Pagini

joi, 7 septembrie 2023

Inițiativă românească de admirat Un foaier al artelor la Viena

 

Camelia Florescu și Bela Andrasi – un recital plin de succes !

Dan Toma Dulciu

 

Este o mare bucurie sufletească să afli că într-un oraș încărcat de strălucire, cum este Viena, moștenind o bogată tradiție culturală, unde în fiecare zi se desfășoară un  eveniment de răsunet pe plan artistic, se naște și începe să se afirme o vie mișcare culturală a diasporei românești din această țară, într-un loc aflat în apropiere de Palatul Schönbrunn. Se spune, de obicei, că omul sfințește locul, dar când această sfințire este rodul pasiunii unor oameni cu suflet mare, dăruiți artelor, talentați și plini de energie creatoare, atunci locul acesta trebuie cunoscut de cât mai mulți români ce trăiesc în Viena. Și nu numai de ei. Aceste gânduri fugare îmi veneau în minte, participând la un memorabil spectacol de muzică și poezie, desfășurat în ambianța intimă, prietenoasă din Weiglgasse 19, unde gazdele amabile de la LOGIN WIEN, dar mai ales amfitrionul acestui eveniment, poeta Gabriela Raucă, s-au întrecut pe sine.

      Cu prilejul tradiționalei sărbători a limbii române, am asistat la un foarte reușit spectacol, la o manifestare consacrată lansării în premieră, aici la Viena, a volumului de poezie „Evadarea din mine”, sub semnătura talentatei autoare, poeta Camelia Florescu, precum și a două CD-uri cu înregistrări muzicale de mare inspirație, primul, intitulat „Noapte de vară”, aparținând aceleași cunoscute și îndrăgite artiste, precum și al doilea, purtând titlul „Viața bate filmul”, aparținând lui Bela Andrasi, un cantautor captivant și cu succes de public. Aceștia l-au avut ca partener de spectacol, din partea gazdelor, pe carismaticul și încântătorul Alfred Auer. Vom vorbi despre acești minunați reprezentanți ai artei puțin mai încolo, mai întâi încercând să descriem în câteva cuvinte atmosfera în care s-a derulat acest important eveniment, desfășurat sub auspiciile Login Wien, Wien Kultur, Radio ProDiaspora, și Casa de Discuri Eurostar. Sala, plină până la refuz, găzduia ultima zi de expunere a creațiilor graficianului Mihai Cătruna, cel care a avut ocazia să îi fie admirate, aici la Viena, admirabilele sale compoziții, timp de câteva săptămâni. Semnele prezenței culturale românești erau, așadar, la loc de frunte: expoziție de grafică, CD-uri, cărți, un banner cu logo-ul Radio ProDiaspora, Diplome oferite participanților, dar mai ales antrenantul spectacol având ca protagoniști pe cei doi artiști invitați speciali din România, Camelia Florescu și Bela Andrasi, prezentați publicului de către Gabriela Raucă.

Camelia Florescu, Bela Andrasi, asemenea și Gabriela Raucă, sunt redactori ai postului de Radio ProDiaspora, un post care promovează cultura și tradițiile românești, din al cărui program editorial am reținut aceste gânduri ale redacției: Ce dorim? Crearea unui spaţiu informaţional şi cultural unic în care valorile să circule nestingherit. Avem obligaţia să păstrăm tradiţiile şi obiceiurile care sunt tezaurul sufletului românesc, să le păstrăm şi să le ducem mai departe fiindcă doar aşa vom fi demni să vieţuim pe plaiurile unde s-a zămislit neasemuita alcătuire de cuvinte românești... "

Despre talentul și fervoarea lirică a poetei Gabriela Raucă, o româncă mereu tânără, stabilită de câteva decenii la Viena, în același timp un redactor cunoscut al postului de radio amintit, vom mai avea ocazia să vorbim, fiindcă eforturile sale pe tărâmul artei dar și al punerii în valoare a culturii poporului român pe aceste meleaguri merită a fi evidențiate. De asemenea, aș vrea să rezerv un spațiu special celorlalți doi invitați speciali ai evenimentul artistic și cultural petrecut în urmă cu o săptămână la Viena: Camelia Florescu și Bela Andrasi. Așadar, foarte rar ne este dat să întâlnim la o singură persoană atâtea daruri dumnezeiești: frumusețe, talent, inteligență, putere de creație, longevitate artistică, faimă și succes în varii domenii de activitate. Să nu uităm că, în afară de prezența sa în calitate de jurnalist la microfonul acestui important post de radio al Diasporei românești, numele Cameliei Florescu este unul dintre cele mai cunoscute în domeniul autorilor de marcă al unor texte pentru melodii de succes din muzica ușoară românească. Textele sale sunt încărcate de un mare lirism, transmit sentimente profunde și mă gândesc că doar poeții de talent pot să se facă remarcați în acest domeniu, iar atunci când asemenea autori sunt și cântăreți, sincretismul este perfect. Să nu uităm că un  celebru artist de peste Ocean, Bob Dylan, a obținut Premiul Nobel pentru Literatură, în urmă cu câțiva ani, dând credibilitate acestei pasiuni de a înnobila textul cu notele muzicale, exact ceea ce face Camelia Florescu, atât în calitate de muzician, cât și de poet. Prin acest demers unic, autoarea este o figură singulară în istoria muzicii ușoare românești. Dar și în istoria liricii contemporane. Într-o discuție avută cu domnia sa, îi evocam un aspect observat în biografia lui Eminescu. Lirica acestuia, de o perfecțiune fără egal, era cunoscută doar în rândul elitelor culturale ale vremii. Abia după ce textele sale au fost puse pe notele unor romanțe, creația sa a început să se răspândească în rândul celor mai largi pături populare. Așadar, muzica a contribuit și contribuie la educarea gustului ascultătorilor pentru frumusețea textului poetic, este exact ceea ce face în prezent și Camelia Florescu. Nu pot să nu remarc, în același timp, și prestația excepțională a lui Bela Andrasi, ale cărui interpretări de excepție în domeniul muzicii folk sau rock pun în valoare texte ale unor poeți cunoscuți, dar și creații proprii. Împreună, cei doi artiști sunt adevărați ambasadori ai artei românești, încununați de ropote de aplauze în spectacolul de la Viena. Iată cum sărbătoarea limbii române din capitala muzicii a stat sub semnul fericit al poeziei și al muzicii de calitate. Felicitări interpreților și doamnei Gabriela Raucă, felicitări Radio ProDiaspora.

În finalul acestei relatări, adăugăm câteva imagini de la acest reușit model de manifestare artistică, dar și  o dovadă că, pe lângă activitatea remarcabilă a celorlalte asociații culturale românești de la Viena, aici începe să se nască un nou foaier al artelor, cu specific românesc.

                                                                    CAMELIA FLORESCU





                                                       Camelia Florescu și Bela Andrasi

Gabriela Raucă


Gabriela Raucă și Camelia Florescu, redactori Radio ProDiaspora


Momente din recitalul celor doi îndrăgiți interpreți


Bela Andrasi, cucerind inimile spectatorilor


Moment emoțional - artiști și o parte dintre participanți, pe scenă


Gabriela Raucă, Camelia Florescu și Dan Toma Dulciu

















Niciun comentariu: