Mormântul lui Eminescu și însemnele sale misterioase

Privitor la biografia lui Eminescu, în goană după senzaţional, unele publicaţii au acordat adesea credit nemeritat unor speculaţii ieftine, lipsite de o elementară logică. Astfel, ziarul „ Evenimentul Zilei” publica la începutul anului 2006 un incitant articol, semnat de Bogdan Nicolai, intitulat „ Codul lui Eminescu” ( Ev. Zilei, Duminică, 08 Ianuarie 2006):
„ Sub teiul pustiit de frunze din Cimitirul Bellu din Bucureşti, groparii încearcă în zadar să-şi amintească când au apărut cele două făclii din bronz masiv montate cu flăcările în jos pe mormântul lui Mihai Eminescu. Rămâne un mister cine este autorul implantării celor două torţe pe monumentul funerar al poetului naţional.”
De la un capăt la altul, articolul amintit este plin de inepţii. Pornind de la afirmaţiile dr. Iosif Niculescu, potrivit cărora „ cele două făclii întoarse sunt semnul unui sigiliu care închide pentru totdeauna secretul”, autorul menţionează şi părerile unor specialişti, privind semnificaţia acestor torţe. Astfel, Prof. Dr. Emilian Corniţescu „ crede că este vorba de un simbol paleocreştin, a cărui semnificaţie nu poate fi decât malefică” , preluându-se astfel opinia lui Edouard Schoure, conform căreia torţa este unul dintre simbolurile lui Lucifer. Teologul Dumitru Popa „este de părere chiar că simbolizează Antihristul”.
În urma acestui articol, au apărut speculaţii conform cărora prezenţa tortelor cu flăcările în jos ar ascunde un secret al Masoneriei. Cu alte cuvinte, ar fi o dovadă a condamnării lui Eminescu de către Masoni. Aceste explicaţii sunt, evident, greşite.
Monumentul funerar a fost realizat de sculptorul Ion Georgescu (1856-1898). Anterior, el se remarcse prin portretele făcute lui Alexandru Odobescu,1881, Mihail Pascaly, 1882, Dimitrie Bolintineanu, 1883, Vasile Alecsandri, 1890. În anul 1889 el realizează și bustul Iuliei Hașdeu, statuie pe al cărei soclu dăltuiește cuvintele: ”Mai șezi puțin…”. Același artist, bine apreciat de Titu Maiorescu, relizează mulajul basoreliefului aflat pe piatra tombală. Schițele originale ale monumentului au fost puse la dispoziție de André Lecompte de Nouy, desemnat inițial să edifice acest monument. Basorelieful reproduce chipul lui Eminescu, așa cum a fost inclus în tabloul ”Junimii”, iar mai târziu în primele ediții Maiorescu, de la editura Soccec. Mihai Tucan Rumano a recuperat mai târziu mulajul din ghips, după care s-a turnat basorelieful de la Bellu, piesa aflându-se expusă la Muzeul de Artă Pastică din Câmpulung – Muscel.
Iată cum arată torțele în fotografia pe care realizat-o la data de 19.08.2006. Credem că prima întrebare pe care ar trebui să ne-o punem se referă la semnificaţia acestor făclii. Care este originea acestora ? Sunt simboluri masonice autentice ? Sunt simboluri unicat în spaţiul Cimitirului Bellu?
În mod categoric, simbolul torţei are o mare vechime, anterioară Creştinismului.
Multe personaje mitologice purtau torţe: Hecate, Comus, Eros, Hymenaeus (Hypnos), Appolo, Ilitthya, Eos (sau Aurora), Iackhaos şi Phosphorus.
În vechime, torţa răsturnată era simbolul lui Thanatos, personificarea Morţii. În unele situaţii, acestuia i se asociază un alt personaj, numit Hypnos, (zeitatea ce guvernează somnul).Semnificaţia acestei zeităţi nu este însă de natură morbidă.
Cu aproape 8 secole înainte de Hristos, Homer introducea în Iliada personajul Thanatos, simbolul morţii. El era fratele geamăn al lui Hypnos, fiul lui Nyx (zeitatea nopţii) şi a lui Erebus (simbolul întunericului)
În reprezentările artistice din vechime, Thanatos era pictat sub chipul unui tânăr, având o torţă inversată în mână.
Pe Columna lui Antonius Pius (86-161 A.D.), aflată în Muzeul Vaticanului, este gravată o scenă memorabilă: Thanatos, având înfăţişarea unui înger, îl conduce pe Împăratul Antonius Pius, precum şi pe soţia sa Faustina, spre Rai. Pe multe dintre monedele emise de către oraşele greceşti sau de către coloniile romane din Imperiul Roman, Thanatos este reprezentat sub chipul unui personaj cu aripi având în mână o torţă cu vârful în jos.
În Creştinism, artiştii folosesc o serie de simboluri codificate, mai ales atunci când era necesar a se decora anumite monumente funerare. Printre acestea: urna, torţa aprinsă sau stinsă, etc.
Astfel, apariţia unei torţe pe monumentul funerar poate avea următoarele semnificaţii: o torţă aprinsă este simbolul vieţii ori al vieţii eterne. O torţă stinsă simbolizează moartea. O torţă situată în registrul superior al monumentului semnifică Reînvierea. Amplasată pe unele sanctuare, torţa mai poate căpăta şi simbolismul martiriului.
În limbajul heraldic, deşi torţa nu este un simbol comun, reprezintă adevărul, purificarea şi dragostea. În planul imagologiei politice, Torţa este simbolul Partidului Conservator britanic. În sfârşit, Torţa olimpică este un simbol modern, care îşi are rădăcinile în vechea Eladă, unde locuitorii acesteia credeau că focul le-a fost adus pe Pământ de Promoteu. Focul avea proprietăţi sacre, de aceea în faţa templelor greceşti ardeau flăcări eterne.
În Evul Mediu, semnul torţei apare şi în cuprinsul unor documente scrise. Astfel, celebra Psaltire de la Paris ( Biblioteca Naţională, Ms.gr. 139) conţine 449 file, din care 14 sunt pagini cu miniaturi clasice greceşti. Printre acestea din urmă sunt portretele Profetului Isaia, precum şi ale unui personaj feminin, pe nume „Nyx”, care are în mână o torţă îndreptată cu flacăra în jos.
În unele ritualuri religioase creştine torţa este de asemenea prezentă. Anglicanii, precum şi unii dintre luterani, dar mai ales romano-catolicii, folosesc torţele în liturghii solemne, mai ales în procesiuni eucharistice.
Concomitent, torţa a fost simbolul artelor şi ştiinţelor oculte, a dogmelor prin „Lumina” cărora „Adevărul” devine vizibil.
În Masonerie, torţa este un simbol având semnificaţii profunde: „Lumina Adevărului” sau „Flacăra Raţiunii”.
Cel mai bun exemplu îl reprezintă celebra Statuie a Libertăţii. Aceasta a fost dăruită masonilor americani de Marele Orient al Franţei (la 1884), cu ocazia Centenarului creării SUA, considerată prima republică masonică din lume. Operă a sculptorului Bartholdi, realizată tehnic de G. Effel, ambii masoni notorii, această creaţie simbol poartă numele oficial „ Liberty Enlightening the World”, cu alte cuvinte este un simbol al Luminii, reper al Iluminării.
Cu toate acestea, torţele cu vârful în jos, aflate pe mormântul lui Eminescu nu sunt simboluri cu semnificaţii masonice.
În opinia noastră, cele două făclii sunt simboluri de tip thanatic, aflate pe multe din monumentele funerare de dată recentă sau mai vechi. Astfel, pe monumentul funerar al lui Shakespeare există o reprezentare a torţei cu vârful în jos. Ca şi pe piatra mormântului lui Eminescu, la monumentul marelui Will există câteva rânduri gravate într-un mod aparte, despre care se spune că ar ascunde o taină importantă:

"GOOD FREND, FOR JESUS SAKE forbeare,To DIGG T.E DUST ENCLOASED HERE,BLESE BE T-E Man T/Y spares T-E-S STONES,AND CURST BE HE T/Y MOVES MY BONES"
Folosind litere mari sau mici, autorul acestui text a lăsat, formal, să se înţeleagă că aceste cuvinte reprezintă un blestem dar şi o binecuvântare.
“Good friend, for Jesus' sake forbear To dig the dust enclosed here, Blest be the man that spares these stones, And curst be he that moves my bones”.

În nici un caz nu se poate afirma că simbolul făcliei inversate ar avea o semnificaţie iniţiatică, ci doar una de imagistică artistică. De altfel, lângă personajul ce poartă în mână torţa cu vârful în jos se află şi un craniu. Un alt craniu este plasat şi deasupra întregului monument funerar. Din acest ansamblu de simboluri, este evidentă conotaţia morţii..


Obiceiul de a plasa semne de tip simbolic (cum ar fi torţele) pe monumente funerare există şi în zilele noastre. Astfel, pe monumentul fostului preşedinte american, JFK, există simbolul torţei. Ca o curiozitate, chiar şi deasupra tunelului unde a avut loc accidentul tragic al Lady Diana există un asemenea simbol.
Revenind la mormântul Poetului, este ştiut faptul că efigia acestuia (placa în cauză fiind turnată la Paris, la foarte puţin timp după moartea lui Eminescu), precum şi gravarea strofelor eminesciene, sunt opera sculptorului Ion Georgescu (1856-1898), pictor sculptor și acuarelist, format la Școala de Arte Frumoase de la București, cu studii continuate la Paris.
Elev al profesorului Karl Stork, el a realizat la cimitirul Bellu capelele familiei Mavrocordat şi Al. Costescu, în stil neogotic, precum şi monumentele funerare ale familiei Polizu Micşuneşti şi Gh. Adam Ghermani. Să nu uităm că, printre alte sculpturi memorabile, Ion Georgescu este şi autorul statuii lui Gh. Lazăr, din faţa Universităţii bucureştene (1886), precum și al statui lui GheorgheAsachi, de la IașI (1887).
A executat, de asemenea, statuile alegorice „Agricultura” şi „Justiţia”, care împodobesc faţada Băncii Naționale.
A mai realizat busturile lui Matei Basarab, Vasile Lupu, I. C. Brătianu, C. A. Rosetti, precum și monumentul dedicat ” Domniței Bălașa” (1883).
O altă statuie dedicată lui Mihai Eminescu este opera aceluiaşi Ion Georgescu, ea fiind înălţată la Botoşani, prin subscripţie publică, la 11 septembrie 1890. Cu alte cuvinte, acest sculptor avea deja experienţa necesară pentru a include în monumentele mortuare anumite simboluri pe care numai cei iniţiaţi le pot înţelege.
Se ştie că pentru lucrări laice, sculptorii au un veritabil cod de simboluri. De exemplu, dacă veţi privi cu atenţie un monument ecvestru, trebuie să ştiţi să interpretaţi câteva simboluri. Astfel, dacă cele două picioare din faţă ale calului sunt în aer, aceasta înseamnă că eroul (călăreţul) a murit în luptă. Dacă primul picior al calului este în aer, înseamnă că eroul a murit datorită rănilor primite în război. În sfârşit, dacă personajul aflat pe cal a murit de moarte naturală, atunci artistul este obligat să sculpteze calul, având toate patru picioare pe sol.
Revenind la monumentul funerar al lui Eminescu, putem presupune că sculptorul, versat în folosirea unor asemenea simboluri, cunoştea semnificaţia prezenţei torţei, ca simbol thanatic, pe piatra ce străjuieşte mormântul Poetului. Era oare acest gest un act singular, unic în felul său ? Răspunsul nostru este categoric Nu, așa cum o demonstrează și monumentul funerar aparţind familiei Polizu, având făcliile cu vârful în jos !
Credem că, în acest mod, am mai demontat încă un fals mit referitor la biografia lui Eminescu.




Monumentul funerar al Familiei Polizu-Micşuneşti (Cimit. Bellu-Bucureşti)