Un simbol criptic în creaţia lui MIRON COSTIN: “labirintul”.

Dintre creaţiile mai puţin cunoscute ale lui MIRON COSTIN, un interes aparte îl suscită cele trei discursuri în limba polonă, publicate pentru prima dată de V. A. Ureche. 1

Titlul acestor discursuri este în limba latină şi a fost tradus astfel: “În acest chip au salutat străluciţii Costini pe preastrălucitul domn al Moldovei. Aceluiaşi i-au oferit un labirint (s. n.) în lauda numelui său, A. D. 1676.”

Încercând să explice semnificaţia “labirintului”, P. P. Panaitescu considera că, prin acest termen, trebuie să înţelegem “ o grădină de arbuşti, meşteşugit lucrată”. 2 La această opinie s-a raliat şi Liviu Onu. 3

Apreciem ca eronate părerile exprimate mai sus, ele bazându-se pe simpla traducere în limba română a titlului latinesc al discursurilor şi nu pe o analiză logică a conţinutului său.
Înainte de a trece la explicarea semnificaţiei acestui text, considerăm necesare câteva observaţii preliminare:
1. Textul iniţial al celor trei discursuri a fost redactat în întregime în limba latină, copia ce ne-a parvenit fiind, probabil, traducerea în limba polonă, de dată ulterioară şi pentru “uz intern”, a textelor latineşti amintite. Este greu de imaginat ca reprezentanţii unei partide boiereşti filopolone (Costineştii) să dedice unui domnitor filoturc - Antonie Ruset – discursuri în limba polonă. Ar fi fost o sfidare sau, în cel mai bun caz, o gafă enormă. Aceste texte, în ciuda aparenţelor encomiastice, sunt compoziţii de stil, în limba latină, limbă ce începuse a fi studiată de boieri şi de odraslele lor, mai ales în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în special în Moldova.

2. Cuvântul cheie al titlului latinesc, pe baza căruia s-a ajuns la interpretarea “labirintului” ca fiind o “grădină de arbuşti”, este
“a oferi” (cu sensul de a pune la dispoziţie cuiva un bun, un lucru). Dacă am înlocui termenul de mai sus cu acela de “a dărui” (un sinonim cu aceeaşi valoare semantică), atunci exegeţii operei lui Miron Costin ar fi fost mai aproape de adevăr, interpretând cuvântul “labirint” drept un obiect şi nu un bun imobil (o grădină).

Cuvântările omagiale, cu caracter protocolar, precum şi darul oferit domnitorului Moldovei îşi au un rost bine întemeiat: discursurile redactate în latineşte urmau a fi recitite, în public, de fiecare dintre cei trei fii ai cronicarului, cu un prilej solemn, în faţa “preastrălucitului” domn Antonie Ruset (1675 – 1678). Desigur, cronicarul Miron Costin era mult mai în măsură să-şi etaleze elocinţa în faţa domnitorului, pentru că, în timpul studiilor la Colegiul iezuit de la Bar (1647 – 1652) 4, aprofundase această limbă străină. Însă, el vroia să dovedească domnitorului progresele înregistrate în studiul limbii latine de cei trei fii ai săi - Ioniţă, Nicolae şi Costin. Aceştia au studiat latina la Iaşi, cu iezuitul Renzi, sub supravegherea tatălui, continuând învăţătura în Polonia, după cum ne încredinţează Dimitrie Cantemir.

Nu întâmplător, cele trei cuvântări sunt datate 25 decembrie 1676. Ştim că, la jumătatea secolului al XVII, în Moldova funcţionau câteva şcoli întemeiate de iezuiţi, în care limba de predare, dacă nu chiar materia principală, era limba latină (la colegiul iezuit din Iaşi, la seminarul catolic de la Cotnari, or cel de la Galaţi.) Potrivit relatărilor misionarului franciscan Marcu Bandini (care, pe vremea lui Vasile Lupu, efectuase un turneu de inspecţie a bisericilor catolice din Moldova), la sărbătoarea Crăciunului, şcolarii veneau la curtea domnitorului să-l salute şi să recite versuri sau să declame cu această ocazie discursuri encomiastice, în limba latină. 5 Acest ceremonial era uzitat şi cu ocazia primirii unor solii străine. De exemplu, în anul 1677, cronicarul moldovean îl trimitea pe fiul său cel mare, Ioniţă, să rostească o cuvântare în limba latină, în faţa oaspetelui polon, Ioan Gninski, aflat în trecere prin Iaşi. 6

Prin urmare, însemnarea redactată în latineşte este o interpolare ulterioară, o notaţie cu caracter memorialistic, care conţine o explicaţie a împrejurărilor în care au fost rostite cele trei discursuri, de către fiii lui Miron Costin, în faţa domnitorului Antonie Ruset, la data de 25 decembrie 1676.

“Aceluiaşi, i-au oferit un l a b i r i n t, închinat în lauda numelui său, A.D. 1676”. Fraza aceasta laconică este lipsită de detalii suplimentare, dar nu avem nici un motiv să o respingem ca fiind dubioasă. Ne exprimăm însă unele rezerve faţă de explicaţiile oferite de P. P. Panaitescu şi Liviu Onu în ceea ce priveşte acest pasaj.

Este dificil de acceptat ideea că Miron Costin sau fiii săi ar fi putut să dăruiască domnitorului moldovean, în plin sezon hibernal, un labirint format din straturi de flori şi iarbă, garduri vii sau alte asemenea aranjamente vegetale, oricâtă simpatie ar fi nutrit Costineştii faţă de familia domnitoare. După cum se ştie, o asemenea grădină se realizează în câţiva ani de zile (exemple edificatoare, cum ar fi “Parcul Monştrilor” sau “Pădurea Sacră” din Bomarzo – Italia ori labirintul creat de Monsart pentru Ludovic al XIV-lea, în “micul parc” de la Versailles, atestă dificultatea unei asemenea creaţii. 7)

Nu era Moldova ţara care să ofere răgazul necesar unei asemenea opere artistice: războaiele sau invaziile turceşti, poloneze, tătăreşti, căzăceşti, răzmeriţele (răscoala lui Hâncu, de pildă), domniile efemere 8, confruntări sângeroase între partidele boiereşti rivale (Costineştii, Ruseteştii) tulburau viaţa bieţilor locuitori. Nici Miron Costin nu avea dispoziţia sufletească pentru asemenea înfăptuiri: “ Ce sosiră asupra noastră cumplite aceste vremi de acum, de nu stăm de scrisori, ce de griji şi suspinuri”, scrie cronicarul.

Cu toate acestea, cuvântul l a b i r i n t este o dovadă indubitabilă că domnitorul a primit, probabil, un obiect care purta numele de labirint, dar nu în sensul horticol, tradiţional. După cum se cunoaşte, există şi alte genuri de labirinturi: gravate, pictate, desenate pe un suport special sau chiar labirinturi gen joc sau problemă rebusistică. Suportul unui asemenea labirint poate fi un sigiliu, o monedă, o amuletă gravată etc. Credem că acesta este genul de l a b i r i n t pe care l-a primit domnitorul în ziua de Crăciun a anului 1676.

Datele esenţiale (numele obiectului şi anul) ne determină să avansăm ipoteza potrivit căreia l a b i r i n t u l amintit reprezenta un obiect conţinând un desen, fie chiar un text cu sens criptic, operă a unui gravor sau caligraf, redând, desigur într-un “limbaj manierist” 9, tema miticului labirint.

Considerăm că un erudit de talia lui Miron Costin, format într-un mediu cărturăresc, cu o cultură clasică impresionantă pentru acele vremi, având certe înclinaţii filosofice 10, cunoştea semnificaţiile iniţiatice ale labirintului, în special ideea “drumului presărat cu obstacole”.
Mai mult decât atât, învăţăcel al unei şcoli iezuite de prestigiu, Miron Costin a putut lua contact cu o întreagă literatură medievală, bogată în alegorii de acest gen, din care “Divina Comedie” este numai un exemplu. Acest gen de limbaj esoteric nu-i era străin ilustrului cronicar.

Gestul Costineştilor - din ziua de Crăciun – reprezenta un subtil avertisment adresat partidei Rosetteştilor, pe care un elev format la şcoala iezuiţilor şi cunoscător al unor asemenea limbaje criptice, înţelegea să-l adreseze cu fineţe de spirit stăpânului său.

Darul de Crăciun avea un tâlc ascuns, o “şaradă” a cărei cheie va fi aflată de Antonie Ruset Vodă abia peste doi ani, când va fi alungat din scaunul domniei de unele maşinaţiuni, de care Miron Costin şi familia sa nu erau complet străini.

Din nefericire, peste 16 ani, lupta dintre Minotaur (Constantin Cantemir) şi Tezeu (Miron Costin) va avea un tragic epilog: cronicarul este ucis (“jertfă a rivalităţilor dintre familiile feudale”11), lăsând urmaşilor spre dezlegare o enigmă plină de tâlc: “labirintul fatal”.


1 V.A. Ureche, “Miron Costin, Opere complete după manuscripte, cu variante şi note, cu o recensiune a tuturor codicelor cunoscute până astăzi”, Bucureşti, 1886 – 1888.
2 “Miron Costin”, Ediţie critică, cu un studiu introductiv, note, comentarii, variante, indice şi glosar de P. P. Panaitescu, Bucureşti, 1958, Ed. a II-a, 1965.
3 Miron Costin, “Opere Alese”, Bucureşti, 1967 (ediţia Liviu Onu).
4 Pentru un timp, a studiat la Cameniţa (1648 – 1650), din cauza ocupaţiei căzăceşti a localităţii Bar.
5 N. Cartojan, “Istoria Literaturii Române Vechi”, Editura Minerva, Bucureşti, 1980, p. 255
6 idem, op. cit., p. 287
7 cf. Paolo Santarcangeli, “Cartea Labirinturilor”, 2 vol., Ed. Merdidiane, Bucureşti, 1974.
8 în perioada 1672 – 1678 s-au perindat în Moldova nu mai puţin de şase domni.
9 cf. Gustav René Hocke, “Lumea ca labirint”, Bucureşti, 1973, p. 79
10 A se vedea, de exemplu, poemul de meditaţie filosofică “Viaţa Lumii”, care acreditează tema “fortuna
labilis”.
11 Crima căreia îi va cădea victimă cronicarul Miron Costin se datora faptului că puternicul clan boieresc aflat la purtere, Cupăreştii Rosetteşti, a uneltit împotriva Costinilor.