„… ori de câte ori cineva m-a întrebat ce voi face cu lucrurile pe care le acumulam, nu am putut să le răspund. „Voi construi un muzeu…” : Orhan Pamuk, laureatul Premiului Nobel, (2012)
Petru I (Petru cel Mare), Napoleon Bonaparte,
Charles Darwin, Albert Einstein, Constantin Moisil sau Samuel von Brukenthal.
Ce au aceste nume în comun? Pasiunea pentru a colecționa care le-a oferit în
timpul vieții un amestec unic de emoție, cunoaștere și satisfacție personală.
Fie că sunt tablouri, monede, jucării vechi, fotografii, manuscrise, medalii,
timbre sau cărți rare, actul de a colecționa este un hobby atemporal, o
activitate care unește generațiile și transcende granițele culturale. Dar ce
anume face ca această „obsesie” să fie atât de captivantă, transformând un
simplu interes într-o pasiune pe viață?
Motivele sunt diverse. Unii sunt motivați de
pasiunea pentru istorie și dorința de a conserva fragmente din trecut. Alții
sunt atrași de frumusețea estetică a obiectelor sau de potențialul lor de
investiție. Pentru mulți, această activitate este o activitate relaxantă și
satisfăcătoare care le permite să-și exprime personalitatea și interesele.
Colecționarea nu este doar despre adunarea de
obiecte materiale, este despre păstrarea istoriei, educație, conexiuni sociale
și împlinire personală. Este o activitate care adaugă valoare vieții
individuale și comunității în ansamblu, promovând în același timp învățarea
continuă și aprecierea diversității culturale și artistice.
Emoția căutării
În centrul fiecărei colecții se află emoția
căutării, explorarea continuă și învățarea. Fiecare articol adăugat la o
colecție reprezintă o călătorie – uneori o descoperire întâmplătoare într-un
târg, alteori culminarea unei căutări de ani de zile. Această urmărire, plină
de anticipare și descoperire, injectează un sentiment de aventură în viața de
zi cu zi. Colecționarii descriu adesea momentul în care găsesc un obiect râvnit
ca fiind palpitant, un val de adrenalină pe care doar cei care împărtășesc
acest hobby îl pot înțelege cu adevărat.
Adevărate oaze pentru cei pasionați de relicvele
trecutului, artă clasică, obiecte de artizanat tradiționale și multe altele,
târgurile de antichități sunt locul unde aceștia se adună pentru a explora,
negocia și adăuga noi comori colecțiilor lor. Fiecare obiect expus are o
poveste de spus, fie că este vorba de o carte veche, o ceramică rară sau un
ceas de epocă. Pentru colecționari, târgurile de vechituri nu sunt doar o oportunitate
de a achiziționa obiecte dorite, ci și de a întâlni alți entuziaști și de a
împărtăși pasiunea pentru istorie și artă. În plus, aceste evenimente oferă o
platformă importantă pentru educare și schimb de informații despre
autenticitate, conservare și valoare culturală și contribuie activ la
înțelegerea și salvarea moștenirii culturale.
Construirea unei povestiri personale
Fiecare colecție spune o poveste, nu doar
despre obiectele pe care le conține, ci și despre posesorul ei. Prin alegerile
pe care le fac, aceștia țes o narațiune care reflectă interesele, valorile și
experiențele lor. O colecție de cărți poștale vechi, de exemplu, ar putea
dezvălui o fascinație pentru istorie și călătorii, în timp ce un raft plin de
ediții de colecție ar putea vorbi despre o iubire profundă pentru literatură.
Această conexiune personală dă fiecărui obiect o semnificație, transformând un
simplu articol într-o piesă prețioasă a identității cuiva.
Un sentiment de comunitate
Deși această pasiune poate fi o activitate profund personală, ea favorizează și un sentiment de comunitate fiind o activitate socială, care aduce împreună oameni cu interese comune și pasiuni similare. Colecționarii se adună adesea la convenții, târguri și pe forumuri online, iar schimbul de informații, sfaturi și chiar obiecte între ei devine o modalitate de a construi legături durabile și de a spori bucuria și împlinirea în comunitate. Camaraderia găsită în cadrul acestor comunități poate fi la fel de valoroasă ca și colecțiile în sine, oferind un sentiment de apartenență și apreciere reciprocă.
Păstrarea istoriei
Colecționarea joacă un rol crucial în
păstrarea și conservarea istoriei și culturii umane. Colecționarii adună și
protejează obiecte care altfel ar putea fi uitate, pierdute sau distruse în
timp și se asigură că aceste piese de patrimoniu cultural rămân intacte pentru
generațiile viitoare, oferind o privire în trecutul nostru cultural și social. Ei
devin custozi ai istoriei, păstrând povești și amintiri care altfel ar
dispărea.
