Conf. univ. dr. N.
Grigorie Lăcriţa
11.01.2025
„Greşealele
în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi,
se-mpiedică
dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte,
viitorul ei.”
(Mihei
Eminescu).
Cuprins:
1.
Precizări preliminare
1.
Eminescu despre politică
2.
Eminescu despre guvernare
3.
Eminescu despre străinii superpuşi
1.
Precizări preliminare
Gândirea lui Eminescu despre politică,
guvernare și pătura superpusă a fost exprimată în zeci de articole și de cărți,
publicate într-un număr mare de ziar, reviste și site-uri.
Din scrierile lui Eminescu pe aceste teme
rezultă:
1) exactitate, conştiinciozitate,
corectitudine, patriotism și profesionalism în cercetarea fenomenelor descrise;
2) polemicile sale necruţătoare, riscante
(unii susțin că acestea i-ar fi adus sfârșitul) făcute numai şi numai în slujba
interesului naţional;
3) concepţia sa unitară despre economie și
despre politică, privite ca factor esenţial al propăşirii şi al independenţei
economice şi politice, concepţie a cărei actualitate este de netăgăduit;
4) că analizele sale pe aceste teme sunt
fundamentate pe o temeinică și o profundă cunoașterea vieții economice, sociale
și politice din vremea sa.
Mihai Eminescu a fost şi va rămâne peste
veacuri atât Poetul Nepereche, cât și un mare ziarist, cu analize economice și
politice permanent de actuale (de când le-a publicat și până în prezent), din
care politicienii și guvernanții ar avea multe de învățat.
Din numeroasele articole ale lui Mihai
Eminescu pe aceste teme am selectat câteva „esențe” care sunt perfect de
actuale și pentru societatea noastră de azi.
Multe ar avea de învățat conducătorii
noștri din învățămintele politice eminesciene.
Bine ar fi, pentru ei și pentru poporul
român, dacă le-ar citi, și le-ar însuși și le-ar aplica în activitatea lor.
Numeroase sunt articolele și cărțile în
care se iau citate/texte din Eminescu și se răstălmăcesc, uneori se explică și
se interpretează în mod eronat, atât din incompetență profesională, cât și în
mod voit.
Am considerat că textele de mai jos nu mai
necesită alte explicații deoarece sunt clar exprimate de Eminescu, pe înțelesul
și al omului de rând care, citindu-le le înțelege corect și pe deplin și despre
care spune „da, foarte adevărat, parcă sunt scrise pentru zilele noastre”.
2. Eminescu despre
politică
„Greşealele în politică
sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică
dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte,
viitorul ei.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 13 februarie 1882).
„Partidele, la noi, nu
sunt partide de principii, ci de interese personale. Cauza acestei organizări
stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a
partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie.” (Mihai
Eminescu, ziarul „Timpul” din 27 aprilie 1879).
„Din momentul în care luptele
de partid au degenerat în România în lupta pentru existenţa zilnică, din
momentul în care mii de interese private sunt legate de finanţe sau de căderea
unui partid, nu mai poate fi vorba de neatîrnarea politică a diferitelor
grupuri care-şi dispută puterea statului. Din momentul în care interesul
material de-a ajunge la putere precumpăneşte, o spunem cu părere de rău: lupta
egală în ţară şi Parlament, nu mai e decît manipulul unor ambiţii personale, al
unor apetituri, pe cât de nesăţioase, pe atât de vrednice de condamnat.” (Mihai
Eminescu, ziarul „Timpul” din 19 septembrie 1880).
„Trebuie ca, cu toţii, să
ne dăm seama de cauzele ce tulbură societatea, de elementele ce împiedică
redobândirea echilibrului pierdut şi să le combatem cu curaj şi străruinţă.
Dintr-un principiu tutelar, principiul egalităţii înaintea legii, s-a făcut o
armă de război între clase; toate condiţiunile sociale s-au surpat şi s-au
amestecat într-un fel de promiscuitate; spiritul public a luat o direcţiune
foarte periculoasă; tradiţiunile ţării s-au uitat cu totul; o clasă nouă,
guvernantă, s-a ridicat, fără tradiţiuni şi fără autoritate, încât ţara cea
mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor
politice cu cei ce o guvernează; drepturile politice au devenit un instrument
de ambiţiune, de îndestulare a intereselor particulare; în locul sentimentului
public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opţiuni avem rivalităţi de
ambiţii; toleranţa pentru toate interesele cele mai vulgare şi cele mai de jos
este morala ce distinge astăzi lumea politică de la noi.” (Mihai Eminescu, ziarul
„Timpul” din 4 ianuarie 1881).
