dulciu 02 Iulie, 2006 14:27

Muzicieni la CAPŞA

Răsfoim din nou "Cartea de Onoare" a CAPŞEI, sublima cronică a vremurilor trecute, pentru a admira gândurile geniilor ce i-au trecut pragul: printre semnaturi, intâlnim pe cele ale lui George Enescu, Enrico Caruso, Pietro Mascagni, Camille Saint - Saëns, Ludovic Spies, Serban Lupu, Mariana Nicolescu, Dan Grigore, Viorica Cortez, Ioan Holender, Zubin Mehta, Leif Saegerstrom, Leontin Vaduva, Daniel Rodriguez, Richard Clayderman, Davin Ohanesian, Marin Constantin, Dan Iordachescu, Johnny Raducanu, Maria Ciobanu si lista pare fara sfarsit.

Un nume lipseste insă: Cristache Ciolac. Cine isi mai aduce aminte astăzi de acest virtuoz ? Un interpret de muzică lăutarească, dar nu un oarecare, ci unul fără pereche. Marele George Enescu nu se sfia sa îi invite pe Yasha Haifetz, Pablo Casals, Carl Flesch în localurile unde se auzea arcuşul lui Cristache Ciolac. Maestrul viorii era un nelipsit, desigur, din separeurile Capsei. Ore în şir, George Enescu asista la recitalurile acestui lăutar, îşi lua chiar însemnări atunci când o linie melodica i se parea genială. “Impresii din Copilarie”, Sonata a III-a pentru pian şi vioarş în caracter popular românesc, “Caprice Roumaine” şi multe alte creaţii celebre par a fi inspirate din melosul lăutaresc. Mai târziu, Lord Yehudi Menuhin, elev al lui Enescu, a concertat alături de lăutari, ştiindu-le valoarea.

Cunoscut la Capsa, Cristache Ciolac devenea celebru şi pe scenele de concert ale unora dintre capitalele Europei. In legatura cu el, se istoriseşte o întâmplare pilduitoare. Parizienii l-au invitat sa cânte alaturi de mari interpreţi de muzică clasică, la deschiderea Expozitiei Mondiale de la Paris. Cu câteva zile înainte de momentul festiv, muzicienii au repetat o piesă în primă audiţie. În seara deschiderii, urcaţi pe scenă, având partiturile in faţă, geniile muzicii încep sa cânte.
Dar, vai, lumina se stinge, dirijorul şi interpreţii se opresc panicaţi. Doar o singură vioară îşi continua nestingherită partitura: era aceea a lui Cristache Ciolac. La sfârşit, aplauze, urale pentru românul care cântase impecabil, fără să fie stingherit câtuşi de puţin de bezna din sală.
Cum reuşise oare acestă performanţă de a cânta pe întuneric ? Simplu, Cristache Ciolac învăţase la perfecţie melodia, în timpul repetiţiilor, pentru că nu ştia să desluşească notele muzicale ! Iar toate melodiile din acel concert cântate astfel. Un geniu muzical, cu adevarat.

DAN TOMA DULCIU