Călătoria educațională
Colecționarea este în mod inerent
educațională și un hobby stimulativ mental. Pentru a construi o colecție
semnificativă, trebuie să te adâncești în istoria, producția și semnificația
culturală a fiecărui obiect. Astfel, colecționarii nu sunt doar observatori
pasivi ai istoriei, ci și cercetători activi. Prin studiul detaliat al
colecțiilor lor, ei contribuie la dezvoltarea cunoștințelor istorice și la
reinterpretarea evenimentelor din trecut. Descoperirile lor pot aduce lumină
asupra aspectelor mai puțin cunoscute ale istoriei și pot schimba percepțiile
noastre despre epoci trecute.
Provocări
Deși colecționarea poate fi o activitate
extrem de plăcută, cei care sunt implicați într-un astfel de proces se
confruntă și cu numeroase provocări. Acestea includ costurile ridicate de
achiziție și întreținere, dificultatea de a autentifica obiectele și riscurile
asociate cu depozitarea și conservarea lor. În plus, piața de falsuri și
replici poate reprezenta o problemă majoră, necesitând cunoștințe aprofundate
și vigilență din partea colecționarilor.
Pentru unii, pasiunea de a aduna obiecte
poate deveni o obsesie copleșitoare, influențându-le viața personală, relațiile
și sănătatea mentală și poate conduce la comportamente extreme, cum ar fi
cheltuirea excesivă de bani, acumularea de obiecte în detrimentul spațiului de
locuit și neglijarea altor aspecte importante ale vieții. Această obsesie poate
transforma colecționarea dintr-o activitate recreativă într-una compulsivă, de
nestăpânit, o dorință intensă și necontrolabilă de a aduna obiecte.
Împlinirea personală și bucuria
Frumusețea de a colecta depășește granițele
obiectelor fizice și se transformă într-o călătorie interioară și spirituală.
Este o modalitate de a adăuga valoare și înțelegere în viața cotidiană prin
aprecierea și respectarea diversității culturale și estetice a lumii noastre. Indiferent de tipul de colecție sau de
motivul care stă în spatele acesteia, pasiunea pentru colectare este o formă de
exprimare a frumuseții și a profunzimii umane.
În cele din urmă, cea mai mare recompensă a
colecționării este bucuria simplă pe care o aduce. Satisfacția de a completa un
set, mândria de a expune o colecție și fericirea derivată din frumusețea și
unicitatea obiectelor în sine – acestea sunt momentele care fac colecționarea
demnă de efort. Acest sentiment de împlinire poate oferi o evadare binevenită
din stresul vieții cotidiene, oferind o sursă de confort și mulțumire.
Colecționarii sunt gardienii tăcuți ai
istoriei, păstrând și celebrând fragmente din trecut prin pasiunea și dedicarea
lor. Fiecare colecție spune o poveste unică, reflectând interesele și valorile
celui care o deține. Prin eforturile lor, colecționarii nu doar îmbogățesc
cunoștințele noastre despre istorie și cultură, dar și oferă garanția că aceste
comori vor continua să inspire și să educe generațiile viitoare.
Poate vă întrebați de ce această introducere.
Pentru că articolul de azi este despre un Om care s-a alăturat comunității
vibrante a colecționarilor care au găsit bucurie în arta de a aduna și păstra
comorile lumii, a îmbrățișat emoția căutării și și-a construit propria poveste.
Un hobby care nu doar că a adus bucurie lui Ion C. Rogojanu, dar a contribuit
și la păstrarea unor bunuri de patrimoniu care astăzi, prin bunăvoința
colegului nostru Octavian, sunt conservate în clădirea de arhivă a Camerei
București.
Ion C. Rogojanu, bibliofil în slujba istoriei
Nu îi pot uita privirea iscoditoare cu care
mă fixa când mă întreba: „O vrei tu? Ți-o dau, dar nu acum. Mai lasă-mi-o
puțin.” Era vorba despre o carte rară, alteori despre un document vechi care
puteau fi integrate în Colecția „Notar Public Octavian Rogojanu” constituită
încă din anul 2008 la Cameră. Dar până la a merita să primesc o astfel de
întrebare a trebuit să câștig încrederea unui om pentru care cartea reprezintă
„aerul și hrana omului”, și a dragului de Ursu, un câine mic, dar „nemilos”,
care păzea cu devotament casa și stăpânul său.
Casa unui Bibliofil: un sanctuar al pasiunii și istoriei
Într-o zi de vară a anului 2018, la
recomandarea fiului său, am avut privilegiul să pășesc pragul apartamentului de
3 camere din blocul de pe Calea Moșilor. De îndată ce ușa s-a deschis, am fost
absorbit într-un univers de obiecte de artă, cărți rare, fotografii și
documente vechi, o lume aparte, unde fiecare colț îți șoptea povești și
cunoștințe adunate de-a lungul timpului. Am înțeles imediat că mă aflu într-un
loc special, unde dragostea pentru cărți și cunoaștere este omniprezentă.
Holul era plin cu decoruri variate, creând o
atmosferă de muzeu privat. În sufragerie, dulapurile erau înțesate cu cărți,
multe dintre ele stivuite direct pe podea, făcând orice mișcare dificilă și
necesitând mare atenție pentru a evita deteriorarea acestora. Pereții erau
acoperiți de tablouri, rafturile gemeau de obiecte iar fiecare colț era un mic
muzeu în sine care părea să spună o poveste aparte. Mobilierul venea în
completarea estetică a acestei prezentări, fiind la rândul său, piesă de
colecție. Fiecare artefact colecționat nu era doar un obiect material, ci o
fereastră către o lume dispărută, oferind indicii prețioase despre tradiții,
tehnici, gusturi și aspirații trecute. Casa bibliofilului Rogojanu era diferită
de orice altă locuință vizitată, un sanctuar al pasiunii și istoriei, un spațiu
care inspiră și invită la descoperire, din care transpare personalitatea și
pasiunile proprietarului său.
Întâlnirea cu domnul Rogojanu mi-a dezvăluit
și o personalitate complexă. Începutul discuției a fost marcat de o lungă
poveste despre viața personală și profesională a acestuia. De la contabil la
economist, apoi șef de hotel, redactor și director de publicație, drumul său
l-a transformat într-un bibliofil respectat și cel mai mare colecționar de
opere eminesciene din țară. Fiecare detaliu al existenței sale era o parte din
puzzle-ul unei pasiuni care a devenit în final viața sa.
Discuțiile s-au transformat într-o incursiune
în lumea fascinantă a bibliofiliei primind detalii despre fiecare aspect al colecției sale.
Fiecare obiect venea cu propria sa poveste, adesea la fel de fascinantă ca și
piesa în sine. Mi-a relatat istoria fiecărui artefact prezentat: de unde a fost
achiziționat, din ce perioadă datează și care este semnificația sa. Îmi
răspundea la întrebări cu un zâmbet cald, oferind informații ample și
surprinzătoare uneori, mereu cu o rezervă, semn al eternului căutător de adevăruri
ascunse.
După o cafea într-o bucătărie plină de
ustensile vechi de bucătărie – un alt sanctuar al rarităților și obiectelor
fermecătoare, am fost interogat despre profesia mea. Eram din ce în ce mai
uimit să constat că domnul Rogojanu era și un arhivist pasionat.
Momentul de rămas-bun a avut loc în holul
unde tronau sigla hotelului Victoria, distrus la cutremurul din 1977, și o
diplomă de apreciere – Tribute of Appreciation oferită de Departamentul
de Stat al SUA pentru găzduirea delegației americane la Congresul Mondial al
Populației de la București, în 1974, în Hotelul Modern, mărturie a
ospitalității și recunoașterii internaționale a șefului de hotel transformat
într-un renumit bibliofil și devenit peste ani prim-vicepreședinte al
Asociației Române de Bibliofilie și Ex-libris.
Această vizită a reprezentat pentru mine
deschiderea portalului către Muzeul Rogojanu. La următoarele
întrevederi mă străduiam să aduc gazdei cadou o carte de istorie (o adevărată
provocare, recunosc, fiindu-mi teamă că o are deja!) și care, fără excepție,
până la următoarea întâlnire era citită. Pentru mine, aceste întâlniri nu erau
doar simple vizite, ci o călătorie într-o lume de poveste a memoriei și
culturii românești, alături de un om ale cărui pasiuni și cunoștințe păreau a
nu avea margini. Domnul Rogojanu mi-a confirmat că istoria nu este doar o
succesiune de evenimente, ci o moștenire vie pe care fiecare dintre noi o
purtăm în sufletul nostru.
Generos pentru cei apropiați, avea mereu ceva
nou de arătat. În jurul lui s-a format, de-a lungul anilor, o adevărată
comunitate de pasionați. De la studenți, profesori universitari, colecționari
și până la simpli cititori, toți au găsit la Ion nu doar o sursă de cărți rare,
ci și un loc unde puteau discuta despre pasiunea lor comună.
