Un martor al vietii artistilor, Mihai Petrovici, la CAPȘA

”Printre scriitori, actori si gazetari, la Capsa”


de Mihai Petrovici

CRONICA ROMANA

“Trec secole, pe Calea Victoriei si mor,/ Ciorchinii diminetii se storc, atent in lustre,/ Si printre cersetorii aflati la semafor,/ La Capsa vin artistii si umbrele ilustre”.

Capsa, aceasta regina a spiritualitatii romanesti, este o incrucisare de drumuri si cum spune poetul: “Aici e Turnul Babel, legende se deschid,/ Prietenii se leaga si taine se dezleaga”. Aici, pe langa scriitori, actori si gazetari ma simteam in largul meu, alaturi de ei ma aflam in complet alta lume. Zilnic aproape le sorbeam nu svartul, ci vorbele.

Al. Cazaban, Leon Kalustian, Ion Barbu, Mircea Pavelescu, Neagu Radulescu, Nico Carandino, Paul Daniel, exigentul gazetar C. Cristobald; dar si F. Brunea-Fox, Victor Eftimiu, Ion Iancovescu, Ion Manu si printre actorii mai apropiati de varsta mea: Jimmy Besoiu, Sorin Gheorghiu si multi altii erau nume si personalitati ce poposeau la Capsa unde dadeau cu ochii de Nicu Kanner, marele actor de Opereta si revista.

Acumuland ce spuneau ei, devenisem un bogatas spiritual; caci Capsa a fost cafeneaua cu cea mai notorie prestanta, celelalte erau simple umbrele de intemperii; doar niste periscoape menite sa repereze ceva din spectacolul epocii, spunea Brunea-Fox, bun prieten al lui Geo Bogza.

Ion Barbu, care a tiparit neconformistul sau “Joc secund”, Eftimiu a lansat atunci la cafenea urmatoarea epigrama: “Gandul nu-mi ascund/ Pentru intaia oara/ Jocul e... secund/ Faza... tertiara!”.

Ion Barbu care spunea: “Castelul tau de gheata l-am cunoscut, Gandire”, si tot el a dat cea mai frumoasa definitie Capsei. Iat-o: “Capsa a fost marea oglinda venetiana in care veacul s-a privit din cap pana-n picioare”.

Imi spunea Gaby Michailescu, cand de multe ori patrundeam cu dansul in celebra cafenea, ca Iancovescu era mare pe scena si rege al cafenelei, avea mereu replici spontane. La varsta de opt ani, gasit ca fuma, i s-a facut observatie si el a replicat: “De doi ani doresc sa ma las de fumat dar nu pot!” si peste ani, la Capsa, a spus: “Banii nu au nici o valoare, numai numarul lor”. Deseori aparea la Capsa actorul Ionescu Ghibericon, totdeauna elegant, cu lavaliera si o palarie cu largi boruri, dupa un scurt popas cu svartul respectiv, o pornea alaturi, la teatru.

Altul care se dorea artist a fost Radu Boureanu, care sosea si el sa guste deliciosii cremvursti cu hrean si sa mai schimbe o idee despre noile aparitii editoriale, dar si despre cartile sale “Golful sangelui”; in alta zi vorbind despre cartea sa “Cheile somnului” a fost intrebat la Capsa: “Cand scriai la ea nu te lua somnul?”. Capsa era un local plin de spirit si buna dispozitie. Iata-l pe Tudor Musatescu care a spus: “Nu e grav cand te insala nevasta, grav e atunci cand te compara!”. Pastorel, desi boem, avea o pasiune surprinzatoare: ii placea armata. Era bucuros cand era concentrat. La o concentrare a facut urmatorul catren: “Plutonierul Ieremia,/ M-a intrebat de dimineata/ Ce sa fac cu bateria?/ Pune-o repede la gheata”.

Tot el la Capsa spunea ca: “La adevaratii creatori, unele functiuni organice trebuie sa fie multiple, adica stomacul sa fie in stare sa judece si capul sa si digere” dar si aceste doua epigrame plus un gand: “Dambovita, apa dulce/ Apa rea/ Cine bea nu se mai duce/ Sa mai bea”. “Cu beutu-ma caznescu/ Si mereu eu as tot be/ Insa, iata numai vre/ Domnul Mircea Stefanescu”. Altadata, tot la Capsa, i-a spous domnului Carandino intr-un moment de suprema autocritica: “Vin nu mai suport/ Am facut si burta/ Am mancat si tort/ M-am facut si turta”. Unul dintre malagambistii de odinioara era si cultivatul Dorin Dron (traducator de piese si angajat de doamna Bulandra in urma modului in care a jucat in filmul lui Ciulei “Eruptia”) care mai venea pe la Capsa si spunea: “Singurul prieten cu care ne invecinam si care ne iubeste cu adevarat este... Marea Neagra!”.

Momente scanteietoare. Aflandu-se intr-o seara la un bar asista impasibil la defilarea unor superbe fapturi, admirabil si scump imbracate. Toti cei de fata urmareau fapturile, iar Dron nu-si arata in nici un fel admiratia. “Ce-i cu tine? Nu-ti plac?, e intrebat. Nu, soseste raspunsul, nu e genul meu. Si care e genul tau?

Raspunsul il nauceste pe interlocutor: genul meu e gratis!”. Tot specialist in replici scurte, actorul Ion Sarbu. Intr-o zi, mergand la frizer, acesta il intreaba: “Cum sa va tund?”. “In tacere!”, raspunde actorul. Unul din decanii glumei “cu adresa” a fost la Capsa prozatorul Al. Cazaban. Domnul Carandino l-a intrebat intr-o zi: “Cum se explica maestre faptul ca Victor Eftimiu care se ocupa de zei, de domnitori, de zane, a scris o piesa: «Ploaia de aur», plina de hoti si de escroci? - Pai cum de n-ai aflat? Eftimiu e deputat de un an de zile!”.

Prieten fiind cu Mihail Sorbul se certau totusi des si se impacau repede. Fiind vazuti impreuna, cineva s-a exprimat: “V-ati impacat. E bine. Deci s-a terminat «Razboiul celor doua roze?». Sorbul insa a rectificat: «Razboiul celor doua proze»”. E prima gluma inteligenta pe care am auzit-o cincizeci de ani de la Mihail Sorbul, a zis atunci Cazaban, si iarasi s-au certat. Nepot al prozatorului era actorul Julles Cazaban.

Notorietatea nepotului il bucura pe acest unchi, dar nu-i facea placere cand erau confundati. Uneori, cate un gafeur mai spunea catastrofic: “Da? Domnul Cazaban, sunt un admirator al dumneavoastra si v-am vazut in toate rolurile!”. Odata, la cafenea, dupa o asemenea scena, a murmurat catre cei de fata, cu o binecunoscuta ingenuitate: “Eu ca eu, dar ma gandesc cat trebuie sa fie de agasat bietul Julles ca toata ziua lumea sa-l intrebe daca e ruda cu scriitorul Cazaban”. Altadata, cand a fost intrebat daca e ruda cu artistul, i-a raspuns iritat: “Da! Julles Cazaban imi e tata, sunt fiul sau cel mai mic. - Asa tanar sunteti?

Va credeam mai batran. - Si eu pe dumneata mai destept si mai cultivat”. Mircea Damian (pe numele sau veritabil Constantin Matuse), scriitor si polemist temut, nu era mai amabil in conversatie decat in scris. Intalnind intr-o zi la o masa pe Al. Cazaban, il apostrofeaza: “Ce mai faci, mosule? La care, celebrul nuvelist ii raspunde prompt: Bine... Matuse!”.

De retinut ca oamenii mor mai repede decat glumele; m-a rugat la Capsa domnul Carandino s-o retin. Si tot dansul mi-a marturisit ca tine foarte mult la Radu Beligan si continua sa-l admire iar eu i-am spus ca si eu am aceeasi admiratie, mai ales ca-i place sa vina des la Capsa inconjurat de mari personalitati ale culturii, cum arata si imaginea alaturata.

E bine ca sueta continua si azi prin intermediul splendidei emisiuni Radio: “Casa Capsa”. Eram gata sa uit; intrebandu-l demult pe maestrul Musatescu ce mai face, mi-a spus: “De treizeci de ani iubesc aceeasi femeie: dupa nume e Capsa, iar de meserie e cafenea”.

Capsa insemna o bucurie imensa pentru mine si o destindere intelectuala continua. Hai, mon cher, sa bem un svart la Capsa!