“CAPŞA” – “ Capitală de fum şi vis” din Republica pescuitorilor de stele

În urmă cu aproape şapte decenii, un tânăr plin de talent, căci nu este la îndemâna oricui să debutezi cu succes la nici 25 de ani, pe numele său NEAGU RADULESCU, bucureştean get-beget, creiona cu sarcasm bine dozat portretele scriitorilor şi artiştilor, transformaţi pentru un timp în locuitori efemeri ai “capitalelor de fum şi vis” din “Republica pescuitorilor de stele”.

Un volum incitant, “Nimic despre Japonia” (1935), urmat de un altul, la fel de interesant: “Turnul Babel” (1940), răscoleau curiozitatea cititorilor faţă de chiriaşii cetăţii literare.
Dincolo de geamurile cafenelelor (Fialkowski, Kübler, Capşa, Café de la Paix) zvâcnea o viaţă trepidantă, colorată, zugrăvită voit în tonuri caricaturale, dar dublată în plan superior de un ton afectiv, de un “sentimentalism poetizat”.

Cafeneaua Literară, în viziunea autorului, este “Universitate fără diplome, cu frecvenţă obligatorie, profesori berechet şi....şvarţ.”

Lângă fiecare şvarţ tronează un geniu, lângă fiecare geniu vegetează trei, patru gură cască. Dar, ferească Dumnezeu să te bagi în discuţie, ca musca în lapte.... N. Carandino îşi aminteşte : “ Odată, la “Capşa”, într-o zi de mare inspiraţie, o masă întreagă de scriitori, de pictori, de ziarişti, îl asculta (pe Victor Eftimiu, n.n.) cu gura căscată. Un tânăr, de-abia coborât din Botoşani la Bucureşti, îl întrerupe cu cel mai perfid aer din lume:

- Maestre, mă scuzaţi, dar eu trebuie să recunosc – deşi nu vă apreciez deloc literatura – că sunteţi, ca om, fermecător.

La care, Victor Eftimiu şi-a întrerupt pentru o clipă şirul ideilor şi a
rostit următoarele:

- Tinere, ca scriitor, nu te-am citit, dar ca om dă-mi voie să te..... şi a rostit o formulă, vai, foarte crudă, pe care hârtia se dispensează s-o consemneze aidoma ! “
Cafeneaua Literară este însă şi o perfidă capcană pentru cei plini de spirit, ce te prinde în mrejele ei sub chipul unei mătuşe cumsecade, “cu cafeluţe, tabieturi şi taifas”.

Harnici la şuetă (“sunt scriitori care trei sferturi din zi înlemnesc lângă o ceaşcă de şvarţ”), ţesând pânza de păianjen a gloriei, cu răbdarea unei Penelope moderne, tinereţea plină de promisiuni neîmplinite a “stâlpului de cafenea” trece, apar tâmplele ninse, “ calviţia” şi bârfele acre, demodate, urmate apoi de “înjurăturile literare” la adresa celor de faţă dar, mai ales, a celor absenţi ( “la cafenea... după două luni de frecvenţă dai directive în artă şi poţi deveni critic literar de temut”).

Dar nu despre Capşa (“faimoasa uzină de poeţi”, a cărei temporară închidere, pentru reparaţii, lăsa pe drumuri “o liotă de scriitori”) este vorba aici, ci despre “epigramă”, nobilă încrucişare de spade, săvârşită cu armele spiritului, ocupaţie preferată a unora dintre locuitorii “Republicii pescuitorilor de stele”.

În loc să explicăm ce este o epigramă ( “ Epigrama e focul în care inteligenţa musteşte ca şampania”, credea Şerban Cioculescu,) sau cum se face o epigramă (“epigrama e ca un copil; se face mult mai lesne de cât se poate explica în detaliu cum s-a făcut”, bănuia Cincinat Pavelescu), propunem cititorului să-şi imagineze un schimb amical de săgeţi (epigrame), cu vârful înmuiat în şvarţ, pe tema “calviţiei”, la Capşa:

Cincinat Pavelescu către Cazaban:

“ Chelia e în minus, frate, /
Eu cred că ăsta-i adevărul, /
Amicul Cazaban mă bate /
Nu cu talentul, ci cu părul ! /

sau

acelaşi, către Caton Theodorian

“Amândoi avem o boală /
Şi-am căzut victima ei: /
Eu, chelia naturală, /
Tu, chelia de idei! /
sau
“ Când spune Cocea că sunt chel, /
Asta-l priveşte şi pe el: /
Dar că - s bătrân, aceasta nu – i /
De competenţa dumnealui. /
sau
(Unui tânăr pletos)
“ Ţi-e mare părul, n-am ce zice, /
Şi poate place la femei, /
Dar ca să fii poet, amice, /
S-ar cere şi ceva idei. /

şi încă

(“Unui poet netalentat, dar foarte pletos”, de fapt îi era adresată lui Radu D. Rosetti )

“ Găsesc că prea se - ngâmfă el /
Cu păru-i arhiabundent /
Alecsandri era mai chel /
Şi..... parcă - avea mai mult talent ! /

săgeată la care Radu D. Rosetti şarjează:

Unui X

“Capetele multor oameni /
Au produs ceva în viaţă; /
Numai capul dumitale /
N-a produs decât.....mătreaţă.”

Dar Cincinat putea fi şi autocritic, uneori:

“ (Mie însumi)

“ Cincinat, poetul chel /
Va muri cu un regret: /
Că nu poate fi poet /
Într-o Curte de Apel.” /

Încă o dată, se regăsesc aici suficiente motive pentru genialele stanţe ale lui N. Crevedia, dedicate acestei “capitale de fum şi vis” din “republica pescuitorilor de stele”:

“ La Capşa, unde vin toţi seniorii /
Local cu două mari despărţituri, /
Într-una se mănâncă prăjituri, /
Într-alta se mănâncă....scriitorii ! “ /

Dan Toma Dulciu