Ion C. Rogojanu s-a născut la Cotesti, în
județul Vrancea, pe 3 noiembrie 1939. Tatăl său, Constantin Rogojanu, originar
din Gorj, absolvise Școala de Comerț din Craiova și era administrator al moșiei
generalului Oprescu în comuna Goleștii de Sus în perioada 1938-1939. După
nașterea lui Ion, singurul băiat din cei trei copii, familia s-a mutat la
București, în cartierul Tei. Mi-a vorbit cu respect despre copilăria sa în
București într-o comunitate diversă, dar armonioasă. Își amintea cu drag de
cartier și de existența zilnică din acea vreme, unde fiecare zi era o lecție de
viață. Această educație în spiritul bunului-simț și al respectului pentru
diversitatea umană i-a influențat profund viziunea asupra lumii și valorilor pe
care le-a promovat în decursul vieții.
Crescut într-o familie unde lectura era
încurajată încă din copilărie, tânărul Ion și-a descoperit dragostea pentru
cărți de la o vârstă fragedă. După cum afirma, singura avere transmisă de tatăl
său a fost un cufăr mare plin cu aproximativ 150 de cărți. Primele sale cărți,
„Gruia lui Novac” de Petre Dulfu și „Povestea neamului nostru” ilustrată de Ary
Murnu, i-au stârnit apetitul pentru literatură și pentru frumusețea
ilustrațiilor. Încă din copilărie practica trocul încercând să „cumpere” cărți
prin schimburi.
După absolvirea școlii din cartier, Ion C.
Rogojanu a urmat Liceul Comercial Crețulescu din București, o instituție care,
împreună cu Școala Comercială postliceală, era o pepinieră pentru mulți dintre
viitorii economiști. Modelată după sistemul german, nu numai că pregătea elevii
în domeniul comerțului, dar îi iniția și în cultura generală, combinând sportul
cu studiul limbii germane.
Sub îndrumarea unor profesori remarcabili cum
ar fi Gerda Barbilian (profesoară de germană), Romulus Spirescu (critic muzical
și animator sportiv), Constantin Purcărete (tatăl viitorului regizor) și Odor
(renumit filatelist), Ion și-a dezvoltat interesul pentru colecționarea de
cărți și timbre, simultan cu practicarea sportului, în special volei și
handbal, unde a ajuns la performanțe notabile.
La vârsta de 18 ani, s-a legitimat ca
voleibalist la Tânărul Dinamovist, după ce evoluase anterior și la clubul
Spartac. În timpul liceului a început să își construiască propria bibliotecă,
devenind prieten apropiat al anticariatelor și târgurilor de antichități.
Colecția sa a crescut semnificativ, ajungând să includă peste 30.000 de cărți
și 20.000 de fotografii vechi.
În vacanțele petrecute la bunicii materni în
Focșani, între anii 1955-1956, Ion C. Rogojanu a început să scrie și întrețină
o corespondență constantă cu redacția publicației „Scânteia Tineretului”,
câștigând porecla și reputația de Niculiță Reporterul.
Pasiunea lui pentru sport i-a facilitat obținerea primului său serviciu
permanent la vârsta de 18 ani, la Româno-Export, datorită susținerii unui
suporter care deținea funcția de ministru adjunct al comerțului.
A urmat o carieră ascendentă în domeniul
comercial. Lucrează în diverse locuri, inclusiv ca organizator de evenimente la
Teatrul Giulești, apoi intră în domeniul hotelier. Între 1970 și 1972, a urmat
cursurile hoteliere la școala postliceală de lângă actualul Colegiu Economic
„Viilor”, iar în 1974, primul curs de formare pentru instructori de hotel,
susținut de specialiști UNESCO.
Inițierea începe în Mangalia (la Hotelurile
Zenit si Zefir), iar desăvârșirea profesională se produce la Bucureşti, unde va
conduce hoteluri prestigioase precum Cișmigiu, Victoria și Modern. Premiile și
aprecierile obținute au reflectat profesionalismul și dedicarea sa în acest
domeniu exigent. Printre realizările sale se numără și fondarea Asociației
Hotelierilor din România, al cărei președinte este ales în 1990, și a
Asociației Ospeția din România – Tradiție și Evoluție, demersuri care reflectă
nu doar devotamentul său față de profesie, ci și implicarea activă în
promovarea ospitalității românești ca valoare fundamentală a identității
culturale naționale.
Din 1986, Ion C. Rogojanu a devenit
administrator la publicația „Tribuna României” și ulterior (din 1990) redactor.
Înregistrează multiple colaborări în presa scrisă: la fostul săptămânal SLAST
avea rubrica Ex Libris, la „Manuscriptum – România Pitorească, redactor senior
al revistei lunare „Vacanțe la țară” și la radio: pentru o lungă perioadă, în
cadrul emisiunii „Clubul curioșilor”, a avut o rubrică numită – cum altfel
decât „Viața documentelor” „Din lume adunate și iarăși la lume date”), fiind
invitat și în alte emisiuni culturale. A editat, timp de 2 ani, revista
„Hotel”. A încheiat cariera ca jurnalist cultural la publicația „Curierul
Național”.
Ion C. Rogojanu, o viață dedicată înțelegerii
și păstrării valorilor trecutului
În lumea fascinantă a bibliofiliei, există
oameni pasionați care au transformat dragostea lor pentru trecut în adevărate
comori culturale iar Ion C. Rogojanu este una dintre cele mai respectate figuri
din România. Recunoscut pentru pasiunea sa neîntreruptă, el a investit timp,
bani și efort în adunarea și păstrarea unor obiecte valoroase și, astfel, a
asigurat supraviețuirea unor piese de istorie care altfel poate ar fi rămas
nedescoperite sau, mai grav, s-ar fi pierdut. Colecțiile sale reflectă nu doar
un interes personal profund, ci și o contribuție semnificativă la păstrarea și
promovarea patrimoniului românesc.
Fascinat de poveștile ascunse în spatele
fiecărui artefact, a început să colecționeze inițial monede și timbre, obiecte
care îi ofereau o conexiune directă cu perioade istorice diverse.
De-a lungul anilor, colecția sa s-a extins
considerabil, incluzând o varietate impresionantă: documente istorice rare,
fotografii, medalii, insigne, cărți și chiar obiecte de uz cotidian din
diferite epoci. Fiecare piesă a fost aleasă cu grijă, atât pentru valoarea sa
istorică, cât și pentru relevanța culturală1, sau poate doar pentru calități
estetice deosebite. Redăm mai jos o selecție a acestora deoarece o prezentare exhaustivă
ne este imposibilă.
- Documente
și manuscrise rare: a adunat numeroase documente și manuscrise care oferă
o perspectivă unică asupra istoriei României. Acestea includ scrisori,
acte oficiale și alte texte de importanță istorică precum: Statutele
breslei țesătorilor din Birthälm (Biertan, Sibiu) [1541,
germană, pergament], cel mai vechi document aflat în custodia Camerei
București; actul de întărire a unei siliști și a morii de vânt
de pe apa Jijiei dat de Constantin Duca Mânăstirii lui Aron Vodă cu hramul
„Sf. Niculae” [1701 iulie 15], cel mai
vechi document scris în limba română cu alfabet chirilic aflat în
colecție; cererea notarului Dr. Gustav Lindner către Tribunalul
Magistratului Sibiu [1869 ianuarie 30, Hermannstadt (Sibiu),
germană, sigiliul notarului aplicat în ceară roșie]; notă de
informare adresată de Consiliul Camerei Aulice Regale Maghiare
Administraţiei Camerale Cezaro-Crăieşti a comitatului Timiş [1783
iulie 27, Pojon, latină, sigiliu timbrat]; jurnalul
Judecătoriei Ținutului Putna [1838 octombrie 28, română
(alfabet chirilic), sigiliu în fum].
- Colecția
de cărți a lui Ion C. Rogojanu este vastă (am putea spune inepuizabilă)
și diversificată, incluzând volume din diferite perioade istorice și din
diverse domenii de cunoaștere, ediții princeps (primele ediții ale unor
opere literare semnificative, adesea semnate de autori celebri), cărți cu
ilustrații rare (volume ilustrate cu gravuri, litografii sau xilogravuri)
care adaugă o dimensiune artistică colecției, volume cu dedicații și
adnotări (cărți care poartă dedicații personale de la autori sau cititori
celebri, precum și adnotări manuscrise care oferă perspective unice asupra
modului în care au fost citite și apreciate) dintre care amintim: Îndreptarea
legii (Pravila lui Matei Basarab) [Târgoviște,
1652]; Biblia lui Martin Luther [Nürnberg,
Christoph und Paul Endtern, 1662]; Corpus Iuris Civilis [Codificarea
lui Iustinian 527–565], Colonia Munatiana [Basel, 1756]; Regulamentul
Organic al Țerei Romănesti [București, 1832]; Règlement
organique de la principauté de Moldavie (Regulamentul Organic
al Moldovei), [New York, 1833]; Condica Criminală cu procedura
ei întărită la 1850 de Domnitorul Țării Românești Barbu Dimitrie Știrbei [București,
1851]; Legiuiri din Transilvania, Buletinul guvernului
provincial pentru Marele Principat Transilvania [1856]; Ordo
judiciarius pro omnibus tribunalibus et foris judiciariis M. Transilvaniae
Principatus partiumque eidem adnexarum praescriptus (Procedurile
sistemului judiciar al instanţelor din Transilvania) [Viena,
1786]; Manualul Administrativ al Principatului Moldovei [Iaşi,
1856]; Buletinulu Hotărâriloru Curții de Cassațiune date în
materie civile [București, 1872]; Boerescu, B., Codicile
Române seu Collecţiune de toate Legile României coprindendu: Codicile
Civilu, (…)[a doua ediţie, Bucureşti, 1873]; Calvo,
Charles, Dictionnaire de Droit International Public et Prive [Berlin,
1885]. Din categoria periodice amintim: Steoa
Dunărei. Zimbrulu şi Vulturulu, [Iași, 1860]; Monitorul.
Diar oficial al Ţerei Romănesci [București, 1861]; Monitorul
Oficialu al Moldovei [Iași, 1861]; Monitorul Oficial
al României, [București, 1875]; Gazeta Municipală:
Organ săptămânal de informaţie şi critică edilitară [București,
1932-1938].
- Fotografii
și imagini istorice: imagini rare ale unor momente istorice esențiale și
ale unor personalități marcante din istoria României.
- Medalii
și insigne: reflexii ale diverselor perioade istorice și evenimente
importante, fiind atât de interes pentru istoricii militari, cât și pentru
colecționarii de artefacte.
- Obiecte
de Artă și Antichități: piese artistice, mobilier de epocă și alte
antichități care ilustrează rafinamentul și cultura diferitelor perioade
din istoria României.
Prezentarea acestor elemente ale colecției
realizate de Ion Rogojanu nu este concludentă sau suficientă pentru a înțelege
modul de a gândi sau trăi al autorului.
Trebuie să recunoaștem că întreaga sa viață
este o demonstrație vie a devotamentului față de cultura română și în special
față de viața și opera lui Mihai Eminescu. Decenii de-a rândul el a strâns o
colecție completă a edițiilor eminesciene, îngrijite de importanți editori și
cercetători literari ai vremii, cum ar fi Titu Maiorescu și Perpessicius.
Colecția sa includea nu doar celebrele ediții
de „Poesii” îngrijite de Maiorescu, dar și alte volume rare și manuscrise ale
poetului, multe dintre ele achiziționate din anticariate sau de la persoane
particulare care nu le mai doreau: «Am asistat, în anii ’60, la distrugerea
si risipirea unor biblioteci particulare aparținând unor mari personalități si
nu m-am putut abține să nu cumpăr ce credeam eu că este mai important. Astfel,
am cumpărat cărţi si documente provenind din biblioteci ale unor corifei,
precum Perpessicius, Torouţiu sau Papiu Ilarian, dar si așa-zisele „dublete”,
găsite în anticariatele de stat, dar și la târgurile de vechituri. Practic, am
intrat în posesia lor vremelnică, după cum spunea unul dintre oamenii dragi
mie, academicianul Virgil Cândea, care m-a onorat cu prietenia sa. Am început
cu seria de Poesii, ediţia Maiorescu. Menţionez că au fost 11 ediţii, dar
Perpessicius nu avea cunoştinţă decât de 6. Consider și azi că a fost o şansă
rară a vieţii mele să-mi exersez pasiunea de bibliofil cu colecţionarea operei
lui Mihai Eminescu. Desigur, poţi colecţiona orice, de la cutii de chibrituri,
la timbre sau căni de porţelan, dar dragostea de carte rămâne».
În anul 1989, Ion C. Rogojanu a început să
doneze Bibliotecii Județene din Botoșani o mare parte din colecția sa. Peste
10.000 de cărți formează ceea ce acum este cunoscut ca „Fondul documentar Mihai
Eminescu”, un tezaur cultural inestimabil pentru comunitatea din Botoșani și
pentru toți iubitorii de cultură românească.
Donația a fost primită cu entuziasm de
comunitatea literară și de instituțiile culturale din România. Reprezentanții
au subliniat importanța acestei contribuții pentru patrimoniul cultural
național, evidențiind efortul și dedicarea lui Ion C. Rogojanu în conservarea
și promovarea operei lui Eminescu.
De asemenea, gestul său a fost apreciat ca un
exemplu de generozitate și de responsabilitate culturală, inspirând alte
inițiative similare. În recunoașterea contribuției sale, în 1993, Ion C.
Rogojanu a devenit primul cetățean de onoare al orașului Botoșani, iar în anul
2000 a primit Diploma și medalia Eminescu de la Președintele României, Emil
Constantinescu.
În Chișinău, în 1990, au fost puse în
circulație două cărți poștale: una reprezentându-l pe Victor Crăciun,
„cercetător al operei lui Eminescu” și președinte al Ligii Culturale pentru
Unitatea Românilor de Pretutindeni, care a organizat Congresul Spiritualității
Românești, și cealaltă cu imaginea lui Ion C. Rogojanu, „bibliofil eminescian”.
În plus față de activitatea sa ca bibliofil
și donator, Ion C. Rogojanu a fost și un susținător activ al educației și
culturii. El a colaborat cu diverse instituții pentru a promova patrimoniul
cultural și pentru a înființa noi instituții muzeale, cum ar fi proiectul său
fondator al primului muzeu al pașapoartelor și documentelor de călătorie din
Europa de Est, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne.
Printre inițiativele sale s-a numărat și
Muzeul Ospitalității, pentru care și-a anunțat disponibilitatea de a-l echipa
cu piese reprezentative domeniului, dar pentru care, din păcate, nici
Ministerul Turismului, nici o altă entitate nu a oferit spațiul de expunere
necesar și astfel inițiativa a rămas la stadiul de concept.
Valoroasele sale piese unicat au fost adesea
puse la dispoziția publicului prin expoziții și colaborări cu muzee și
instituții culturale. Pe lângă cele menționate anterior, amintim și
participarea în 2009 la organizarea expoziției „Simfonia meniului” coordonată
de Muzeul Național Cotroceni. Cu această ocazie a fost reconstituit prânzul
servit la impunătoarea recepție a Încoronării Regale de la Alba Iulia din 15
octombrie 1922. Prin toate aceste demersuri, Ion Rogojanu a contribuit la
educarea și sensibilizarea publicului față de importanța conservării
patrimoniului cultural.
Cunoscut pentru devotamentul manifestat
pentru ceea ce reprezintă identitatea culturală a României, a criticat dur
gestionarea bibliotecilor naționale și a altor instituții publice în privința
conservării și păstrării documentelor istorice și a operelor literare
valoroase: «Din păcate, răspunsul este unul singur: atât de la Biblioteca
Academiei, de la Naţională, ca și de la fosta Bibliotecă Regală s-a furat
enorm. Nenorocirea nu-i de ieri, de azi, ci din 1945, când multe volume aflate
în colecţiile Academiei Române au fost clasate, pe motiv că Biblioteca mai
deţine si alte exemplare. S-au găsit atunci nenumărați „salvatori”, cum s-au
autointitulat, care să scoată aceste exemplare pe piaţa neagră, fie în
anticariatele ce funcţionau oficial, fie direct, prin ofertă clandestină.
Explicaţia sau, mai bine zis, justificarea acestor negustori erau banii».
Deseori a subliniat necesitatea unei abordări mai responsabile și mai
respectuoase a moștenirii culturale, inclusiv printr-o mai bună gestionare a
colecțiilor și donațiilor private.
A fost activ și în comunitatea bibliofilă,
participând la conferințe, seminare și evenimente dedicate cărților și
colecționarilor. A împărtășit cu generozitate cunoștințele și experiențele
sale, inspirând alți pasionați de cărți. Articolele și studiile sale despre
bibliofilie au fost publicate în diverse reviste și jurnale, contribuind la
îmbogățirea literaturii de specialitate.
Ion C. Rogojanu este un exemplu remarcabil de
bibliofil care a reușit să transforme o pasiune personală într-o contribuție
semnificativă la conservarea și promovarea patrimoniului cultural românesc.
Prin eforturile sale, a demonstrat că adevărata valoare a colecționării constă
nu doar în acumularea de obiecte, ci și în împărtășirea și educarea publicului
despre importanța acestor comori inestimabile.
Ion C. Rogojanu rămâne un model de admirație
pentru toți cei care își dedică viața înțelegerii și păstrării bogăției
culturale a unei națiuni și a demonstrat că a fi bibliofil înseamnă mult mai
mult decât o a avea o colecție de cărți – este o devotare
profundă (uneori până la epuizare personală sau de resurse financiare) față de
patrimoniul cultural și o investiție în educația și identitatea națională.
Viziunea sa a fost aceea de a păstra și de a împărtăși comorile trecutului cu
generațiile viitoare. Prin eforturile sale neobosite, a reușit să creeze o
punte între trecut și prezent, oferind oamenilor de astăzi oportunitatea de a
înțelege și de a aprecia istoria.
Cosmin Mihailovici,
Directorul Direcției Arhivă a Camerei Notarilor Publici București
Surse generale:
In Honorem Ion C. Rogojanu. Cu prilejul împlinirii a 75
de ani, Liber Amicorum, Ediție bibliofilă, București, 2014.
Constantin, Letiția, Chiriță, Tabita, România și șansa
bibliofiliei ‒ convorbiri cu Ion C. Rogojanu, prim-vicepreședinte al Asociației
Române de Bibliofilie și Ex-libris (interviu), în „Revista Bibliotecii
Naționale a României”, nr. 2/2002, pp. 30-35.
Constantin, Letiția, Chiriță, Tabita, Semne ale regalității
într-o arhivă particulară din România. Dialog cu bibliofilul Ion C.
Rogojanu (interviu), în „Salonul literar”, nr. 64, 2008, pp. 2-5.
Constantinescu, I., Donația unui tezaur, în „Catalogul
Fondului documentar Eminescu. Donația Ion C. Rogojanu”, Editura „Clusium”,
Cluj-Napoca, 2000, p. I.
Dicu, Andrei, Barna, Adrian, Adevăruri târzii despre Poetul
Naţional. Ion C. Rogojanu: „Nu cred că la noi există un interes sincer faţă de
Eminescu” disponibil la
https://www.taifasuri.ro/index.php/taifasuri/mozaic/19193-adevaruri-tarzii-despre-poetul-national-ion-c-rogojanu-nu-cred-ca-la-noi-exista-un-interes-sincer-fata-de-eminescu-nr795-sapt20-26-aug-2020.
Dima, P., Ion Rogojanu: „Fiecare om, cunoscător al limbii
române, (…) este și un posibil (…) eminescofil” (interviu), în
„Revista noastră”, nr. 119-121, aprilie-iunie 1986, Focșani, pp. 2222-2231.
Dima, P., Ion Rogojanu: „L-aș fi putut înțelege pe Eminescu și
opera sa fără să înțeleg lumea în care a trăit și a gândit?” (interviu),
în „Revista noastră”, nr. 122-124, octombrie-decembrie 1986, Focșani, pp.
2306-2319.
Golea, Manuela, Omul care i-a dat cotă de piaţă lui Eminescu,
disponibil la
https://romanialibera.ro/special/omul-care-i-a-dat-cota-de-piata-lui-eminescu-224432/.
Lupu, N., La aniversarea unui mare bibliofil, în „Vacanțe la
țară”, nr. 132, decembrie 2014, pp. 34-35.
Lupu, Nicolae, Nica, Ana-Maria, Living Heritage of Tourism. Case study;
The Bibliophile Ion C. Rogojanu în „Dimitrie Cantemir” Christian University
Knowledge Horizons – Economics, Vol. 7, No. 3, pp. 140–143.
Lupu, Nicolae, Rogojanu, Ion C., Contribuţii la istoria
ilustrată a turismului dintr-o arhivă de hotelier: à propos de Calea Victoriei
a „Micului Paris”, catalog-album al expoziţiei organizate în cadrul
Târgului de Turism al României, ediţia februarie 2016, la standul Academiei de
Studii Economice din Bucureşti, Editura A.S.E, 2016.
Nencescu, Marian, Seniori ai culturii. Ion C. Rogojanu; Un
eminescofil generos, în „Curtea de la Argeș”, anul VI, Nr. 1 (50), ianuarie
2015, pp. 15-16.
Rogojanu, Ion C., Mihai Eminescu. O bibliografie, Editura
Geea, 1995.
Rogojanu, I.C., Pledoarie pentru un muzeu și o bibliotecă,
în „Hotel”, nr. 1/1994, p. 3.
Rogojanu, I.C., Povestea unui sigiliu, în „Studii
Eminescologice” (coord. Viorica S. Constantinescu, Cornelia Viziteu), nr. 5,
Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2003, pp. 265-266.
Rogojanu, I. C., Povestea unui sigiliu, în „Familia română,
Revistă trimestrială de cultură și credință românească”, an 5, nr. 3-4 (18-19),
decembrie 2003 (coperta II), Oradea.
Rogojanu, Ion, Un document inedit privind urmaşii domnitorului
Alexandru Ioan Cuza, în „Danubius”, nr. 23, 2005, pp. 199-204;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu