Când criptogramele fac și desfac guverne

 

 

O întâmplare din perioada interbelică aduce în prim plan rolul nefast pe care îl poate avea nesocotirea și încălcarea regulilor privind regimul telegramelor secrete.

O istorie de spionaj, având ca personaj principal un cetățean român, a condus la căderea unui guvern la București și la arestări spectaculoase la Paris.

         În memoriile sale¹, Radu Lecca dezvăluie ițele acestei încurcate afaceri de spionaj.

         Aflat la Paris, unde înființase societatea SABRA (Societatea Anonimă de Baruri, Restaurante și Automate-1930), Radu Lecca² este ales în Consiliul de Administrație al acestei societăți.

 Printre acționarii principali ai societății se număra și Banca Paringaux din Franța.

Unul dintre colaboratorii acestei bănci, pe nume André Gohard, jucător la bursă, îl atrage pe Lecca într-o tenebroasă afacere: specularea  acțiunilor emise de guvernul român, în contul împrumutului extern, semnat de ministrul de finanțe Mihai Popovici.

Numitul Gohard intenționa să obțină, prin intermediul lui Radu Lecca, o tranșă importantă din aceste acțiuni, în folosul unui grup de bancheri francezi, contra unui comision consistent.

 În acest scop, el prezintă omului de afaceri român un număr de telegrame cifrate, cu caracter strict secret, provenind de la vice-consulul André Canniaux, angajat al Serviciului de Cifru de la Quai d'Orsay,  care conțineau analize și rapoarte primite de MAE al Franței din lumea întreagă.

În baza acestora documente confidențiale, jucătorii la bursă puteau anticipa urcări sau scăderi ale valorii anumitor acțiuni pe piața bursieră franceză, de aici rezultând câștiguri fabuloase.

Gohard a precizat că, de ani de zile, depeșele secrete ale Serivicului de Cifru al Franței sunt copios folosite de către jucătorii la bursă.

Pintre documentele prezentate se aflau și telegramele ministrului Franței la București, Gabriel Paux.

Înțelegerea celor doi era aceea ca, în schimbul acestor informații confidențiale, utile în tratativele duse de ministrul Mihai Popovici la Paris, grupul de bancheri francezi să primească partea leului din acest împrumut, iar Gohard să împartă consistentul comision oferit de bancheri cu Radu Lecca.

 Numai că ministrul avea alte planuri iar afacerea schimbului de informații trena nesperat de mult.

La o altă întâlnire, desfășurată la începutul lunii aprilie 1931, Gohard se întâlnește cu Radu Lecca pentru a-i comunica o informație extrem de prețioasă, care interesa pe suveranul României în cel mai înalt grad. Însă, pentru aceasta, el cerea în avans suma de 1 milion de franci francezi.

Această informație provenea din conținutul telegramelor cifrate și dezvăluia faptul că N. Titulescu căzuse la pace cu Parisul, în sensul că, dacă va fi ajutat de către francezi, ca alături de Partidul Național Liberal să ajungă la putere, el îl va înlătura de pe tron pe Regele Carol al II-lea, în favoarea fiului său, Mihai.

Prin această combinație, cercurile interesate franceze anticipau o urcare a valorii acțiunilor românești, obținute de către bancherii francezi la cele două împrumuturi lansate de România pe piața externă, în valoare de peste 100 000 000 dolari, și – evident – un câștig  fabulos.

Cum informația era extrem de sensibilă, pentru a-l convinge pe Carol al II-lea să cumpere în continuare asemenea depeșe valoroase, Radu Lecca a solicitat lui Gohard un număr de aproximativ 50 de telegrame privind România și politica regelui, pe care să le prezinte personal suveranului.

Gohard acceptă și, astfel, R. Lecca sosește imediat la București, unde se întâlnește cu o cunoștință  veche, Victor Cădere, secretar general în Ministerul de Interne, amic intim al regelui Carol al II-lea.

În acest fel, în cadrul unei întâlniri de taină, regele primește dovada că telegramele sunt autentice, trei dintre ele fiind extrem de importante:  una se referea la interesul Franței, al lui N. Titulescu și al PNL-ului de a-l înlătura de la putere pe Regele Carol al II-lea; o a doua telegramă se referea la poziția Franței față de alianța Parisului cu Mica Înțelegere, mai ales atitudinea Franței în cazul în care România ar fi fost atacată și, în sfârșit, o a treia, care dezvăluia comisionul cerut și încasat de  PNȚ cu ocazia împrumutului cerut de România prin ministrul Mihai Popovici.

Înțelegând valoarea informațiilor, suveranul acceptă trocul (telegrame contra bani) și îl însărcinează pe Victor Cădere să se ocupe în continuare, personal, de problemă.

Furios, în urma informațiilor aflate, chiar dacă venirea la putere a lui N. Titulescu era ca și perfectată, în aceeași seară regele Carol al II-lea revine asupra deciziei și anunță încredințarea mandatului pentru un alt guvern, având în frunte tandemul Iorga – Argetoianu.

Tot a doua zi, Victor Cădere a primit Ordinul Ferdinand pentru serviciu credincios adus suveranului României.

Așa cum se stabilise, Victor Cădere urma să se întâlnească în Franța cu Gohard, pentru a perfecta tranzacția amintită mai sus. El face însă o mare eroare: vine însoțit de un bun amic al său, omul de afaceri francez Emil Lajone, care era însă agent al Biroului II francez.

Evident, cazul de spionaj este descoperit de către autoritățile franceze, în urma indiscrețiunii condamnabile a Bucureștiului, afacerea telegramelor ajunge în presă iar protagoniștii: Gohard, Canniaux și Lecca sunt arestați.

Se pare că exista și un interes al regelui Carol al II-lea de a oferi opiniei publice interne și internaționale date relevante privind mașinațiunile lui N. Titulescu și PNL, care se concertau cu Parisul să îl înlăture de pe tron pe proaspătul rege, revenit din exil.

Cel care a fost sacrificat în această afacere a fost tocmai R. Lecca, care a primit o pedeapsă de  doi ani de închisoare, deși a fost apărat de cei mai buni avocați ai baroului francez din acea perioadă: de Moro-Giafferri și Sylvain Krainik³.

În schimb, N. Titulescu a fost recompensat de Franța, ajutându-l să obțină un al doilea mandat la Liga Națiunilor, caz unic în istoria acestui organism internațional.

Note

1.   Radu Lecca, Eu i-am salvat pe evreii din România, Editura Roza Vânturilor, București, 1994.

2. Născut în satul Leca, din localitatea Ungureni, de lângă Bacău, la data de 15 februarie 1890, Radu Lecca moare la București,  în 1980, în etate de 90 de ani. cf. Dennis Deletant, Hitler's Forgotten Ally: Ion Antonescu and His Regime, Romania, 1940-1944, Palgrave Macmillan, London, 2006, p. 313

3.   În anul 1946, considerat criminal de război, Raddu Lecca este condamnat la moarte dar, cerând clemență, pedeapsa capitală îi este comutată în închisoare pe viața. A fost eliberat în urma unei legi de amnistie.