„Statul a devenit, din
partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi
aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin
abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustarea statului cu sume
însemnate. Aceşti dezmoşteniţi, departe de-a-şi câştiga o moştenire proprie pe
Pămînt pe singura cale a muncii onorabile, fură moştenirea altora, alterează
mersul natural al societăţii, se substituie, prin vicleşug şi apucături,
meritului adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare în formă politică, a
hoţilor de codru, instituind codri guvernamentali şi parlamentari.” (Mihai
Eminescu, ziarul „Timpul” din 17 august 1882).
„S-au zidit fără îndoială multe palate în
Bucureşti, s-a înmulţit numărul acelora care trăiesc numai în capitală sau
numai în străinătate; ţara munceşte înzecit pentru a întreţine absenteismul şi
luxul, precum şi pătura numeroasă de oameni care şi-au făcut din politică o
profesie lucrativă.”. (Mihai Eminescu)
„Favoarea şi interesul
electoral singure prezidează la alegerea amploiaţilor statului”. (Mihai
Eminescu)
„Justiţia, subordonată politicei,
a devenit o ficţiune şi nu mai există nici o garanţie pentru cele mai preţioase
interese ale societăţii”. (Mihai Eminescu)
3. Eminescu despre guvernare
„Arta de a
guverna în România este sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l
cloroformiza cu utopii demagogice.” (Mihai
Eminescu)
„Mizeria materială şi
morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public,
cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu
cutări sau cutări principii de guvernamânt. Oricare ar fi guvernul şi oricare
vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din
viaţa publică; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politică a unui guvern,
ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a
guverna.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 9 decembrie 1882).
„Demagogia la noi însemnează
ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în
contra celor ce au o tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât.” (Mihai Eminescu, ziarul
„Timpul” din 30 iulie 1881).
„Odată egalitarismul
cosmopolit introdus în legile politice ale ţării, orice patriot improvizat şi
de provenienţă îndoioasă a voit să stea alături cu aceia pe care trecutul lor
îi lega, cu sute de rădăcini, de ţară şi popor. Dar aceşti oameni noi, aceşti
„patrioţi”, căutau numai foloasele influenţei politice, nu datoriile. Din cauza
acestor elemente, care formează plebea de sus, elementele autohtone ale ţării
dau repede îndărăt în privire morală şi în privire materială.” (Mihai Eminescu,
ziarul „Timpul” din 22 martie 1881).
„Clasele productive au
dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi
meşteşugurile s-au stins cu desăvărşire – iar clasele improductive, proletarii
condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a
deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau
tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hîrtie.” (Mihai
Eminescu, ziarul „Timpul” din 22 februarie
1879).
„Oameni care au comis crime grave rămân
somităţi, se plimbă pe stradă, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece
viaţa la puşcărie.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 3 mai 1879).
„Mita e-n stare să
pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale
administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.” (Mihai Eminescu, ziarul
„Timpul” din 18 aprilie 1879).
„Trădătorii devin oameni
mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii
– administratori ai statului român.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 15
mai 1879).
„Trădătorul numindu-se geniu, plagiatorul
erou, pungaşul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul
de idei om cu principii şi speculanta de sineşi femeie onestă, judecata
poporului nostru s-a falsificat din ce în ce şi, la formarea sferelor sale
ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sănătos.” (Mihai
Eminescu, ziarul „Timpul” din 26 mai 1883).
„Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci
după cum ordonă deputaţii, care, la rîndul lor, atîrnă de comitetele de
politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi
împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii
„patrioţilor” trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele
decid a se face drumuri judeţene pe unde „patrioţii” au câte un petec de moşie,
încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de
prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui „patriot”. (Mihai
Eminescu, ziarul „Timpul” din 20-21 aprilie 1881).
„Acela ce cutează a se
revolta faţă de această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că
formele poleite învelesc un trup putred, că „progresul” nostru ne duce la
pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă
supremă pentru mântuirea acestei ţări este denunţat opiniei publice de către
negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinaţional, ca
reacţionar.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 23 iunie 1879).
„Eşti „patriot” de
meserie, postulant, consumi numai, te bucuri de partea cu soare a vieţii,
adăpostit de eterna lesniciune de a îmbăta o naţie, parte incultă, parte pe
jumătate cultă, cu vorbe late şi cu apă rece.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul”
din 20 mai 1881).
„Ne mulţumim dacă actele
guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând
de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea
de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic sentiment patriotic.” (Mihai
Eminescu, ziarul „Timpul” din 8 august 1880).
„Poporul a pierdut de
mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al
raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără
tihnă.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 31 august 1878).
„Peste tot credinţele
vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu
sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei
creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu,
cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.” (Mihai
Eminescu, ziarul „Timpul” din 7 aprilie 1879).
„Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea
asupra întregii ţări, influenţat însă, întodeauna, în mod absolut, de guvernul
central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii
judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de
jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta decât pe
persoanele din care sunt compuse.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 27 mai
1879).
„Avem nevoie, mai întâi
de toate, de-a urâ neadevărul, ignoranţa lustruită, cupiditatea demagogilor,
suficienţa nulităţilor.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 28 septembrie
1880).
„Sentimentul istoric al
naturii intrinseci a statului sau o mână de fier, din nefericire, lipsesc; aşa
încât, departe de-a vedea existenţa statului asigurată prin cârma puternică şi
prevăzătoare a tot ce poate produce naţia mai viguros, mai onest şi mai
inteligent, suntem, din contră, avizaţi de-a aştepta siguranţa acestei
existenţe de la mila sorţii, de la pomana împrejurărilor externe care să
postuleze fiinţa statului român ca pe un fel de necesitate internaţională.” (Mihai
Eminescu, ziarul „Timpul” din 31 august 1878).
„Istoria îşi are logica
ei proprie: nici un neam nu e condamnat de a suporta, în veci, un regim vitreg,
corupt şi mincinos. Ne temem că aproape e ziua în care simţul conservării
fizice, revoltat de maltratările administrative şi fiscale şi de exploatarea
excesivă din partea străinilor, va preface poporul nostru într-o unealtă lesne
de mînuit în contra chiar a existenţei statului.” (Mihai Eminescu, ziarul
„Timpul” din 5 decembrie 1882).
„Ţăranul trebuie să
muncească o vară pentru a plăti un obiect de lux cumpărat din străinătate. O
naţiune care produce grâu poate trăi foarte bine, dar niciodată nu va putea
să-şi îngăduie luxul naţiunilor industriale înaintate. Şi ce e într-adevăr o
naţiune agricolă pe lângă una industrială? Mocanul nu a deprins meşteşugul şi
de acea câştigă într-un an„ cât câştigă meşterul din străinătate într-o zi”. (Mihai
Eminescu).
„[...]un mic sâmbure greşit în organizarea
societăţii, în viaţa economică creşte și îngroapă o naţiune”. (Mihai Eminescu)
Guvernul a creat „Industria palavrelor și
prăvăliile de minciuni”. (Mihai Eminescu, Timpul, VI, nr. 184, 24-25 august
1881, pg. 1).
„Arta
de a guverna în România este sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l
cloroformiza cu utopii demagogice.”.
(Mihai Eminescu)
„Viciul organic al lipsei
unei administraţii instruite, echitabile şi binevoitoare, a creat starea
actuală de lucruri şi a fost izvorul abuzurilor”. (Mihai Eminescu)
„[...]cu
cât se-nmulţeşte clasa celor ce consumă numai fără a produce cu atât clasa
celor ce produc se va da mai tare înapoi, se va hrăni mai rău, va fi supusă la
boale mai numeroase, se va stinge chiar[...].” (Mihai Eminescu, în „Curierul de
Iaşi”, X, nr. 93, 28 august , 1877, pg. 3.).
[...] când organizarea socială favorizează
înmulţirea claselor neproductive, ea favorizează apăsarea și nimicirea celor
productive” [...].” (Mihai Eminescu, în „Curierul de Iaşi”, X, nr. 93, 28
august , 1877, pg. 3.).
„Funcţiunile publice sunt adesea în
mâinile unor oameni stricaţi”. (Mihai Eminescu)
4. Eminescu despre străinii
superpuşi
Eminescu are mai multe
texte, față de cele prezentate în acest articol despre „străinii superpuşi ai nației române”, care în prezent sunt tot mai
mult pe calea de a ajunge „străinii
superpuşi ai națiunilor unite”, texte, foarte riscante (și atunci, ca și
acu), despre care unii susțin că acestea i-ar fi adus sfârșitul.
Este ușor de înțeles
cauzele pe care le-am avut în vedere pentru ca în acest articol să nu introduc
și textele respective.
Există riscul ca, dacă am
face caz de respectivele texte, „străinii
superpuşi ai națiunilor unite”, deranjați de acestea, ar putea interveni
până la a-l scoate pe Eminescu din cărți, a-i dărâma statuile, a-i compromite
pe toți care l-ar promova pe Eminescu, a trece poporul român pe „lista neagră”
… !!! ???
Dar nu mai este nevoie
să-i nominalizăm pe „străinii superpuşi
ai nației române”, la care Eminescu face referire, care au ajuns ca acum să
fie „străinii superpuşi ai națiunilor
unite”, deoarece tot poporul îi cunoaște și le simte zi de zi
„binefacerile”.
„Elemente străine,
îmbătrînite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia
patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori
naţionalitate hotărâtă, au pus totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele
sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o
oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe. De-aceea nu-i de mirare că întreaga
noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci
realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite.” (Mihai
Eminescu, ziarul „Timpul” din 14 noiembrie 1880).
„Străini superpuşi fără
nici un cuvânt naţiei româneşti, o exploatează cu neomenie, ca orice străin
fără păs de ţară şi popor.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 9 august
1881).
„Nu e vorba doar de
reacţiune prin răsturnare, ci prin înlăturarea elementelor bolnave şi străine
din viaţa noastră publică de către elementele sănătoase coalizate.” (Mihai
Eminescu, ziarul „Timpul” din 19 septembrie 1879).
„Peste noapte şi prin
surprindere, am admis legiuiri străine, legi străine în toată puterea
cuvîntului care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor
naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului...” (Mihai Eminescu, ziarul
„Timpul” din 13 decembrie 1887).
„Peste tot aceeaşi idee: să
dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români puţin îmi pasă !” (Mihai Eminescu, ziarul
„Timpul” din 23 mai 1882).
„Rasa determinantă a
sorţii acestei ţări nu mai este cea românească, ci străinii românizaţi – de
ieri – alaltăieri”, iar autoapărarea împotriva lor e „disproporţionat de grea,
de vreme ce aceşti oameni au sprijin pe străini, pârghiile care-i ridică sunt
aşezate în afară, pe când înlăuntrul n-avem decât poporul nostru propriu,
scăzând numeric şi fără o conştiinţă limpede de ceea ce trebuie să facă.” (Mihai
Eminescu, ziarul „Timpul” din 1 aprilie 1881 şi 29 iulie 1881).
Vom „avea de-acum înainte
dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini;
libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă
legal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil
sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul
faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe
care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă.” (Mihai
Eminescu, ziarul „Timpul” din 20 februarie 1879).
„La noi mizeria e
produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi
străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie
care costă prea scump şi nu produce nimic.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul”
din 18 iunie 1881).
„Nu contestăm, de
asemenea, că averile s-au înmulţit în România, numai că nu în mâinile românilor;
nu contestăm că există multe palate şi zidiri mari în oraşele noastre - numai
că nu ale indigenilor.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 25 septembrie
1882).
„Populaţia autohtonă
scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei
române, n-are nici sete de cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe adevărul.
Dacă acest sediment învaţă, o face de silă, gonind după o funcţie. Încolo leagă
cartea de gard. Şi, pentru a avea o funcţie trebuie să fii înrudit cu ei.”
(ziarul „Timpul” din 30 iulie 1881).
„Acest spectacol al
exclusivei stăpîniri a unei rase şi decăzute şi abia imigrate asupra unui popor
istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui
să-i puie capăt, dacă ţine la demnitatea şi la onoarea lui.” (Mihai Eminescu, ziarul
„Timpul” din 9 august 1881).
„Nu oprim pe nimenea nici
de a fi, nici de a se simţi român. Ceea ce contestăm, însă, e posibilitatea
multora dintre aceştia de a deveni români, deocamdată. Aceasta e opera
secolelor. Până ce însă vor fi cum sunt: până ce vor avea instincte de pungăşie
şi cocoterie nu merită a determina viaţa publică a unui popor istoric. Să se
moralizeze mai întâi, să-nveţe carte, să-nveţe a iubi adevărul pentru el însuşi
şi munca pentru ea însăşi, să devie sinceri, oneşti, cum e neamul românesc, să
piarză tertipurile, viclenia şi istericalele fanariote, şi-atunci vor putea fi
români adevăraţi. Pân-atunci ne e scârbă de ei, ne e ruşine c-au uzurpat numele
etnic al rasei noastre, a unei rase oneste şi iubitoare de adevăr, care-a putut
fi amăgită, un moment, de asemenea panglicari, căci şi omul cel mai cuminte
poate fi amăgit odată.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 17-18 august
1881).
„[…]Veacul
nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii[…]
[…]Dintr-aceştia
ţara noastră îşi alege astăzi solii! […]
[…]Ne
fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie. […]
[…]Şi
apoi în sfatul ţării se adun să se admire[…]
[…]Spuma
asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să
ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot
ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot
ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot
ce e perfid şi lacom, tot Fanarul,
toţi iloţii,
Toţi
se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât
fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi
cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!”
(Versurile
din poezia Scrisoarea III-a, de Mihai Eminescu)
În
sens eminescian: „Fanarul”: un cartier al orașului turc Istanbul. „Iloţii”:
populație din Fanar aservită otomanilor; erau persoane care nu aveau nici
drepturi de proprietate și nici drepturi cetățenești. „Fanarioți”: un cerc
restrâns de aristocrați care alcătuiau pătura superioară a societății în
Imperiul Otoman. „Saltimbancii”: oameni care trece cu ușurință de la o
atitudine la alta, dovedind lipsă de seriozitate și de caracter. „Irozii”:
oameni care au comportări asemenea lui Irod. Irod cel Mare, fost rege al Iudeii
între anii 37 î.Hr. şi 4 d.Hr., despre care în Biblia se menţionează că ar fi
ordonat uciderea tuturor pruncilor sub 2 ani la Bethleem, cel care a fost descris
de istoricul Flavius Josephus ca fiind „cel
mai crud tiran suit vreodată pe tron”, care „a domnit ca o fiară”
treizeci şi şase de ani.
Multe ar avea de învățat conducătorii
noștri din învățămintele politice eminesciene.
Bine ar fi, pentru ei și pentru poporul
român, dacă le-ar citi, le-ar însuși și le-ar aplica în activitatea lor.
„Cine are minte,
să ia aminte!”. „Cine are urechi de auzit să audă”.
(Biblia, Luca 8, 3). Amin!!!
Bibliografie
Alexandra Olivia Nedelcea, „Eminescu,
economistul”, Fundația „Scrisul Românesc”, Craiova, 2000
Eminescu și Teoria Relativității: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23601164-cine-descoperit-teoria-relativitatii-einstein-sau-eminescu.htm
Pentru „Pătura superpusă”, de Mihai Eminescu,
articolul publicat fără titlu în Timpul (VI), 29 Iulie 1881, vezi https://ro.wikisource.org/wiki/P%C4%83tura_superpus%C4%83
Ioan Şoldu, Actualitatea gândirii economice a lui Eminescu, Editura Buna
Vestire, Blaj, 2015
„Eminescu-i
România tăinuită în cuvânt”, un documentar deosebit de valoros postat pe https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/eminescu-i-romania-tainuita-in-cuvant-159761.html
Multe și
interesante despre Eminescu se găsesc și pe https://ziarullumina.ro/tag/mihai-eminescu-9079.html
„Eminescu
gazetarul, un bijutier al limbii române. Şapte citate celebre din publicistica
geniului de la Ipoteşti.” Radu Borcea. https://adevarul.ro/stiri-locale/focsani/eminescu-gazetarul-un-bijutier-al-limbii-romane-2183329.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu