Dialog
consemnat de Valentin-Norbert Tarus
Este început de toamnă la Viena. Se
sfârșește un anotimp al vacanțelor estivale, iar un altul își face apariția. În
decorul de basm și în ambianța unei seri înstelate, îmi propun o întâlnire în Prater,
în faimoasa grădină „Schweizerhaus”, pentru a cunoaște un personaj aparte,
un român stabilit în acest oraș, pe care îl întâlnisem cu ceva timp în urmă
într-o sală de expoziție. Îmi oferise un Dicționar, conținând biografiile
românilor care, în cursul vremurilor, au ajuns să trăiască, să învețe sau să
muncească în Austria, precum și o carte de vizită, pe care scria Dan Toma
Dulciu ( DTD) . Am aflat că este un pasionat admirator al Luceafărului
poeziei românești, șederea sa la Viena priindu-i scrierilor dedicate lui
Eminescu. Am cunoscut, în sfârșit, un
pensionar fericit ! Îmi vorbește despre Orient, unde în tinerețe a
cunoscut hieroglifele egiptene și a învățat a citi versetele Coranului,
ba chiar a scris primul curs de Drept Musulman, focalizat pe Statutul
juridic al Cadiatelor din România. În urmă cu un deceniu, a dat la iveală o
Istorie a Criptologiei Românești, fiind de asemenea creatorul primului Muzeu
Virtual, dedicat geniului poporului român, o inițiativă premonitorie a
epocii actuale. Are multe a-mi spune, dar timpul scurt, avut la dispoziție, nu
ne-a permis să abordăm decât o mică parte dintre subiectele interesante, evocate
de interlocutorul meu. Am profitat de ocazie, pentru a-i lua acest interviu.
Valentin-Norbert TARUS ( VNT ): Domnule Dan
Dulciu, cum vă explicați această pasiune pentru cunoașterea operei și
biografiei eminesciene ?
D.T.D: Nu este o pasiune, este o reprehensiune
! Da, un fel de mustrare, reproș la adresa celor care au șocat bunul simț al celor
care, asemenea mie, nu acceptă plasarea lui Eminescu în debara, sub formă de
schelet anatomic !
VNT: Dar, combaterea acestei
turpitudini la adresa poetului de suflet al românilor nu conduce oare la
nașterea unei idolatrii sau iconolatrii ce afectează imaginea adevărată, nefardată
a lui Eminescu ?
D.T.D.: Aveți dreptate, doar se spune
adesea că excesul dăunează grav sănătății însă, „mutatis mutandis”, protestul
contra stupidității face bine normalității, mai ales când demersul se
încadrează în limitele unei abordări imparțiale și oneste în slujba adevărului.
V.Ț. Ce detestați mai mult în ziua
de azi, vis - à - vis de receptarea imaginii lui Eminescu ?
D.T.D. În primul rând, mediocritatea
educației și precaritatea instruirii oferite de școala contemporană (bulversată
de manuale alternative, de reforme fără conținut și de proiecte educaționale pe
hârtie), toate acestea și multe altele au avut ca urmare un rușinos procent de
peste 40% analfabeți funcționali. Cum să înțeleagă acești nefericiți, atinși de
stigmatul ignoranței, semnificațiile Odei în metru antic sau ale Scrisorii
V, ori să discearnă cât este legendă și cât adevăr în biografia poetului,
când ei sunt obișnuiți doar cu gustul fructelor căzute din pomul cunoașterii internaute.
Nu generalizez, chiar sunt bucuros că avem numeroși tineri, care preferă noaptea muzeelor unor cluburi de
noapte, ori frecventarea bibliotecilor și nu răsfoirea fotografiilor de pe Twitter
sau Instagram, ori pierderea timpului cu glumele de pe Tik-Tok.
Pentru a vă răspunde, iată ce detest: incultura, subcultura, impostura.
VNT. Și care ar fi calea de urmat, în
opinia unuia care nu crede..... și
cercetează, ca să descopere adevărul despre Eminescu ?
D.T.D. În primul rând, aș îndrăzni să
afirm că, pentru a îndepărta buruienile de pe ogor, dăunătorii ce au invadat
cultura, trebuie alese atât metode dar și unelte potrivite. Manualele, din
nefericire, nu slujesc acestui țel, păcătuind printr-o abordare excesiv
scolastică, producând un fel de dezgust existențial și o repulsie în mintea elevilor
și studenților, care nu vor înțelege mai nimic din esența operei eminesciene. Chiar
și unele studii, în principiu interesante, dar șchiopătând ca formă, etalează vizibil
tentația de a șoca printr-un limbaj alambicat, sofisticat, nu întotdeauna pe
placul consumatorului de pastile concentrate, oferite de „facebook”. Pentru
a veni în sprijinul acestora este de preferat o exprimare holofrastică
(o frază se poate exprima printr-un singur cuvânt), decât o poliloghie (polys-mult,
lógos-cuvânt) redundantă și inutilă. Dar pentru aceasta avem nevoie de
un alt G. Călinescu, C. Noica sau Tudor Arghezi, Nicolae Iorga ori Nichita
Stănescu, ale căror fraze șlefuite și cizelate ca un diamant prețios rămân pe
vecie în mintea noastră.
VNT Doar manualele sunt de vină ?
D.T.D.
Nu, mai sunt și alți factori. De exemplu, profesorii fără har sau
programele școlare, întocmite după modele fără cap și cu eficiență pedagogică
nulă. Eu cred că tânărul trebuie să participe la ora de literatură eminesciană
ca la o liturghie a spiritului, ascultând o predică rostită cu solemnitate, sau participând la un ritual de inițiere în
vibrația versului eminescian, în muzica sa profundă. Momentele acestea sublime
ar trebui să îi marcheze cugetul, să îi lumineze mintea și să îi insufle
plăcerea de a vorbi o limbă literară melodică, pură, perfectă, niciodată
searbădă și plicticoasă, o lecție fastuoasă pe care numai un profesor cu har de
mistagog, și nu doar de pedagog, îl poate avea.
VNT. Ați spus mistagog ?
D.T.D. Da, este un epitet mai rar folosit, desemnând un ins
înzestrat cu puterea de a pătrunde în profunzimea fenomenelor, de a cunoaște
aspectele ascunse ale realității. Abia atunci îi vei deștepta celui care te
ascultă dorința de a-l cunoaște pe Eminescu, de a-l iubi cu adevărat.
VNT. Să trecem la cercetările dumneavoastră,
pentru care aș folosi sintagma „Pe urmele lui..... Mihai Eminescu”
(asemenea unei colecții a Editurii Sport-Turism de acum câteva decenii
în urmă). Care sunt chestiunile pe care
ați dori să le devoalați cititorilor noștri ?
D.T.D.; Mai întâi aș spune despre
mine că sunt un simplu călător în universul nemărginit al unei fabuloase lumi
eminesciene. Nu sunt un hermeneut sau exeget al creației poetice, filosofice
sau jurnalistice eminesciene, ci doar un scormonitor în vraful de file
îngălbenite de timp, consemnând întâmplări sau situații mai puțin cunoscute din
biografia Luceafărului. După un sfert de secol de răsfoit în arhive și
colecții de ziare, constat că tot ceea ce știm noi despre Eminescu este doar 1%
din ceea ce a trăit, simțit și pătimit acesta. De aceea, minusculele pietricele
ale Caleidoscopului eminescian fiind atât de multe, încât cândva se va putea
reface un tablou veridic al vieții sale, aș vrea să fac o selecție a acestora.
Astfel, despre Eminescu se știu puține lucruri cu privire la prezența sa în
Austria, timp de 2 luni, în vara anului 1887, încât mulți contemporani fac o
regretabilă confuzie între orașele Halle din Germania și Hall-Bad
din Austria (localitate aflată în provincia Steyer, lângă Linz). Cercetând această chestiune, descopăr faptul că un
medic român, dr. D. Boghean, ghidul lui Eminescu la Viena, este considerat un
inventator faimos în lumea medicală de aici, dar și în SUA, fiind creatorul
unui ingenios Atmungsstuhl (Scaun de respirat), folosit timp de decenii
de către serviciile de pneumologie și cardiologie din Austria. De la Viena,
poetul este preluat de doctorandul Focșa și însoțit la Hall-Bad, unde a
fost în îngrijirea dr. Johann Rabl și B.W. Pollac. În fișele medicale ale
pacienților stațiunii Hall-Bad din acea epocă, respectiv în Jurnalul
dr. Johann Rabl, există date despre
Mihai Eminescu, documente inedite de arhivă, nepuse încă în valoare de către
biografii poetului. Un alt detaliu necunoscut până în prezent este devoalat de
documentele pe care le-am cercetat în Arhivele de Stat din Viena, unde
am identificat cu stupoare, în persoana lui Grigore Ventura, drept principalul
agent al Vienei, care l-a urmărit îndeaproape pe Mihai Eminescu, dar și pe
mulți politicieni români de la București.
VNT. Ce alte surprize ați aflat în
arhivele austriece ?
D.T.D.; Există două surse importante
de detalii privind prezența lui Mihai Eminescu și a membrilor familiei sale în
Austria: presa epocii, respectiv arhivele. Cercetând ziarele, am descoperit de
pildă foarte multe adrese unde a funcționat Cabinetul de Lectură al
Societății România Jună, localuri unde se întâlneau studenții români,
respectiv, listele de călători români cazați la hotelurile din această țară.
Astfel, putem stabili cu mai multă precizie reperele temporale și itinerariile acestuia,
ale membrilor familiei lui Eminescu, ale prietenilor și cunoscuților săi,
precum în zilele noastre se păstrează în memoria Internetului date felurite,
relevante, foarte amănunțite, un tezaur fabulos pentru cercetătorii de mai
târziu ai acestei epoci. Astfel, ziare de provincie, datate 1865, au consemnat
prezența lui Șerban Eminovici, fratele Luceafărului, în selecta stațiune
a protipendadei din Austria, Gleichenberg, ceea ce demonstrează oarecum
potențialul financiar al familiei Poetului, faptul că acesta a preferat
posturii de fiu de hidalgo botoșănean pe aceea de sufleur sau artist ambulant,
deși părinții săi erau capabili să îi finanțeze studiile. Tot din ziare aflăm că un alt frate al lui
Eminescu, ofițerul George (Iorgu Eminovici), se afla împreună cu Mihai
Eminescu, în toamna anului 1869, la Viena, fiind cazat la un hotel din Taborstrasse.
Cele două informații nu sunt cunoscute în biografia lui Eminescu.
Așa
cum v-am spus, a doua categorie de informații inedite, referitoare la poet,
le-am cules din diferite arhive. De exemplu, am aflat că exemplare din cărțile Societății
România Jună, sechestrate în anul 1916, se găsesc în prezent la Biblioteca
Națională a Austriei, deci nu s-au pierdut sau rătăcit. De asemenea, am
elucidat chestiunea studiilor și instituțiilor de învățământ urmate de dr.
Șerban Eminovici în Germania, arătând că în Anuarele universităților din sudul
Germaniei, apare numele studentului, apoi doctorandului Șerban Eminovici, deci
dovada situației sale școlare, aspecte ce fuseseră puse sub semnul întrebării
de către biografii lui Eminescu. Tot din evidențele municipale vieneze am
identificat adresa actriței F. Bognar, care locuia în Wiedner Hauptstrasse
55, în prezent Cafeneaua F. Wortner, în saloanele căreia își făcea
veacul și admiratorul ei, tânărul student Mihai Eminescu. Se credea până acum
că poetul frecventa locuința acestei actrițe celebre a vremii, care s-ar fi
aflat în sectorul 3 al Capitalei, confundându-se însă Landstrasse
Hauptstrasse cu o altă arteră centrală Wiedner Hauptstrasse. În ceea ce privește adresele unde a locuit
studentul Mihai Eminescu, aceleași arhive ne-a demonstrat faptul că locuința
din Kollergasse nr. 3, pe zidul căreia s-a pus o placă cu caracter
comemorativ, nu exista în realitate la 1871, încât textul actual („În
această casă a locuit din aprilie până în octombrie 1871 marele poet român,
Mihai Eminescu”) trebuie modificat în sensul următor: „Aici a fost casa
unde a locuit.....etc.
VNT. Ce alte locuri interesante din
Viena v-au atras atenția ?
D.T. D. Desigur, întreaga Vienă
păstrează numeroase urme românești. În secolul al XIX-lea prințul Alexandru
Ioan Cuza își cumpăra o locuință impozantă în apropiere de Grinzing.
Cercetând documente cadastrale, am stabilit că vis a vis de reședința acestuia,
care astăzi nu mai există, se află casa în care a locuit Maria Obrenovici, mama
celor doi copii ai domnitorului. Am identificat, tot în centrul Vienei, în Bezirkul
3, primul sediu al redacției ziarului românesc „Albina”, unde și
Eminescu a trimis materiale, redacție care începând cu anul 1866 se afla în Reisnerstrasse
3, în proximitatea Parcului Municipal. De asemenea, am identificat încă
o statuie aparținând sculptorului Josef Mȕllner, aflată în dr.
Karl Lueger Platz, despre care legendele spun că ar fi avut ca model chipul
de student al lui Mihai Eminescu.
VNT. Mi-ați spus că ați cercetat
existența unor prezențe insolite în sectorul 2 al Capitalei. Despre ce este mai
precis vorba?
D.T.D.; În cel mai populat cartier
al Vienei au existat, la cumpăna dintre secolele XIX și XX, un hotel și o
cafenea, purtând numele România. De asemenea, o echipă de fotbal, care
activa în campionatul austriac purta numele F.C. ROMANIA. Iată, cea mai veche
echipă de fotbal purtând un nume cât se poate de elocvent, s-a născut la Viena,
la începutul secolului trecut.
V. Ț. Ce credeți că ar trebui făcut
pentru mai buna cunoaștere a prezenței românești în Capitala Austriei ?
D.T.D.; Deja comunitatea
românească, care a devenit a doua ca dimensiune numerică în Austria, a făcut pași
curajoși în afirmarea propriei identități: în fața Bisericii Ortodoxe „Învierea
Domnului și Sf. Apostol Andrei”, din Simmeringer Hauptstrasse
161, a fost amplasat bustul lui Mihai Eminescu, precum și Teiul lui
Eminescu, plantat în anul 2017, în Stadt Park, la care se pot adăuga
numeroase alte manifestări culturale, folclorice ș.a.m.d. Dar, mă gândesc la
faptul că ar trebui analizate noi oportunități, cum ar fi posibilitatea
amplasării unei plăci comemorative, dedicată tot lui Eminescu, pe peretele Judecătoriei
din Grinzing, fostul spital unde a fost tratat și vindecat poetul, în
perioada 1883-1884, fiindcă acolo există deja o placă similară, evocând numele
celui mai mare poet romantic austriac, din secolul al XIX-lea, născut în
România: Nikolaus Lenau. În acest fel, cei doi mari poeți ai României și
Austriei, ar putea fi celebrați împreună, la data de 15 ianuarie și 15 iunie.
VNT. Este o inițiativă temerară,
dar ținând cont de procedurile administrative, foarte laborioase, aceasta ar
putea fi implementată peste ceva timp. Ce altceva s-ar putea face, fără astfel
de implicări birocratice și administrative.
D.T.D.: Bună întrebare. Să mă
gândesc puțin. O idee inovatoare ar putea fi aceea de a realiza o hartă
interactivă, cu indicarea tuturor locațiilor ce au tangență cu istoria
românească în Austria, trecută sau prezentă. O altă idee ar fi aceea ca Academia
Română, care are relații foarte bune cu instituții similare din Austria, și
în curtea căreia se află, începând cu anul 2010, un monument, realizat de
artistul Mihai Rusen, dedicat lui Conrad Haas (1509-1579), cetățean austriac,
inventatorul primelor rachete cu ardere în trepte, la Sibiu, să intervină pe
lângă autoritățile austriece ca acestea să își țină promisiunea făcută de vice-primarul
Vienei, prezent la București, în anul 2010, care a făgăduit la inaugurarea monumentului
din curtea Academiei că va organiza amplasarea unui monument identic în
capitala Austriei. Este cazul să se materializeze această promisiune.
