu branza si altele cu carne, formidabile. Era o specialitate numai a Capsei.
Tot in asteptarea delicioaselor pateuri (la preturi convenabile, normale, venea si Aurel Stoican (seful rondelelor de amor) care locuieste peste drum. Cel ce “a populat cerul cu zei si lumea de fantasme” Eftimiu, mi-a spus tot la Capsa: “Femeile ne cer discretie ca sa aiba ce povesti si “Nu mai mi se pare nimeni batran de cand am imbatranit”.
Un personaj pitoresc la Capsa: Gaby Michailescu, suetar de forta, acest om in al carui sange e pasiunea teatrului. Povestitor ce rivaliza cu Eftimiu. Cate nu ne spunea despre cum a fost primit la Martisor in septembrie 1942 cand Arghezi i-a acordat unicul interviu despre teatru care l-a dat in viata, ori cand s-a dus la vila lui Eminescu de la Cumpatu si i-a luat ultimul interviu inaintea plecarii definitive in strainatate.
Ne povestea cum mai de mult a patruns la Capsa cu Iancovescu intr-o iarna geroasa si un binevoitor i-a umflat paltonul marelui actor care a fost obligat sa mearga acasa in sacou! Despre Goanga spunea ca daca n-ar fi existat jocul de carti ar fi fost cel mai mare bariton al lumii, care si asa a cantat 64 de opere fara a face vocalize. Despre strada Sarindar vorbea ca despre o amanta. Deasemeni despre splendoarea perechii Aurel Munteanu - Consuela Dumitriu, intr-o zi cand ningea feeric ei imbratisati in paltoane de par de camila, erau admirati de toti trecatorii si mai ales cucoanele cel priveau pe frumosul actor.
Ne-a spus de turneul ce l-a facut cu Tito Schipa care a fost un turneu triumfal. In urma lui ajutand sa debuteze pe Garbis Zolian. Vorbind despre Leonard, spunea: “Leonard s-a ivit pe lume dintr-un ghiocel si o viorea. Cine l-a vazut in splendoare si-a dat seama ca dragostea a inceput odata cu el. Iar despre Iancu Brezeanu: Imbratiseaza cerurile pentru dainuirea teatrului, personaj de legenda, el a spus: “Ce da lume, ce da lume, si nici un OM!” Cuscru mare al podogoriilor incarcate de rod, ale acestor pamanturi, glorie a teatrului romanesc. Ma bucur ca dupa un timp aceste suete ale sale s-au transformat in carti: “Cusca sufletului” e incarcata de intamplari traite.
Intr-o zi dupa ce a povestit cum s-a infiintat malagambismul si printre malagambisti erau Dorin Dron si Radu Tanase, mi-a facut cunostinta cu un prieten de-al sau: Riky Stein, cel ce a compus nemuritoarea “Sanie cu zurgalai”. Un mare compozitor alaturi de un om de teatru fascinant si eu in compania lor.
Am fost totusi un norocos. Pe domnul Carandino care a spus tot aici la Capsa: “Ne dam seama de valoarea oamenilor atunci cand ei devin statui”, l-am intrebat ce-mi poate spune despre: meseria de actor, Elvira Godeanu si femei (lucra atunci pentru un almanah un material: “Despre dragoste si despre femei”)
Te lamuresc imediat: “Elvira” e o artista buna si o femeie frumoasa, iar meseria de actor este nesemuit de frumoasa si cumplit de grea. Fiind foarte grea foarte putin au fost cei ce au facut-o bine. Despre femei ce sa-ti spun, ca sunt un rau necesar si-ti dau si doua citate: iata ce spune J. Rivers: “Femeile sunt aidoma vinului, cu cat imbatranesc cu atat se amelioreaza si iata ce spune: Paul Morand: “Remuscarea este ultimul pacat al femeilor”. Auzind ce mi-a spus marele critic despre meseria de actor, Vasile Baran, aflat prin preajma, adauga: “Nu toti cei ce joaca teatru sunt actori, dar toti actorii joaca teatru”.
Suete, catrene, ultime stiri, nostimade, asta era Capsa. Mai venea regizorul de la Opera Rafael caruia i se spunea Rafi si Georgescu - film, regizorul Jean Georgescu cel ce l-a debutat in film pe Radu Beligan, si care spunea ca n-a putut face un film despre Leonard ca prea frumos s-a nascut. Ii placeau prajiturile si lauda cataiful cu etaj ce-l apucase toti la Capsa.
Marele pictor Ionescu - Sin venea si el la suetele de aici sa-si incarce bateriile pentru alte splendide tablouri. O dimineata la Capsa insemna o bucurie sufleteasca, o imbogatire spirituala. Parca am trait un vis frumos. Clipe de atunci, intoarceti-va!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu