În neamul nobil românesc,
Din infinit apare
Un minunat cadou regesc -
Și este cel mai mare.
Când nimeni nu s-ar fi gândit,
Sub codrii de aramă
Un mare geniu s-a ivit -
Și EMINESCU-l cheamă!
Este poet și gânditor
Cum sunt puțini în lume,
De splendid grai făuritor,
Cu preț și drag renume!
La Ipotești, în zori de vis,
Sub cerul blând de vară,
Se naște-o stea de paradis —
Cu o sclipire rară.
Copil cu suflet minunat,
Și ochi de stea aprinsă,
În Cernăuți și-a delectat
Setea de-a ști, nestinsă.
La Viena, tânăr visător,
Cu gânduri de lumină,
Ca și-n Germania, cu spor,
Își face mintea plină.
Pe scenă e sufleur, actor,
La trupa lui Pascaly,
La Dunăre-ntr-un port, cu spor,
Muncea ca și hamalii...
La Iași, în maldăre de cărți,
Bibliotecar devine,
Ca revizor prin multe părți -
Cu Creangă se-are bine.
Cu Slavici, prieten de cuvânt,
Și Maiorescu-n strajă,
Iubirea-l prinde-n legământ —
Cu-a Veronicăi vrajă.
La „Timpul”, scrie critici mari -
Pagini uluitoare,
Lovind regimul de șperțari,
Stârnindu-i răzbunare.
Dar un „Luceafăr” l-a-nălțat
Pe cerul poeziei,
„Geniu pustiu” - roman bogat -
Rămâne veșniciei.
Zdrobit, el moare abătut
Chiar într-o zi senină.
Ca voievozii s-a zbătut
S-avem viață creștină.
Mărețe funeralii-au fost
Cum alții nu avură;
Ceremonii cu mare rost
Prietenii-i făcură.
La Belu, somnu-i este blând
Sub o eternă rază.
Țara-l stimează ca pe-un sfânt
Care de sus veghează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu