Câteva observaţii cu privire la posibile incidenţe criptografice în opera lui Eminescu.

Ipoteza existenţei unei conspiraţii masonice îndreptate împotriva lui Eminescu, având ca rezultat înlăturarea sa din viaţa publică, idee avansată de unii cercetători în ultima vreme, se întemeiază pe unele observaţii privind limbajele criptice folosite de către adversarii Poetului în presa vremii.

În mod evident, Poetul avea cunoştinţe privitoare la simbolurile criptice, specifice organizaţiilor secrete, o parte din metodele scrierii cifrate fiind cunoscute chiar de Eminescu.

Ilie Torsan ( „Eminescu, Jocul cifrelor şi al întâmplării”, Bucureşti, 2005, precum şi în numeroase studii şi lucrări tipărite), sugerează existenţa unor secrete profunde, codificate de Eminescu în câteva din poeziile sale.

Dar, de unde avea Eminescu acces la  aceste cunoştinţe ?

În primul rând, prin apartenenţa sa la o serie de organizaţii ce se doreau a fi, mai ales faţă de autorităţi, dacă nu secrete, măcar discrete, („Românismul”, „Orientul”, din Bucureşti), ale studenţilor români din afara ţării („România”, „Societatea Literară şi Ştiinţifică”, de la Viena, reunite apoi sub numele „ România Jună”), ori  „Junimea”,  „Societatea „Carpaţii”, „ Matei Basarab”,     Poetul avea cunoştinţă de mijloacele de comunicare disimulată folosite de către membrii acestora.

În al doilea rând, în perioada prezenţei sale la Berlin, Eminescu funcţionase temporar la Agenţia diplomatică din capitala Germaniei, unde cifra şi descifra documente diplomatice. Astfel, el a putut, fără îndoială, să cunoască o parte dintre metodele de scriere secretă sau codificată.

Dacă se analizează cu atenţie  forma manuscrisului eminescian cunoscut sub denumirea de „Dicţionar de Rime” vom observa o similitudine frapantă între modul în care este structurat acesta şi un Dicţionar Cifrat (partea clară) !

    Ulterior, în calitatea sa de bibliotecar, la Iaşi, Eminescu a avut acces la rafturile cu cărţi dedicate ştiinţelor ezoterice sau scrierilor secrete. Chiar traducerea unor cărţi dedicate limbilor orientale ori având alfabete ciudate (araba, sanscrita) dovedesc interesul pentru asemenea „subiecte exotice”. În proza fantastică, Eminescu face aluzii la vechi scrieri cu caracter iniţiatic, anticari misterioşi, litere criptice

         („arabice”).

În sfârşit, implicat în gazetăria militantă, în care limbajele alegorice sau cu conţinut disimulat, voalat, erau la ordinea zilei, Eminescu învăţase desigur să utilizeze aceste metode sofisticate de comunicare  sau să

 „ decripteze” tipuri de  mesaje cu înţeles ascuns profanilor,

 „ codificate”.

În manuscrisele eminesciene apar câteva exemple de utilizare a metodelor de scriere secretă: a) amalgamarea literelor cuvintelor VERONICA, EMINESCU; b) utilizarea unor litere aparţinând altor alfabete; c) poezii conţinând acronime; d) disimularea unor sensuri secrete ( „carmina ficta”) în textul anumitor poezii (a se vedea, de exemplu, poezia „ Cu penetul ca sideful” ).

 In unele poezii antume, cercetătorii încearcă să descopere sensuri criptice, existând unele indicii asupra intenţiei lui Eminescu de a folosi metode de cifrare. Asemenea urme revelatoare  par a fi argumente că Eminescu utiliza intenţionat şi acest tip de comunicare. Astfel, în numărul pe Martie 1878, din „Convorbiri Literare”, au apărut patru poezii:

 „Povestea Codrului”, „Povestea Teiului”, „Singurătate” şi „Departe sunt de tine”.

 Poetul, grijuliu cu poeziile sale, atrage atenţia asupra necesităţii de a nu se schimba nici o iotă din textul acestor creaţii:

„ Deci trimit această coală de versuri, făcând trei rugăminţi cât se poate de stăruitoare, a căror împlinire voi privi-o totdeauna ca un deosebit semn de prieteşug:

1.                         Să nu se schimbe nici o iotă din ceea ce am scris, căci de îndată ce ies tipărite sub iscălitura mea, răspunderea greşelilor mă priveşte pe mine;

2.                         Să se tipărească tuspatru deodată;

3.                         Să nu aibă în marginea putinţei nici o greşeală de tipar.”

 

( I.E. Torouţiu, Studii şi Documente Literare, IV, p. 134 –135, după ciorna B.A.R. Mss. 2255, f.312 – 314).

 

         Ascund aceste poezii un mesaj secret, pe care o eventuală eroare de tipar sau imixtiune în textul propriu – zis ar distorsiona, neintenţionat, anumite sensuri criptice? Este o simplă supoziţie !

         Analiza efectuată de domnul N. Georgescu asupra fiecărui cuvânt tipărit al poeziilor lui Eminescu pune în evidenţă rolul accentului, apostrofului şi cratimei dar mai ales nepermisele modificări efectuate de diverşi editori asupra acestor poezii.

         Considerăm că este necesară extinderea analizei şi asupra unui alt aspecte interesant, neabordat până în prezent, şi anume: ce rol joacă cuvintele redate de tipografi cu litere italice, ( a se vedea  poezia

 „ Epigonii” ) ? Şi, mai ales, în ce măsură ediţiile ulterioare au păstrat sau nu cuvintele redate cu italice ?

         Dincolo de aceste constatări şi semne de întrebare, rămâne însă interesul cert al lui Eminescu faţă de aritmetică, formule criptice, fracţii şi calcule algebrice.

         Culegerea de faţă, care reuneşte câteva dintre textele manuscriselor eminesciene dedicate Matematicii,  se vrea a fi un instrument util de lucru, pus la dispoziţia acelora care doresc să cunoască şi alte faţete mai puţin cunoscute ale operei marelui geniu al românilor dar şi un pios omagiu adus unui geniu  al românilor, cum altul nu se va mai naşte vreodată.

 

DAN TOMA DULCIU