VNT. Domnule Dulciu unde ați vedea Dvs o
asemenea locație pentru o copie a acestui monument sau a altei personalități, evocând relațiile culturale româno -
austriece atât de generoase în oameni și fapte ?
D.T. D; Ofer doar o variantă. Cred
că în incinta Muzeului Armatei Austriece (Clădirea Arsenalului), care
are o curte cât un parc de mare, ar putea fi amplasate două monumente, nu unul:
cel al lui Conrad Haas și unul al lui Aurel Vlaicu. Și fiindcă am vorbit de
Aurel Vlaicu, doresc să obțin copii digitalizate după filmul documentar Aurel
Vlaicu la Viena (1912), în sinopsisul căruia este descris mitingul aerian
de la Aspern, dar mai ales după două prețioase filme documentare, tot din
același an, care înfățișează vizita la Viena a unui ansamblu bucureștean – Liedertafel
- format din de artiști de limbă germană.
Pelicula prezintă ceremonia de depunere de către membrii ansamblului a unor
coroane de flori la statuia lui Franz Schubert din Viena, precum și priveliștea gării centrale din acest oraș, la
1912, respectiv ceremoniile de primire a oaspeților bucureșteni de către Ansamblul
funcționarilor publici din această țară. Este un veritabil tezaur
cinematografic, dar pentru mine mai înseamnă ceva. Regizorul filmului este cunoscutul
Victor de Bon, cel ce ne-a lăsat o capodoperă cinematografică- documentarul
dedicat lui Eminescu, Veronica, Creangă (1914).
VNT. Văd că sunteți pasionat de tot
ceea ce este legat de universul eminescian. Mai sunt oare și alte domenii de
care sunteți atras ?
D.T.D.:
Desigur, însă acum aș dori să vă vorbesc doar despre două dintre ele. În
primul rând Criptografia. Și, evident, despre implicarea lui Mihai Eminescu în
cunoașterea tainelor scrierilor secrete. În urmă cu un deceniu și jumătate am
publicat o carte, în care am arătat că pe coperta Ediției Princeps de Poesii
eminesciene, editate de T. Maiorescu și tipărite la Socec (1884), pe când
poetul era internat încă la Ober-Döbling, se află o scriere steganografică,
ascunzând numele iubitei sale, Veronica Micle. Anul acesta am publicat în Revista
Muzeul Presei Românești un articol în care am arătat că între documentele
eminesciene păstrate la Biblioteca Academiei Române se află și o filă
conținând un exercițiu de cifrare cu un sistem criptografic utilizat de
masonerie, ceea ce demonstrează cunoștințele sale și în acest domeniu.
VNT. De fiecare dată aduceți în
discuție numele lui Eminescu. Sunt curios să aflau dacă, referitor la domeniul
medicinii, aveți ceva anume să ne vorbiți.
D.T.D.; Fără îndoială, și aici există
un spațiu vast de cercetare. Mai întâi, aș vrea să spun că Mihai Eminescu a
fost unul dintre primii jurnaliști din țara noastră care a abordat, în urmă cu
aproape 150 de ani, chestiuni legate de istoria pandemiilor. Acesta a scris și
a făcut judicioase observații, unele valabile și în zilele noastre, despre
molimele care au lovit lumea, în decursul istoriei. În al doilea rând, aflând
că unul dintre marii neurologi ai Austriei, Prof. dr. Constantin von Economu (1876-1931), născut în țara noastră și
revendicat cu mândrie de istorici ai medicinii din 2 țări (Grecia,
Austria), mai puțin de România, este cercetătorul care a prezentat lumii
științifice o perfidă maladie, cu milioane de victime, ca va purta numele „Sindromul
von Economo” sau „Encefalitis letargica”, am constatat cu
surprindere, analizând ultimele 2000 de zile ale vieții lui Eminescu, existența
unui tablou clinic de manifestări, similar celor descrise de savantul von
Economo. Și, conform celor ce mă ghidează în eminescologie, din punct de vedere
euristic (precizez: euristica este o metodă de
studiu și de cercetare bazată pe descoperirea de fapte noi; arta de a aduce o
dispută în discuție, cu scopul de a descoperi adevărul) conchid: cred, doar ceea ce cercetez !
Așadar, înainte de a ajunge la o concluzie în ceea ce privește cauzele
colapsului lui Eminescu, sunt obligat să cercetez toate ipotezele, inclusiv
acelea care pun în prim plan „encefalita letargica”, pentru a putea
spune, în final, că poetul a fost victimă a unui virus ucigător, necunoscut
lumii medicale, la sfârșitul veacului al XIX-lea, dar studiat de dr. Constantin
von Economo.
VNT. Văd că discuțiile noastre ating un
palier vast de subiecte, încât în final, aș vrea să vă întreb: ce părere aveți
despre această pandemie, ca nespecialist, dar și în calitate de cercetător, care
priviți întotdeauna fără prejudecăți fenomene paradoxal inexplicabile ?
D.T.D.: Văzând eforturile
conjugate de a preveni răspândirea coronavirusului SARS CoV2, dintre care unele
nu au nici un fel de tangență cu știința medicală (consemnarea la domiciliu pe
timpul nopții, prezentarea unei declarații pe proprie răspundere privind
motivele deplasării, pașaportul de călătorie etc) cine ne împiedică să ne
imaginăm și folosirea altor metode ? Astfel, s-a născut propunerea unei metode care identifică automat perioada de vulnerabilitate a
stării de sănătate a oricărui individ dintr-o comunitate, mijloc modern care
fructifică cercetările oamenilor
de știință care au primit Premiul Nobel pentru Medicină în 2017: Jeffrey
C. Hall, Michael Rosbash și Michael W. Young, evidențiind legătura dintre sănătatea
unei persoane și bioritmul personal, respectiv între bioritm și imunitate, precum și
pe cercetările profesorului de psihologie
de la Universitatea din Viena,
Hermann Swoboda (1873-1963).
În esență, metoda propusă pornește de la o constatare
obiectivă: Este demonstrat cu instrumente statistice că fenomenul
epidemiologic, respectiv pandemia, au un caracter ciclic, că suntem în
situația fenomenului de „ciclicitate”, „periodicitate”, atât în ceea ce
privește gripa sezonieră, cât și pandemia SARS CoV2 (valul 1, valul 2, valul 3,
valul 4 etc). În ceea ce privește persoana umană, și aici observăm aceleași fenomene. Procedeul
imaginat de mine, care în esență este o aplicație informatică, nu înlocuiește
sau contrazice măsurile anterioare, ci le completează și le amplifică, folosind
capabilitățile tehnologice existente (programe informatice și sisteme de
telecomunicații prin telefonie mobilă). Cu ajutorul acestora se identifică în
mod automat, obiectiv, dar selectiv, perioada de vulnerabilitate a
oricărei persoane, indiferent de vârstă, sex sau stare de sănătate
(comorbidități), timp în care aceasta evită deplasările, contactele, astfel
încât să nu fie nevoie de lockdown colectiv, carantină, izolarea unei întregi comunități, localități
sau focalizarea predilectă pe persoanele în vârstă, evitându-se efectele
economice, psihologice, sociale sau medicale negative care decurg din acesta.
Dar despre această aplicație, vorbim altă dată.
V.NT. Vă mulțumesc și aștept și alte
știri privitoare la cercetările Dvs.
D.T. D.: Desigur, și eu mulțumesc pentru
amabilitatea de a prezenta cititorilor revistei detaliile dialogului
nostru.
Valentin-Norbert TARUS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu