1918 ”Gripa spaniolă” din România Raport inedit

Dan Toma Dulciu

    În aceste zile, o parte dintre oamenii de știință ai lumii au încercat să analizeze dacă pandemia de Covid-19  nu este cumva similară pandemiei de Gripă Spaniolă[1], care a afectat timp de 2 ani întreaga lume (1917-1919)[2].

      Încă din anul 2005,  oamenii de știință americani au reconstituit tulpina virusului gripei spaniole, de tip A(H1N1), extrăgând țesutul pulmonar aparținând unor victime ale pandemiei din 1918, îngropate în afara unui sat îndepărtat din Alaska, constatând faptul că există unele similitudini cu gripa aviară.
      Pe de altă parte, mulți cercetători s-au lovit însă de penuria unor izvoare credibile, de lipsa de informații detaliate privind fenomenul gripei spaniole, astfel încât numărul cazurilor de deces, cauzate de această epidemie, nu este cunoscut, nici măcar cu aproximație (25, 50 sau chiar 100 de milioane de victime).

     Lipsesc așadar cercetările și studiile de ordin medical cu privire la etiologia acestei grave maladii, modul de manifestare, tratamente sau alte rapoarte epidemiologice, cu excepția relatărilor presei, și acelea extrem de sporadice, laconice, urmare a cenzurii declarate pe timp de război.

     Am avut șansa ca, studiind presa vremii, tipărită în ultima parte a anului 1918, să găsim un material amplu, scăpat ochilor vigilenți ai cenzurii militare, care a abordat aspecte privind manifestările și dimensiunea acestei epidemii, relatate de un medic militar din Transilvania, care a denumit-o ”Boala spaniolă sau influenza severă”.

      Acesta ne-a lăsat astfel o prețioasă mărturie, de interes nu numai pentru istoria medicinii din țara noastră, ci și din punctul de vedere al specialiștilor care încearcă în prezent să descifreze mecanismele, specificul și particularitățile acelei groaznice pandemii.

      Autorul acestei descrieri este medicul Vasile Hâncu, întemeietorul primului spital românesc din Transilvania, școlit și specializat în renumite centre de pregătire medicală din apusul Europei (Franța, Germania) a cărui scurtă biografie o prezentăm mai jos.

     Credem că materialul său devine util, în ciuda unei aparente lipse de nivel academic a explicațiilor oferite. Să nu uităm însă că acest material era destinat publicului larg, astfel încât i se poate ierta stilul mai puțin științific, terminologia acestuia fiind pe înțelesul cititorilor ziarului ”Unirea”,  care apărea la Blaj, și unde a fost publicat sub formă de serial, în patru numere din toamna anului 1918.

         Dr. V. Hâncu a fost mulți ani medic al arhidiecezei greco-catolice, responsabil cu starea de sănătate a tuturor institutelor de învățământ din Blaj. Acesta a achiziționat un teren cu un imobil corespunzător, pe care l-a amenajat  în spital pentru îngrijirea răniților, inaugurat în luna Mai 1914: Sanatoriul ”Sf Gheorghe” din Blaj.

       A beneficiat de sprijinul Crucii Roșii, dar mai ales de acela al ”Reuniunii femeilor române din Blaj”, precum și al Mitropoliei de la Blaj, care au oferit sprijin umanitar cu prisosință.

       Dr. Vasile Hâncu a obținut diploma de Bacalaureat în litere și științe, la Blaj, cea de licențiat al Școlii Superioare de Farmacie, apoi titlul de doctor în Medicină și Chirurgie al Facultății de Medicină din București, Doctor în Chimie al Facultății de Medicină din București, Doctor în Chimie al Facultății din Berlin și Bonn, cu o teză având titlul ”Über die Tautomerie Cyclischer Monoketone,” 1908, prin care a obținut titlul de Doctor în Chimie (Philosophie) al Univ. din Bonn,  a fost asistent și preparator al profesorului Gautier de la Facultatea de Medicină din Paris, chiar a condus la Paris un sanatoriu, a fost asistent ajutor la Laboratorul de Chimie, de sub conducerea Prof. Thomas din Berlin, farmacist al Eforiei Spitalelor Civile, ofițer în rezervă, politician.

      Iată ce scria presa, la 15.02.1908, despre cercetătorul român:

      „Berliner Anzeiger" scrie în unul din numerele trecute un interesant articol despre perseveranţa, asiduitatea şi puterea de muncă neînchipuită a unui român în Germania, — Berlin — Doctorul Hâncu, român din Ardeal, şi anume iată ce zice sus numitul jurnal: Dnul V. Hâncu, Doctor în Medicină şi Chirurgie de la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi Şef Farmacist al spitalelor Eforiei, obţinu un concediu de doi ani de la Bucureşti,  în 1905,  pentru studii în străinătate şi anume: la Berlin. Aici, în laboratorul de Chimie şi Farmacologie al celebrului Prof. Thomas, în curând şi-a câştigat simpatia şi încrederea profesorilor săi, numit fiind şi medic onorar al laboratorului. De remarcat sunt consultările ca medic ale D-lui Dr. Hâncu-de.-unde a primit scrisori cu elogiile cele mai mari pentru Dsa şi anume: In Potsdam, Spandau, Halensee, în Steglitz ş. a., al căror diagnostic şi tratament a atras atenţia lumii medicale, iar rezultatele au fost uimitoare, etc. Mai de remarcat sunt însă lucrările D-sale ştiinţifice în raport cu scurtul timp, descoperiri asupra cărora la Societatea de Chimie a savanţilor germani s'a discutat în mai multe conferinţe şi anume: 13 Dec. 1906 dimpreună cu D-rul Mannich a publicat două din cele mai interesante lucrări prima: „Despre condensarea Cyclohexanonului" a doua; „Despre Triphenylen" apărute în „Berichte der deutschen Chemischen Gesellschafft."

     Mergând la Bonn, aici obținu un doctorat în 25 de zile, ”Suma cum laude”, iar la lucrări calificativul ”laudabilis”.

      În perioada 194-1918 a întemeiat și condus Spitalul ”Sf. Gheorghe” pentru răniți, din Blaj[3], dispunând de un număr de 2 pavilioane, 16 camere, 60-70 paturi și un alt pavilion, în grădină, pentru boli contagioase.

      A fost primul spital românesc de campanie din Transilvania[4].

      În perioada 1913 - 1919, prof. V. Hâncu a îndeplinit funcția de profesor de igienă la școlile din Blaj, scriind articole în presă, în care recomanda mamelor să își vaccineze copiii împotriva vărsatului: ”Înainte cu 50 de ani, vărsatul făcea pustiiri înspăimântătoare în toate straturile societăţii, omorând şi desfigurând cu miile, iar unii, care scăpau, adesea rămâneau desfiguraţi, surzi, sau muţi. Să recomandă, deci, ca copii de là 6 luni în sus să se vaccineze şi chiar mai de vreme în cazul, când s'ar constata epidemie de vărsat în oraş sau sat. Vaccinarea se poate face în orice anotimp, de regulă la braţ, fie la stâng sau drept, unde de regulă se fac trei împunsături. Trebuie observat, ca vaccinul să fie proaspăt şi de bună calitate.”(”Unirea”, 6 iunie, 1919).

       După Marea Unire dr. Vasile Hâncu a devenit deputat de Târnave, în Parlamentul țării, din partea Partidului Liberal.

     A publicat lucrări importante consacrate epidemiilor de ciumă și holeră, articole și lucrări diverse, în limbi străine sau în limba română (24 de titluri):

   - ”Ciuma sau pesta zisă şi Moartea Neagră în Extremul Orient”, Bucureşti (Tip. Universala, Iancu Ionescu), 1911, 10 p. (Extr. din revista "Foaia noastră", nr. 28 şi 29).

     -  ”Sfaturi cum să ne ferim de holeră”, Blaj, 1913;

        - „Elemente de Igienă”, Tipografia Seminarului Teologic Gr. Cat., Blaj, 1913;

     - ”Memoriu de titluri şi lucrări ştiinţifice publicate de Vasile Hâncu”, Bucureşti,1909, Tip., Libr. şi Legătoria Viitorul, Târgoviște;

    -  idem, Bucureşti, 1911, Inst. de Arte Grafice Universala;

        

Pandemii: deosebiri și similitudini

         Maladia aceasta are unele stranii similitudini cu pandemia COVID 19, dar și multe deosebiri.

         În primul rând, contagiozitatea, ambele pandemii având o viteză de răspândire de neimaginat. Astfel, nimeni nu își poate  închipui cum, în condițiile în care nu existau zboruri intercontinentale, pandemia de gripă spaniolă a ajuns la antipozi, decimând, de exemplu, populația maori din Noua Zeelandă.

        Din Noua Zeelandă, boala s-a transmis în Samoa, o insulă separată din Oceanul Pacific, ucigând în doar două luni 22% din întreaga populație, cifrată la 38.000 de persoane.

      În Iran, se pare că 20% din populația țării a decedat din cauza gripei spaniole, adică circa 2,4 milioane persoane.

      În Brazilia, și-au dat sufletul, în 1918, aproximativ 300.000 de oameni, chiar și președintele ales al țării.

     În al doilea rând, ca element comun se poate spune că ambele pandemii au stârnit o groază imensă, deși măsurile au fost adoptate cu întârziere.

     În al treilea rând, pandemia din 1918 nu i-a lovit mai întâi pe bătrâni, ci pe tinerii sănătoşi. Majoritatea celor ce au murit de gripă spaniolă aveau între 20 şi 40 de ani. Spre deosebire de trecut, decesele anului 2020 au intervenit mai ales în cazul celor cu comorbidități preexistente, și mai puțin în rândul celor tineri, ci mai degrabă în palierul 40-60 ani.

      Autoritățile române, au luat măsuri energice, în tot cursul anului 1919, crearea unor spitale speciale de epidemie, cum a fost acela din Vatra Dornii, instituirea funcției de agent sanitar, inclusiv de urmărire a diverselor epidemii, așa cum se observă din tabelul de mai jos:

      Agenții sanitari erau școliți timp de un an, fiind obligați să urmărească și să raporteze medicului de circumscripție următoarele tipuri de boli contagioase:

         Redăm mai jos conținutul acestui material documentar, avându-l ca autor pe dr. Vasile Hâncu, gest curajos, ocolind rigorile cenzurii militare. Studiul a apărut în ziarul ”Unirea”, organ al Consiliului Național din Blaj[5],  tipărit chiar în perioada când se atinsese vârful de pandemie (septembrie-noiembrie 1918).

Prof. dr. V. Hâncu

                             Boala spaniolă (Nathan ) sau Influența rebelă.

        ”Cu ocazia actualului Război, între altele s'au putut înregistra în nozologia nesfârşitului  şir al diverselor boale însă alte două noi boli necunoscute până acuma şi ivite în decursul războiului şi în armatele beligerante şi anume: Prima e o boală de ochi, descoperită de englezul Barhvig în 1917, iar a doua e o boală numită boală spaniolă.

        1. Cea dintâi e o boală de ochi, ce se caracterizează prin inflamarea pleoapelor, — e o conjunctivită infecţioasă, ce apare aproape brusc, conjunctivele devin foarte inflamate, roşii, iar vasele din jurul globului devin foarte iritate, turgessente şi foarte dureroase. Pacientul simte o mare durere de cap, fierbinţeli şi jenă în lumină. Ochiul lăcrămează în continuu, se produc oarecare puroaie, iar mai târziu vasele încep a sângera. Boala e contagioasă, infecţioasă şi transmisibilă, bolnavul trebuie izolat şi luate serioase şi grabnice măsuri de îndreptare.

        2. A doua e aşa numită boala spaniolă,  cunoscută tot din acelaşi an (1917), mirare, e contagioasă, epidemică şi transmisibilă, deci e o boală microbiană, căci numai aşa să explică marea ei răspândire aproape în toate statele europene.

         Microbul acestei boale după unele date puţin suficiente, şi izvoare încă nesigure şi neconfirmate, ar fi fost descoperit acum abia în timpul din urma de cătră prof. Hoorn de la Facultatea de Medicină din Budapesta în conlucrare cu un asistent al său.

         Ori, după D - sa,  acest morb ar fi identic cu microbul influenţei desigur,  descoperit încă de mult de cătră prof. Pfeiffer,  având aceleaşi însuşiri şi cultivându-se pe aceleaşi medii de cultură ca şi acesta, deci microb identic cu aceleaşi calităţi, care de fapt trebuie să producă aceeaşi boală. Deoarece însă o literatură cu date mai pozitive asupra acestei boale până azi nu avem, tot ce putem spune e numai aceea ce am putut observa personal din desele cazuri, ce le-am avut şi studiat până acum.

         Subsemnatul încă înainte de aceasta cu 6 luni am avut două cazuri aici la Blaj în aceeaşi familie. Primul pacient a fost soţul, iar la şase zile soţia, copiii însă au scăpat fără de a-se îmbolnăvi.  Da fapt, primul caz m'a surprins foarte mult din punct de vedere al formei cum s'a prezentat, şi nu mă împăcăm ea însumi cu diagnoza mea, de „influenţă rebelă" mai ales că alte cazuri de influenţă am avut foarte multe în decursul carierei mele şi mai ales la anul 1893, când a fost o adevărată epidemie de influenţă, însă cu o formă şi caracter cu totul particular faţă de formele actuale.

         Pe de altă parte, n'aveam cel mai mic ghid de acomodare şi nici urmă de literaturi câtuși de obscură spre a mă putea orienta.

         Prezentându-mi-se însă din ce în ce mai multe cazuri de asemenea natură — atât în clientelă privată cât şi mai ales printre pacienţii militari din spitalul „Kamenica" din Blaj, nedumerirea aceasta a dăinuit mult asupra mea, căci din modal cum apărea boala şi cum se prezenta, deduceam că am a face cu ceva nou, ceva străin — necunoscut, dar tot analog influenţei — şi cu toate aceste, după modul de tratare să obţin un rezultat atât de repede — era surprinzător pentru mine.

          Abia târziu de tot, din unele reviste medicale şi mai ales ziare, am dedus că, în asemenea cazuri, avem a face cu o nouă boală, botezată boală spaniolă, care după părerile mele personale nu e decât influenţa de altădată, dar cu o formă mult mai complicată şi cu acelaşi microb, dar mai violent, mai toxic, mai sălbatic, care, luat prin surprindere şi tratat cu repeziciune şi la timp tot aşa în grabă se atenuează şi boala dispare, pe când lăsându-i timp mai îndelungat — şi bolnavul netratat la timp şi repede — microbul pune stăpânire pe organism, îI slăbeşte, iar el se întăreşte, se extinde la alte organe, dă complicaţii din ce în ce mai serioase, iar vindecarea atunci e foarte anevoioasă, — deci:

          1. Această boală atinge orice vârstă, dar mai ales pe cei munciţi, obosiţi, trudiţi, debili — şi în special vârstele între 10—20 şi 50—60 de ani.

          2. Boala survine de cele mai multe ori brusc şi deodată atât la sexul femeiesc cât şi la cel bărbătesc, cu dureri de cap foarte pronunţate, dureri în mâni şi picioare, dureri de gât, de stomac, dureri în şira spinării, lipsă de poftă de mâncare, greaţă, de multe ori vărsături, constipaţie în cele mai multe cazuri, o greutate în tot trupul, fierbinţeli foarte mari, cu o temperatură de multe ori peste 40°, o debilitate generală, faţă îmbujorată, ochii iritaţi, aprinşi şi de alte ori roşii, buzele roşii şi uscate, limbă încărcată, iar bătăile inimii foarte accelerate, pacientul de multe ori e foarte iritat.

          Şi dacă în asemenea cazuri nu se iau cât mai în grabă măsuri serioase medicale, boala trece cu atât mai greu cu cât ajutorul medical i se dă mai târziu — mai ales că această boală are nenorocitul dar de-a da naştere la complicaţiile cele mai varii, la care aici nu te poţi aşteptă.

         Aşa, bunăoară, am observat cazuri de complicaţii asupra creierului, unde am observat pe lângă dureri de cap foarte mari, o greutate în audiţie, meningite, scurgeri de urechi, scurgeri de sânge pe nas şi chiar urechi, troahnă, răguşeli — laringite şi faringite, bronșite din partea plămânului, scuipări de sânge, astm, mai des pneumonii foarte rebele, nevralgii, bătaie de inimă, pleurezii, dureri violente de stomac, paralizii, redeşteptări de reumatisme, insomnii, scurgeri de sânge la femei, pierderea vederii pentru moment (am avut două cazuri).

          Din datele comunicate în articolul precedent al „Unirii", oricine se va putea convinge, că de fapt, boala spaniolă dă foarte multe şi diverse complicaţii, începând de la cele mai umoare şi până la cele mai complicate — cu forme foarte variate, depinzând adesea: de loc, timp, individ.

         Şi deşi la început, totul se luă ca o glumă: „puţină durere  de cap, puţină fierbinţeală, stau două zile în pat şi îmi trece" .

        Astăzi însă gluma s'a îngroşat — şi fiecare din noi începe a-şi da seama că nu mai e de glumit, deoarece boala aceasta a început să năpăstuiască oraşele, satele, ţinuturi şi chiar ţări întregi — necruţând pe cel sărac nici pe cel bogat.

       Micul nostru orăşel, Blaj, dimpreună cu tot ţinutul de prinprejur nici dânsul n'a scăpat de această molipsitoare boală.

       Mai ales la început, boala a debutat cu unii militari din aceste spitale. Boala ţine de regulă 3 zile, cu dureri teribile de cap, dureri în tot trupul — mai ales în muşchi şi deodată ca prin farmec dispărea.

       In curând, după aceea a început să-și facă apariţia printre tinerimea studioasă din Blaj. La început cu mai multă modestie, însă din zi în zi tot mai potenţat aşa că într 'un rând ajunsesem ca dormitoarele tineretului să fie adevărate spitale.

       Câte 8—12—16 într'un dormitor. La pedagogie, într'un rând, în 3 săli de dormit am găsit decât 4 paturi goale, iar celelalte toate erau ocupate cu pacienţi.

       Tot asemenea şi prin oraş, pe la gazde — nu numai studenţii, dar cu ei alăturea şi domicilianţii casei.

       La început ne bucuram, căci nu treceau decât în 3—4 zile să-i ridicăm, să-i punem în picioare şi să-i trimitem la şcoală. Mai târzia însă au început complicaţiile cu diversele lor forme care de care mai curioase — şi mai ales ceea ce ne-a uimit a fost desele recidive (reveniri) ale bolii, care, în cele mai multe cazuri, au început să se complice.

        În asemenea împrejurări — şi mai ales că toate satele de prinprejur erau deja infectate — ca să nu cădem mai târziu sub responsabilitate — și după ce, mai ales, din unele ziare am văzut că şi alte institute de învăţământ — iau asemenea măsuri — am făcut eforturi de închidere a tuturor instituţiunilor noastre româneşti de învăţământ din Blaj — din cauza epidemiei, ce de fapt bântuie.

        Motivul de închidere mi-a fost cu atât mai hotărât cu cât mai ales în unele sate de prinprejur boala a dat naştere la foarte dese cazuri zilnice mortale.

       Ba încă chiar şi astăzi căile noastre de intrare în oraș nu sunt decât nişte adevărate caravane de care cu bolnavi, ce unii vin şi alţii pleacă de la medicii din Blaj.

     Iar mortalitatea părea a creşte din zi în zi, graţie complicaţiilor bolii spaniole (influenţei) şi variatelor forme ce le îmbracă.

     Ce e de făcut în asemenea împrejurări şi ce măsuri igienice mai potrivite s'ar cere pentru a putea localiza boala pe de-o parte, iar pe de altă parte spre a putea scuti publicul de asemenea nenorociri ?

      In primul rând curăţenie; a doua, hrană  bună, curată şi potrivită; a treia, să ne ferim de oboseli prea mari, de adunări în localuri nepotrivite, de răceală mai ales la picioare, de asudare şi răceală bruscă, după aceea de poame necoapte şi nespălate, pe cari adesea le murdăresc insectele şi mai ales muştele, de apă necurată, care de regulă în cea mai mare parte e cauza bolilor infecţioase (aş recomanda ca mai bine în timpul de faţă să se fiarbă şi răcească şi nu mai aşa să se bea).

       De asemenea hârtiile de bani sunt o adevărată cauză a infecţiei. Aerul necurat, purecii etc. Casa trebuie ţinută curat văruită. Gardul, poarta, trebuie stropite cu lapte de var.

      Bucătăria, vasele de mâncat şi băut, obiectele ce le întrebuinţăm — la bucătărie şi masa.

      Mâinile întotdeauna trebuie spălate cu apă şi săpun înainte de masă şi după scaun etc

      Ce vom face însă cu un individ atins de boală, fiindcă nu orişicine poate şti  ce are, îndată însă ce se simte rău ?

      Imediat să fie sfătuit să meargă la medic, ca nu mai încolo să fie prea târziu, caci atunci nu  mai are nici o scuză: „că am crezut că mi-a trece şi aşa".

      Cu cât cineva mai ales în actuală boală merge mai grabnic la medic, cu atât se vindecă mai în grabă — şi, din contră, cu cât cineva întârzie, cu atât i-e mai expusă viaţa.

       În tot cazul aş recomanda ca în orice comună să se găsească o cantitate de sare amară şi prafuri de aspirină — şi, dacă cineva se simte rău, să i se administreze o lingură de sare amară, topită într-un pahar de apă,  iar după ce l- a servit, la o oră, se i se deie o aspirină — cam 3 aspirine pe zi de 10 gram.

      Și dacă are fierbinţeli, să i se pună imediat comprese în jurul pieptului, cu un  ștergar muiat în apă rece, din 2 în 2 ore.

      Iar ca mâncare numai lapte, iar 10 zile să nu părăsească casa, chiar şi dacă s'a îndreptat.

        De la apariţia acestei boale la noi în ţară au trecut deja 5—6 luni, evoluţia şi dezvoltarea ei la pacienţii mei am urmărit-o pas cu pas şi nu adesea am rămas surprins de diferitele forme, rare și mai fantastice și cari de care mai grave, ce  îmbracă această boală, producând o adevărată panică în populaţie prin cazuri mortale atât la oraşe cât şi mai ales la sate.

             Şi sunt foarte mirat de organele noastre sanitare — de medicii noştri de valoare, de profesori  de la universitate, de savanţii medicinii că  până astăzi încă nu şi-au spus cuvântul.

           Am urmărit până aici, pe cât mi-a fost posibil, aproape toate jurnalele, unde numai s'a publicat ceva asupra acestei boale şi, de fapt, rămân surprins că iacă tot nu suntem clari asupra acestei boale, pe care toți tot o mai numim boală spaniolă, boală nouă, de curând apărută, ceea ce  de fapt nu e adevărat, căci ea e cunoscută încă din secolul al Xll-lea, sub numele de gripă sau influenţă.

         Intenţionat, însă am lăsat să se scurgă atâta timp de la apariţia ei la noi în ţară, aşteptând ca această chestiune atât de serioasă să fie luată de vre-o autoritate medicală, să-şi  spună cuvântul hotărâtor în aceasta mare chestiune.

         Deoarece ne aflăm în pragul pericolului celui mai mare, acum, când mai ales după o catastrofă aşa de mare, suntem expuşi la o catastrofă şi mai mare — acuma când comunele noastre, mai ales, încep să ne bântuite de această boală, iar mortalitatea creşte din zi în zi, atât la sate cât şi la oraş,e fără să fim încă  în clar  cu ce fel de boală avem a face.

         M-am hotărât ca să rup eu răgazul tăcerii și să încerc, prin modestele mele puteri, să aduc în sprijinul părerilor niște argumente atât de indubitabile, că noi de fapt astăzi avem a lupta contra unei boli cunoscute încă demult  — şi numită influenţă sau gripă, iar nu cu o boală nouă spaniola, cum o numiră  unii.

        Iată, bunăoară, ce zice F. Collet în tratatul său de patologie: ”Influenţa sau gripa este o boală infecțioasă, endemică şi epidemică.  Ea a fost numită influenţă în Italia, în timpul epidemiei din 1722. A fost cunoscută din secolul al XII şi n'a fost izolată decât in secolul al XVIII. Prima dată a fost descrisă de către Sydenham în 1676, dând mai târziu naştere la descrieri din ce în ce mai amănunţite în raport cu desele apariţii.  Laennec, Stell, Grare au publica, mai târziu lucrări importante asupra ei. Marea epidemie din 1889 — 90 provoacă lucrările cele mai importante ale lui Proust. Kelsch. Teissier Roux în Franţa.

         Să vedem cum se prezintă această boală şi ce simptoame prezintă: Boala are o incubare foarte scurtă, 1—2 zile cu fenomene prodromice foarte curioase: indispoziţie, un frison (tremur de friguri), troachnă, ameţeală, dureri mari de cap,  dureri, măi ales în muşchii cefei şi ai gâtului, rachialgie (dureri în şira spinării) dureri în articulaţii (închieturi) şi, mai ales, dureri musculare foarte pronunţate, o greutate în tot trupul (membrele grele ca plumbul). Catar al mucoaselor:  curgerea nasului, angine, faringite, laringite ale gâtului, bronșite, dureri cu fenomene generale, care din ce în ce se accentuează. Faţa denotă o oboseală profundă, este aprinsă, sau, în unele cazuri, palidă și foarte obosită, aspectul trist. Sotivagn de Mentpallier îi dă un nume foarte caracteristic, de faţă gripată. Temperatură de regulă foarte ridicată, uneori neregulată,  adesea se ridică brusc până la 39—40° şi, în unele cazuri, chiar şi până la  41, cam prin ziua a 3-a, ca în curând, apoi, să se diminueze, cam în ziua a 6-a, iară la aproape de normal (Teissier).

        Inima, în cazuri rare, rămâne în tact. La unii indivizi însă se ivesc palpitații, aritmii, embriocardii şi chiar sincope cardiace, lăsând leziuni organice permanente ale inimii, cu intermitenţe şi chiar  miocardite (leziuni ale inimii).

      Urine  roșietice, încărcate în unele cazuri cu albuminarie. Pulsul este repede, în timpul fierbinţelii, slab și intermitent. Durata bolii variază între 2 şi 8 zile. Însă, perioada febrilă poate să dureze uneori şi 2—3 săptămâni, cu fenomene de complicaţie, cari poate să provoace moartea.

        În legătură cu articolul meu precedent, îmi voi permite ca după aceiaşi autori competenţi în materie, să discut mai departe formele clinice şi complicaţiile lor în această chestiune.

       Epidemiile şi predispoziţiile individuale fac ca se predomine oarecare simptome ale gripei sau influenţei actuale, putând da naştere la 3 forme principale, şi anume: forma toracică, gastro-intestinală şi nervoasă.

       1. Forma toracică este de regulă cea mai frecventă; ea corespunde la localizarea agentului (bacilului) infecțios pe aparatul pleuro pulmonar.

      Laringitele atins de secreții în aceasta boală se propagă la arborele bronchic. Fenomenele generale se agravează: febra creşte, durerile devin din ce în ce mai intense.

      Tusea penibilă ce de grabă se complică cu un catar pulmonar purulent.

         a) Forma bronchipulmonară, foarte gravă, se caracterizează prin prezenţa de ……… diseminate pe întreaga suprafaţă a plămânului. Albuminurie, ichter (gălbioare); şi hipertrofia splinei. Moartea survine adesea prin trecerea în stare de cronicitate a tuturor acestor simptoame.

       b) Pneumonia gripală e cea mai deasă în aceasta boală şi cea mai periculoasă — și aproape un caz la cinci, după prof. Netter.

       Pentru prof. Teissier, în cazurile de faţă, n' ar fi vorba de o pneumonie veritabilă, ci de o bronchopneumonie pseudolobară bilaterală, în mare degernescenţă, ar fi lentă, cu moarte sigură.

       c) Congestia pulmonară, cu sau fără scuipare de sânge, survine aproape brusc, asociată cu dispnee intensă, care în cele mai multe cazuri poate avea o ieşire fatală.

        d) Forma pseudochimică, descrisă aşa de bine în teza lui Collet şi Chatin, în 1894, în Lion. Aceasta formă poate masca perfect de bine forma tuberculoasă.

        Ea se asociază fie de pneumonie bronchială predominantă la vârf, de straturi congestive, tot la vârful plămânului, fie chiar şi de o stimulare a tuberculozei existente. Purulenţa precoce a sputei ar fi, după Teissier, un bun element de diagnoză.

       e) Forma pleurală poate da lichid sau seros sau hemorogic — în cele mai multe cazuri metapneumonie de natură gripală.

        2. Forma  intestinală și complicaţiuni. Aceste forme clinice sunt mai rare şi de un diagnostic dificil. Singură dezvoltarea lor, în timp de epidemie gripală, ne vine în ajutor. Ori, adesea influenza sau gripa debutează după un mod special al lor, prin vărsături — diareree ca prodroame iniţiale — adică acestea ar fi numai nişte preludiuri gastrice sau intestinale, care ar deschide scena şi, în aceste cazuri, uşor s'ar putea confunda cu febra tifoidă sau cu holera cu complicaţiuni de peritoniste sau stomatite sau periostite alveolo dentare, cu forme rebele.

       a) Forma nervoasă, cu dureri mari de cap, ameţeli, depresiuni fizice şi morale, delir, ce se pot transmite şi la măduva şi nervii periferiei.

       b) Encefalul — cu diferitele forme de meningite, ce debutează brusc, cu frisoane, dureri de cap intense, vărsături. Mai târziu constipație, delir, convulsiuni, vomă, sincope cu fenomene vasomotorice. Apoi meningite cerebro spinale supurate, cu convusiuni mari, cu evoluţie rapidă, datorită unei infecţii secundare şi cu terminare de regulă fatală.

     c) Măduva spinării, după Teissier, se infectează de toxine microbiene, ce ating axa cerebro spinală, explicând astfel rachialgiile cu dureri periferice foarte accentuate, îmbrăcând formă gripală, paralizii ascendente tardive, atrofii musculare-mielopatii etc.

     d) Şi mai importante sunt polinevritele descrise de Teissier, cu turburări trofice, sau de turburări senzitive, sau sociale sau motorice, cu complicaţii cardiace sau pulmonare.

        Cele mai frecvente sunt însă durerile şi scurgerile purulente de urechi, conjunctivitele la ochi, herpesurile la nas şi gură etc.

      3. Etiologie şi patologie — foarte contagioasă, ea atinge de preferinţă pe cei cu disabilităţi, cașectici, pe subiectele predispuse la boli, pe cei munciţi, obosiţi şi flămânziţi. Frigul, schimbarea bruscă de temperatură, constituie o cauză predispozantă însemnată.

         Scăderile barometrice, cantitatea anormală de ozon, atmosfera umedă predispozează şi favorizează  epidemia.

       Cea mai mare epidemie de gripă a fost în 1730, ce se putea asemăna cu  cea actuală. Boala e foarte contagioasă, transmisibilă direct sau indirect, endemică şi epidemică, a cărei uşurinţă de transmisibilitate şi contagiune e foarte mare.

                                 

                                                                                                                                 Viena

12.04.2020

---

[1]  Este cunoscută sub această denumire generică, fiindcă cenzura pe timp de război interzicea publicarea de știri defetiste, singură Spania, unde aceasta nu funcționa, oferea din abundență asemenea știri, încât lumea credea că doar în Peninsula Iberică era prezentă această epidemie mortală.

[2] Freddy Vinet, ”Marea Gripă”, Ed. Vendémiaire, 2018

[3] În anul 1869 se poate vorbi de începuturile asistenței medicale în forme organizate  la Blaj. Atunci a fost închiriată o casă, de către membrii corpului didactic din Blaj, mai degrabă o infirmerie pentru contagioși, iar în urma strângerii unui fond dintr-un bal filantropic, au fost cumpărate medicamente pentru studenții bolnavi și săraci.

[4] ”Sfântul Spirit”, primul spital în România este atestat documentar la Sibiu, purtând data de 24 iunie 1292. În ”Țara Românească”, primul spital a funcționat la Colțea, la începutul secolului al XVIII-lea.

[5]  în perioada 1918-1919