Mihai Petrovici- istorisind din trecutul CAPSEI

Odinioara cu Neagu Radulescu

Mihai Petrovici

CRONICA ROMANA

Fiind privilegiat de soarta, l-am cunoscut pe Neagu Radulescu in plina activitate. Inainte de orice era un excelent povestitor, suetar de forta daruind bucurii admiratorilor sai printre care ma numaram si eu.

Sunt din ce in ce mai rari oamenii care daruiesc bucurii semenilor. Neagu era simpatic, placut, degajand un farmec deosebit. Lipsit de ingamfare, chiar modest, tot timpul bine dispus, dispunand pe cei din jur. Uneori parea mahmur dar dupa secunda de mahmureala tragea un zambet pisicher si cum incepea sa vorbeasca devenea cuceritor.

Nu avea rautati pe care le au azi anumiti scriitori si chiar actori. Avand pasiuni comune, ne-am apropiat. Excelent caricaturist, minunat scriitor, iar ca om de teatru se alatura cronicarilor exigenti (fiind prieten si cu Radu Popescu) dar cronica lui teatrala, in loc s-o scrie, o vorbea. Il urmaream admirandu-l. Era ca un argint viu, prezent la premiere teatrale, meciuri de fotbal, lansari de carte, prin edituri si redactii, avand timp sa treaca si pe la doamna Henriette Lupescu care conducea libraria. Sadoveanu asemanand-o cu marii librari de pe timpuri.

Era un veritabil vrajitor. Te vrajeau caricaturile sale perfectisime dar si cartile sale care erau citite de copii “Luluta Parampaluta”, “Neagu Beagu Cotoiagu”, “Marinica manancatot”, “Goe fotbalist”, de liceeni (“Patru pe trimestrul II, “Fetele au crescut”), de varstnici (“Turnul Babel in trei editii), cinci editii de succes ale editurii: “Cugetarea - Georgescu Delafras”, “Dragostea noastra cea de toate zilele” doua editii, carte distinsa cu Premiul societatii scriitorilor romani in 1934, Editura Cultura Poporului, monografia “Matisse”, “Paiate” si multe alte carti printre care “Nimic despre Japonia” scoasa in 1935 la Editura Pamantul cea care alaturi de “Turnul Babel” a produs deliciul scriitorilor.

A avut si carti sportive: “Fotbal cu paine”, “Un balon radea in poarta” (doua editii), “Napoleon fugea repede” scos la editura “Stadion” in 1970. Nu scria numai pentru un anumit public, scria pe intelesul tuturor. Cartile sale tin locul tonic al vitaminelor si al vinului de Malaga. Asa de mult imi placea cum povestea ca de multe ori cunoscandu-i traseul ii ieseam ades in cale. Observand efortul meu de a-l gasi in Capitala, a avut gentiletea (cuvant scos azi din vocabular) de a ma programa la rendez-vous! Da, imi dadea rendez-vous, “la granita”!

Asa numea el barul “Turist” din Piata Romana unde venea si amicul nostru Alecu Popovici, care numea barul “Turist”, “La acvariu”. Discutiile cu el erau nu numai literare, teatrale dar si sportive. Imi vorbea “la granita” despre Dobay, Bindea, Aner, Bodola dar si despre Marlene Dietrich si Birlic ori Pola Ilery (devenita artista de cinema cu ajutorul lui Rene Clair care a transformat-o din Paula Iliescu in Pola, facand-o stea de cinema incepand cu filmul Traversarea Parisului. Discutam si despre concertele lui George Georgescu cu Valentin Gheorghiu, despre Baltateanu si Dobre Ene pe care Neagu il numea “tutarul” lui Baltateanu, despre Capsa si capsisti. Mi-a spus printre altele ca la Capsa singura femeie care patrundea era sotia lui George Gregorgian care era solid si facea si box. Dar ce nu-mi povestea: despre caricaturistii Sell, Dragos, Drag, Anestin dar si despre Eugen Ionescu cel din Slatina, cel ce a devenit Ionesco la Paris pacalindu-i pe francezi cu “Scaunele”, trecand intre nemuritori la Academia Frantei, despre Cezar Petrescu si al sau “Kremlin”. Cezar, spunea el, era un artist al scrisului, cu dragoste vorbea chiar si de cel ce l-a ucis intr-o carte chiar pe Dumnezeu, Carol Ardeleanu, i-a placut si cartea de succes “Diplomatul, Tabacarul si Actrita”.

Il caracteriza intr-o singura fraza: “Scriitor pe care l-am iubit, i-am urmarit cartile, un muncitor drag care avea o lavaliera neagra si un suflet mereu indragostit de oameni”. Intrebandu-l despre Paul Daniel si Gaby Michailescu mi-a spus ca le-a rezervat cate o garsoniera in al sau “Turn Babel”. Mi l-a prezentat intr-o zi pe Mihail Straje (cel ce a scris un volum de pseudonime). N-a uitat a povesti despre prieteniile dintre Serban Cioculescu si Vladimir Streinu; Ion Manu - Tudor Mainescu - Adrian Maniu. Ne-a povestit unele nuvele din cartea lui “Sfantul Nicolae, patronul fetelor” dar si despre Panait Istrati pe care l-a intalnit la Alkalay si apoi l-a revazut la Capsa luptandu-se cu o havana de proportii uriase in timp ce se infrupta dintr-un svart amar.

Orele in compania lui treceau uluitor de repede cu toate ca doream sa le franez pe loc. L-am indragit atat de mult incat doream sa-i port palaria pepita. Ne-a parasit in urma unei tumori pe creier cand tocmai batea la poarta celor sase decenii, lasandu-ne amintirea unor clipe unice. Dupa disparitia lui, intalnindu-l pe Alecu Popovici, acesta, in biroul sau de la “Nottara”, mi-a spus despre Neagu referindu-se la o carte a lui ce dorea s-o scrie “De doi lei fericire”: “Neagu ne-a dat fericire multa nu numai de doi lei; iti amintesti, avea un zambet de copil prins cu ocaua mica iar pe aleea de la Bellu, unde e acum adapostit, toti i-au fost candva modele”. Dorea sa scoata “Istoria literaturii in caricatura” la care lucra si “Insemnarile unui caricaturist”.


Fiindu-mi dor de el, imi permit sa mai notez cateva dintre aceste insemnari nostime trecute in “Jurnalul unui caricaturist”, carte ce n-a vazut lumina tiparului.1968 - Splendida femeie! Stii cu cine il insala pe filosof? Cu camionagiul care aduce buteliile de aragaz. I-am vazut aseara la bar!1967 - Regizorului X i s-a acordat, de complezenta, o diploma si melcul de bronz la arhicunoscutul festival cinematografic de la Olio Sasso din Wale. Faceti loc, va rugam, trece Semizeul!1970 - Nu, dragul meu, impertinenta si superba ta telegenie in fata camerei nu te scuteste sa ignori cele mai elementare acorduri gramaticale. - Crezi?- Nu cred! Sunt sigur!1931 - Pe 11 iunie, intre vestitele localuri de noapte, la parter, e o casuta modesta, ale carei ferestre dau in strada.

Miron Radu Paraschivescu picteaza imitandu-l pe Victor Brauner. Dan Faur pretinde ca zace in el un sculptor, dar in cele din urma esueaza ca functionar de editura la Ciornei. Pe strada aceasta a chefliilor ploua cu soare si fericire, oamenii sunt toti veseli si toate fetele sunt extraordinar de frumoase. Rezemati cu coatele de pervazul ferestrei fiecare purtam in mana cate-o cheie uriasa a raiului. Si radem, radem vietii.1936 - In orice trebuie sa ai stil. Cand Ion Iancovescu ii solicita lui Finkelstein sau Malaxa un imprumut, cei doi sunt jenati si rosesc, nu Imparatul. (Se refera la marele succes al lui Iancovescu in piesa “Imparatul”; parteneri: Mania Antonova si Birlic).

Despre Mircea Septilici: E posesorul unei barbii ca un galos si raraie de parca ii zboara cuvintele din prastie. Asta nu-l impiedica sa fie insa un prim amorez de succes (la public).1969. Sunt actori de neinlocuit. Prezenta lor umple scena si aduce spectatori. Marioara Voiculescu, Aura Buzescu, Marioara Zimniceanu, Tanti Cocea, Elvira Godeanu. Exista o anumita prestanta care nu se castiga in teatru decat cu timpul. 1971.


Rasul, cea mai reconfortanta terapie, se recomanda azi pe toate meridianele lumii de cei mai moderni medici. Mai intai in fiecare dimineata zece minute de yoga cu picioarele pe pereti, apoi cinsprezece minute de ras copios in cascade.

1970. TELEVIZIUNEA

: Serafica invitatie la lene si la comoditate. Nu va mai ascundeti si recunoasteti ca majoritatea dintre dumneavoastra de revelion si dupa, in loc sa topaiti, v-ati complacut ca niste sultani pensionari, in fotolii, torcand multumiti, langa licoarea divina a paharelor, langa redutele de carne rumena, pe rand desfiintate ale platourilor, pironiti de o dulce toropeala in fata acestui vrajit mic ecran.

1946. Victor Ion Popa a pictat. A iubit culoarea si sevaletul ca pe niste amante. A fost unul din marii nostri caricaturisti. Imens om de teatru. Cred ca a fost omul care n-a avut timp nici sa viseze. Cu o zi inainte de a muri, strans de gat de racul necrutator al cancerului, Victor Ion Popa mai are puterea sa-si desemneze ultima sa autocaricatura: un schelet care pleaca definitiv in necunoscuta calatorie.

Umoristul e mai tare decat doamna cu coasa. Ii da in ultimul minut cu tifla”. Iubea marea ca pe o amanta, plaja si talazurile. Neagu Radulescu, ce-l vedeai si la hipodrom printre oameni si cai, la fel de bine dispus ca-n totdeauna, acest suetar de elita nu poate fi uitat. Amintirea lui fosforescenta imi staruie inca si-mi va starui cat voi exista.