Tărtăşeşti Însemnări documentare (Partea a VI-a)

Un interesant studiu monografic, dedicat localităţii Tărtăşeşti
La sfârşitul războiului (1945), Ministerul Educaţiei Naţionale a decis ca una dintre probele de examen scris pentru obţinerea gradului didactic sau în vederea titularizării să fie întocmirea unei lucrări monografice, dedicate localităţii în care şi-a desfăşurat activitatea candidatul.
În aceste împrejurări, este realizată o interesantă cercetare monografică a localităţii Tărtăşeşti,[1] datorită unei inimoase învăţătoare, Maria Stănescu.
Aceasta era fiica lui Grigore Popescu, învăţător din Tărtăşeşti. La data întocmirii lucrării, autoarea monografiei era detaşată la Şcoala nr. 40 C.F.R, Bucureşti.
Pentru valoarea informaţiilor deţinute şi ca un omagiu adus acestor dascăli, care au păstrat peste veac atâtea date ce s-ar fi putut şterge cu trecerea vremii, reproducem in extenso acest studiu monografic.
Întins pe 14 pagini dactilografiate, format A - 4, studiul ar fi rămas uitat între coperţile unuia dintre miile de dosare din Arhivele Naţionale, dacă şansa nu ne-ar fi ajutat. În procesul de documentare pentru întocmirea lucrării noastre, am descoperit la Arhivele Naţionale valorosul document. Ne face onoare să-l prezentăm aici, cu infime intervenţii, de fapt corectarea tacită a unor erori de dactilografiere, care nu vor altera cu nimic conţinutul său.
Structurat pe mici capitole ( Istoricul Comunei; Descrierea Geologică; Fauna şi Flora; Clima; Mişcarea Populaţiei; Alimentaţia Populaţiei; Apa Potabilă; Locuinţele; Factorii Patologici; Asistenţa Socială; Cultura Zarzavaturilor şi Grădinăria; Cultura Pomilor; Cultura Viilor, Păduri, Plante Textile, Păşunatul şi Creşterea Vitelor, Viermii de Mătase; Industria; Mijloace şi Căi de Comunicaţie; Comerţul; Traiul Sătenilor; Locuinţele; Hrana; Capital şi Credit; Administraţie şi Justiţie; Starea Morală, Culturală şi Socială; Şcoala; Obiceiurile de Nuntă; Obiceiuri la naştere şi la botez; Obiceiuri la Morţi; Obiceiuri de Crăciun; Obiceiuri de Paşte.), monografia se încheie cu un omagiu adus, deopotrivă, tatălui autoarei, precum şi locuitorilor comunei.
Importanţa lucrării rezidă, pe de o parte, în faptul că ea este o oglindă obiectivă a unor realităţi socio-economice existente în prima jumătate a secolului trecut, iar pe de altă parte, este opera unui dascăl al localităţii. Fără să vrea, acesta creionează un fel de Letopiseţ local al unei epoci care, altminteri, risca să cadă în uitare.
Pentru aceia care, necunoscând acele vremi, sunt tentaţi fie să poleiască în aur trecutul şi viaţa din mediul rural, fie să le ignore, să le deformeze ori minimalizeze, acest document va rămâne o mărturie tulburătoare, transmis celor ce se vor naşte în Tărtăşeşti şi, mai ales, acelora care vor dori să cunoască o parte din istoria meleagurilor lor natale, aşa cum a fost ea în urmă cu multe decenii.
“Monografia comunei Tărtăşeşti, Jud. Ilfov”
de înv. Maria Stănescu
“Istoricul Comunei.
Comuna Tărtăşeşti este situată în Judeţul Ilfov, plasa Buftea, spre miază-zi de Bucureşti, la o depărtare de 24 km, pe şoseaua naţională Bucureşti-Piteşti, având ca staţie de cale ferată, Ciocăneşti, la o distanţă de 3 km de comună.
Comuna Tărtăşeşti se compune din satele: Pajera, Bujoreanca, Călugărul şi Hanul de Pământ, iar în anul 1908 i s-a adăugat şi satul Gulia.
Vechimea comunei Tărtăşeşti este de circa 250 de ani. La început, această comună nu se afla pe actuala şosea, ci era la punctul zis “Chirnov” (Grădina Burlanului), la o depărtare de 1 500 m, la vest de actuala aşezare, având şosea în legătură cu Brăiloiu şi Poiana din Judeţul Dâmboviţa, cu Săbărenii, Bâcu etc. Tot aici se afla şi biserica.
Se povesteşte că actuala aşezare a comunei datează din anul 1849 şi se datorează lui C. A. Rosetti.
Venind acesta de la Craiova cu diligenţa şi nevoind să treacă prin Buftea, deoarece era certat cu prinţul Ştirbei, a mers până la Hanul de Pământ şi aici a rugat pe boierul Tărtăşescu de i-a dat robi, să-i taie drumul prin pădurea Râioasa, pe unde este acum şoseaua spre Bucureşti.
În anul 1864, înmulţindu-se casele, deoarece toată lumea de la Chirnov se muta aici, au obligat pe un arendaş, pe nume Hilea, să clădească actuala Biserică Bujoreanca.
Comuna Tărtăşeşti îşi trage numele de la boierul Tărtăşeşescu, care stăpânea această moşie. Mai pe urmă, moşia Tărtăşeşti a trecut în stăpânirea lui C. Vernescu şi apoi în posesia prinţului Calimachi, moşie pe care sunt împroprietăriţi actualmente locuitorii din această comună.
Moşia Bisericii Călugăru, care era proprietatea Sfintei Mitropolii, a trecut asupra Statului, în urma exproprierii din 1864 şi apoi asupra Dr. Capşa. Acesta a dat-o de zestre fiicei sale, căsătorită cu Zamfirescu, ai cărei urmaşi o stăpânesc azi.
Se povesteşte că, pe vremea când moşia era a sfintei Mitropolii, locuitorii din comuna Tărtăşeşti şi comunele vecine furau lemne din pădurea de pe acea moşie, fapt pentru care Mitropolitul a aruncat blestem asupra acestor locuitori. Mai târziu, acest blestem a fost ridicat cu multe greutăţi.
Până în anul 1872, comuna nu avea şcoală proprie, copiii învăţând la şcoala din comuna Fundata-Dâmboviţa. După anul 1872, se înfiinţează şcoala, care funcţiona în localul Primăriei, având ca învăţător pe Nae Postelnicu, după care urmează Teleguţă Georgescu şi apoi Grigore Popescu.
Prin stăruinţa acestui învăţător, care obţinuse terenul de la Prinţul Calimachi, se construieşte actuala şcoală, Nr. 1 - Bujoreanca, cu cheltuielile judeţului.
Aceste date le-am luat după însemnările defunctului meu tată, învăţătorul Grigore Popescu.
Comuna Tărtăşeşti este aşezată actualmente direct pe şoseaua Bucureşti – Piteşti, în linie dreaptă. Această şosea a fost betonată în anul 1937, fiind de mare folos locuitorilor, în privinţa transportului.
Satul Pajera. Se numeşte aşa, pentru că în acest sat se afla o tablă, pe care era desenată o “pajură”, semnul indicând locul unde trebuia să oprească poşta (căruţa de poştă). Satul Pajera se mai numeşte şi Ruset, după numele lui C. A. Rosetti, care se oprise la boierii Tărtăşeşti, ce-şi aveau conacul aici.
Acest sat are biserică proprie, construită de boierii Tărtăşescu, în anul 1779, aproape de vechea vatră, la 900 de metri depărtare de sat. Nu are şcoală proprie, copii frecventând şcoala din Bujoreanca.
Satul Bujoreanca. Satul se numeşte aşa după o veche familie boierească, ce-şi avea aici moşia: “Boierii Bujoreni”. Aici se află biserica Bujoreanca, construită după ce a fost mutată din vechea aşezare a satului, de la Chirnov, la 1864, prin străduinţele domnului Hilea. Biserica este mare şi frumoasă, aici fiind şi sediul Parohiei, având ca filială biserica din Pajura.
Tot în acest sat se află şi Şcoala Bujoreanca (Tărtăşeşti nr. 1). Şcoala este mare, având două săli de clasă. A fost construită în anul 1910, datorită muncii depuse de răposatul învăţător Grigorie Popescu, pe locul donat de Prinţul Calimachi.
Satul Călugărul. Se numeşte astfel deoarece, până la formarea actualei aşezări, terenul pe care este situat satul aparţinea Bisericii Călugărul. Înainte, aici era un schit de călugări, care s-a desfiinţat odată cu exproprierea de la 1864, călugării retrăgându-se la Mănăstirea Cernica.
În satul Călugărul se găsesc următoarele aşezăminte publice: Primăria Comunei, Bnca Populară, Dispensarul Medical, care are şi baie publică, Monumentul Eroilor şi Şcoala Primară.
Satul Hanul de Pământ. Se numeşte aşa datorită unui han ce exista încă din anul 1831, în timpul ocupaţiei ruseşti, pe vremea lui Kiseleff.
Bătrânii satului spun că acest han a fost aşezat pe partea stângă, cum vii de la Bucureşti, în partea de sud a satului, în dreptul conacului boieresc, ce aparţine acum Ing. C. C. Zamfirescu.
Satul Hanul de Pământ nu are nici şcoală, nici biserică. De aceea, copiii merg la şcoala din satul Călugărul. Sătenii merg şi ei la biserica din satul Călugărul, care se află la o distanţă de 4 km de acest sat. Acest lucru face ca numărul celor prezenţi la biserică să fie redus, deşi preotul Cristea Popescu, parohul, este devotat cu totul sfântului altar şi pune multă stăruinţă pentru a-i aduna pe oamenii acestui sat la biserică.
Satul Gulia. Este situat în partea de Sud-Vest a comunei, la o depărtare de 5 km, pe drumul care duce spre Săbăreni. Numele îi este dat, spune legenda, de un cioban, “Moş Gulie”, care şi-a clădit locuinţa pe locul unde se află acum satul.
Iniţial, acest sat aparţinea de comuna Săbăreni, dar din anul 1908 a trecut la comuna Tărtăşeşti .
Satul are aspectul unui sat de stepă; casele sunt apropiate şi străzile strâmte. Satul, cât şi casele acestuia, se deosebesc, ca formă, de celelalte sate. Pe când celelalte sate sunt aşezate toate pe o singură linie, aproape dreaptă, pe şoseaua naţională Bucureşti – Piteşti, satul Gulia este aşezat pe mai multe uliţe.
În general, satul este mai sărac decât celelalte sate ce alcătuiesc această comună. Cu toate acestea, are şcoală şi biserică în stare bună şi bine întreţinute.
Descrierea Geologică.
Comuna Tărtăşeşti se învecinează la Nord cu comuna Bâldana, Judeţul Dâmboviţa, la Est cu comuna Ciocăneşti, la Vest cu comuna Brezoaia şi la Sud cu Pădurea Râioasa. Dincolo de această pădure se află comuna Chitila, situată la 15 km depărtare de Tărtăşeşti .
În partea de Vest, spre comuna Brezoaia, şi în partea de Est a râului Dâmboviţa, terenul este nisipos, fiind numit de locuitori “luncă”. Pe aici trece pârâul Ilfov şi Canalul.
Terenul din partea de Est a satului, spre gară şi linia ferată, până la moşia locuitorilor din comuna Ciocăneşti, este pământ negru, numit de locuitorii din Tărtăşeşti “la deal” sau “la drumul de fier”.
Lunca este foarte roditoare, asigurând două recolte pe an, ceea ce a contribuit la bunăstarea locuitorilor.
Acest teren foarte roditor a luat naştere în felul următor: cu mulţi ani în urmă, râul Dâmboviţa a curs peste locuri, schimbându-şi matca mereu, după cum avea apă. Aceasta s-a întâmplat până la canalizarea Dâmboviţei, care începe în apropierea satului Lunguleţu, Jud. Dâmboviţa.



Întinderea Teritorială
Suprafaţa comunei este de 2 456,01 Ha, împărţite astfel:
Teren arabil 2 204, 97 Ha
Fâneţe 20 Ha
Islaz 158,25 Ha
Grădină de legume 9 Ha
Pomi fructiferi 4,50 Ha
Vii 23,29 Ha
Mlaştini 5,50 Ha
Alte categorii 8 Ha
Păduri 22,50 Ha
Total 2456,01 Ha
Locuitorii cultivă tot terenul ce este în stăpânirea lor, având şi două islazuri pentru vite.
În această suprafaţă sunt cuprinse toate satele ce alcătuiesc comuna.
Fauna şi Flora.
În legătură cu relieful, solul şi subsolul, pe de o parte, iar pe de altă parte, datorită climei, întâlnim în această comună o bogată floră.
Vegetaţia lemnoasă se dezvoltă în pădurile existente, unde cresc: tufani, ulmi, tei, carpeni etc.
La început, pădurile ocupau o întindere mai mare, mai ales în partea de Est a comunei, la “Deal”, dar solul, fiind prielnic agriculturii, a fost despădurit.
În interiorul comunei sunt plantaţi mulţi pomi fructiferi, precum: pruni, caişi, meri, cireşi, peri, gutui, vişini, nuci, duzi etc. Aceştia, în anii buni, dau roade mulţumitoare.
În afară de pomi şi arbori, cresc şi multe ierburi, dintre care putem cita: volbura, măturica, muşeţelul, iarba de mare, coada şoricelului, troscotul, urzica moartă, pelinul, susaiul, cicoarea, loboda, ştirul, cucuta, nalba, bozia etc.
Odată cu venirea primăverii, când zăpada s-a topit, îşi fac apariţia primele flori de primăvară: ghioceii, brebeneii, micşunelele, viorelele, mărgăritarii, toporaşii, adunate de copii, femei şi fete, ca să înveselească casele scăpate de iarnă.
Mai târziu, în grădinile de flori ale sătenilor îţi zâmbesc tufănica, lalelele, stânjeneii, garoafele, muşcatele şi altele, pe care femeile le îngrijesc cu multă atenţie.
Pe lângă acestea, pe terenul comunei se cultivă zarzavaturi, legume şi cereale: grâu, orz, ovăz.
Grâul, prin suprafaţa ce ocupă, constituie principalul mijloc de câştig. El se seamănă toamna, în mirişti ogorâte şi în porumbişti. De obicei, se cultivă grâu “roşu” şi “alb”.
Porumbul se cultivă în aceeaşi cantitate ca şi grâul. Speciile cultivate sunt: “portocaliu”, “indigen”, “mocănesc” şi, mai puţin, “dinte de cal”.
Orzul şi ovăzul se cultivă numai pentru casă. Acestea se cultivă în partea de “deal” a comunei Tărtăşeşti. Tot în partea de “deal” se cultivă şi plante furajere: trifoi, lucernă, borceag, mei pentru animalele de tracţiune.
Asemenea, se seamănă fasole şi floarea soarelui care, în ultimul timp, se cultivă pe o scară întinsă, mai ales pentru nevoile casei, obţinându-se ulei comestibil.
Plantele textile, cânepa şi inul, sunt cultivate de majoritatea locuitorilor, însă numai pentru uz personal, mai ales dacă se primeşte gratuit sămânţă de la Camera Agricolă.
În partea de Vest a comunei, în “luncă”, se cultivă mult cartoful şi varza, de unde se alimentează Capitala. Cartofii aduc un frumos venit locuitorilor, de aceea ei îşi pun întreaga nădejde în recoltele de cartofi.
Cartoful se pune în ogoare bine făcute, de cu toamnă, semănându-se în luna Martie şi începutul lunii Aprilie. Se cultivă pe brazdă, la o depărtare de 0,40 m; fiecare cartof, înainte de a se pune, se taie în mai multe bucăţi, după ochiurile avute, astfel încât bucată să aibă trei-patru ochiuri.
Varza se pune până la Sf. Petru.
Existând o aşa de bogată vegetaţie, comuna are şi multe animale. Între acestea sunt: cai, de bună rasă, boi (mai puţini decât caii), vaci. Se constată că fiecare locuitor, chiar şi cel mai sărac, are vaca lui, deoarece există suficiente islazuri în comună. Sunt şi multe oi, porci, de care locuitorii se ocupă cu atenţie. Câinii, păzitorii casei, nu lipsesc din nici o gospodărie.
Dar locuitorii cresc şi păsări, necesare atât pentru hrană, cât şi pentru vânzare. Printre păsări, sunt: găinile, raţele, curcile, gâştele, porumbeii.
Laptele de la vaci şi oi aduce locuitorilor un frumos venit. Comuna fiind în apropierea Bucureştilor, vin zilnic maşini, care adună laptele.
Animale sălbatice sunt puţine, populaţia fiind deasă: lupi, aproape inexistenţi, iar vulpi foarte puţine. În schimb, în Pădurea “Râioasa”, aflată la 6 km depărtare de comună, sunt mulţi lupi. Există şi mulţi iepuri
Păsări sălbatice sunt puţine, cu excepţia ciorilor, care-şi fac cuiburile prin salcâmi şi distrug recoltele, sau ereţii, care păgubesc gospodăriile ţăranilor, omorând puii de găină, mai ales primăvara şi vara.
Dintre păsările necălătoare, se pot întâlni în această comună: ciocârlanul, piţigoiul, ciocănitoarea, coţofana şi vrabia, dar există şi păsări călătoare, precum rândunica şi barza.
Dintre păsările care înveselesc vara cu cântecele lor, amintim: mierloiul, privighetoarea şi pitpalacul.
Clima.
Această comună fiind aşezată într-o regiune de câmpie, clima este excesivă: veri foarte călduroase şi ierni geroase, cu viscole puternice.
Trecerile de la iarnă la vară se fac prea repede, astfel că primăvara şi toamna sunt de multe ori prea scurte şi se caracterizează prin alternări de zile friguroase, cu vânturi puternice, care dăunează mult agriculturii şi zile frumoase, cu căldură şi soare mult.
Pe locurile nisipoase, solul fiind rece, zăpada se topeşte mai încet iar umezeala, fiind vânt, se zvântă repede.
Mişcarea Populaţiei.
După recentul recensământ, Comuna Tărtăşeşti are o populaţie de 3 119 suflete.
Din cercetările efectuate în această comună, se constată că numărul născuţilor de sex bărbătesc este aproape egal cu acela de sex femeiesc.
Căsătoriile sunt numeroase, iar divorţurile aproape nu există. Locuitorii acestei comune sunt toţi români ortodocşi, credincioşi buni, care respectă mult datinile bătrâneşti, mai ales în satele Bujoreanca şi Pajera, mai puţin în celelalte sate. Locuitorii din Tărtăşeşti iubesc biserica şi o frecventează în mod regulat.
În perioada ultimilor ani, adică între 1929-1941, natalitatea a scăzut, din cauza avorturilor ce se fac.
Mulţi copii mor până la vârsta de un an, majoritatea din cauza debilităţii congenitale.
Tuberculoza pulmonară omoară mulţi copii, cât şi adulţi. Mortalitatea infantilă şi TBC-ul sunt boli periculoase, care distrug populaţia comunei, constituind un pericol pentru viaţa socială a acesteia.
Există un Dispensar Medical în comună, care lucrează intensiv, pentru eradicarea acestor boli, care fac ravagii în populaţie, dar cad victime destule.
În ultimii ani, se observă totuşi o scădere a mortalităţii, mai ales la copii, lucru care se datorează serviciului sanitar local, cât şi educaţiei sanitare primite de copii în şcoală.
Higiena.
Fiind aşezată pe şosea betonată, fără praf şi aproape de apele Dâmboviţei, Ilfovului şi Canalului, având mulţi pomi fructiferi, salcâmi şi flori de grădină, aerul din Tărtăşeşti este curat şi frumos mirositor.
Locuitorii sunt curaţi, fiind mereu sub supravegherea Serviciului Sanitar şi a celorlalţi factori din comună, care lansează dese ofensive sanitare. La dispensar, în comună, există baie populară, unde se poate face baie de patru ori pe săptămână. Pe lângă aceasta, fiecare familie are o albie în casă, în care îşi fac săptămânal baie.
Locuitorii din Tărtăşeşti se îngrijesc bine de curăţenie şi, din anchetele făcute de mine, nu am constatat gospodărie unde să nu se facă curăţenie generală în casă sau în curte.
În general, curtea este măturată de gospodină, care se scoală de dimineaţa. Gunoaiele se adună în fundul curţii, la un loc cât mai ferit, de unde este cărat la locurile de arătură, unde serveşte ca îngrăşământ.
Puţurile, de unde se alimentează cu apă de băut, sunt curate şi bine îngrijite, închise cu ulucă, dezinfectate şi spoite cu var.
Alimentaţia Populaţiei.
Locuitorii din sat au aproape tot ce le trebuie în privinţa hranei; cu toate acestea, hrănirea copiilor şi a lor nu este prea bună. Deşi au ce le trebuie pentru a-şi procura o hrană substanţială, ei mănâncă prost. Cresc păsări, dar în loc să mănânce mai bine şi să vândă ce le prisoseşte, vând aproape tot pentru bani şi mănâncă: zeamă de varză, borş cu cartofi, fasole şi, mai rare ori, sărbătoarea, mai ales, carne şi ouă.
Posedă toţi vaci de lapte de rasă bună, care dau până la 10-14 litri de lapte pe zi, dar în loc să facă din el unt şi brânză, îl vând pentru bani.
Au grâu şi făină, dar fac rar pâine, consumând mai mult mămăligă.
Dacă ar face ceva de folos cu banii pe care îi au ar fi bine, dar ei îi cheltuiesc pentru lux, cumpărând lucruri scumpe, care nu sunt pentru ei, căutând să imite luxul de la oraş, fără să se gândească la hrana lor.
Carnea se mănâncă la Crăciun, fiindcă fiecare locuitor îşi taie porcul lui. Există trei măcelari în comună, dar carnea se vinde numai la Bucureşti şi la armată. Locuitorii cumpără foarte rar carne, dar consumă băuturi spirtoase la sărbători şi petreceri familiare: nunţi, botezuri. Aceste băuturi se consumă vara, seara mai ales, după ce vin obosiţi de la muncă. Consumă băutură mai multă locuitorii care îşi au viile lor; aceştia, putem zice, beau foarte mult.
Apa potabilă.
Ca în toate comunele, şi la Tărtăşeşti se bea apă din fântână (puţ). Există un strat de apă subterană, accesibilă omului, apă foarte bună de băut. În comună sunt 32 de puţuri, făcute cu tuburi de beton. Pe lângă aceste fântâni, mulţi locuitori îşi au puţuri în curţile lor, “sistem american”, având diametrul 23-30 cm.
Apa se găseşte la o adâncime de 4-5 m. Puţurile sunt bine îngrijite şi fiecare are găleata lui, prevăzută cu o punte pentru a nu putea bea apă vitele din ele; vitele beau apă din jgheaburi speciale, alături de puţuri.
Locuinţele.
Locuinţele sunt clădite, în general, în aceeaşi formă. Camerele sunt, la majoritatea dintre ele, spaţioase şi au bune condiţii de higienă.
Parte din case sunt făcute din zid iar altele din nuiele şi şipci, tencuite cu pământ. Se observă, de câţiva ani, că mulţi locuitori îşi strică casele de nuiele şi îşi fac altele, în loc, de zid.
Casele se fac, de obicei, cu două camere şi o sală, la mijloc; la câte unele se mai adaugă câte o cameră, întrebuinţată, de obicei, ca bucătărie.
În general, camerele au 3-4 metri, cu tavane de scândură, ei zic “bazie” şi, în loc de duşumele, la unii există pământ.
Casele se acoperă cu tablă. Ferestrele se fac, de obicei, numai cu un singur rând de geamuri. Camerele nu sunt întrebuinţate după numărul membrilor din familie. Din cele trei camere, majoritatea nu întrebuinţează decât una, cea mică, în care stau toţi, mai ales iarna, pentru a face economie de lemne.
De obicei, celelalte camere se ţin curate şi aranjate bine, fără însă ca cineva dintre membrii familiei să stea în ele.
Încălzirea se face cu sobe de zid şi maşini de fier. Parte dintre locuitori, din lipsă de lemne, folosesc aşa-zisele sobe oarbe, care se încălzesc cu paie şi coceni, ce rămân de la vite.
Aceste sobe nu sunt de loc higienice, fiindcă aerul nu are pe unde să se primenească.
În urma campaniilor sanitare şi stăruinţa noastră de zi cu zi, majoritatea locuitorilor şi-au făcut latrine din scândură şi coceni, cu câte o groapă, pe lângă locuinţe.
Factorii Patologici.
Deşi comuna Tărtăşeşti nu este în regiune de bălţi, se constată totuşi dese cazuri de paludism. Din cauza hrănirii cu porumb stricat, fără a fi observat, se întâlnesc, ce este drept, mai rar, cazuri de pelagră.
În ultimii ani, TBC-ul şi-a făcut apariţia în sat; mai ales, se vede aceasta la tineret. Cauza acestei boli atât de grave este hrana proastă şi condiţiile de higienă, care lasă mult de dorit, în unele privinţe. Astfel, de exemplu, dacă în casa unui sătean, cineva din familie este bolnav de tuberculoză, acesta nu este izolat pentru a-i feri pe cei sănătoşi. În acest mod, casa lor devine un focar de infecţie cu microbi.
O altă cauză este aceea că pun copiii, de mici, la munci grele şi îi hrănesc insuficient şi neregulat, aşa că ei slăbesc şi rămân toată viaţa debili, chiar dacă nu mor din cauza aceasta.
În ultimul timp, fiind multe cârciumi în sat şi vii direct producătoare, iar oamenii dând de bani prin scumpirea cartofului, a început să-şi facă apariţia alcoolismul, o boală destul de periculoasă. Cu toată scumpetea, tot se consumă. În comună avem două cazuri de alcoolism.
Asistenţa socială.
În comună avem circumscripţie medicală, medic şi dispensar. Medicul are locuinţa chiar la dispensar şi dă consultaţii gratuite tuturor bolnavilor, precum şi medicamente. Acesta se interesează mult de sănătatea locuitorilor şi, mai ales, a copiilor. El are ca ajutoare un agent sanitar şi o moaşe.
Având medic în sat, locuitorii au început să fugă de descântece, mai ales la copii, şi merg la medic, convingându-se de ştiinţa şi efectul îngrijirii acestuia.
Cum se iveşte o boală, fug la medic, iar când este ceva mai grav, merg la medic, la Bucureşti, pentru că oraşul este aproape.
Cultura zarzavaturilor şi grădinăria.
În această comună sunt două grădini sistematice de zarzavat, la Tudose Simionescu, proprietar a 100 Ha pământ şi la Constantin Năstăsescu, comerciant, proprietar a 40 Ha pământ. Pe lângă aceştia, toţi locuitorii au bucata lor de pământ şi fiecare îşi pune puţin zarzavat pentru propria lor gospodărie, pe locul cel mai apropiat de casă.
Seminţele le iau de la sus-arătaţii, care au grădini sistematice. Pentru iarnă, se aprovizionează cu zarzavat de la aceştia şi de la Târgul Răcari, Judeţul Dâmboviţa, care este aproape, şi unde vin sârbii de la Băleni, Jud. Dâmboviţa.
În schimb, toţi locuitorii cultivă mulţi cartofi şi varză de toamnă, având un venit de 70-80 000 lei la Ha.
Cum am mai spus mai sus, se fac câte două recolte pe an; de cum se ia zăpada, se pun cartofi văratici, care se scot la Sf. Petru şi apoi, tot în acest loc, se pune varza de toamnă.
Este necesar însă ca aceste terenuri să fie bine îngrăşate, cu bălegar, lucru ce îl fac mulţi locuitori. Datorită acestui fapt, locuitorii din Tărtăşeşti se deosebesc de ceilalţi din comunele vecine, fiind mai înstăriţi,
Cultura Pomilor.
De câtva timp, cultura pomilor roditori a început să se dezvolte. Mai mulţi locuitori au pomi bine îngrijiţi şi vând fructe la Bucureşti sau la ceilalţi locuitori ce nu au. Alţii au început să planteze mici terenuri cu salcâmi, pe care îi întrebuinţează pentru foc.
Pomii fructiferi sunt mai toţi altoiţi şi de soiuri bune. În această regiune, însă, pomii nu ţin prea mult. Cei care ţin mai mult sunt gutuii şi merii.
Parte dintre locuitori mai cultivă şi căpşuni, pe care le vând la Bucureşti.
Nu există în comună pepinieră. Astfel încât pomii fructiferi se cumpără de la Buftea, de la Ştirbei, şi de la Crevedia, de la Alimănişteanu.
Cultura Viilor.
În comuna Tărtăşeşti sunt 28-29 Ha de vii, pe la diverşi locuitori. Este vorba însă de vie direct producătoare, pentru că vie nobilă nu există decât pe o suprafaţă de 8 Ha.
Viile direct producătoare produc mult rod în această regiune, pe când cele altoite, în unii ani, din cauza manei, nu dau nimic. Fiind şes, vinurile ies slabe.
În comună sunt două alambicuri, unde locuitorii fac rachiu de tescovină.